Etichetă / Eugen Negrici

de VATRA

Portret în palimpsest: Eugen Negrici (VII)

Senida Poenariu

Despre Omul lui Eugen Negrici

Pe cât de gingașă dimensiunea protoscenariului pe care-l propune Eugen Negrici, pe atât de gravă, de intensă și poate chiar necesară este povestea Omului din Castranova1. Opțiunea pentru formula epică bizară, un (pre)scenariu, este motivată de autor printr-o adecvare la spectaculosul poveștii reale a lui Victor Măceșanu, mai precis experiența acestuia de pe front, „făcută pentru un film”. Trebuie spus însă din capul locului că, deși își asumă deschis rolul modest de evocator / ilustrator / scenarist care nu e tocmai familiarizat cu tehnicile și mecanismele / industria producției de film, reușitele estetice și, în același timp, altitudinea perspectivei etice și existențiale angajate în expunerea de față depășesc cu grație limitările și funcționalitatea de bază ale unui scenariu. Pentru că la o primă lectură cartea lasă o amprentă puternică asupra cititorului, intenția inițială a acestei introduceri a fost o analiză care ignoră constructul teoretic și imaginea criticului și istoricului Eugen Negrici, tocmai pentru a acorda o șansă corectă unei narațiuni care se susține singură. Încrâncenarea luptei pentru supraviețuire, grozăvia vieții și a morții, fețele, impredictibilitatea și inconsistența naturii umane supusă situațiilor-limită sunt redate cu atâta suplețe stilistică încât efectul este acela de maximă concentrare iar gesturile personajului devin momente absolute. Zona profundă a ființei umane este explorată fără niciun fel de menajamente și iluzii.

Citește în continuare →
de VATRA

Portret în palimpsest: Eugen Negrici (VI)

Mircea Moț

Despre infidelitatea necesară

În volumul publicat în 1977, Expresivitatea involuntară (volum considerat de Cornel Ungureanu „o carte inaugurală”), Eugen Negrici  își concentra în mod deosebit atenția asupra operei și a intenției/intențiilor acesteia, mai puțin asupra autorului, convins fiind că în procesul creației intențiile autorului și tot ceea ce este realitate anterioară și exterioară textului finalizat contează prea puțin sau aproape deloc. „Limbajul” ia inițiativa, trădând în mod creator aproape orice intenție  a autorului și marcând o anumită infidelitate față de acesta, înainte așadar ca interpretul să se dovedească infidel față de ceea ce pare să fie  creația. Eugen Negrici subliniază că, odată apărută, opera dobândește o existență autonomă ca univers, motivând libertatea comentatorului de a refuza o singură și definitivă lectură: „Este o naivitate în pretenția cititorului interpret, ca și a aceluia obișnuit, de a avea «sub control» opera, când opera însăși, odată apărută, dobândește o existență autonomă, liberă de posibilitatea autorului de a urmări impunerea unei anume(singure) interpretări. Textul grăiește sponte sua” (Eugen Negrici, Expresivitatea involuntară, București, Editura Cartea Românească, 1977, p. 11).

Citește în continuare →
de VATRA

Portret în palimpsest: Eugen Negrici (V)

Iulian Boldea

Despre iluzii şi alţi demoni

Cărţile mai recente ale lui Eugen Negrici (Literatura română sub comunism, 2002-2003, Iluziile literaturii române, 2008, Simulacrele normalității, 2011, Emanciparea privirii, 2014) se remarcă printr-o schimbare de ton faţă de cele dinainte. Tonul e mai radical, mai deziluzionat, mai puţin tehnicist. Uneori (ca în Emanciparea privirii), se disting reverii hedoniste asupra literaturii. Literatura română sub comunism relevă ruptura de tradiţia interbelică, prin impactul alienant al ideologiei comuniste, chiar dacă există în această carte, cum observă Nicolae Manolescu, o inadecvare: între demersul sintetic al capitolelor generale (mult mai accentuat negative) şi cele analitice, cu judecăţi mai binevoitoare. În Iluziile literaturii române, se realizează o demistificare a „miturilor” ce au alimentat, cu aura lor idealizantă, tectonica literelor româneşti.

Citește în continuare →
de VATRA

Portret în palimpsest: Eugen Negrici (IV)

Mircea Braga

Un teoretician al indeterminărilor esențiale

După destrămarea platformei existențiale constatată de George Steiner (comentate de noi într-un număr precedent al revistei „Vatra”), sesizând dezorganizarea câmpului respectiv, deformările survenite la nivelul conștiinței, mentalității, gândirii, atitudinalului etc., al filozofiei și, mai ales, la al filozofiei culturii, unde accentele avansate au devenit, uneori, chiar agresive. Și vom întâlni, din nou, desfășurări pe diferite zone, unele mai ușor captate, altele mai rezistente, ușor închise, acestea din urmă sprijinite pe linii de forță care au făcut posibilă vorbirea despre  homo religiosus, cum scria Mircea Eliade, semnalând că rețeaua conștiinței nu afirmă doar un mecanism, ci este ea însăși un proces, cum susținuse și psihiatrul și filozoful francez Henri Ey (v. studiul Conștiința, trad. Dinu Grama, Buc., Ed. Științifică și Enciclopedică, 1983), dar și medicul psihiatru și filozoful Corneliu Mircea (v. vol. Etica tragică (Ediția a doua, revăzută și adăugită, Buc., Ed. Eikon, 2019). Pentru cel dintâi, dezvoltarea conștiinței a însemnat plasarea acesteia pe pragul de pe care operează ca „organizator al ființei psihice”, iar pentru Corneliu Mircea, mai radical, însă corect în ceea ce consemnează: „Dar a putut fi alungată religia – și, prin religie, dimensiunea sacră din cetate? Nicidecum. Homo sapiens e, simultan, homo religiosus. Conștiința nu poate exista fără reperul suveran ce face posibilă sesizarea de sine și de altul. Valorile religioase sunt consubstanțiale ființei umane. În ciuda luptei disperate a celor puternici împotriva instituției religioase, Spiritul divin este deasupra tuturora și în fiecare. Nu poate fi izgonit din cetate.”

Citește în continuare →
de VATRA

Portret în palimpsest: Eugen Negrici (III)

Ion Pop

Eugen Negrici și relația critică

În acest moment de bilanţ a iniţiativelor teoretice şi de critică literară ale lui Eugen Negrici,  îmi pare evidentă complexitatea relaţiilor  sale cu opera, „asediată” din puncte de atac de o varietate ce se regăseşte la foarte puţini interpreţi români ai scrisului autohton. S-a vorbit chiar despre „contradicţiile” sale, admise totuşi ca expresie a dinamicii  viziunii şi atitudinilor  faţă de literatură  şi viaţa literară.  Căci scrierile  teoreticianului şi criticului nostru atestă deopotrivă  o cunoaştere aprofundată a perspectivei structuraliste şi semiotice asupra textelor, care pot trăi şi cumva independent de autor ‒ mod de a afirma, în fond, primatul lor, cu „gramatica” specifică fiecăruia ‒,  ca şi încercarea de a aproxima „figuri  ale spiritului creator” implicat în moduri şi grade diverse în raporturile cu lumea din afară, într-un context social-istoric dat. Şi, nu mai puţin, atenţia  acordată receptorului,  cititorului  care stabileşte, la rândul său, legături individualizate cu ceea ce citeşte. Numele lui Roland Barthes  este, fireşte, citat în mai multe rânduri, cu accente asupra avertismentului făcut de francez privind permanentul pericol al căderii literaturii în convenţionalitate, în starea de supunere faţă de „doxa” dominantă, de opinia curentă, conservatoare şi dogmatică. Umberto Eco nu lipseşte nici el din referinţele lui E. Negrici, tot ca semiotician, şi nu e singurul. Unui asemenea soi de disciplină  conceptuală, ostilă improvizaţiei impresioniste, el îi ataşează însă şi un însemnat procent de relativizare  a sensurilor „tari” pe care orice sistematizare teoretică le-ar putea implica. O anume dezinvoltură stilistică mărturiseşte, de asemenea,  nevoia sa de evadare din „sistem”, de relaxare a situărilor teoretice ale poeţilor în rubrici cu linii prea ferm trasate. Numai că, în 1988, va publica un concentrat eseu despre… „sistematica poeziei”…

Citește în continuare →
de VATRA

Portret în palimpsest: Eugen Negrici (II)

Doina Ruști

Avangarda vine din disperare și imitație

Pe Eugen îl știu de mult, dar Manuscrisul fanariot ne-a legat pentru totdeauna. În interiorul acelei lumi am construit împreună. El a fost primul cititor al romanului, primul susținător. M-a făcut să mă răzgândesc în privința unui capitol, să dezvolt referirile la Bozărie.

Este și unul dintre cei mai vechi prieteni, iar de câte ori îi văd numele scris pe o carte, mi-o amintesc pe prima pe care-am citit-o, monografia Antim. De altfel, cred că mereu l-am asociat cu Antim Ivireanul, prietenia mea cu Eugen întemeindu-se în primul rând pe această carte. Aici se află un portret interior, un suflu tânăr, care te face să iei pe credit fiecare cuvânt, fiecare afirmație. De aici am aflat că Antim avea o voce fermecătoare, ceea ce cu timpul m-a făcut s-o confund cu vocea de catedră a lui Eugen Negrici. În mintea mea, mereu a existat între ei o relație oratorică.

Citește în continuare →
de VATRA

Portret în palimpsest: Eugen Negrici (I)

Argument

De unde provine fascinaţia cărţilor lui Eugen Negrici? Cred că din modul necomplezent, polemic, liber, necanonic şi în acelaşi timp de o luciditate casantă în care criticul priveşte spectacolul literaturii. Înr-un stil dezinhibat, calm, dezinvolt, Eugen Negrici investighează vulnerabilităţile şi iluziile literaturii române, complexele de superioritate prin care sunt contabilizate prea multe secole de literatură, de continuitate culturală și de normalitate etică. În fond, criticul ne atrage atenţia asupra minciunilor despre noi înșine, asupra tabuurilor şi fetişismelor noastre culturale, reglând prin aparatele sale de măsurat, mistificarea, gesticulația vanitoasă sau ridicolul unor ticuri sau reflexe ale literaturii şi paraliteraturii. Criticul este, fără îndoială, un moralist care îşi dezvăluie disponibilităţile etice prin intermediul instrumentarului cercetării literaturii (istorie literare, teoria literaturii, stilistică) apt să exploreze concepte, procedee sau proceduri (facere, contrafacere, simulare, disimulare, decodare, tentaţie a autobiograficului etc.) într-o obsesivă şi revelatorie vocaţie a expresivităţii ce rezumă plăcerea de a gândi și de a regândi scene ale literaturii, portrete de scriitori, divagaţii şi derapaje stilistice. Demersul critic relativizant al lui Eugen Negrici are încărcătură civică, el pornind dintr-un irepresibil simţ al datoriei faţă de sine şi faţă de cultura căreia îi aparţine. Interzicându-şi iluzii şi simulacre, îşi asumă în schimb fidelitatea faţă de adevăr şi emanciparea salutară a privirii.

Citește în continuare →
de VATRA

Cărțile literaturii române, la Centenar

Ținând cont de faptul că societatea românească se află într-un moment de bilanț, revista „Vatra” propune o anchetă cu privire la cele mai relevante cărți din istoria literaturii române ale ultimului secol (1918-2018). Demersurile anterioare (dintre care menționăm topul privitor la romanele secolului XX din „Observator cultural”, nr. 45-46/2000, respectiv clasamentul din „România literară”, nr. 51-52/2004, cu privire la cei mai importanți poeți) s-au bucurat de largi ecouri în viața culturală românească, fiind simptomatice pentru mutațiile sensibilității contemporane și pentru criteriile de reevaluare a tradiției. Așadar, am invitat scriitori să-și exprime opiniile cu privire la următoarele categorii, urmate de scurte considerații justificative: Cele mai bune cărți de proză (3 poziții); Cele mai bune cărți de poezie (3 poziții); Cele mai bune cărți de critică literară (3 poziții); Cel mai influent scriitor/critic român; Cel mai supralicitat scriitor român; Cel mai subevaluat scriitor roman.

Citește în continuare →