Bernie TAFT – Testamentul lui Georg Lukács
Era la doar şase săptămâni de la invazia Cehoslovaciei de către cele cinci state ale Tratatului de la Varşovia*. O a doua întâlnire pregătitoare a partidelor comuniste şi muncitoreşti fusese convocată la Budapesta, în încercarea de a organiza adunarea internaţională planificată. Impactul imediat al intervenţiei militare asupra partidelor comuniste europene a fost de aşa natură încât tot ce s-a putut stabili la această întâlnire a fost să fie reconvocată din nou peste şase săptămâni.
În această atmosferă am sunat la domiciliul lui Georg Lukács din Budapesta ca să-l întreb dacă aş putea avea o discuţie cu el. I-am explicat că sunt un delegat din Australia la întâlnirea partidelor comuniste de la Gellert Hotel, şi am menţionat numele unui prieten comun care era la vremea respectivă şeful unui partid comunist din Vestul Europei. „Desigur”, mi-a răspuns. „Îmi va face plăcere să vă văd. Ce ziceţi de mâine dimineaţă?”. Citește în continuare →
Alex CISTELECAN – Autogestiuni filosofice
Un episod pe cât de comic, pe atât de grăitor din Cearta cu filosofia pare să rezume cel mai bine receptarea postcomunistă a așa-numitei French theory” în spațiul românesc. E vorba de scrisoarea deschisă pe care Liiceanu i-o adresează în decembrie 1989 (!) lui Jacques Derrida. În ea, Liiceanu revizitează amar o întâmplare din 1982, când, aflat într-un sejur la Paris, filosoful român a asistat la o prelegere a celebrului său omolog francez. Ei bine, ceea ce trebuia să fie o întâlnire sau o experiență revelatoare, s-a dovedit a fi, mărturisește Liiceanu, o ocazie ratată și o sursă, iată, nesecată (7 ani se scurseseră) de reproș și amărăciune. Derrida, tocmai revenit dintr-o călătorie cu peripeții în Cehoslovacia, soldată cu arestarea sa de către autoritățile de la Praga, în loc să profite de experiența la prima mână a tragediei lagărului comunist și să le împărtășească studenților grozăvia acestui sistem totalitar și drama profundă a sutelor de milioane care trăiesc sub el, și-a transformat experiența într-o poveste comică de aventuri, spre hazul general al studenților din sală. Scârbit, Liiceanu ieșea și trântea ușa chiar înainte de sfârșitul prelegerii. Nu însă fără a reveni la catedră, ulterior, după finalul cursului, spre a-i bate obrazul lui Derrida pentru această lipsă de înțelegere și empatie; și pentru a reveni, iată, șapte ani mai târziu, cu o concluzie încă și mai generală a întregii pățanii: în fond, inaderența lui Derrida la drama blocului comunist nu fusese doar o scăpare de moment, în care histrionismul francezului s-a întâmplat să bată seriozitatea lui filosofică, ci era chiar expresia acestui fond filosofic însuși: la o adică, reflecta Liiceanu șapte ani mai târziu, ieșirea din totalitarism și depășirea crimei comuniste presupun „o recentrare a subiectului”, „moartea «morții omului», deci reînvierea acelui personaj suspect – «omul»”, a „subiectului suveran [care], izgonit de structuralism din centrul lumii, devine din nou agentul privilegiat al discursului”. „Iată de ce, domnule Derrida, vă cer să uităm o vreme de «nebuniile» filosofiei (își mai poate spiritul îngădui, în acest sfârșit de mileniu, nevinovate jocuri de vacanță?)… ceea ce vi se cere este să slujiți o cauză comună, pe aceea a arhitecturii spiritului european, așa cum nu ați știut să o faceți atunci, în prelegerea din 1982 de la Collège de France”. Citește în continuare →
Cristian NICHITEAN – Revoluţie liberală şi sclavie modernă
Seria interminabilă de hagiografii ale liberalismului ce au invadat piaţa editorială autohtonă postdecembristă a fost întreruptă pentru o clipă de publicarea unei lucrări iconoclaste şi demistificatoare, Contraistoria liberalismului. E o apariţie binevenită, ce poate ajuta la risipirea unor prejudecăţi adînc înrădăcinate. Cum ar fi, de pildă, asocierea dintre liberalism ca mişcare socială, politică şi intelectuală reală, înscrisă în contextul său istoric concret, şi apologia libertăţii ca atare. O confuzie semantică pune orice agent raţional în faţa unei dileme: la urma urmei, cum să te opui ideologiei liberale fără să treci drept un adversar al libertăţii?
Citindu-l pe S. Žižek, aflăm că în capitalism exploatarea e naturalizată, înscrisă în funcţionarea economiei. Deoarece dominaţia nu este rezultatul presiunilor şi violenţei extra-economice, avem libertăţi personale şi egalitate. Astfel, dominaţia socială directă a devenit inutilă, întrucît ea e înscrisă chiar în structura procesului de producţie. Dar lucrurile n-au stat aşa dintotdeauna. Perioada de aur a liberalismului se suprapune cu secolele de maximă violenţă extra-economică: exproprierea nativilor în colonii şi a ţăranilor prin enclosures, în metropolă. Violenţă extraeconomică pe care liberalismul este chemat s-o legitimeze. Dar să urmărim concluziile istoricului italian.
Citește în continuare →
Nicoleta CLIVEȚ – Politropii amoroase, dar nu numai
Poet cumpătat în relațiile cu viața, chiar ușor speriat de tușele ei groase, de concretețea prea agresivă și de stările sufletești inflamate, Traian Ștef rămâne un retractil șarmant și atunci când, refugiat în versatilul regat al minții și al cărții, se încumetă să atace teme grele, așa cum se întâmplă în Poemul de dragoste (Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016). Scrise la o vârstă de relativă calmare a simțurilor, poemele sale testează cu succes conductibilitatea iubirii, capacitatea acesteia de a (te) trece peste diverse praguri, dar mai ales peste ultimul. Pe un fundal cotidian estompat, voit blurat tocmai pentru a ascunde privirii „crăpăturile din fundal“, și într-o sintaxă îndelung decantată și esențializată, Traian Ștef se joacă de-a amantul în cel mai serios mod cu putință, reușind să evite orice catastrofă ar putea rezulta de-aici. Citește în continuare →
Andreea POP – Anduranțe
Prozopoemele cu care debutează Ciprian Popescu în Mile End au aerul unui bilanț identitar operat pe fondul unei radiografii intime negative. Experiența emigrării, pe care poetul și-o „exorcizează” sub forma unei mitologii personale decadente, devine aici pretextul principal al unui spectacol alienant de primă mână, a cărui expresie n-are cum să fie altfel decât convulsivă. Citește în continuare →
Mihai-Dan CÎRJAN – Ernst Nolte şi imaginarul istoric al democraţiilor liberale (Partea a II-a)
[Partea I: Erns Nolte și imaginarul istoric al democrațiilor liberale]
3. Farmecul optzecist al reacţiunii
De-a lungul anilor optzeci, ceea ce a asigurat viabilitatea discursului revizionist german, inclusiv proeminenţa unor intelectuali precum Ernst Nolte, a fost împletirea sa cu un program politic complex, marcat de atacul împotriva statului bunăstării şi de conservatism cultural. Teoria dublului genocid, ca şi reînvierea echivalenţei comunism/nazism, erau parte a unei ofensive culturale mai largi, a unui proiect politic în care naţionalismul german şi dereglementarea economiei erau cumva puternic legate. Doar în felul acesta teoria totalitară a reuşit să devină mai mult decât o curiozitate academică, având impactul social puternic pe care l-a avut: prin integrarea sa în cocktailul politic neoconservator propus de intelectualii şi politicienii asociaţi Partidului Creştin-Democrat (CDU) german. Astfel, autori precum Ernst Nolte descopereau amestecul de liberalism economic şi reacţiune culturală a neocon-ilor americani, iar în acest context teoria totalitară era mai mult decât folositoare. Ea permitea atât o critică a status-quo-ului adus de sistemul welfare corporatist al anilor postbelici, dar şi a oricăror alternative posibile de stânga. Citește în continuare →
Ioana BOȘTENARU – Iubirea la un click distanță
În zilele în care facebook-ul a devenit noul registru de evidență a populației și, implicit, a relațiilor, Horia Corcheș transformă această nouă realitate în subiect de roman* și îi poartă pe cititori într-o goană a e-mailurilor și a postărilor, ale căror surse se pierd în crepusculul existențial, tânjind după zvâcul oferit de un simplu click. Prospăt înclinat spre aria romanescă, Horia Corcheș scrie astfel un roman actual, dar care tratează o problematică veche de când lumea: erotismul. Partaj e un roman despre amantlâcuri în care personajul principal, Matei Jitaru, intră ușor, dar din care iese cu greu, meditând la nesfârșit asupra locului în care se situează. Triunghiurile amoroase formate permit un insight cu privire la ce reprezintă viața de familie în societatea actuală, Matei fiind cel care dictează ritmul. Citește în continuare →
Concurs pentru ocuparea unui post de redactor
Update (21.02.2017)
Rezultatul probei interviului
la concursul pentru ocuparea unui post de redactor din data de 20.02.2017
Mihaela VANCEA – Romanul pop
