Etichetă / Mihnea Balici

de VATRA

Mihnea Bâlici – Reteritorializarea modernității în sintezele internaționale ale lui Matei Călinescu

mihneabalici

Tema recurentă și fundamentală în jurul căreia s-a orientat întreaga gândire critică și teoretică a lui Matei Călinescu, atât înainte, cât și după momentul 1973 (an în care acesta părăsește România, plecare motivată printre altele și de situația ideologică a mediului academic autohton), a rămas cea a modernității: după propriile sale afirmații, „în exil, preocuparea mea de cercetător în legătură cu ideile modernității, care culminase în România cu Conceptul modern de poezie, a fost reluată ducând, în 1977, la o noua sinteză de mare anvergură teoretică și istorică, intitulată Faces of Modernity1, care va deveni, în 1987, după adăugarea unui capitol despre postmodernism, volumul Cinci fețe ale modernității: Modernism, avangardă, decadență, kitsch, postmodernism. Așadar, sunt lesne de observat o continuitate în gândirea mateicălinesciană și o expansiune a perspectivei inițiale: Citește în continuare →

de VATRA

Mihnea Bâlici – Sintaxa regenerării

manasia gustul cireselor

Așezată în mare parte la antipodul celorlalte formule poetice care începeau să se cristalizeze în preajma anilor 2000 (care, de obicei, mizau pe autenticism și insurgență, mizerabilism și minimalism) poezia lui Ștefan Manasia a reprezentat, încă din Amazon și alte poeme (Tritonic, 2003), o pistă distinctă, a cărei influență s-a dovedit a fi surprinzătoare. Nu ar fi exagerată afirmația conform căreia o importantă parte din poezia de după 2010, în discursul ei estetizant și neologic, prin tematica și sensibilitatea care își aproprie postumanul, simulacrele capitalismului, noile dinamici sociale, undergroundul artistic și conflictul dintre autohton și global, real și digital, uman și non-uman, poate intra sub sfera vastă a „manasianismului”. Citește în continuare →

de VATRA

Mihnea Bâlici – Proteism și douămiism

Gratiela-Benga-Reteaua (1)

Prima (și singura, momentan) încercare de sintetizare și sistematizare a fenomenului poetic douămiist în critica literară contemporană a sfârșit prin a avea nenorocul unei receptări reduse. Tentativa Grațielei Benga de a panorama, în toată complexitatea ei, „rețeaua” (metafora ce stă la baza volumului său cu același nume, Rețeaua. Poezia românească a anilor 2000*) poeticii respective este, într-adevăr, admirabilă prin dimensiunea ei amplă, fiind un punct de referință fundamental pentru studiul douămiismului poetic, cel puțin din punct de vedere documentar, mai ales că, afirmă autoarea, „a refuza sau a amâna sine die o discuție asupra acestei realități literare de netăgăduit este o eroare” (p. 12). Așadar, o abordare a subiectului se cerea făcută, iar Rețeaua… reușește să lege laolaltă atât o reprezentare adecvată a contextului socio-politic declanșator și a divergențelor critice, cât și manifestele și programele literare, corpusul de poeți și poetici, fără a-și pierde coerența. Citește în continuare →