
Lui Al. Cistelecan
Acum sunt sigur că voi muri, dar nu e deloc sigur
că voi şi dispărea.
Încă doi-trei ani, ca la tata, apoi la mama.
Citește în continuare →
Lui Al. Cistelecan
Acum sunt sigur că voi muri, dar nu e deloc sigur
că voi şi dispărea.
Încă doi-trei ani, ca la tata, apoi la mama.
Citește în continuare →
Ofelia Prodan
album de familie
părinții mei mă iubeau atât de mult când eram copil
că mi-au cumpărat plastilină
să mi-o bag în nas și în gură să nu mai plâng.
când am crescut mai mare, mi-au spus
că mă iubesc atât de mult încât trebuie să mă lege cu sfoară de calorifer
să nu mă fure sectanții. mi-au dat și o savarină
la care mă uitam salivând până s-a topit
că era pe masă, iar eu legată cu sfoară de calorifer.
Citește în continuare →
timp
în ziua în care rămâne unchiul ion în urmă
afară plouă
în ziua în care rămâne tata în urmă
e iarnă, frig
cad primii fulgi
bunica rămâne în urmă
în mijlocul unei zile de vară
Citește în continuare →
Cînd privești înainte
viața pare făcută din întîmplări
dar într-un tîrziu
întorcînd capul
vezi cum toate se leagă
ca într-o țesătură fir cu fir –
Citește în continuare →
Ruxandra Cesereanu
Comunismul din noi în postcomunismul din noi
Mai ales iarna îmi aduc aminte de comunism
când privesc cartierele de blocuri igrasioase, văruite pe sponci
și văd ferestrele cu găvanele lor uscate de om bătrân.
Peisajul înghețat te reînvață ce e frigul și spaima,
chiar dacă foamea nu mai există acum
Citește în continuare →
Dantelăreasa
Eu sunt fiica mama sora prietena
Eu sunt doamna T.
Pot avea orice vârstă. Depinde de câtă
lumină pune pe chipul meu.
Privitorul.
Citește în continuare →
Laura Francisca PAVEL
(alias Laura Pavel)
Amsterdam, pe Oude Turfmarkt
Azi nu mai facem inflaţie
de gesturi interesante.
Doar ne zgâim ca la cinema
la ferestrele de vizavi
pe Oude Turfmarkt 125.
Citește în continuare →
Am înțeles și eu, după atâta vreme
Undeva, în spatele casei, niște copaci al căror nume nu-l știu,
Ailanthus altissima?, pare-se, au înflorit.
E o floare bătută, solzoasă, cu petale de aluminiu ca niște unghii date cu ojă subțire,
Care se crapă în timpul verii și devin de cupru, în toamnă.
Citește în continuare →
La mijlocul zilei, în furia de cascadă a orașului
pe un trotuar plin de lume
Să te surprindă senzația bruscă de lipsă, de dor –
ca și cum te-ar cuprinde o foame bizară, care nu vrea mâncare
ai suferi de o sete teribilă, care nu vrea lichide
ca și cum ți-ai aminti de o pierdere, dar nu e vorba de cineva
ci de ceva prețios care te-a părăsit cândva, nu știi ce, nu știi când
și-ți lipsește
Citește în continuare →