Nina Corcinschi – Poezia ființei

Andrei Țurcanu este un poet al rostului. Acest mod de asumare a poeziei ca angajament cu valoare destinală, îl confirmă întreaga sa creație. 111 poeme, reprezentative ca rost, înțeles ca rostire sacră, fac obiectul antologiei Andrei Țurcanu, Rost, Editura Cartier, 2018.

 Poemele au fost alese conform acestui criteriu de relaționare cu sacrul, cu transcendența, cu mitul, cu ancestralul. Citește în continuare →

Florina Lircă-Moldovan – A scrie și a interpreta opere. Adevărate sau imaginate…

Mulți scriu, puțini știu să și cânte. Și mai ales invers: unii interpretează operă, dar câți dintre ei au norocul să și înfăptuiască? Nu atât operă muzicală – deși nici asta nu e la îndemâna oricui –, cât mai ales literară. Iar ca să te apuci de amândouă, trebuie să ai, numaidecât, ceva în comun cu îndrăzneala. Și cu vocația… De a transpune muzical și de a reprezenta artistic. Cum a făcut-o și încă o mai face – cu talent și, poate de aceea, cu succes – Elena Dumitrescu-Nentwig. Citește în continuare →

Senida Poenariu – Liste, topuri și… glose

Cum listele lui Nicolae Manolescu sau topurile lui Al. Cistelecan sunt exemple probante ale potențialului cronicii literare – cel puțin în spațiul literar vernacular – de a impune nume și opere, respectiv de a crea canonul literar, și glosele1 lui Romulus Bucur își revendică dreptul de „unitate de măsură” (dacă ne referim la etimologia cuvântului canon, gr. kanon). Însă, nu „drumul spre consacrare și manual de școală” guvernat de principiul „canonul se face, nu se discută” (Manolescu) este apodictic cronicilor/ gloselor semnate de Romulus Bucur, ci implicațiile unui canon de uz personal. Citește în continuare →

Alex Goldiș – Literatura lumii văzută din cosmos

 

Una dintre cele mai ambițioase cărți din domeniul studiilor literare din ultimii ani vine de la Martin Puchner, profesor de literatură comparată la Universitatea din Harvard și editor al prestigioasei serii Norton Anthology of World Literature: Lumea scrisă. Povești care au schimbat oamenii, istoria și civilizația*. E meritul Editurii Polirom de a o fi publicat la doar un an de la apariția ei în Statele Unite și de a face cunoscute publicului românesc câteva dintre modalitățile noi de abordare a literaturii în America (și nu numai), legate de versiunea actualizată a comparatismului, așa-numitul câmp al World Literature. Un comparatism extins față de modelul eurocentric, care încearcă să deconstruiască raporturile de forțe dintre culturi și să releve libera circulație a ideilor dincolo de culoarul îngust al literaturilor naționale. Citește în continuare →

Al. Cistelecan – Sang d’encre

O trestie în vîrful căreia e înfipt un cap de Christ romantic: acesta e Emilian Galaicu-Păun pe stradă. Dar nici trestia, nici chipul christic, îmbinate într-o hieratică dezinvoltă, nu rămîn o strictă emblemă civilă, pur stradală. Din contră, ele participă profund la poezie, atît la structura tematică a acesteia, cît şi la dialectica şi freatica viziunii. Pe primul nivel, realul și corporalitatea (adusă în poziție privilegiată, ca victimă a unui vampirism textual) sînt explorate în metodă simbolică, în vreme ce sacralitatea e consacrată în metodă realistă (ba chiar cu un fel de exasperare sarcastică atunci cînd atinge deplina alienare); pe al doilea, ele se contopesc într-o scriitură corporală a iluminărilor sau într-o scriitură iluminată a senzaţiilor. Iar cele două scriituri se împletesc, la rîndul lor, pînă la indistincţie, într-un fel de țesătură deopotrivă densă și lăbărțată în care impetuozitățile sînt administrate de migală iar somațiile gravității ultime de o conștiință a artefactului și jocului. Citește în continuare →

Ara Șeptilici – Arazia (roman, fragment)

În altă zi se trezi spunîndu-şi nu mă voi mai împotrivi nimănui. Pesemne că se împotrivise foarte multora şi nu neapărat celor care i-ar fi vrut răul, de parcă ea ar fi avut vreun aparat de măsurat asta, nu, se împotrivise şi celor care o iubiseră, care o adoraseră, care îi ştergeau în fiecare zi statuia cu pielea celui mai tînăr şi delicat căprior sacrificat de un sobor de preotese despre care nimeni nu ştia nimic (o eşarfă muiată în lapte şi miere, în miresme proaspăt adunate într-un creuzet de aur bătut cu smaralde, diamante şi lapis lazuli şi o bucată de cărămidă şlefuită în formă de ou de privighetoare), nici măcar ea, Julia, pentru care se făptuise ritualul într-una din nopţile cînd steaua Venus se aliniase perfect cu stelele care-i guvernau ei planetele pasiunii. Citește în continuare →

Alexandru Vlad – Fotografii cu autorul

alexandru vlad 3

Notă: Fără să fie un exemplu clasic al textualismului (la fel cum nici scriitorul n-a fost niciodată un entuziast definitiv al acestuia), Fotografii cu autorul e o povestire în care realitatea scriiturii se desfășoară în paralel, cel puțin în prima ei jumătate, cu aceea a materialului epic propriu-zis. Dinamica ei prin excelență reflexivă, însă, mai sensibilă la procesarea proceselor interioare ale personajelor și lipsită de tentații ludice sau experimentale de orice fel, circumscrie un text care prin coordonatele lui tematice și stilistice poate fi asociat primei perioade de creație a autorului clujean, aceea a volumelor de proză scurtă Aripa grifonului (1980) și Drumul spre Polul Sud (1985).

(Andreea Pop)

Citește în continuare →