Sumar:
Citește în continuare →Ţintă fixă: Ioan Es. Pop
Argument
Ioan Es. Pop este un poet al viziunilor acute, reprezentate într-o scriitură alertă, în tonuri agresive, scrâşnite din care reiese o expresivitate radicalizată, suferinţa nefiind transferată în ornament metaforic, conservându-şi, adică, întreaga ei sugestivitate etic-existenţială. Umanitatea figurată în poeme este una a „periferiei”, a maladivului, e o umanitate deviantă, având ca emblemă suferinţa, alterarea identitară, lumea întreagă fiind transpusă fragmentar într-un limbaj poetic sugestiv pentru relevarea răului ontologic, a negativităţii. Se poate spune că nesaţiul idealităţii e contrazis cu metodă de poet, ce redă o realitate anihilantă, versurile infirmând orice iluzie a redempţiunii, orice şansă de mântuire prin frumuseţe. Poetul exprimă o stare de epuizare, de izolare, simţindu-se captiv într-un spaţiu infernal, marcat de traumă, cu efecte în articularea versurilor, lipsite de rafinament convenţional, anticalofile, de simplitate maximă, cu un desen sumar şi culori dispuse agresiv. Cuvintele, dispersate semantic, exprimă trăiri diverse (ura, durerea, iubirea, răul existenţial şi cel moral, chinul de a trăi şi neputinţa elanului utopic), împletite într-o viziune de radicală luciditate.
Citește în continuare →Poeme de Ștefan Melancu, Tatiana Ernuțeanu, Elsa Dorval Tofan, Victoria Milescu și Viorel Bucur
Ștefan Melancu
Fantasíe
În margini de vară timpul de ieri rozând în nori suri
cu păsări mari înghițindu-le urmele și subțiind
chipuri (acum de aer acum de ape). Se aude departele și se îngustează
aproapele din vieți cândva însoțindu-ți calea – cuvintele le suflă
în oase și apoi torc clipele
Citește în continuare →Eugenia Sarvari – Festivalul Național de Teatru 2023
Ediția a XXXIII-a a Festivalului Național de Teatru de la București s-a desfășurat pe parcursul a unsprezece zile (20-30 octombrie 2023) avându-i drept curatori pe Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari. Oferta festivalului a fost deosebit de bogată: lansări de carte, masterclass-uri, comunicări tematice despre colaborarea dintre scenografi și ceilalți artiști implicați în realizarea spectacolelor, momente in memoriam George Banu, dezbateri, expoziții, o secțiune on air cu spectacole și emisiuni realizate de Radio România Cultural și Radio România Actualități, ateliere, spectacole-lectură, instalații și nu în ultimul rând spectacole selectate din teatrele din țară dar și câteva producții din străinătate. Din multitudinea de propuneri mă voi referi doar la trei spectacole – Mass de Fran Kranz, Băieții de zinc după Svetlana Aleksievici și Exod de Marius Ivaškevičius.Mass de Fran Kranz este o coproducție a Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu și un teatru din București în regia lui Andrei și Andreea Grosu. Patru actori – Ofelia Popii, Richard Bornoczki, Mihaela Trofimov și Marius Turdeanu – aduc, de o manieră exemplară, în fața publicului, cumplita poveste a confruntării dintre două familii, în care copilul uneia a fost ucis de al celeilalte într-un atac armat într-o școală, atacatorul omorându-și zece colegi, după care s-a sinucis. Spectacolul dens, apăsător prin problematica abordată pune oglinda în fața unei societăți măcinată de boala excesivei violențe, a neputinței de a (mai) ține în frâu adolescenți care și-au pierdut direcția. Totodată, vorbește și despre debusolarea părinților, despre imposibilitatea lor de a comunica cu propriii copii deveniți un soi de autiști emoționali. Cele două mame și cei doi tați distruși de tragedia prin care au trecut încearcă o împăcare într-o situație în care păstrarea calmului, depășirea, lăsarea în urmă a ceea ce s-a întâmplat e mult prea greu de făcut, dacă nu chiar imposibilă.
Citește în continuare →Andreea Pop – Monotonia luxuriantă
Alexandru Funieru debutează cu un volum care pe cât de lucrat zice că e (conform mențiunilor de pe prima clapetă, ar aduna poeme pregătite timp de un deceniu), pe atât e de spontan și liber de restricții de orice soi. Că e destul de diferit de poezia tânără, apărută în ultima vreme, asta-i sigur: proiectul din candelabre în valul artificial mizează pe o retorică la foc continuu, incandescentă, funcțională din punct de vedere imagistic printr-un soi de plictis emoțional, aș zice, suprapus pe secvențe de tip flashback/ aglomerație a notațiilor.
Citește în continuare →Oana Paler – Un viitor deja trăit?
Frica și neputința de a construi un viitor duc la golirea lumii de sens și la resemnare. Este ideea de la baza romanului Refugiul timpului, scris de Gheorghi Gospodinov între Brexit și invazia Ucrainei, publicat în 2020 în Bulgaria, tradus în română de Mariana Mangiulea Jatop și apărut la Pandora Anansi contemporan (2023). Romanul a fost distins cu Internațional Booker Prize în 2023. Într-o Elveție neutră, o țară unde te duci să mori, Gaustin deschide „prima clinică a trecutului”, unde bolnavii de Alzheimer au posibilitatea de a-și reconstitui viața din bucăți, în scop terapeutic. Acest spațiu securizant devine, treptat, o soluție-refugiu pentru întreaga Europă care preferă mersului înainte întoarcerea în diferite perioade ale secolului XX. Convingător prin originalitate, prin complexitatea construcției și a sferei tematice abordate, Gospodinov propune un roman provocator, care nu are cum să-și lase cititorii indiferenți, măcar prin varietatea de întrebări pe care le ridică.
Citește în continuare →Alex Goldiș – Un happening marca Houellebecq
Interesantă, ca toate cărțile lui Michel Houellebecq, e proaspăt apăruta – sub excelenta traducere a Gabrielei Vieru – Câteva luni din viața mea. Octombrie 2022 – martie 2023*. Cartea e un jurnal mai special, în măsura în care se concentrează în jurul a două teme care au stat în atenția presei franceze (mondiale) din ultimii ani. E vorba de acuzațiile de rasism îndreptate împotriva scriitorului în urma unor interviuri sau apariții televizate, dar și de cazul pornografic în care a fost implicat.
Citește în continuare →Călin Crăciun – Nouă traducere a lui Petőfi Sándor
La editura Tipo Moldova a apărut o nouă traducere a poemului Apostolul al lui Petőfi Sándor, realizată de Kocsis Francisko*, la 200 de ani de la nașterea poetului. Anterior, poemul a mai apărut în limba română datorită lui Ștefan O. Iosif, mai întâi în 1896, versiune care a mai avut parte de reeditare în 1908, ultima fiind realizată de editura clujeană Dacia, în 1972.
Citește în continuare →Kocsis Francisko – Nopţi luminoase
Ştim cu toţii, cartea de traduceri încă nu se află pe picior de egalitate cu cartea de literatură originală, nici nu trebuie să-şi dispute atenţia criticii de pe poziţii rivale, dar constat cu o doză de amărăciune că traducerile nu au critici specializaţi pe literatură străină şi intră într-un nemeritat con de umbră chiar din momentul apariţiei. Doar câţiva dintre cititorii de literatură străină încearcă să le trateze cu empatie şi înţelegere, reuşind să evidenţieze puternic reliefatele nuanţe de alteritate, să reafirme că opera tradusă este uşa deschisă spre un alt univers de simboluri, toposuri identitare, amprente mentale care explică şi dau imaginea diferenţelor culturale create de entităţile naţionale de-a lungul istoriei lor.
Citește în continuare →Amalia Cotoi – Mihail Sebastian văzut de Tatiana Niculescu: către o definiție a biografiei, astăzi
Suspendat, scandalul recent de pe marginea unui manuscris inedit al lui Mihail Sebastian – unul dintre prozatorii de frunte din galeria (retroactivă a) modernismului românesc –, despre care scrie pe larg Teodora Dumitru într-un articol publicat în Scena 9, în martie 2023, și căruia îi răspunde Bianca Cernat în Apostrof, înnumărul din octombrie 2023 al revistei, ar putea fi rezumat de Mihail Sebastian însuși, în urmă cu aproximativ un secol, ca „cel mai sigur mijloc de aerisire și cel mai propriu mediu de circulație a valorilor”; „căci scandalul «dacă nu creează, obligă pe creator. Dacă nu lămurește, anunță. Dacă nu îndrumă publicul, îl cheamă»”.
Citește în continuare →
revistavatra.org 