Cam didactică împărțirea pe secvențe a debutului lui Vlad Sibechi din Meditațiile bătrânului despre libertate („La capăt de drum sau o altă formă de renunțare” / „Hic et nunc” / „Rădăcini” / „Dublul meu feminin”), dat fiind că volumul e unul aproape în întregime al construcțiilor elaborate. E drept, de la un ciclu la altul, se pot semnala anumite teme în jurul cărora poetul se învârte cu interes, atâta că o face mai mereu prin apelul la o imaginație debordantă, care îi lasă un spațiu larg de mișcare.
Ovidiu Genaru împlinea în 2017 cincizeci de ani în slujba poeziei. Trei ani mai târziu, poetul băcăuan publică la Junimea un nou volum de versuri, Cartea lui Mircea. Canal*, o altă dovadă a continuei adaptări a vervei sale poetice, îndreptate spre experiența carcerală de această dată, deși este sesizabilă, fără doar și poate, o coordonată pe care marșează adesea, „impactul emoțional”.
Literatura temnițelor și a lagărelor comuniste a cunoscut o dezvoltare aparte după momentul 1989, așa cum era de așteptat. Încercările de a reda cât mai autentic trauma individului asuprit de regim, prin intermediul torționarilor dezumanizați au suscitat interesul lectorilor cu privire la „adevăratele” fațete ale regimului atroce. Odată îngropat comunismul utopic, poezia sau romanele postcomuniste au răspuns preocupării pentru experiența ascunsă, cosmetizată decenii la rând.
După debutul său din 2006 cu ochi roșii polaroid. acesta este un test și al doilea volum Nordul e o stare de spirit apărut în 2014, Gabi Eftimie publică anul acesta, la proaspăta editură clujeană OMG Publishing, Sputnik în grădină*. Fiind o colecție de poeme și de imagini complementare acestora, volumul mizează pe raporturile dintre om și spațiul natural, însă redimensionând influențele tehnologiei și ale industrialului, care, în fond, devin firești. În linii mari, poeta desprinde natura dintr-un spectru idealizat și o încorporează mișcărilor digitale, rezultând o poezie fragmentară, aproape telegrafică, însoțită de retorismul unor interogații sau a unor exclamații uneori cu o tonalitate sarcastică, alteori, mai degrabă melancolică. Departe de mizerabilismul anilor 2000, distanțată de un biografism excesiv și de violențele de limbaj, Gabi Eftimie își fundamentează recentul volum pe subtilități senzoriale.
Exercițiile de scriere din ultimii ani și-au concentrat atenția asupra unei perspective mai mult sau mai puțin (auto-)biografice, aruncând fascicule de lumină asupra postumanismului, iar romanele care au rezultat în urma acestor demersuri au încercat să dizolve, progresiv și tacit, limitele dintre instanțele textului. Departe de a se angrena în astfel de execuții literare, ultimul roman al Ioanei Pârvulescu, Prevestirea*, este privat de reflexe ale substratului antropologic și își are ca sursă de inspirație povestea din Vechiul Testament a profetului Iona: cel revoltat împotriva lui Dumnezeu, cel „necopt” pentru o sarcină ce îi apasă umerii, cel care a experimentat atât consecințele unui Dumnezeu judecător, cât și prețuirea și bunăvoința sa. Cu toate că Prevestirea își brodează întreaga desfășurare epică în jurul acestui personaj, ridicat, și de această dată, la rang simbolic, elementul de noutate pe care îl aduce cartea constă în tehnica narativă, cu resorturile sale în comprehensiunea sensului global.
Volumul Industria liniștirii adulților*, al Anastasiei Gavrilovici, premiat la secțiunea Opus Primum al Premiului Național de poezie „Mihai Eminescu”, oricât de atipic se arată în peisaj, esențializează sau cuantifică vârsta poetică în care se încadrează autoarea. Astfel, îi ies în relief o continuare a detabuizării și licențiozității, explorarea traumei, aderența la real, reflexia biografică, activismul sau pledoaria politică/etică, instrumentalizarea deci a poeziei în scopul păstrării, de nu chiar al recuperării umanului sau ca formă de rezistență în fața alienării consumeriste.
Volumul de față* cuprinde o parte din ,,biblioteca vorbită” a lui Emilian Galaicu-Păun, fiind o materializare în plan fizic a rubricii sale, Carte la pachet, de la Radio Europa Liberă. Din peste 750 de titluri despre care autorul a vorbit în ultimii 15 ani, acesta selectează un sfert din ele pentru a fi incluse în Cărțile pe care le-am citit, cărțile care m-au scris. Mai precis, el se angajează în întocmirea unei liste scurte a celor mai bune cărți străine de beletristică din ultimii 10 ani, care au intrat pe piața de carte din România. La o primă vedere, demersul e redundant întrucât textele sale reprezintă copia fidelă a discursului de la radio, cu același caracter oral și limbaj simplu, natural, adresat oricărui tip de ascultător/cititor. De cealaltă parte, din perspectiva obiectivului personal de promovare a literaturii, cartea vine în completarea unui proces de marketing literar constant care lansează deviza scriitorului (Carte Diem) și sub formă scrisă.
Tonul: „…pentru că acolo trăiau oameni de cele mai diverse origini – într-o zi puteai auzi şapte sau opt limbi.”
(Elias CANNETI. Limba salvată)
Marea era schimbătoare, încât a fost nevoie de câteva râuri bune pentru a o lega de ţărm, dar şi aşa-i trasă când la un mal, când la altul, în funcţie de apele teritoriale. Grecii antici i-au zis Ospitalieră (Pontus Euxinus) dintr-un malentendu cu persana axaena (neagră), care lor le suna ca axeines (neospitalieră); modernii, mai cu picioarele pe pământ, au mers totuşi pe mâna perşilor, Marea Neagră; chit că dacă stai să te gândeşti are tot atâta întunecime pe cât cerneala albastră – acesta fie-i numele! – negreaţă, în ideea că prin inversarea termenilor – Cerneală pentru Neagră, şi Albastră pentru Mare – suma ecuaţiei rămâne aceeaşi. Prinsoarea vânoasă a râurilor, departe de a fi slăbit de-a lungul timpului, se simte şi ea în mod diferit, mai puţin influenţată de cotele apelor, cât de popoarele ce trag de ele, disputându-şi astfel malurile sau cursul superior/inferior, după cum le-a fost aşezarea. Rareori de-o apă curgătoare trage un singur neam, şi – de cele mai multe ori – nici măcar în acelaşi sens; de regulă însă, se înhamă două sau trei naţii, la nevoie şi o duzină întreagă, opintindu-se din răsputeri s-o stăpânească, vai! cu riscul de a fi luate la vale şi duse, fiecare pre limba lui: Danubius, Donau, Дунай, Dunărea…
Cursuri, toată ziua, la Censier: geografie, prima oră de limbă română. Între ele, îndelungă confesiune cu prietenul M.I., la cafeneaua « Royal Mirbel ». Viaţa lui simplă şi modestă în Brazilia, experienţa timpurie a suferinţei, un fel anume de a « învăţa » lumea. Reticenţele lui faţă de mine, venit din altă parte a continentului. Apoi, proiecte literare, – el de teatru, eu de poeme.
Să fiu sincer, în anii din urmă am avut mari îndoieli în ce privește calea prin care se înmulțește poporul român. Am ajuns chiar să cred că a părăsit dreapta cale a procreerii sexuale în avantajul polenizării sau clocitului.
În fond, nici nu-ți dai seama când se produc modificări, dacă ele au loc treptat. Când ești profund marcat de revoluție, nu mai vezi evoluția. Aşa se face că, urcând mai ieri într-un mijloc de transport în comun, văd o femeie cu măscuță albastră pe botic, cu un copil mic în brațe, agățată cu o mână de bară.
