Etichetă / proza
Petru Cimpoeșu – Tăierea nasului. Frumoșii ani ’90
În 1991, după ce îl alungasem pe Ceaușescu de la putere, l-am servit câteva luni pe Regele Mihai, îngrijindu-i Palatul Elisabeta. După aceea, democrația a făcut în așa fel încât am rămas fără serviciu. Am fost unul din primii șomeri ai României postcomuniste. Fără indemnizație, se înțelege. Ca să mă ajute, Mircea Nedelciu mi-a dat să distribui niște reviste franțuzești la librăriile din județele Moldovei. Erau reviste glossy returnate din rețeaua de distribuție franceză, el le primea gratis, trebuind să plătească doar camionul cu care le aducea din Franța, și încerca să le vândă în România. Adevărul e că afacerea mergea destul de bine. După ce mi-am făcut treaba, Nedelciu mi-a dat o sumă frumușică, pe care m-am gândit să o investesc într-un bar. Citește în continuare →
Mihai Dragolea – Glazura de emoții și mîngîieri
Motto: „Căuta să descopere ce se afla dincolo de masca aceea de oase și carne obosită, pentru că Bruno îi spunea că nu sunt de ajuns oasele și carnea pentru a construi un chip care e ceva infinit mai puțin fizic decît restul corpului, fiind definit de acest ansamblu de atribute subtile prin care sufletul se manifestă sau încearcă să se manifeste cu ajutorul cărnii.”
(Ernesto Sabato, Abaddon exterminatorul, Ed. Univers, 1987, pag. 173)
Citește în continuare →
Alexandru Vlad – Aversa
Notă: Aversa, reprodusă în continuare, e una dintre acele povestiri din dosarul „în lucru” al lui Alexandru Vlad, asupra căreia autorul ar fi dorit, probabil, să revină și s-o șlefuiască. Mărturie stau câteva intervenții ale acestuia pe text prin care propunea noi formulări, sau, introdusă printr-o notă în final, o motivație personală ce vizează locul acestei povestiri în raport cu o alta ce pornește de la un personaj comun, neajunsurile ei formale și, în cele din urmă, acelea ale convențiilor literare propriu-zise. Textul reia o serie de linii tematice și de stil anterior consacrate în prozele lui Alexandru Vlad – profesorul izolat la țară, veleitarismul lumii literare a vremii, surprins din perspectiva ironic-detașată a naratorului, și, de aici pornind, problema libertății personale, pe de o parte, alături de câteva recurențe ale imaginarului (descrierea bivolilor care trec șoseaua, vehiculată și în alte locuri), pe de alta. Presupunerea că acesta putea fi un text „sacrificat” ulterior în favoarea celor publicate efectiv nu e, de aceea, total hazardată.
(Andreea Pop)
Citește în continuare →
Petru Cimpoeșu – Povestea vorbei – alta
Prolog. În urmă cu câțiva ani, a generat amuzament și numeroase comentarii malițioase postarea pe internet a unei înregistrări video cu un tânăr care, la întrebarea: de ce ești fan Paul Walker, a răspuns, după o scurtă ezitare: „pentru că… din seria filmelor și pentru că… automobile”. Tânărul acela era foarte emoționat. De fapt, el dorea să-și exprime emoția provocată de moartea actorului său preferat. Pentru cine eventual nu cunoaște contextul: Paul Walker a fost un actor american care a jucat în serialul de succes „Furios și iute” și care tocmai murise într-un stupid accident rutier. Comentariile se refereau mai ales la incapacitatea tinerilor de azi de a se exprima în cuvinte. Vocabularul lor este tot mai sărac, regulile de exprimare tot mai des ignorate. Se discută tot mai frecvent despre analfabetismul funcțional al tinerei generații. Opinia predominantă este că, la nivel mediu, abilitățile ei de utilizare a limbajului verbal sunt cel puțin îngrijorătoare. Extrapolând această tendință la generațiile ce îi vor urma, ajungem la predicții de-a dreptul înspăimântătoare. Citește în continuare →
Ioan Radin Peianov – Oficiul poştal (farsă tristă)
Ioan Radin Peianov, scriitor și traducător bănățean de origine sârbă, e autorul a două volume de proză scurtă, Aventurile tânărului Serafim (1976) și Schiță de portret (1986). La acestea se adaugă și alte bucăți de proză publicate în revistele literare Echinox, Vatra, Steaua, Orizont. A tradus mult din limbile română și sârbă, preocupându-se ca scrieri românești și sârbești să fie cunoscute în România și în țările fostei Iugoslavii.
Ioan Radin Peianov a scris și scenariile TV: Nouă secvenţe din interior (1992); Oficiul poştal (1992), cu care a participat la concursul ATPR. Pentru primul scenariu a primit mențiune. Citește în continuare →
Alexandru Vlad – Eu și chiriașa dinaintea mea
Notă: În articolul pe care îl scrisese pentru numărul special al Vetrei apărut după moartea lui Alexandru Vlad (7-8/2015), Marius Jucan amintea de un episod de tinerețe în care, cu ocazia unei întâlniri la scurtă vreme după terminarea liceului, prozatorul îi citise, în mod surprinzător (pentru că se arătase mai degrabă ca fiind animat de ambiții poetice), câteva pagini dactilografiate dintr-o povestire. Textul de mai jos, una din primele încercări de acest gen ale autorului Aripii grifonului, o reproduce în întregime, după ce Alexandru Vlad o prelucrase parțial pentru un fragment din proza Exit, apărută în volumul Viața mea în slujba statului (2006). Mulțumiri dnei. Vlad pentru accesul la dosarele aflate în arhiva familiei. (Andreea Pop)
***
Horia Corcheș – Vineri, după-amiază
Când se trezește, în fiecare dimineață, privește în primul rând ecranul telefonului. A scris? S-a trezit și ea? E online? De obicei nu scrie ea prima, deși aproape întotdeauna se trezește înaintea lui. Nici acum nu i-a scris, avea doar mesajul de aseară, noapte bună. Zâmbește și se ridică pe marginea patului, cu gândul să fugă la duș. Oboseala din ultima vreme i se pare devastatoare, iar ultimele zile au fost prea de tot, întinse până la ore cu o singură cifră din noapte. Aseară a lucrat cu colega lui, corecturi peste corecturi la carte, cu presiunea termenului strict stabilit de editură – ora opt dimineața, până când ceața de pe ochi a devenit o pâclă imposibil de limpezit. Citește în continuare →
Un prozator par excellence: Petru Cimpoeșu (5/5)
Cristina TIMAR
De la criza doctoratelor la criza literaturii carcerale postdecembriste
-
În căutarea „adevăraților Arnoteni”
Teza de doctorat, romanul masiv al lui Caius Dobrescu, și Celălalt Simion, romanul lui Petru Cimpoeșu, deși apărute la o respectabilă distanță de opt ani unul de celălalt (2007, respectiv 2015), și aparținând unor scriitori atât de diferiți, par totuși să fi fost scrise unul în continuarea celuilalt. Afirmația poate părea hazardată, căci dacă e să stabilim un tandem, cel care ni se impune din start este între cele două romane ale lui Cimpoeșu, care-l au ca protagonist pe Simion liftnicul și reversul său, Simion decăzutul. Dacă Cimpoeșu își gândește cele două romane în opoziție, cel puțin la nivelul actanților principali, o neașteptată și nepremeditată continuitate regăsim între opul voluminos al lui Dobrescu și cel mult mai subțirel cantitativ al lui Cimpoeșu. În linii mari, fiecare din cele două romane decupează o etapă a tranziției românești, augmentând literar și tratând în cheie satirică o anumită patologie socială, a infractorului devenit… scriitor, dacă o cere conjunctura. La ambii scriitori, observația necruțătoare bate imaginația, depășită binișor de o realitate consternantă și absurdă. Citește în continuare →
Un prozator par excellence: Petru Cimpoeșu (4/5)
KOCSIS Francisko
Între avers şi revers
revistavatra.org 