Categorie / Eseu

de VATRA

Sanda Cordoș – Marin Preda. Câteva fișe de dicționar și un mic preambul

Cred că era prin 2005, când Gerhardt Csejka, scriitor german originar din România (n. 1945, a părăsit țara de origine stabilindu-se în Germania în 1986, unde a continuat să traducă bogat din literatura română), mi-a propus (prin email) să colaborez, alături de alți colegi, la „Kindlers  Literatur Lexicon”. Articolele urma să le redactez în limba română și dumnealui să le traducă în germană. Așa s-a întâmplat. Prin urmare, autorul moral al articolelor pe care le reiau aici este Gerhardt Csejka.  La invitația lui Marius Miheț (al doilea autor moral al paginilor de față, aș putea spune) de a colabora la un volum consacrat lui Marin Preda scos sub egida Universității Comenius din Bratislava, am reluat vechile texte, am dezvoltat și argumentat unele idei, am actualizat bibliografia. Iar astăzi, iată, revista „Vatra” (prin bunăvoința lui Alex Goldiș) are generozitatea de a mă găzdui.

Citește în continuare →
de VATRA

Iulian Bocai – Alegorie și explicație (sau despre literatură și filozofie)

Chiar și dacă am începe de la distincția clasică dintre rațiune și sentiment și am pune filozofia de partea celei dintâi și literatura sub semnul celui din urmă, n-am reuși să limpezim apele foarte mult. În general, se spun și-n literatură, și-n filozofie aceleași lucruri despre viață, se fac nu de puține ori aceleași judecăți despre oameni. Mai ales în partea ei morală, scoți din canonul literaturii occidentale aproximativ aceeași înțelepciune pe care o poți „obține” din Aristotel, Hume sau Schopenhauer. În literatură, aceste gânduri, când nu subîntind întreaga operă, sunt mai răsfirate, e drept, dar în nucleul și cu atât mai mult în expresia lor ele sunt și mai concise, tocmai pentru că nu vin ca urmare a unei curiozități sistematice pentru subiect. Apoi, pentru că lucrează ambele cu limbajul, metaforicul e tot atât al poeziei cât e și al filozofiei și am greși dacă am căuta diferența între ele la nivel stilistic – distanța de alonjă retorică, pregnanță sugestivă, fast discursiv între Proust și Wittgenstein e la fel de mare ca cea dintre Proust și Hemingway.

Citește în continuare →
de VATRA

Mihaela Ursa – Don Quijote și fandom-ul cavaleresc

Este Don Quijote un braconier textual?1

Într-un text intitulat „Braconierii textuali” și dedicat creației fan fiction din anii nouăzeci (adică textelor scrise de amatori, fani ai unor narațiuni de succes, în continuarea lor), Henry Jenkins preia metafora lansată de Michel de Certeau în 1980, a lecturii ca „braconaj textual”. Acesta s-ar petrece în terenul unei rezervații private de vânătoare, străbătut de nomazi din afara lui, care iau ce nu le aparține, ca niște hoți. Consecința este că economia scripturală este gândită ca o luptă pentru supremație. Metaforismul este beligerant, iar imaginarul are la bază mecanisme de gherilă și hărțuială, ca și cum textul ar fi un câmp bogat în resurse, la care unii emit pretenții îndreptățite, iar alții râvnesc ilicit. Urmarea este că fandom-urile (micro-culturi ale fanilor) și popular culture sunt văzute ca manifestări de rezistență și subversiune ale unor moduri scripturale și receptoare marginale. Viziunea se schimbă însă în deceniile următoare. La turnura noului mileniu, studiile culturilor de fani scot în evidență mai ales dimensiunea lor performativă, înțeleasă ca un aspect al acțiunii umane și al angajamentului social. Nemaifiind o paradigmă a rezistenței, noul mod de a face fan fiction decurge dintr-o paradigmă a spectacolului și a reprezentației.

Citește în continuare →
de VATRA

Christian Moraru – Șaizecizarea optzecismului. Contemporaneitate și decontemporaneizare în literatura română de azi

Am ezitat o vreme să fac publică această intervenție. Unul dintre motive a fost atașamentul sentimental față de proiectul cultural al generației mele, în special așa cum a fost el rearticulat și clarificat odată cu nașterea revistei Contrapunct în decembrie 1989 și renașterea ei ca Observator cultural. Ion Bogdan Lefter și alții au extins atunci acest proiect în direcții mai pronunțat politice, multiculturaliste, antinaționaliste și antibigote, cu opțiuni răspicate privind problematica identității individuale și colective și referințe indispensabile la gender, sexualitate, religie, etnie, pluralism, minorități, internaționalism, tradiție, formarea istorică a canonului literar și alternativele la cel moștenit, monist și muzeal. Dar chiar în forma ei originală și dincolo de ce a însemnat ea practic în ultimul deceniu comunist, agenda optzecistă a fost – și oricum, a vrut să fie de la început – una critică în sens criticist-transformator. Ea exprima o aspirație de schimbare și conținea rudimentele unui program care a rămas pentru mai bine de zece ani insuficient tematizat. Eram sau ne simțeam în quasi-totalitatea noastră nu numai marginali și indezirabili social, politic și cultural în anii ʼ80, dar chiar opozanți. La limită, unii dintre noi, ce-i drept, puțini – Dan Petrescu, de pildă – pot revendica statutul de disidenți în regimul Ceaușescu. Literatura, critica și teoria pe care o scriam documentau, larg vorbind, această poziție. Ea poate fi calificată drept „anti-sistem”, deși – iar aceasta rămâne o ciudățenie a socialismului târziu în fostul Est – atitudinile de acest tip au fost frecvent sponsorizate de sistemul însuși într-un mod deloc necomparabil cu capitalismul care, din nou și din nou, produce, încorporează și se regenerează din propria-i critică.

Citește în continuare →
de VATRA

Ruxandra Cesereanu – Ritualul verii. Recitind Mediterana lui Odysseas Elytis

Poezia lui Odysseas Elytis (1911-1996) propune o viziune mitologică modernă asupra Greciei păgâne și creștine, prelucrând Antichitatea, Bizanțul și Elenismul și construind o cosmografie poetică. Autorului i s-a acordat Premiul Nobel, în 1979, tocmai întrucât poezia lui are sens cosmologic, miza creatoare și artistică fiind aceea că întreaga lume ar putea fi o Grecie hibridă, multicefalică.

Citește în continuare →
de VATRA

Filozofia continentală astăzi [traduceri]

Mark Fisher – E mai ușor de imaginat sfârșitul lumii decât sfârșitul capitalismului*

Într-una dintre secvențele-cheie ale filmului Copiii tatălui (Children of Men) al lui Alfonso Cuarón, Theo, personajul jucat de Clive Owen, își vizitează un prieten la centrala electrică Battersea, devenită un fel de combinație între clădire guvernamentală și colecție privată de artă. Diverse comori culturale – David al lui Michelangelo, Guernica lui Picasso, ori un purcel gonflabil al celor de la Pink Floyd – sunt păstrate într-o clădire reciclată și ea într-o piesă de patrimoniu. E singura ocazie de-a arunca o privire la viețile celor ce alcătuiesc elita, protejată de efectele unei catastrofe care a cauzat o epidemie de sterilitate: timp de o generație, pe lume nu a mai venit niciun nou-născut. Theo se întreabă: „De ce-ar conta toate astea dacă nu va mai fi nimeni să le vadă?”. Nu mai există alibiul generațiilor viitoare, fiindcă nu vor mai fi nici un fel de generații viitoare. Răspunsul pe care-l primește de la interlocutor e un hedonism nihilist: „Încerc să nu mă gândesc la asta.”

Citește în continuare →
de VATRA

Codrin Tăut – „O încântătoare colecție pestriță”

La începutul1 unei lucrări de introducere în Filosofia continentală cu ajutorul benzilor desenate2, cititorul este prevenit asupra a doua sensuri contrare ale sintagmei: unul care ar funcționa drept o identificare pozitivă a unei tradiții de gândire și celălalt, negativ, în care „continentalitatea” este construită din afară, luând chipul adversarului.

Citește în continuare →
de VATRA

Andrei State – Filosofia de astăzi

I. Există o poveste care surprinde cu ascuțime diferența dintre filosofia continentală și cea analitică. La mijlocul anilor 1960, după ce a obținut licența în istorie modernă, Derek Parfit și-a propus să studieze filosofia și s-a dus să asiste la două prelegeri universitare, una ținută de un filosof continental, cealaltă de un filosof analitic. Primul a vorbit despre probleme importante, dar modul în care a făcut-o l-a nemulțumit pe tânărul absolvent, care a găsit întregul demers confuz, ba chiar neinteligibil. Cel de-al doilea conferențiar a luat în discuție chestiuni triviale, însă maniera în care a interogat și a analizat lucrurile a fost una mult mai clară. Dorindu-și ca filosofia continentală să devină mai puțin obscură, iar filosofia analitică mai puțin banală, Parfit a hotărât că totuși a doua cale, cea analitică, este preferabilă variantei continentale.1 Altfel spus, nu atât ce anume tratezi, cât mai ales cum o faci deosebește o abordare mai relevantă de una irelevantă din punct de vedere filosofic. Cred că (în continuare) există un sâmbure de adevăr aici.

Citește în continuare →
de VATRA

Alexandru-Vasile Sava – Declarație scrisă cu privire la investigarea „filosofiei continentale”

„În cartea unui savant există aproape întotdeauna și ceva apăsător, apăsat, «specialistul» iese undeva la iveală, zelul său, seriozitatea, înverșunarea sa, prețuirea exagerată a ungherului unde șade și toarce, cocoașa sa – fiecare specialist își are cocoașa proprie. […] Aici nu se mai poate schimba nimic. Să nu se creadă cumva că ar fi cu putință ca această deformare să fie ocolită prin cine știe ce artificii de educație. Orice fel de măiestrie este plătită scump pe pământ, unde poate totul se plătește prea scump […]. Dar voi vreți să fie altfel, mai «ieftin», în primul rând mai comod, nu e așa, domnii mei contemporani? Ei bine, tot înainte! Dar atunci veți primi îndată și altceva, anume în locul meseriei și măiestriei, pe literat, pe literatul dibaci și «mlădios» căruia, e drept, îi lipsește cocoașa – în afara aceleia pe care o face în fața voastră ca băiat de prăvălie și «purtător» de cultură – literatul care de fapt nu este nimic dar care «reprezintă» aproape totul, care «înlocuiește» și joacă rolul de cunoscător și care acceptă cu toată modestia să fie plătit, onorat, respectat în locul acestuia. Nu, savanții mei prieteni! Vă binecuvântez de dragul cocoașei voastre!”1

Citește în continuare →
de VATRA

Mihai Ometiță – Dincolo de „continental” și de „analitic”

Distanțare și rea-voință

Distincția dintre o filosofie „continentală” și una „analitică” este, strict vorbind, improprie, dat fiind că nu are un criteriu invariabil. Dacă „analiticul” este, în sens primar, o categorie metodologică, atunci rămâne bulversant faptul că deja filosofia primului Heidegger nu era pur și simplu „sintetică”, ci propunea o analitică a Dasein-ului (Daseinsanalytik). Dacă „continentalul” este, în sens primar, o categorie geografică, atunci rămâne deconcertant, odată depășit eurocentrismul implicit, faptul că o mișcare analitică a putut fi nu doar „insulară” ci și bine-primită pe continentul nord-american.

Citește în continuare →