Atît de subţiri sunt, uneori, graniţele
dintre ceea ce suntem,
acum,
şi ceea ce nu vom mai fi,
încît intrăm, fără să ştim,
în tăceri fluide,
de unde doar o voce a cuiva, ce ni s-a dedicat cu totul
ne mai poate întoarce.
Simţim chemarea ei dintr-un trecut
în care locuiam
şi care, parcă speriat
de acele tăceri fără capăt,
ne inundă cu atîtea amintiri
că putem face drumul îndărăt,
purtînd păreri de rău şi chemări abia născute, şi promisiuni
despre care n-avem de unde şti
că s-ar fi împlinit vreodată
[Vatra, nr. 1-2/2016]