de VATRA

Poeme de Traian Ștef, Andrei Zanca, Gellu Dorian, Dumitru Păcuraru și Mircea Stâncel

traian stef

Traian ȘTEF

Trădarea ficțiunii

 

După ce m-am lăsat

În voia ficţiunii

În glorie

În beatitudine

În vis de fericire

Ce a fost nu mai poate fi

Ce este

Nu rămîne decît

Un semn desfăcut

Bolborosit

Neîndurător

Pentru că ficțiunea

Nu are prezent

Nu are viitor

Nu are răspuns

Nu mai împarte cu mine plăcerile

Mărturisite

 

Citește în continuare →

de VATRA

Denisa BUD – Un fals transfer identitar

liviu ioan stoiciu transfer

În contextul prozei românești a ultimilor ani care abordează criza individului la diferite niveluri (identitară, familială sau chiar socială), Liviu Ioan Stoiciu, scriitor optzecist, revine cu un roman, Transfer*, ce vrea să pară a fi din aceeași arie tematică, însă discursul e centrat asupra unui imaginar mai degrabă scindat, construit pe două direcții, implicând și o zonă fiction.

Roman al tensiunii identitare, construit pe două planuri narative principale, Transfer plasează, într-un prim moment, povestea lui Olimpiu, un tânăr de 26 de ani, pedagog la internatul unui liceu din Focșani în anii ’70 ai perioadei comuniste, căsătorit și având un copil. Citește în continuare →

de VATRA

Anamaria MIHĂILĂ – Lacunele și „resturile” literaturii. O istorie a facerilor de sens

bogdan suceava istorie a lacunelor

Dacă alte literaturi (și, mă gândesc, de bună seamă, la cele vestice) și-au dezvoltat o cultură puternică a eseului, în literatura română acesta se confundă adesea cu alte forme de scriitură, în mare parte de nișă. Or, constatarea prezentă nu încearcă să apese pedala asupra defazării estului față de vest și nici nu pretinde că cel mai recent volum al lui Bogdan Suceavă ar schimba în vreun fel situația dată. În condițiile în care studiile recente fac caz de politicile corectitudinii, anulând (cel puțin teoretic) diferențele dintre literaturile majore și cele minore prin interferențele culturale, transnaționalism, postcolonialism ș.a., acceptarea unei astfel de realități – problemele unui gen – iese în afara tendințelor, dar descrie cu onestitate istoria formelor. În acest sens, ceea ce se rămâne la limita evidenței e că o carte de eseuri precum Istoria lacunelor. Despre manuscrisele pierdute devine, în primul rând, rezultatul unei experiențe a formării scrisului pe teritoriul american care importă, apoi, un background identitar (post)comunist, o trăire pe teritoriul românesc în vremuri revoluționare. Citește în continuare →

de VATRA

Nicoleta CLIVEȚ – „Cele de jos cu cele de sus împreună vorbesc…“

ioana bradea inalt

Se petrec lucruri „de mare spaimă“ (p.5) în ultimul roman al Ioanei Bradea – Înalt este numele tău*, căci stihii și umbre de tot felul se dezlănțuie, fără ca nimeni să-și pună problema strunirii lor. O cetate medievală, a Bistriței natale, repetat descrisă ca „fără rege și sfinți“, caută să-și făurească o istorie (prin însemnările scribului Christian Pomarius Baumgarten) și o catedrală (prin efortul arhitectului Petrus de Lugano), undeva la mijloc de secol XVI. Momentul întemeietor este sabotat, însă, din toate părțile, prin intrigi, violențe, schimbarea stăpânirii și chiar a paradigmei religioase. Așa cum urbea își caută un fundament, așa și locuitorii săi, bezmetici și neputincioși, își caută un sens. O căutare ce-i poartă, pe toți, dinspre hăuri spre înalt și înapoi, cu o repeziciune pe care nu o concurează cu adevărat decât performanța autoarei de a concentra totul în mai puțin de o sută de pagini. Citește în continuare →

de VATRA

Daiana GÂRDAN – Literatura română a secolului al XIX-lea: vehicul și monument al memoriei culturale

doris-mironescu-coperta

Se poate remarca, la sfârșitul secolului al XX-lea și primul deceniu din noul mileniu, o tendință a criticii de a compila, în volum, serii de articol cu caracter mai degrabă publicistic, de cronică literară, decât științific/academic. După 2010, însă, acest trend pierde teren în fața volumelor care adună studii academice publicate în reviste științifice indexate în baze de date internaționale, care reușesc să depășească granițele naționale spre export cultural. Cel mai funcțional model care deschide acest dialog este volumul lui Andrei Terian, Critica de export. Teorii, contexte, ideologii, publicat în 2013 la editura MLR, care însumează o serie de articole științifice ce se adresează în primul rând unui public internațional și reușește astfel să producă o schimbare de paradigmă pentru formulele criticii tinere. În siajul acestor tendințe vine și volumul lui Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică*, care cuprinde și el o serie de studii cu caracter academic, pretabile unui public universitar internațional. Citește în continuare →

de VATRA

Alexandre KOJÈVE – Moscova, august 1957

kojeve

Mai mult decât în alte părți, faptele brute observate la Moscova trebuie interpretate înainte de a putea fi utilizate pentru a extrage din ele consecințe valabile1. Dar dacă am vrea să enumerăm și să interpretăm în această notă faptele observate la Moscova în timpul unui sejur de trei săptămâni, această notă ar putea foarte ușor degenera într-o carte.

Prin urmare, mi se pare util să indicăm două corective de caracter general pe care trebuie să le aducem faptelor moscovite, pentru a evita niște „erori sistematice” de interpretare care ar putea să falsifice concluziile pe care le desprindem. Citește în continuare →

de VATRA

Mihaela VANCEA – Subversiunea, manelele, scandalul

schiop smecherie

După trei ani de locuit în Ferentari, de studiu despre manele și viața de șmecher, n-ai cum să nu furi meserie și să nu aplici ceea ce înveți și în munca de zi cu zi. Adică, n-ai cum să scrii despre șmecherie decât aplicându-i principiile. Ceea ce face ca Adrian Schiop să devină încet, dar sigur, un trendsetter. Lui îi plac subiectele tabu, rușinoase, alea pe care lumea se ferește să le discute în amănunt. El vine cu,,subversiunea, problemele, scandalul”, așa cum declară într-un interviu pentru Scena9. Astfel, la patru ani de la apariția romanului Soldații. Poveste din Ferentari (2013), roman care surprinde iubirea dintre Adrian, un jurnalist homosexual și Alberto, un fost pușcăriaș, Schiop publică și o teză de doctorat despre manele. Citește în continuare →

de VATRA

Rita CHIRIAN – Spirala neputinței de a ieși din poezie

komartin maestrii

Claudiu Komartin este cel mai activ poet douămiist; câteva dintre cele mai însemnate întâmplări literare – predilect poetice – care se petrec de ani buni pe scena noastră literară îl au ca inițiator și ferment, fie că vorbim despre mica & elitista Casă de editură Max Blecher, fie că amintim despre Institutul Blecher (numit, cam prea minimalist, „club de lectură”) sau despre Poesis International, apreciată drept cea mai unitară, sub aspect valoric, și cea mai „occidentală” revistă de poezie de prin părțile noastre. Privit din orice unghi biografic, Claudiu Komartin este, cu siguranță, omul-orchestră, capabil să se așeze, asumat, „până la sânge”, într-o funcție care miroase a vetustețe și utopie – dacă nu chiar dezonorantă în ordinea pragmaticilor: este un involuntar maestru al poeziei muribunde. Dacă este vorba despre o ciudată formă de franciscanism exersat asupra mezinei sluțite din familia literaturii de astăzi, poezia, sau, dimpotrivă, despre o gravitație care-l leagă indisolubil de marginalitate nu se poate spune cu certitudine, dar sigur este că, fără a ne feri de cuvinte mari, Komartin este poetul care face pentru poezia românească – de azi și de ieri – și pentru cei câțiva câini romantici alienați de poezie cât de mult se poate face aici și acum. Citește în continuare →

de VATRA

Constantin ABĂLUŢĂ – Insula secretă a lui Prometeu

abaluta

Cap. 1

Atunci când sun vine cineva şi-mi aduce un covrig şi un pahar cu apă. Dacă-i cer portocale, peste cîteva minute îmi aduce o portocală. Pe fereastra odăii se vede o curte mare cu trei copaci. Copacii au trunchiul negru, frunze verzi. Cerul e albastru printre crengi. Nu văd prea departe. Acolo unde se termină curtea parcă sunt alte case. Casele şi copacii, ce lucruri frumoase. Dacă pe case ar creşte iarbă ar fi şi mai frumos. Încerc să nu-mi mai rod unghiile. Desfac portocala. Dau drumul la radio. Am stricat televizorul, nu-mi place. Sunetele se-mprăştie în toată camera, se lovesc de pereţi şi e bine. Sunetele mă duc departe şi miros a portocală. La ora unsprezece apare bătrînul în balcon. Citeşte un ziar şi eu îi fac cu mîna. Îmi răspunde în acelaşi fel. Îi fac semn să-mi arunce ziarul, dar el nu-nţelege. Nici n-aş vrea să mi-l arunce. Cînd e soare ziarul e însorit. Unde să pun ziarul? În odaie nu e loc pentru ziar. Ziarul se citeşte pe balcon. Uneori dimineaţa nu văd cînd vine poştaşul. Nu văd cînd aduce ziarul. Poate aduce mai multe ziare odată. Dar bătrînul le citeşte pe rînd, cîte unul în fiecare zi. Citește în continuare →

de VATRA

Gheorghe SCHWARTZ – Harta ascunsă în petele de pe tavan

schwartz foto

Câteodată, o clipă ne oferă revelaţii ce parcă deschid taine din amintiri de mult pierdute.

„Miliardarul neliniştit” Ravel Blok, autoritarul proprietar al concernului Blok, stătea culcat pe spate în cabana găsită ca printr-o nesperată minune divină, atunci când frigul, disperarea şi foamea păreau că-l vor învinge. Rătăcit în Munţii Cobaltici, cu forţele tot mai scăzute, singur, cutreiera de patru zile un deşert de zăpadă pe o porţiune de teren ce n-o putea regăsi nicicum pe harta primită în agenţia de turism de la Lupla. Iniţial, grupul a fost format din şase persoane, ei cinci plus ghidul. Plătit regeşte, acesta s-a făcut nevăzut încă dintr-a treia noapte. (Mai târziu, Blok avea să afle că individul, într-adevăr foarte bun cunoscător al locurilor, se angaja să ducă grupuri de călători prin atât de periculoasa trecătoare Lapitz, dar cerea plata înainte, o plată destul de pipărată. Pe urmă, îi rătăcea pe cei ce l-au angajat prin coclauri, de unde păcăliţii era foarte puţin probabil să mai poată ieşi singuri. După care îi părăsea, având grijă să le ia ori să le distrugă orice aparat cu care ar fi putut reface legătura cu civilizaţia. Ravel Blok avea să-l reîntâlnească pe ticălos în piaţa de peşti din San Pedro, unde a alertat autorităţile. Dar până să reacţioneze acestea, individul ar fi plecat cu un alt grup de călători prin Trecătoarea Lapitz. Probabil cu un alt grup de viitoare victime… Şi foarte probabil, în conivenţă cu cei ce ar fi trebuit să-l facă de mult inofensiv. După aceea, Ravel Blok nu l-a mai întâlnit niciodată.) Citește în continuare →