Etichetă / Alex Goldis

de VATRA

Cancel culture și progresism în mediul cultural românesc (I)

Argument

Deși principiul „autonomiei esteticului”, o strategie a câmpului literar românesc de a-și conserva independența profesională într-un interval când dirijismul politic amenința s-o anuleze, a supraviețuit și după 1990, în ultimii ani s-au înmulțit dezbaterile legate de legitimitatea sau de actualitatea acestei paradigme. Sintagme precum „political correctness” – lansată imediat după 1990 în mod defensiv de intelectuali de dreapta – și, mai recent, cea de „cancel culture”, polarizează câmpul cultural autohton, grefându-se însă cel mai adesea pe vechea și deja clișeizata opoziție între „ideologic” și estetic”. Cel mai recent episod al acestei dezbateri, din august 2023, a fost prilejuit de chestionarea, de către jurnalistul Valeriu Nicolae, a prezumțiilor ideologice ale unui roman semnat de Bogdan-Alexandru Stănescu, Copilăria lui Kaspar Hauser, acuzat că ar pune într-o lumină defavorabilă minoritatea etnică romă. Cu puține excepții, mai degrabă decât să se transforme într-un pretext de dezbatere cu privire la modalitățile de reconfigurare a discursului critic sau literar din ultimii ani, angajând în același timp alte exemple și contexte ale culturii române, acest episod s-a transformat repede fie într-un atac la persoană, fie într-o repliere pe poziții care exclud nuanțele.

Citește în continuare →
de VATRA

Perspectivele studiilor umaniste (III)

Alex Goldiș

Cercetare (umanistă) și resurse în România

Până la a ajunge la problema disciplinelor umaniste în dinamica mai generală a cunoașterii, e greu de scos din ecuație – dacă ne gândim la contextul românesc – faptul că învățământul și cercetarea au suferit de subfinanțare cronică în ultimele decenii. Cele mai recente statistici Eurostat, disponibile pentru anul 2021, arată că în materie de educație România se află pe penultimul loc, cu o alocare de 3.2% din PIB, în condițiile în care media europeană e de 4.8%. În cercetare, lucrurile arată și mai dramatic: datele din 2021 arată o medie europeană de 2.27%, în timp ce în România, situată tot în coada clasamentului, alocarea din PIB este de 0.47%. Procentul nu e obscen de mic doar în raport cu economiile consolidate ale Europei, ci și în raport cu țările emergente și/sau cu dificultăți financiare: Ungaria alocă procentual de trei ori mai mult decât România pentru cercetare, Bulgaria sau Slovacia – de două ori mai mult. În educație, Estonia, Lituania sau Ungaria depășesc 5 puncte procentuale din PIB.

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Goldiș – Un happening marca Houellebecq

Interesantă, ca toate cărțile lui Michel Houellebecq, e proaspăt apăruta – sub excelenta traducere a Gabrielei Vieru – Câteva luni din viața mea. Octombrie 2022 – martie 2023*. Cartea e un jurnal mai special, în măsura în care se concentrează în jurul a două teme care au stat în atenția presei franceze (mondiale) din ultimii ani. E vorba de acuzațiile de rasism îndreptate împotriva scriitorului în urma unor interviuri sau apariții televizate, dar și de cazul pornografic în care a fost implicat.

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Goldiș – Pentru o cercetare literară mai transparentă și mai democratică

Un nume de neevitat în câmpul studiilor literare cantitative sau al practicilor din sfera Digital Humanities a devenit, în ultimii ani, Andrew Piper, profesor la McGill University din Montreal și director al publicației științifice Journal of Cultural Analytics. Volumul lui din 2018, Enumerations. Data and Literary Studies (University of Chicago Press) era o pledoarie polemică – cu multe exemple convingătoare – că în literatură (și implicit în studiile literare) cantitatea contează enorm. Spun polemică, pentru că ea mergea contra unei întregi tradiții hermeneutice și chiar de producție artistică în virtutea cărora singurele valori care intră în sfera de interes a criticului sunt individualitatea, subiectivitatea sau singularitatea (stilistică) a operelor, punând astfel între paranteze analiza unor mecanisme textuale ample precum repetiția, materia lexicală totală, punctuația etc. Constatând: că scrisul și cititul țin de ample procese de redundanță care au rămas până acum nestudiate, Piper pledează pentru reconstituirea a ceea ce el numește „istoria de substrat a acelor caracteristici literare elementare…adesea invizibile, pentru că sunt atât de banale” (“the deep story of elementary literary features…often invisible, because so common”). Când avem în vedere investigația unor categorii ample ale literarului precum poezie, roman, ficționalitate, personaj etc., trăsăturile care constituiau până acum doar un fel de „zgomot de fond” din care hermeneutica desprindea faptele „excepționale” trebuie introduse neapărat în sfera de interes a criticii.

Citește în continuare →
de VATRA

Nichita Stănescu – patru decenii de postumitate (I)

Argument

La 40 de ani de la dispariția poetului (și la 90 de ani de la naștere), revista „Vatra” își propune să redeschidă „dosarul Nichita Stănescu” prin reevaluarea poziției sale în istoria literaturii române. Demersul nostru pornește de la premisa că, deși Nichita Stănescu rămâne una dintre figurile importante ale canonului școlar, receptarea sa critică a intrat în ultimele decenii mai degrabă într-un con de umbră. Toate bătăliile canonice ale generațiilor post-șaizeciste – fie că e vorba despre optzeciști sau despre douămiiști – au vizat delimitări canonice față de opera lui. Mai mult, seria revizuirilor „est-etice” post-nouăzeciste, dacă nu și-a făcut o țintă predilectă din deconstruirea imaginii scriitorului (așa cum s-a întâmplat în cazul lui Marin Preda), nici n-a contribuit la menținerea „mitului Nichita Stănescu”, în condițiile în care civismul n-a reprezentat o miză centrală a operei sau a conduitei poetului.

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Goldiș – Marin Preda și Jim Morrison

Am mai salutat, într-unul din numerele trecute, seria Polirom de „Biografii romanțate” inițiată acum câțiva ani de Adrian Botez. E lăudabilă, scriam atunci, încercarea de aduce mai aproape de publicul tânăr o serie de figuri reprezentative ale literaturii române strivite de interpretările didactice și de un anumit dispreț pentru biografie derivat dintr-o cultură critică situată în siajul „morții autorului”. Unul dintre cele mai reușite volume ale colecției îi este dedicat lui Marin Preda și este semnat de prozatorul Bogdan Răileanu*. În acest caz, reușita e cu atât mai de considerabilă cu cât biografia lui Preda e relativ cunoscută deopotrivă din mărturisirile scriitorului însuși (Viața ca o pradă, pagini de jurnal, interviuri) și din ficțiunile lui, care au un substrat biografic accentuat. Demersul lui Bogdan Răileanu s-ar fi putut transforma ușor în parafrază, când nu în gest tautologic.

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Goldiș – Linda Knausgård și autoficținea scandinavă

Merită semnalată apariția, în excelenta colecție Anansi. World Fiction a Editurii Pandora M, a micului roman Copil de octombrie*, semnat de Linda Boström Knausgård. Cartea a apărut în traducerea Roxanei-Ema Dreve, responsabilă și pentru traducerea volumului Bine ai venit în America! (apărut în 2020) al aceleiași autoare, dar și pentru alte volume semnate de Karl Owe Knausgård. Foștii parteneri de viață au creat senzație nu doar în zona literaturilor nordice (unul din 10 norvegieni deține un volum al lui Karl Owe în bibliotecă), ci și în ceea ce se cheamă spațiul globalizat al literaturii lumii. S-ar putea ca, în afară de noir-ul scandinav (care transgresează mai ușor limbi și spații, datorită formulei „de consum”), cărțile Lindei și ale lui Karl Owe Knausgård să fie cel mai important produs de export al literaturii nordice din ultimele decenii. Interesant, la nivelul dinamicii globale a genurilor, e și faptul că „autoficțiunea” câștigă tot mai mult teren. Din produs francez patentat de Serge Doubrovsky la finalul anilor ʼ70 – și practicat apoi în Franța în deceniile următoare –, el devine o formulă internațională, acumulând, odată cu extinderea sa spațială, teme și tehnici literare noi. Un punct important în acest proces de canonizare la nivel mondial îl constituie recenta acordare a premiului Nobel scriitoarei franceze Annie Ernaux, o „veterană” a genului.

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Goldiș – Conștiințe bătătorite

O mică pasă de cititor capricios m-a separat, de aproape trei ani de la apariție, de romanul lui Bogdan Coșa, Cât de aproape sunt ploile reci*: știam că e un roman cu imaginar situat în mediul rural și mai știam – din cărțile anterioare sau din alte bucăți de proză publicate – că dacă Bogdan Coșa scrie o carte rurală, își va asuma imersiunea în universul ei până la capăt, fără fasoane intelectualiste sau falsificări livrești. M-am lăsat în voia acestei pase cu riscul că greșesc, dar cu promisiunea că voi reveni la un moment dat asupra restanței.

Citește în continuare →
de VATRA

Portret în palimpsest: Eugen Negrici (V)

Iulian Boldea

Despre iluzii şi alţi demoni

Cărţile mai recente ale lui Eugen Negrici (Literatura română sub comunism, 2002-2003, Iluziile literaturii române, 2008, Simulacrele normalității, 2011, Emanciparea privirii, 2014) se remarcă printr-o schimbare de ton faţă de cele dinainte. Tonul e mai radical, mai deziluzionat, mai puţin tehnicist. Uneori (ca în Emanciparea privirii), se disting reverii hedoniste asupra literaturii. Literatura română sub comunism relevă ruptura de tradiţia interbelică, prin impactul alienant al ideologiei comuniste, chiar dacă există în această carte, cum observă Nicolae Manolescu, o inadecvare: între demersul sintetic al capitolelor generale (mult mai accentuat negative) şi cele analitice, cu judecăţi mai binevoitoare. În Iluziile literaturii române, se realizează o demistificare a „miturilor” ce au alimentat, cu aura lor idealizantă, tectonica literelor româneşti.

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Goldiș – Și literatură, și manifest

Unul dintre cele mai remarcabile romane din ultima perioadă a apărut anul acesta la Editura Fractalia și e semnat de Sașa Zara. Dezrădăcinare * are peste 400 de pagini (scris mic) și se citește cu interes de la un capăt până la altul datorită acuității extraordinare a scrisului autoarei, o acuitate greu de precizat dacă vrei să ocolești cu orice preț recuzita de termeni clasici precum „talent”, „profunzime”, „vizionarism”.

Citește în continuare →