Etichetă / proza

de VATRA

Oana Paler – Stadii (fragmente)

(cap. 9)

— Ce se întâmplă? Ce faci? i-am auzit glasul gâtuit de uimire.

Intuiam că îi crescuse pulsul şi că adrenalina îl împiedica deocamdată să priceapă ce i se întâmplă, iar lucrul acesta îl făcea să se zbată şi să încerce să-şi desfacă legăturile de plastic de la mâini. Aproape că se sufoca. Îi urmăream privirea tulbure, aţintită spre mine, care căuta un răspuns, o explicaţie.

Am rămas tăcut, mă străduiam să fiu calm, deşi îmi simţeam inima zbătându-mi-se în gât. Nu puteam scoate niciun cuvânt, ştiam că glasul mi-ar fi tremurat. Mi-am fixat în minte această imagine, înmărmurită în timp, ca un prezent de nespulberat, ca marea care îşi întoarce valurile la mal. Nu eram legat, ca el, dar mă simţeam prizonier, prins în plasa unui scenariu pe care mi-l cream singur, acolo, printre pereţii prăbuşiţi ai halei unei fabrici abandonate de la marginea orașului. Am ştiut că îmi voi aminti clipa aceea pentru tot restul vieţii.

Citește în continuare →
de VATRA

Gabriela Adameșteanu – Ora de navetă (în reluare)

Prea cald. Prea cald şi prea lumină. Mergi cu ochii întredeschişi, tot mai repede, şi peronul se depărtează în urma ta: mai întâi chioşcul de ziare, închis, pe urmă arteziana care abia gâlgâie, pe urmă grămada de moloz scorojit în care scrâşneşte o lopată, umplând aerul cu aburi fierbinţi şi albi. Iuţeşti mereu pasul. Alergi şi, în fugă, genunchii ţi se izbesc de sacoşele pline de pâine. Ai faţa congestionată şi gâtul strâmb, întors, ca şi ochii disperaţi, spre băştile prăfuite, spre basmalele legate strâns sub bărbie, spre feţele maronii, tăbăcite de soare, lucind de transpiraţie şi de dinţii de viplă – care alunecă odată cu geamurile aglomerate. Ai ajuns la capătul trenului şi o iei, gâfâind, înapoi, cinci vagoane, patru vagoane, trei vagoane. De undeva dinăuntru se aude Romica Puceanu, io, când am să-mbătrânesc, nu ştiu cum am să trăiesc. De undeva din spatele grămezii de salopete alburii, de pantaloni de supraelastic ieșiți la soare, de rochii de diolen vernil, scămoşate, de serviete jerpelite, burduşite cu pâine, de şlapi și de pantofi prăfuiţi care prind numai cu vârful ultima treaptă a scării. De dincolo de pumnii încleştaţi, unii peste alţii, de bară.

Citește în continuare →
de VATRA

Magda Cârneci – La Versailles

Pe la ora trei după-amiază ajunseră în fine la Versailles, după o lungă dimineaţă petrecută tandru în pat şi terminată cu un brunch copios. In parcarea de sub platanii înalţi, se simţea deja apropierea toamnei. Cînd ieşiră din maşină, uşor încălziţi, Mina îşi puse ochelarii negri de soare, Daniel îşi puse pălăria albă de pânză cu boruri late și panglică maron. Călcară peste mulțimea de frunze mari şi palmate, cu colţurile uşor îngălbenite şi încovoiate în sus, care căzuseră din abundență pe trotuar, din platani. Observară cu atenție mașinile aliniate ordonat de-a lungul străzii care ducea la palat, ca să-și aducă aminte unde lăsaseră propria lor mașină. Lumina după-amiezii cădea oblic peste parbrizele scânteind, fulgerând.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Vlasie – Fading

O zi obișnuită

         Iliuță doarme cu fața în sus și cu pătura trasă peste cap.

          Doctorul stă turcește în mijlocul salonului și repară mătura îngrijitoarei Zizi. Zizi se simte jenată. Pacient, e-adevărat, dar e doctor.

        — Dom’ doctor, lăsați-o, dom’ doctor, că n-aveți ce-i face! Dați-o la mine că o repar eu.

        — Lasă dragă, ce atâtea mofturi, ți-o fac ca nouă. Bă – îi zice Puștiului –, puștiule, adu-mi ochelarii, vezi că sunt la capătul patului pe pernă.

         Puștiul trece pe lângă el fără să-l privească. Are ochii împăienjeniți. Se grăbește cu pași mărunți, puțin cocoșat, învârtit cu o cheiță, ca o jucărie chinezească. Mâinile i s-au alungit și îi flencăne pe lângă corp.

Citește în continuare →
de VATRA

Lidia Vianu – [1951]

Poetă, prozatoare, critic şi traducător literar. Profesor de Literatură Britanică Modernistă şi Contemporană la Universitatea din Bucureşti. Director al editurii online a Universităţii din Bucureşti, Contemporary Literature Press (http://mttlc.ro). A publicat peste 20 de volume de critică, printre care The AfterMode şi T.S. Eliot: An Author for All Seasons. A publicat de asemenea Metoda Lidia Vianu în şapte volume: Smile and Learn! A tradus în limba engleză şi în limba română aproape 100 de volume. Pentru Marin Sorescu, The Bridge (2004), apărută la Bloodaxe Books, a primit premiul Poetry Society din Londra pentru Traducerea de Poezie. A publicat Censorship in Romania (Central European University Press, 1997).

*

Citește în continuare →
de VATRA

Angela Martin – Microbistul

– Hai, Tati, în bucătărie, nu mai sta acolo că răcești! insistă doamna Otescu.

Era într-o zi de 13 octombrie – vremea era întunecată, bătea un vânt de toamnă urât.

În fine, după un rateu al echipei gazdă la poarta utiștilor, domnul Otescu se ridică satisfăcut de la masa la care asculta meciul pe terasă, își luă tranzistorul și se mută.

— Numai să-l dai, te rog, un pic mai încet, că mă doare capul! Cu cine joacă UTA? își îndulci ea vocea, aducându-i de afară Sportul arădean și Flacăra roșie –  ziare pe care domnul Otescu le citea cu sfințenie –, împreună cu paharul cu bere. Le puse lângă el pe masa din bucătărie.

— Cu Știința Timișoara – apă de ploaie!

— Unde, la noi?

— Nu, pe arenă la Timișoara.

— Dacă timișorenii n-au stadion…

— Mâine-poimâine își fac și ei, stai să vezi!

Citește în continuare →
de VATRA

Gabriela Adameșteanu – Capitolul 1. Nostalgia Moldovei

În copilărie simțeam nostalgia difuză a părinților când își evocau anii petrecuți la Tg. Ocna. O perioadă de timp care, pe măsură ce se îndepărtau de ea, trebuie să le fi apărut drept cea mai luminoasă din întreaga lor viață comună. Iar, cel puțin pentru mama, din întreaga ei existență.

 Nu ne-au spus-o niciodată explicit, mie și fratelui meu,dar o puteam deduce din evocările unei existențe tihnite,cu oameni prietenoși în jur,cu delicioase rețete gastronomice ale bucătăriei locale (borșuri cu smântână, sărmăluțe mici în foi de viță, tochitura cu mămăliguță moale, alivenci și poale-n brâu,baclavale și boules de neiges etc.), cu plimbări relaxate pe dealurile din împrejurimi unde tata, pasionat profesor de istorie, mai descoperea resturi de armament de la celălalt război (doar era zona legendarelor Mărășești și Mărăști), cu denumiri geografice exotice – Trotuș, Măgura sau Adjudul unde se schimba trenul, n-am înțeles spre ce.

Citește în continuare →
de VATRA

Szántó T. Gábor – Autoamăgire

[Romancier, scenarist, poet, eseist şi editor maghiar, Szántó s-a născut la 10 iulie 1966 la Budapesta, unde şi-a urmat studiile şi a obţinut licenţa în drept la Universitatea Eötvös Loránt (1990). În presa literară a debutat cu poezii, dar editorial a debutat cu volumul de proză Mószer (1997), care cuprinde două microromane, Mószer şi Eu?, au urmat Keleti pályaudvar, végállomás (Gara de Est, cap de linie, 2002), Lágermikulás (Moş Nicolae în lagăr, povestiri, 2004), A szabadulás íze (Gustul eliberării, 2010), Édeshármas (Terţet dulce, 2012), Kafka macskái (Pisicile lui Kafka, 2014), 1945 és más történetek (1945 şi alte întâmplări, 2017), Európa szimfónia (Simfonia Europa, 2019). A fost tradus în germană, rusă, turcă şi cehă.]

Citește în continuare →
de VATRA

Gabriela Adameșteanu – Viața începe de mai multe ori 

De la un moment dat încolo, existența încremenită a bătrânilor se mișcă doar târâtă de imprevizibilul din viața copiilor. M-am gândit la asta după telefonul pe care i l-am dat ieri seară lui Mady ca să mai vorbim despre Corina.

Știu din experiență că rudelor apropiate le cade bine să  audă povești în care cel drag, plecat din lumea noastră, este personajul principal. Și tot povestind noi două, ce-mi spune, așa, în trecere, Mady? Că ea și maică-sa, dacă nu se întâmpla nenorocirea, în vară urmau să se mute în America. Așa, se va muta doar ea, și, plângând în timp ce vorbea, Mady mi-a spus că  umblă să-și cumpere apartament: ar fi vrut în California, dar Coasta de Est este mai potrivită pentru călătoriile în Europa și Asia, la care o obligă fișa de post a jobului. Mady putea să se mute în America de câțiva ani, de când  patronul plecase cu firma acolo, dar n-a vrut s-o lase aici singură pe maică-sa, și ezitările ei au întârziat-o.

Citește în continuare →
de VATRA

Ruxandra Cesereanu – La goană cu zeii prin noapte

Amicii noştri, arheologi precum noi doi, ne porecliseră Kore şi Korin. Drept care nu voi spune nici eu care sunt numele noastre reale, ca să rămânem doar Kore şi Korin.  O pornisem într-o călătorie care speram să fie de pomină.

– Ahoe, de trei ori ahoe! ne strigă Aris cel mic de statură, cu chelia de călugăr dominican şi ochelarii săltăreţi pe nas, când am ajuns cu vaporul din Tomis la Pireu. Ia su,strigă el. Hai, repejor, trebuie să vă mut de urgenţă pe vaporul spre Cythera, nu-i vreme de alte vorbe acum.

Aris se repezi la noi, noi la el, şi ne puparăm. Şi-apoi fuga-fuguţa spre celălalt vapor, deşi eram sătui de orice fel de corăbii şi platforme plutitoare.

– Îs doar vreo cinci ore până în Cythera, zise el, dar v-am luat o cabină să dormiţi, că sunteţi deja morţi de vii, după cum bănuiesc.

Am dat din cap, şcolăreşte, şi eu, şi Korin.

– Las’ că povestim după ce vă hodiniţi, zise Aris, care vorbea perfect româneşte și chiar ardelenește, fiindcă îşi făcuse studiile, odinioară, în România.

Acolo ne şi împrieteniserăm la toartă, în facultate, deşi era mai mare decât noi cu mai bine de zece ani.

Citește în continuare →