Etichetă / Stefan Borbely

de VATRA

Ștefan Borbély – Twin Peaks (fragmente)

Prima secvență, rămasă memorabilă, a serialului Twin Peaks (Aprilie 1990 – Iunie 1991), realizat de David Lynch și Mark Frost, e consecința unei violențe. Trupul fără viață al unei fete foarte frumoase, învelit în plastic, plutește alene pe undele unui râu, cadavrul fiind descoperit ulterior de către unul dintre locuitorii mai bătrâiori ai urbei, blândul Pete Martel, care nu e numai un pescar renumit, ci și campionul de șah al regiunii, antrenat îndelung pe partidele lui Capablanca. Chiar dacă, pe moment, calitățile de șahist ale lui Pete pot scăpa atenției spectatorului, ele se vor dovedi a fi esențiale de-a lungul primelor două sezoane, fiindcă va deveni limpede, prin retroactivare, că descoperirea șocantă a cadavrului reprezintă prima mutare a unui joc de șah cu implicații inițiatice, la care participă și alte ființe decât cele terestre, tabla însăși prelungindu-se într-un spațiu extrateritorial misterios, numit de către oamenii zonei The Black Lodge (Loja Neagră), contrapondere malefică a unei The White Lodge (Loja Albă), aflată și ea într-un loc greu definibil.

Citește în continuare →
de VATRA

(Para)literatura în contextul (new)media (I)

Argument

Odată cu subminarea postmodernă a granițelor dintre cultura „înaltă” și cea „joasă”, se remarcă și depășirea perspectivei elitiste asupra literaturii „pure”, „înalte” etc. Pe măsură ce intră și așa-zisa literatură de consum, literatură populară sau paraliteratură în atenția discuțiilor academice, are loc o fluidizare a dihotomiei inerente categoriilor de tipul „înalt”/„jos”, „valoare”/„non-valoare”, „lector specializat”/„lector naiv”, „succes”/„insucces”, „originalitate”/„clișeu”, „manierism”, „centru”/„margine”.

Genurile care aparțin în mod tradițional paraliteraturii sunt numeroase, fiecare cu specificitatea și regulile sale interne de creație, invitând la abordări și discuții generoase: SF, Fantastic/Fantasy, Thriller /Policier, Literatură pentru copii și tineret, Romance/Literatură erotică, Benzi desenate, Roman grafic etc.

Citește în continuare →
de VATRA

Ștefan Borbély – Salinger după Holden Caulfield. Contextul indian și Familia Glass

După întoarcerea de pe frontul european al celui De-al Doilea Război Mondial, unde a trecut prin momente cumplite, marcate și de o spitalizare la Nürnberg, cauzată de o cădere psihică, J.D. Salinger se retrage definitiv din viața publică autoexilându-se pe o proprietate personală achiziționată la Cornish, New Hampshire și se dedică textelor sapiențiale indiene, frecventând regulat Centrul Ramakrishna-Vivekananda, care funcționează și azi în zona de nord-est a New Yorkului. El continuă să scrie, dar se abține să mai publice după Hapworth 16, 1924, publicat în revista New Yorker în data de 19 iunie 1965, motivația de profunzime constituind-o o idee preluată din Bhagavad-Gita, unde Krishna îi explică eroului Arjuna că una dintre condițiile înțelepciunii este aceea de a făptui fără să te bucuri de consecințele faptei. Se realizează, astfel, o „negativizare” existențială propice „despărțirii” de lume și „renunțării”.

Citește în continuare →
de VATRA

Mircea Martin 80 (partea V)

 

Mircea MUTHU                                                   

Pledoarie pentru echilibru

O vîrstă rotundă este de obicei sumativă și în același timp anamnetică pentru că se face bilanțul împlinirilor sociale și a celor eminamente spirituale cum sînt cele artistice. Pentru Mircea Martin „dicțiunea ideilor”, un sublimat asumat al avatarurilor publicistice și titlul unui volum (1981, 2010), leagă de fapt seria de cărți de la Generație și creație (1969) cu aparițiile editoriale mai recente. In momente confesive teoreticianul evocă nu doar o dată reperul intelectual, un model al cărui portret conține și intarsii autobiografice : „Efortul lui Tudor Vianu de a aduce experiența subiectivă la o rigoare impersonală m-a fascinat întotdeauna. Nu pentru ceea ce este  claritate rece și precizie neutrală în încheieturile sale, ci pentru acea emanație originară, infinit decantată, dar totuși păstrată, pentru accentul confesiv involuntar, pentru pateticul personal ce izbucnește pe alocuri făcînd demonstrația abstractă să fie mai convingătoare”. Citește în continuare →

de VATRA

Ştefan Borbély – Iris Murdoch: Ucenicul filosofului

Ennistone e, după spusele vocii narative din The Philosopher’s Pupil1, romanul din 1983 al scriitoarei britanice Iris Murdoch, un oraş balnear aflat în sudul Londrei, care a cunoscut odinioară o glorie similară cu aceea a Karlsbadului sau a altor staţiuni din Europa, decăzând ulterior într-un decent hedonism provincial lipsit de pretenţii, în climatul căruia localnicii merg zilnic la „Institutul Balnear” pentru a se bucura de binefacerile apelor termale şi de boarea voluptoasă a bârfelor care circulă cu aceste prilejuri, ambiţiosului ziar Ennistone Gazette revenindu-i, ocazional, doar privilegiul de a pune în circulaţie picanterii senzaţionaliste, fiindcă adevăratele ştiri lumea le află plutind lasciv în diferitele bazine ale stabilimentului. Citește în continuare →

de VATRA

Cărţile anului 2019 (anchetă)

La sfârşit de an, revistele culturale întocmesc topuri, clasamente, liste mai mult sau mai puţin relevante. Revista „Vatra” şi-a propus şi ea să alcătuiască o listă a celor mai bune cărţi apărute în 2019. Am solicitat unor critici, eseişti, scriitori să întocmească o listă alcătuită din cinci titluri (dispuse în ordine valorică) a celor mai importante cărţi din literatura română apărute în 2019, dar şi o opţiune, motivată, pentru cartea anului 2019. Fără să fie un an al insurgenţelor, al experimentelor şi inovaţiilor de mare calibru, anul 2019 a adus cu sine nuanţări, continuităţi şi consolidări ale unor formule sau ipostaze auctoriale. A fost, cu alte cuvinte, un an bun pentru literatura noastră. Redăm mai jos răspunsurile primite, mulţumindu-le călduros celor care au avut amabilitatea de a contribui la această anchetă de bilanţ.

 

                                                           Revista Vatra Citește în continuare →

de VATRA

Școala de la Brașov (ep. 5)

 

Portrete, evocări, amintiri

 

Viorel MARINEASA 

Bodiu la Timișoara

Nu cred că au fost prea fericiți anii pe care Andrei Bodiu i-a petrecut la Timișoara. Fusese student aici între 1984 și 1988. Ani urâți, cu ceaușismul în criză agresându-te în toate cele. Îl trimisese Sandu Mușina aici, cu gândul (poate) că merge la sigur cu intrarea la facultate, dar și având în vedere strategia „maestrului”, una care presupunea expunere diversă pentru învățăceii din școala mașscriistă. Însă mai toți nemții din Aktionsgruppe Banat (AgB) se tiraseră în Deutschland. Helmuth Frauendorfer, un emul al lor, tocmai încasase de la securiști scatoalce zdravene pentru că publicase în Forum studențesc versuri de genul: „Stau cu încălțările-n pat/ Și spun bancuri cu Bulă”, iar organul care citește gândurile i-a reproșat că făcuse trimitere la tovarășul Nicolae Ceaușescu; în plus, pusese în scenă cu studenții un text subversiv al uneia (Herta Müller) care abia debutase cu proză în volum (Niederungen/Depresiuni). (Cu așa ceva Andrei avea să se familiarizeze. „Aseară am băut o sticlă de vin cu Marius.//…/ Azi mi-a spus că tot ieri l-au bătut doi tipi./ Seara tîrziu. Pe stradă./ Poate erau grăbiți/ să-i scoată poezia din cap și/ s-o atîrne pe sîrmă/ ca pe o rufă albă în bătaia vîntului.” – „despre cum se poate citi o poezie”, în AB, Cursa de 24 de ore, Marineasa, Timișoara, 1994.) Citește în continuare →

de VATRA

Ştefan Borbély – Cealaltă Maitreyi

În pofida aparentei sale simplităţi, Maitreyi, de Mircea Eliade (1933) este, în mod incontestabil, unul dintre cele mai răstălmăcite romane ale literaturii române. Cooptarea sa în programa şcolară a generat un dezastru. Zeci de generaţii de elevi şi de eleve au fremătat sentimental la translarea subiectului în lumea superioară, de dincolo de contingent, a Absolutului, construindu-şi un mit erotic sublim şi eterat, care nu are nimic de-a face cu realitatea. Restricţiile pudibonde ale moralei comuniste, în care era o blasfemie să vorbeşti de „seducţie”, au contribuit din plin la acreditarea unei fantasme cu tentă exotică, prin intermediul căreia Orientul se „nuntea” fericit cu Occidentul, generând, în cele din urmă, simbioza extatică îndelung aşteptată de către Istorie. Flatant se dovedea şi faptul că nuntirea implica un viitor istoric al religiilor (la data scrierii romanului), pornit pe calea unei sinteze spirituale absolute. Citește în continuare →

de VATRA

Ce mai rămâne din Mai ’68? (9/12)

the-hippie-movement-of-the-1960s

Alexandru Matei

Mai 1968 românesc pentru nuli

Din principiu, nu o să aleg să scriu, eu, de aici (Constanța, lângă plajă, dar în camera de cămin), despre mai 1968 la Paris sau aiurea în Occident, și nici despre mai 1968 în China, acolo unde profii și-au luat-o rău, dar cu ordin de sus (acest sus încercând să se pretindă jos, cu ura celui care știe că dușmanul tocmai a pierdut partida și așteaptă cuminte să fie schingiuit cât mai puțin insuportabil). Nu voi scrie despre interpretările Ross versus Aron, sau stânga militantă (s-a luptat de fapt pentru egalitate și emancipare) versus liberalii (gen Lipovetsky, al cărui mai 1968 e nedureros și hiper-deschis) versus neoconii (n-a fost nimic, adică a fost o prostie). Pentru că mai 1968 nu s-a terminat încă, pentru că a fost toate astea, adică de la Revoluție la nimic, și devine foarte aiurea să scriu așa ceva, banal și inutil. În plus, vuiește literalmente Occidentul de conferințe despre Mai 1968, la ce bun aș mai scrie eu în general despre asta? O să mă reorientez și o să încep cu această întrebare. Citește în continuare →

de VATRA

Dialog cu Ştefan BORBÉLY: „Postmodernul e mai arhaic decât se doreşte el să fie…”

stefan borbely 4

– Vă propun un dialog niţel mai neconvenţional, prin care să scoatem la suprafaţă „secretele” omului retractil care sunteţi. Aveţi secrete? Lucruri despre care nu v-a întrebat nimeni până acum?

– „Omul retractil” la care faceţi referire derivă din „impersonalitatea” teoretizată de către T.S. Eliot, despre care se spune că nu mânca niciodată în public, pentru a nu le oferi indiscreţilor din jur gesturi intime, neobiective. Ne vorbeau despre ea Ioana şi Liviu Petrescu, ilustrând-o prin comportament personal. Acesta a fost motivul pentru care m-am supărat atunci când jurnalul Ioanei Em. Petrescu a fost făcut public: arunca o lumină indiscretă asupra omului pe care cei doi doreau să-l facă uitat atunci când creau.

La mine, retractilitatea se combină în adâncime cu timiditatea, aliajul rezultat nefiind, de fiecare dată, dintre cele mai fericite. Citește în continuare →