Dragoș BUCUR – Romane & pisici pe Facebook
Pisicile care invadează internetul, deja de ani buni, par să fi pătruns și în peisajul literaturii românești în diverse formule, de la asumarea vocii unui narator subiectiv, în romanul lui Filip Florian, Zilele regelui, până la povestirile scurte ale lui Alex Tocilescu din Imperiul Pisicilor care au la bază chiar idei din umorul pisicos de pe internet. În acest context, autorul romanului Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui, rămâne pe aceeași stradă, însă cartea câinelui devine cea a pisicii de această dată.
Cristian Teodorescu propune un pact ficțional, atât la nivel intratextual, cât și metatextual, prezentând pisica cunoscută drept Ochiul, alias Chioara, ca narator și, totodată, autor al Cărții Pisicii*. Desigur, drepturile de autor au fost cedate, deoarece „nici un editor din România n-ar accepta să intre în relații contractuale cu o pisică decât riscând să fie taxat drept nebun.” Citește în continuare →
Kocsis Francisko – Povestea unui transfer neobişnuit
Melania Bancea, aflată la cea de-a şasea carte, cinci romane şi o carte „de vacanţă”, Nevasta peştişorului de aur, care dădea măsura talentului scriitoarei de a se manifesta pe spaţii mici, are darul povestirii, ştie să dezvăluie, ştie să te facă să vezi amănuntele deconcertante din preajmă, ştie să-ţi descreţească fruntea. În această carte, fiecare povestire, schiţă, tablou e un decupaj dintr-un peisaj mult mai vast în care îşi duc viaţa personajele, toate descrierile fiind doar frânturi dintr-o existenţă despre care autoarea nu ne dă decât informaţii vagi, se concentrează numai asupra temei şi lasă la limita unui orizont de intimitate identitatea socială, dealtfel fără nici o importanţă pentru economia micilor întâmplări descrise. Procedând astfel, cu intuiţie freudiană probabil, Melania tuşează un portret generic al pescarului de oriunde, dar neapărat al zilelor noastre, cel pe care-l vedem adesea pe malurile apelor şi ale bălţilor, răbdător până dincolo de înţeles, până dincolo de obişnuit, participant parcă la un fel de ritual iniţiatic şi cu certitudine unul terapeutic. Citește în continuare →
Ioana Boștenaru – O „Țiganiadă” contemporană
Membru al generației optzeciste, Daniel Vighi are predilecție pentru proză, numeroasele volume publicate fiind o dovadă elocventă în acest sens. Dacă în 2015 publica „Trilogia Corso”, doi ani mai târziu își lansează volumul „Mort în Patagonia”, dovedind încă o dată că e o prezență constantă în câmpul literar. Cu o epicitate deloc condensată, vădită nu doar din pricina întinderii relativ mari (464 de pagini), ci și din aglomerarea impresionantă a personajelor, a spațiilor și a problematicilor aduse în discuție în subsidiar, romanul abordează într-o manieră parabolică actul lecturii. Astfel, la Vighi, lectura devine un soi de aventură marină, o călătorie în timp și spațiu, granițele fiind abolite, iar cititorul ușor dezorientat până prinde gustul periplului narativ, devenind la rândul său echipier în expediția pe mările și oceanele ficțiunii.
Poeme de Traian Ștef, Andrei Zanca, Gellu Dorian, Dumitru Păcuraru și Mircea Stâncel
Traian ȘTEF
Trădarea ficțiunii
După ce m-am lăsat
În voia ficţiunii
În glorie
În beatitudine
În vis de fericire
Ce a fost nu mai poate fi
Ce este
Nu rămîne decît
Un semn desfăcut
Bolborosit
Neîndurător
Pentru că ficțiunea
Nu are prezent
Nu are viitor
Nu are răspuns
Nu mai împarte cu mine plăcerile
Mărturisite
Denisa BUD – Un fals transfer identitar
În contextul prozei românești a ultimilor ani care abordează criza individului la diferite niveluri (identitară, familială sau chiar socială), Liviu Ioan Stoiciu, scriitor optzecist, revine cu un roman, Transfer*, ce vrea să pară a fi din aceeași arie tematică, însă discursul e centrat asupra unui imaginar mai degrabă scindat, construit pe două direcții, implicând și o zonă fiction.
Roman al tensiunii identitare, construit pe două planuri narative principale, Transfer plasează, într-un prim moment, povestea lui Olimpiu, un tânăr de 26 de ani, pedagog la internatul unui liceu din Focșani în anii ’70 ai perioadei comuniste, căsătorit și având un copil. Citește în continuare →
Anamaria MIHĂILĂ – Lacunele și „resturile” literaturii. O istorie a facerilor de sens
Dacă alte literaturi (și, mă gândesc, de bună seamă, la cele vestice) și-au dezvoltat o cultură puternică a eseului, în literatura română acesta se confundă adesea cu alte forme de scriitură, în mare parte de nișă. Or, constatarea prezentă nu încearcă să apese pedala asupra defazării estului față de vest și nici nu pretinde că cel mai recent volum al lui Bogdan Suceavă ar schimba în vreun fel situația dată. În condițiile în care studiile recente fac caz de politicile corectitudinii, anulând (cel puțin teoretic) diferențele dintre literaturile majore și cele minore prin interferențele culturale, transnaționalism, postcolonialism ș.a., acceptarea unei astfel de realități – problemele unui gen – iese în afara tendințelor, dar descrie cu onestitate istoria formelor. În acest sens, ceea ce se rămâne la limita evidenței e că o carte de eseuri precum Istoria lacunelor. Despre manuscrisele pierdute devine, în primul rând, rezultatul unei experiențe a formării scrisului pe teritoriul american care importă, apoi, un background identitar (post)comunist, o trăire pe teritoriul românesc în vremuri revoluționare. Citește în continuare →
Nicoleta CLIVEȚ – „Cele de jos cu cele de sus împreună vorbesc…“
Se petrec lucruri „de mare spaimă“ (p.5) în ultimul roman al Ioanei Bradea – Înalt este numele tău*, căci stihii și umbre de tot felul se dezlănțuie, fără ca nimeni să-și pună problema strunirii lor. O cetate medievală, a Bistriței natale, repetat descrisă ca „fără rege și sfinți“, caută să-și făurească o istorie (prin însemnările scribului Christian Pomarius Baumgarten) și o catedrală (prin efortul arhitectului Petrus de Lugano), undeva la mijloc de secol XVI. Momentul întemeietor este sabotat, însă, din toate părțile, prin intrigi, violențe, schimbarea stăpânirii și chiar a paradigmei religioase. Așa cum urbea își caută un fundament, așa și locuitorii săi, bezmetici și neputincioși, își caută un sens. O căutare ce-i poartă, pe toți, dinspre hăuri spre înalt și înapoi, cu o repeziciune pe care nu o concurează cu adevărat decât performanța autoarei de a concentra totul în mai puțin de o sută de pagini. Citește în continuare →
Daiana GÂRDAN – Literatura română a secolului al XIX-lea: vehicul și monument al memoriei culturale
Se poate remarca, la sfârșitul secolului al XX-lea și primul deceniu din noul mileniu, o tendință a criticii de a compila, în volum, serii de articol cu caracter mai degrabă publicistic, de cronică literară, decât științific/academic. După 2010, însă, acest trend pierde teren în fața volumelor care adună studii academice publicate în reviste științifice indexate în baze de date internaționale, care reușesc să depășească granițele naționale spre export cultural. Cel mai funcțional model care deschide acest dialog este volumul lui Andrei Terian, Critica de export. Teorii, contexte, ideologii, publicat în 2013 la editura MLR, care însumează o serie de articole științifice ce se adresează în primul rând unui public internațional și reușește astfel să producă o schimbare de paradigmă pentru formulele criticii tinere. În siajul acestor tendințe vine și volumul lui Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică*, care cuprinde și el o serie de studii cu caracter academic, pretabile unui public universitar internațional. Citește în continuare →
Alexandre KOJÈVE – Moscova, august 1957
revistavatra.org 