Claudiu Gaiu – Pentru Europa (3)
[Primele două părţi ale prezentei cronici expuneau, prin transcrierea unor convorbiri, prin luările de poziţie a unor intelectuali mediatici, precum şi prin alte mijloace, crizele economice şi politice profunde pe care le-a înfruntat Europa în jurul anului 2020. Paginile de mai jos arată primele consecinţe ale acestor preschimbări. Suntem în 2027…] Citește în continuare →
Dan Ungureanu – Cinci sute de ani de protestantism: de la lupta contra vânzării de indulgențe la prosperity gospel
Se împlinesc, în noiembrie 2017, cinci secole de când Martin Luther a trimis arhiepiscopului local cele 95 de teze pe care le propunea spre dezbatere.
Cum îl chema pe episcop nu mai știe nimeni azi. Luther îi trimite tezele cu o scrisoare umilă: reverendissimului, illustrisimului, arhiepiscopului primat, marchiz de Brandenburg, venerabilului. Iartă-mă, reverendissime părinte și prea-ilustre prinț, că eu, drojdia oamenilor, am îndrăznit să cuget o scrisoare către înălțimea sublimității tale…. Catadicsească înălțimea ta să privească la un fir de praf… Citește în continuare →
Poeți în dialog: Roxana Cotruș și Vlad Moldovan
Joi, 25.01.2018, de la ora 18.00, la J’ai Bistrot, vă invităm la o primă serată dintr-un ciclu de întâlniri lunare intitulate „Poeți în dialog”: un recital de poezie cu Roxana Cotruș și Vlad Moldovan, urmat de o discuție moderată de criticul literar Al. Cistelecan.
Andrei Gorzo – S-a întâmplat în plină zi: Pororoca – shocker-ul arthouse al lui Constantin Popescu
Un bărbat bucureștean de 40 de ani iese în parc cu fetița lui de 5. Într-un moment în care nu e cu ochii pe ea, fetița dispare. Bărbatul se întoarce singur acasă, la soție și la celălalt copil (un băiețel în vârstă de 7 ani). Trec zile, apoi săptămâni, fără ca poliția să poată găsi un fir: e ca și când copilul s-ar fi volatilizat. Căsnicia părinților dă semne de cedare. La fel și sănătatea mintală a tatălui, care, devorat de sentimentul vinovăției, începe să bântuie parcul unde și-a pierdut copilul, căutând obsesiv ceva, orice, care să aducă a pistă de investigație.
Situația de plecare a filmului Pororoca – dispariția misterioasă a unui copil chiar de sub ochii unui părinte – e una care, în diverse variante, a bântuit un număr de filme și de romane cunoscute, de la Copilul furat (1987) al lui Ian McEwan până la Neiubire (2017) al lui Andrei Zviaghințev, trecând prin Răscumpărarea (1996) hollywoodiană a lui Ron Howard și Mel Gibson. Citește în continuare →
Andreea Pop – Seninătatea crizei
Mușcătura fluturelui japonez, cu care debutează Cornelius Drăgan, are ambiția elanurilor existențiale. Proiectul acesta înalt proliferează fără paradă, totuși, pentru că sondarea introspectivă e procedeul predilect al poemelor. Asta chiar și în ciuda recomandărilor poetului, care își „distribuie” viziunile de criză, aparent, pornind de la interior și avansând spre externalizarea acestor „proiecții” intime în 4 cicluri care echivalează toată această devenire.
Aș zice că, indiferent de ele, Cornelius Drăgan scrie peste tot o poezie cu un fond curat confesiv, fără s-o redirecționeze în direcția unei transfigurări esențiale de perspectivă, ori fără ca aceasta să fie copleșită de abundența „decriptării” interioare. Citește în continuare →
Nina Corcinschi – Erosul ca farsă a istoriei: de la cuvintele plăcerii la plăcerea cuvintelor
Un fenomen interesant se produce în literatura basarabeană de după căderea comunismului. Discursul despre sex în plin totalitarism se anunță ca limbaj al puterii de rezistență. În romanul Sex & Perestroika (Cartier, 2009) de Constantin Cheianu, discursul sexualității, derivat din mecanismul coercitiv al interdicțiilor, devine o contra-replică, care se înverșunează să răstoarne raporturile de putere ale omului cu sistemul. Reprimarea mărturisirii despre sex, cu panoplia consecințelor semnalate de Michel Foucault, are drept consecință declanșarea energiilor acumulate. „Nespusul erotic, după Robert Muchembled, se transformă astfel în motor secret al acțiunilor umane: el produce un dezechilibru pulsional individual mai mult fondator decât destructor și generează faze de represiune apoi de eliberare care îmbogățește jocul social”1. Tot de aici vine și „gustul viu pentru transgresiune2. Această transgresiune ia forma, la Cheianu, violentării interdicției prin dictatura plăcerii. Discursul mustește de voluptatea de a vorbi despre voluptăți interzise în spații oficiale destinate doar sloganelor politice. Plăcerea naratorului de a spune, de a mărturisi despre periplurile sale orgasmice în chiar biroul de serviciu, alături de biroul destinat adunărilor de partid, se constituie ea însăși într-o formă de sexualitate a discursului. O sexualitate virilă, falocentrică, sfidătoare, violatoare a inerțiilor dogmatice și a poncifelor ideologice. Citește în continuare →
Dragoș BUCUR – Romane & pisici pe Facebook
Pisicile care invadează internetul, deja de ani buni, par să fi pătruns și în peisajul literaturii românești în diverse formule, de la asumarea vocii unui narator subiectiv, în romanul lui Filip Florian, Zilele regelui, până la povestirile scurte ale lui Alex Tocilescu din Imperiul Pisicilor care au la bază chiar idei din umorul pisicos de pe internet. În acest context, autorul romanului Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui, rămâne pe aceeași stradă, însă cartea câinelui devine cea a pisicii de această dată.
Cristian Teodorescu propune un pact ficțional, atât la nivel intratextual, cât și metatextual, prezentând pisica cunoscută drept Ochiul, alias Chioara, ca narator și, totodată, autor al Cărții Pisicii*. Desigur, drepturile de autor au fost cedate, deoarece „nici un editor din România n-ar accepta să intre în relații contractuale cu o pisică decât riscând să fie taxat drept nebun.” Citește în continuare →
Kocsis Francisko – Povestea unui transfer neobişnuit
Melania Bancea, aflată la cea de-a şasea carte, cinci romane şi o carte „de vacanţă”, Nevasta peştişorului de aur, care dădea măsura talentului scriitoarei de a se manifesta pe spaţii mici, are darul povestirii, ştie să dezvăluie, ştie să te facă să vezi amănuntele deconcertante din preajmă, ştie să-ţi descreţească fruntea. În această carte, fiecare povestire, schiţă, tablou e un decupaj dintr-un peisaj mult mai vast în care îşi duc viaţa personajele, toate descrierile fiind doar frânturi dintr-o existenţă despre care autoarea nu ne dă decât informaţii vagi, se concentrează numai asupra temei şi lasă la limita unui orizont de intimitate identitatea socială, dealtfel fără nici o importanţă pentru economia micilor întâmplări descrise. Procedând astfel, cu intuiţie freudiană probabil, Melania tuşează un portret generic al pescarului de oriunde, dar neapărat al zilelor noastre, cel pe care-l vedem adesea pe malurile apelor şi ale bălţilor, răbdător până dincolo de înţeles, până dincolo de obişnuit, participant parcă la un fel de ritual iniţiatic şi cu certitudine unul terapeutic. Citește în continuare →
Ioana Boștenaru – O „Țiganiadă” contemporană
revistavatra.org 