Ce mai rămâne din Mai ’68 (intro)

52aa0f78a11d57cd8f29c4b283bf669fc1ced8d9

Argument

Se împlinesc 50 de ani de la mișcările protestatare din 1968. Două sunt perspectivele din care aceste evenimente pot fi considerate într-adevăr epocale:

  1. ele au marcat, mai întâi, nașterea „Noii Stângi”: altfel spus, abandonarea vechiului subiect politic (clasa) și a reprezentanților săi tradiționali (partidul, sindicatul) și afirmarea, în schimb, a unei multitudini de identități politice marginale, particulare și eminamente non-universalizabile, a căror bătălie politică se desfășoară mai curând pe terenul suprastructurii și în jurul recunoașterii culturale, juridice și simbolice a diferenței;

  2. în al doilea rând, ¢68-ul este și nașterea a ceea ce s-a numit „noul spirit al capitalismului” prin care paradigma fordistă-axată pe munca de fabrică și relațiile sale specifice de producție-își pierde treptat din importanță odată cu deplasarea structurală înspre sectorul de servicii (preponderent financiar și informațional), cu accentul său pe „munca imaterială”, flexibilitate, creativitate și „post-materialism”.

Se împlinesc, așadar, cincizeci de ani de când imaginația e și la putere, dar și în opoziție. Citește în continuare →

Alex Cistelecan – Violență divină sau fascism de duzină

cosmin cercel cover

S-o recunoaștem: hegemonia actuală a discursului anticomunist – a unui anticomunism mult mai simplist și propagandist decât cel de dinainte de ’89, dar tocmai de aceea mult mai hegemonic în discursul public – are și lucruri bune. În special pentru cercetarea istorică și analiza teoretică a comunismului, care au astfel a se confrunta cu un uriaș dușman de paie, foarte ușor de răpus printr-o simplă redescoperire a evidențelor. Astfel, tot așa cum un volum recent descoperea că, în ciuda discursului și deformărilor anticomuniste și anti-totalitare, orașul socialist a fost totuși un oraș, iar economia socialistă totuși o economie (deci nu un simplu mecanism de decizie discreționară și autoritară), la fel și aici, în Towards a Jurisprudence of State Communism. Law and the Failure of Revolution1, Cosmin Cercel ne demonstrează că, în ciuda perspectivei dominante anticomuniste, care vede aceste regimuri politice ca o domnie a fărădelegii criminale și a deciziei arbitrare, legea în comunism a fost tot lege, și a bifat astfel toate rigorile, constrângerile dar și aporiile formei-de-lege ca atare. Ceea ce salvează cumva raționalitatea – măcar imanentă, procedurală – și modernitatea acestui sistem politic (din nou, în contra viziunii anticomuniste), dar, într-un foarte problematic joc de sumă nulă, pare să îi compromită complet caracterul marxist, revoluționar sau emancipator. Citește în continuare →

Nina Corcinschi – Spectrele grădinii de sticlă

tatiana tibuleac

Cu excepția lui Aureliu Busuioc (cu ultima parte a romanului Hronicul găinarilor) și Stefan Baștovoi (cu Iepuri nu mor), prozatorii basarabeni ai copilului și copilăriei din epoca ultimilor ani ai comunismului sovietic s-au axat mai degrabă asupra reproducerii factice a întâmplărilor și înșiruirii unor peripeții cu iz strident de „demascare” ideologică a regimului și a oamenilor săi. Esențialul, mă refer la efectele nevrozelor sociale asupra condiției umane, la reacțiile ce țin de profunzimile unor plăgi psihologice și de mentalitate, a rămas pe dinafară. E tocmai ce suplinește într-un mod inedit și spectaculos Tatiana Țîbuleac cu romanul Grădina de sticlă (Cartier, 2018). Perspectiva copilului, corelată cu cea a adultului, surprinde într-un filigran narativ de o rarisimă subtilitate psihologică și vibrație poetică sursele inițierilor deformate ale copilului sovietic: neiubirea și recursul la ură ca șansă de rezistență și supraviețuire într-o realitate traumatizantă. Citește în continuare →

Mihaela Vancea – Conjuncturi forțate

cosmin leucuta hoodoo

,,După cum te-ai prins până acum, eu nu știu prea multe despre personajele mele și motivațiile lor din pagină. Au o minte și un destin independent de ce aș vrea eu să se întâmple”, spunea la un moment dat Cosmin Leucuța despre romanul său de debut într-un interviu acordat pe platforma Hyperliteratura. Chiar cu prima sa carte, Laptele negru al mamei, care câștigă Concursul de Debut al Editurii Adenium în anul 2013, autorul propune cititorilor romane imprevizibile. Dar vorbim despre o imprevizibilitate pusă pe seama prea multor idei – și a unei minime capacități de selecție –, ceea ce face ca lucrurile să-i scape prozatorului de sub control, după cum se întâmplă în Hoodoo*. Citește în continuare →

Andreea Pop – Colajul narcotico-existențial vs. flaneurismul monoton

dan dediu coperta

Cu o retorică malițios-acidă și o atitudine mai degrabă persiflantă intră în scenă poemele lui Dan Dediu din 4,5 litri de sânge, miliardar. Fizionomia lor caustică, un „tratament” aplicat deopotrivă lumii din jur și reconfigurării identitare personale (despre care au vorbit deja Andrei Dósa și Alex Ciorogar pe coperta a IV-a), sugerează peste tot, dincolo de o psihologie dură, badass (nejucată, aș zice chiar organică), o anume preferință a poetului pentru geometrii și forme precise. Citește în continuare →

Al. Cistelecan – Portret „en miettes”

un om care cop

Leonid Dragomir, nume consacrat – ori baremi cunoscut – în dezbaterile noastre filosofice, a fost unul dintre elevii lui Al. Th. Ionescu. Poate nu doar unul dintre ei, ci chiar Elevul, de vreme ce relația a devenit, în timp, una de prietenie. Nu știu însă lista celorlalți elevi ai lui Al. Th., dar știu că au fost mulți de performanță și destui care nu-l vor uita. (Mai zilele trecute, venind vorba de Al. Th. la o mică sindrofie literară, pe obrajii uneia dintre elevele sale curgeau tăcut două firișoare de lacrimi.) Dar Leonid e singurul (din cîte știu) care și-a scris prietenia și admirația față de fostul său profesor și prieten; după ce l-a urmărit pas cu pas de-a lungul micii sale cariere editoriale antume și apoi de-a lungul celei – mult mai consistente – postume, Leonid și-a strîns toate mărturiile în Al. Th. Ionescu. Un om care te obliga să gîndești (Editura Cartea Românească, București, 2017). Citește în continuare →

Ioana Boștenaru – Înainte mult mai este

liliana corobca coperta

Cu un debut înregistrat în 2003, Liliana Corobca rămâne în aceeași sferă a interesului pentru comunism în cel mai recent roman al său, Capătul drumului*. Dacă preocuparea pentru cenzură și exil o individualizează în rândul cercetătorilor, romanul de față se îndreaptă spre o altă fațetă a realității istorice, mai precis spre fenomenul deportărilor din spațiul românesc, început odată cu semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, când Moldova și Bucovina au fost invadate de trupele rusești. Citește în continuare →