Emanuela Patrichi – Ioan Radin Peianov – Scrierile din periodice
Schițele lui Ioan Radin Peianov publicate în revistele vremii sau în antologii, ca de altfel și celelalte scrieri, sunt inspirate din realitate. Cotidianul, banalul, lucrurile mărunte, toate devin subiecte de narațiune. Radin se lasă influențat de orice, totul îl impresionează: oamenii de pe stradă, locurile, gările, lucrurile din casă, felul în care stau obiectele, modul în care vorbesc oamenii, și din fiecare mărunțiș face o poveste. Citește în continuare →
Anca Hațiegan – Apariția actriței profesioniste: elevele primelor școli românești de muzică și artă dramatică (I)
În Europa occidentală, în țări precum Spania, Italia1 (cu excepția Statelor Papale) sau Franța, femeile au fost admise pe scenă începând din secolul al XVI-lea, în ciuda obstacolelor ridicate de autoritățile laice și religioase.2 În Anglia, ele au dobândit acest drept în epoca Restaurației (secolul XVII), în timpul domniei regelui Carol al II-lea (mare amator de teatru și de actrițe…), deși a existat o femeie, doamna Coleman, care a jucat într-un spectacol dat mai înainte, în perioada cromwelliană, după cum amintea actrița de origine poloneză Helena Modjeska3, în 1893, la un congres mondial al doamnelor organizat în Statele Unite ale Americii.4 În secolul XVIII, o femeie, „Fredericke Caroline Neuber (1697-1760), cunoscută și sub numele de «Neuberin», a fost cea care a pus bazele teatrului profesionist german, având o contribuție decisivă la consacrarea socială a profesiei de actor, care până atunci fusese privită ca o ocupație imorală și antisocială”5. Citește în continuare →
Mirela Șăran – World Literature și „romanul pașaport”: ‘Sînt o babă comunistă!’
Adeseori ne raportăm la conceptul de literatură în termeni mistici, apropiindu-ne suficient de mult pentru a-i surprinde inefabilul, dar păstrând o distanță suficient de mare pentru ca revelația să nu devină nimicitoare. Urmările acestei reverențe pot fi receptate în special la nivelul definirii conceptului. Putem specula că figurile autoritare ale diferitelor perioade și epoci literare ar întâmpina cu condescendență descrierea conceptului în accepțiune filosofică, socială, umanistă, psihologică sau chiar pedagogică. Cel mai probabil, se consideră acceptabil, poate chiar măgulitor, să discutăm despre literatură în termeni de domeniu aflat sub patronajul muzelor din Helicon, cale de acces înspre transcedental și supraindividual, stăvilar împotriva ignoranței și manipulării, fanion al iluminării intelectuale sau loc al osmozei dintre multiple dimensiuni existențiale. Citește în continuare →
Iulian Boldea – Frică şi luciditate
Radu G. Ţeposu trasează cu suficientă claritate şi precizie fizionomia poetică a lui Eugen Suciu, aşa cum reiese ea din substanţa volumului de debut: „Poezia lui Eugen Suciu din Bucuria anonimatului (1979), concisă, aforistică, sentenţioasă, pare irigată în permanenţă de o inteligenţă lirică, dacă pot spune aşa, de o luciditate îndeaproape controlată de reflecţie. În ciuda abstractismului aparent al recuzitei, versurile sale freamătă de o extraordinară senzualitate a imaginaţiei, de o tensiune a asocierilor imprevizibile. Procedând prin esenţializare, prin reducţia fenomenalului la arhetip, Eugen Suciu dublează, în fond, realul prin imagini hieratice şi cristaline”. După Bucuria anonimatului (1979), Cinema Union (1991), Ţeasta (2013), Eugen Suciu publică o nouă carte, Frica (Ed. Tracus Arte, 2017). Se delimitează, şi în acest volum, toposurile privilegiate, propensiunea spre cotidian, dar şi glisarea înspre spaţiul lăuntric. Poemele trasează, cu acurateţe, imagini ale unui peisaj „ipohondru”, cu hieroglife „scrise în aer”, în timp ce poetul – „îmbătat de precizie” – resimte erorile care „răsună în coşul pieptului”, iar umbrele „nu mai au limite”. Citește în continuare →
Claudiu Gaiu – Pentru Europa (3)
[Primele două părţi ale prezentei cronici expuneau, prin transcrierea unor convorbiri, prin luările de poziţie a unor intelectuali mediatici, precum şi prin alte mijloace, crizele economice şi politice profunde pe care le-a înfruntat Europa în jurul anului 2020. Paginile de mai jos arată primele consecinţe ale acestor preschimbări. Suntem în 2027…] Citește în continuare →
Dan Ungureanu – Cinci sute de ani de protestantism: de la lupta contra vânzării de indulgențe la prosperity gospel
Se împlinesc, în noiembrie 2017, cinci secole de când Martin Luther a trimis arhiepiscopului local cele 95 de teze pe care le propunea spre dezbatere.
Cum îl chema pe episcop nu mai știe nimeni azi. Luther îi trimite tezele cu o scrisoare umilă: reverendissimului, illustrisimului, arhiepiscopului primat, marchiz de Brandenburg, venerabilului. Iartă-mă, reverendissime părinte și prea-ilustre prinț, că eu, drojdia oamenilor, am îndrăznit să cuget o scrisoare către înălțimea sublimității tale…. Catadicsească înălțimea ta să privească la un fir de praf… Citește în continuare →
Poeți în dialog: Roxana Cotruș și Vlad Moldovan
Joi, 25.01.2018, de la ora 18.00, la J’ai Bistrot, vă invităm la o primă serată dintr-un ciclu de întâlniri lunare intitulate „Poeți în dialog”: un recital de poezie cu Roxana Cotruș și Vlad Moldovan, urmat de o discuție moderată de criticul literar Al. Cistelecan.
Andrei Gorzo – S-a întâmplat în plină zi: Pororoca – shocker-ul arthouse al lui Constantin Popescu
Un bărbat bucureștean de 40 de ani iese în parc cu fetița lui de 5. Într-un moment în care nu e cu ochii pe ea, fetița dispare. Bărbatul se întoarce singur acasă, la soție și la celălalt copil (un băiețel în vârstă de 7 ani). Trec zile, apoi săptămâni, fără ca poliția să poată găsi un fir: e ca și când copilul s-ar fi volatilizat. Căsnicia părinților dă semne de cedare. La fel și sănătatea mintală a tatălui, care, devorat de sentimentul vinovăției, începe să bântuie parcul unde și-a pierdut copilul, căutând obsesiv ceva, orice, care să aducă a pistă de investigație.
Situația de plecare a filmului Pororoca – dispariția misterioasă a unui copil chiar de sub ochii unui părinte – e una care, în diverse variante, a bântuit un număr de filme și de romane cunoscute, de la Copilul furat (1987) al lui Ian McEwan până la Neiubire (2017) al lui Andrei Zviaghințev, trecând prin Răscumpărarea (1996) hollywoodiană a lui Ron Howard și Mel Gibson. Citește în continuare →
Andreea Pop – Seninătatea crizei
revistavatra.org 