Surprinzător de ignorat de comentariile critice a fost până acum Crisalidă, volumul de debut al Mădălinei Căuneac, care scrie aici o poezie greu de confundat; despre biografie & avatarele ei de rigoare nimic nou, poezia contemporană și-a tot prelucrat-o și o face în continuare fără rezerve. Biografemele astea de aici, însă, trasate cu multă grijă (un gest definitoriu pentru tot proiectul, ăsta al prelucrării cu grijă a datelor din jur), au o consistență rafinată, iau naștere prin suprapunerea pe un filtru afectiv educat, îndrumat cu atenție în economia generală a textelor.
Studiile moderniste și corpusul modernist, astăzi, nu ar fi arătat la fel fără modelele de lectură furnizate de practicile pluridisciplinare din ultimii ani, care mobilizează studii culturale, (post)feministe, coloniale, sociologia sau antropologia, și fără ca, prin aceste practici, definirea modernității să nu parcurgă trasee din perspectiva unor noi cartografii. Nu numai că o astfel de lectură a modernismului, la întretăierea dintre drumuri, e una care contemporaneizează și deci vitalizează un segment literar și artistic care părea clasicizat până la finalul secolului trecut, dar ne învață că fragmentele – textuale, materiale – din trecut pe care le privim astăzi sunt formele unei vieți ale cărei pulsații nu le-am perceput multă vreme.
Odată cu debuturile Roxanei Cotruș, Gabrielei Feceoru, Hristinei Doroftei și al enigmaticei Marion Bold, se poate vorbi de conturarea unei generații poetice târgumureșene tinere, una deja bine integrată în direcțiile noi din ansamblul românesc, stimulată fiind din plin de instituțiile literare cu relevanță națională Al. Cistelecan și „Vatra”. Acestor poete li se adaugă Flavia Adam și o putem observa venind promițător din urmă pe Georgiana Olaru. Nominalizările la premii importante din țară, prezența la cele mai relevante festivaluri și întruniri ale creatorilor români, precum și publicarea textelor în reviste prestigioase sau la edituri selective confirmă ideea închegării unui grup târgumureșean polifonic, unul până acum feminin, după cum se vede. La Târgu Mureș putem deci vorbi de existența unei „generații” în care poetele s-ar putea plânge în primul rând de lipsa „concurenței” masculine, nicidecum de faptul că poeții le-ar putea eclipsa injust ori le-ar putea confisca pe nedrept laurii. În acest context, local, îi revine lui Andrei Vornicu rolul de poet printre poete, căci prin volumul Scurtmetraje* el se adaugă grupului mureșean care revendică locuri bine situate printre poeții tineri din ansamblul național.
În volumele sale (Peisajul metaontic, Tărâmurile ceții), Horia Al. Căbuți prezintă vectorii estetici ai gândirii artistice din spatele teoriilor științifice, în termenii limbajului și ai puterii lui de semnificare, respectiv ai calității literare a expunerii discursive, realizând o punte între științele umaniste și cele exacte. Dacă sensul cu care ne-a obișnuit era acela dinspre știința tare înspre estetică și/ sau poetică, ba chiar înspre esența științelor umaniste, și anume generatorul culturii în toată fragilitatea sa, Omul și umanitatea lui, Contratemele 1 ne conving că avem mai degrabă un sens dublu, uneori interconectat, între „viziunea imaginativă din mai multe ramuri artistice și exigențele conceptuale în marele concert al creativității umane” (p. 8). Putem spune că Horia Căbuți ne propune o decelare a diverselor teorii științifice care apar în opera unor Musil, Broch, Kafka, Borges, Sábato, Eco, Bellow, Eliade, Proust și Céline.
Răul e unica certitudine în romanul Repetiție pentru o lume mai bună, scris de Mihai Radu (Polirom, 2022), un rău care plutește deasupra lumii și deasupra personajului Paul Negrescu (55 de ani), un tip intransigent căruia îi place să lipească etichete, un tip cu un cod moral destul de solid, care își „repetă” rolul în spectacolul vieții în tentativa de a-l face „mai bun”, de fapt rolurile – cel de fiu, de soț/fost soț, de tată, de frate, de iubit, de prieten, de angajat.
Am mai salutat, într-unul din numerele trecute, seria Polirom de „Biografii romanțate” inițiată acum câțiva ani de Adrian Botez. E lăudabilă, scriam atunci, încercarea de aduce mai aproape de publicul tânăr o serie de figuri reprezentative ale literaturii române strivite de interpretările didactice și de un anumit dispreț pentru biografie derivat dintr-o cultură critică situată în siajul „morții autorului”. Unul dintre cele mai reușite volume ale colecției îi este dedicat lui Marin Preda și este semnat de prozatorul Bogdan Răileanu*. În acest caz, reușita e cu atât mai de considerabilă cu cât biografia lui Preda e relativ cunoscută deopotrivă din mărturisirile scriitorului însuși (Viața ca o pradă, pagini de jurnal, interviuri) și din ficțiunile lui, care au un substrat biografic accentuat. Demersul lui Bogdan Răileanu s-ar fi putut transforma ușor în parafrază, când nu în gest tautologic.
1. Critica fascinans sau înspre o fenomenologie a influenței
Când un studiu de critică literară devine o carte pe care, asemeni unui foarte bun roman, nu o poți lăsa din mână până nu o termini, ca apoi să reverbereze și să-ți dorești să revii asupra unor pagini, capitole, subcapitole cu admirație, înseamnă nu doar că autorul a reușit să te seducă, ci și, sau mai ales, că el însuși a fost sedus de obiectul cercetării sale, captând cu suplețe, în cadrele limbajului de specialitate, o dinamică a ideilor, devenită, la lectură, cuceritoare, incitantă și fascinantă.
— Dragă Doina Ruşti, aş vrea să te întreb la începutul dialogului nostru dacă ai amintiri „din copilărie” revelatoare pentru pasiunea ta pentru scris, pentru lectură şi pentru literatură?
— Între amintirile mele de importanță scriitoricească se află o zi de vară la Comoșteni, în chioșcul învelit în viță sălbatică, unul dintre locurile mele de citit. Eram departe, într-o lume complexă, cu personaje numeroase și atât de diverse, cu parfumuri și răsturnări de situație. Citeam César Birotteau, într-o ediție scoasă de Editura de Stat, în fapt, bpt, la începuturile ei. Din când în când apărea bunică-mea, foșnind în rochiile ei ample, și-mi mai arunca o întrebare, îmi aduce un coșuleț cu smochine. Iar eu trebuia să prind de veste la timp, ca să-mi ascund cartea și să mă aplec ostentativ peste Gheba, o culegere de matematică foarte căutată pe-atunci, ori să apuc la întâmplare vreo carte din teancurile care zăceau în tot chioșcul, pe banchete, pe canapea, pe cele două mese fragile, care avuseseră cândva parte de-o glorie bine meritată. Desigur, aveam multe liste de lecturi, iar către seară făceam conversație cu bunică-mea pe marginea cărților de școală, mă văd încă în mintea de-acum, rasolind subiectele, legându-mă de detalii, unele inventate, numai ca să mă distrez pe seama ei.
Neutrohtonizarea Bucureștiului în Orașul cu salcâmi
Eseul de față analizează o soluție utilizată de tânărul Mihail Sebastian (1907-1945) pentru a insera indirect tema identității – o temă a evreității, implicit – în prozele lui considerate neinteresate de această temă, mare parte redactate în debutul deceniului 1930, precum Fragmente dintr-un carnet găsit (1932), Femei (1933), Orașul cusalcâmi (1935). E vorba de soluția delegării unor identități cât mai puțin particulare și cât mai facil șanjabile personajelor, dar și locurilor, spațiilor și în genere referințelor de orice fel care circulă în literatura lui.
Conceptul pe care l-am considerat oportun pentru a sintetiza această soluție – pe care am argumente să cred că a avut-o în vedere Sebastian, deși el nicăieri nu a menționat-o ca atare – este acela de „neutralizare etnică” sau de „neutrohtonizare”. Este un concept la care am ajuns coroborând datele din acele proze ale lui Sebastian care nu ating în mod direct și explicit tema iudaității cu informațiile oferite de unele fragmente inedite din jurnalul său din 1930 și 1931, recent descoperit de Alexandra Oprescu. E vorba, mai precis, de pasajul unde Sebastian afirmă că nu-și poate „imagina”/ reprezenta personajele romanului Orașul cu salcâmi decât ca evrei și evreice, dar că la final – când romanul va intra în faza publicării și procesul de creație va fi încheiat – va schimba numele tuturor; nu doar numele, ci și apartenența religioasă1:
revistavatra.org 