Etichetă / Leo Butnaru

de VATRA

Literatura din Republica Moldova de azi (V)

(Mică antologie de proză)

Lorina BĂLTEANU

Legată cu funia de pământ

 (fragmente)

PE MAMA A DUS-O MAȘINA COLHOZULUI LA SPITAL, pe mine m-a adus acasă tata cu sania. M-a pus pe laiță și s-a dus prin măhală să caute pe cineva cu lapte în țâțe. Cei cinci, orânduiți în fața mea, erau frații și surorile mele, dar încă nu voiau să le fiu și eu soră. Se uitau toți cu dușmănie și tot dădeau perna de la unul la altul. De la cel mai mare la cel mai mic, și invers, de la cel mai mic înapoi, spre cel mai mare. Niciunul dintre ei nu avea atâta curaj, să-mi îndese perna pe față, să nu mă mai vadă, să nu-i mai văd. Voiau să dispar. Mai bine să nu fi existat. Eram monstrul, care a făcut-o pe mama lor să o doară. Cuțitul, care i-a scurs sângele din vine. Omida zbârcită, care a ros-o pe dinăuntru. Boț de carne rea, pe care ea l-a aruncat afară.

Citește în continuare →
de VATRA

Literatura din Republica Moldova de azi (IV)

Antologie de poezie

*

Liliana ARMAȘU

Pe contrasens

Râd de parcă aş fi

cel mai fericit dintre oameni.

Şi aproape că aşa este.

Nu am nimic

ce pierde.

Nu călătoresc

să regret plecările sau revenirile.

Citește în continuare →
de VATRA

Literatura din Republica Moldova de azi (I)

Argument

O privire prin istoriografia literară românească dezvăluie numaidecât faptul că literatura din Republica Moldova nu se bucură nici de o tratare distinctă, nici de o reprezentare consistentă, deși nu lipsesc voci critice din România care laudă destui scriitori din stânga Prutului. Pentru istoriile dinainte de ʼ89 pot fi invocate obstrucții politice, însă pentru abordările ulterioare acestea nu mai pot funcționa. Se ivesc atunci – cât se poate de justificat – întrebări cu privire la această stare de fapt. Să fie creația literară din Republica Moldova defazată, astfel încât să mai aibă încă de recuperat pentru a fi demnă de integrat în istoriile literare românești, după cum ar reieși din abordarea lui Nicolae Manolescu (devreme ce doar pe la autori de dicționar se poate regăsi cineva din cadrul ei)? Sau, poate, este investigată ignorându-i relaționarea strânsă cu contextul socio-politic specific din care se ivește, astfel că e evaluată după criterii improprii, deformante, injuste? O fi de vină perspectiva centralistă, asociată unui complex de superioritate, cum altfel decât obturant? Sau s-a insinuat în conștiința istoricilor principiul  altă țară – altă literatură (chiar dacă recenta antologie coordonată de Ion Pop – Poezia românească de după 1945 – e construită conform principiului unificator, dar și celui al respectului cuvenit față de condițiile specifice în care ființează literatura română din afara granițelor României, astfel că acordă spațiu poeziei românești din Republica Moldova, precum și din Bucovina de Nord, din Banatul Sârbesc și din diaspora diferitelor țări occidentale)? Bineînțeles, seria de interogații poate continua. Până la formularea unor răspunsuri concludente, rămâne o realitate: în Republica Moldova se scrie literatură română care ajunge greu în atenția publicului din dreapta Prutului, chiar dacă există edituri a căror difuzare ajunge  și aici. Tocmai de aceea, am considerat că este absolut necesară conceperea în Vatra a unui număr tematic dedicat literaturii actuale din Republica Moldova.

Citește în continuare →
de VATRA

Leo Butnaru – De la Cicero la suprarealism

Suntem îndreptățiți să credem că așa-numitul  dicteu automat în scris a fost conceput și aplicat nu de suprarealiști, ci de oameni ai scrisului și filosofiei, care au viețuit cu peste 2 mii de ani mai înainte. După Seneca (scrisoarea  CXVIII către Luciliu), Cicero îi spunea lui Atticus „să scrie, adică, ce i-o trece prin minte, chiar dacă n-ar avea nimic de scris” (si rem nullam habebit, quod in buccam venerit, scribat).

Citește în continuare →
de VATRA

Leo Butnaru – Despre timp, între șotron și bolero

Ce să mai vorbim: nu mai sunt timpurile alea… Cu toate ale lor. Inclusiv cu filme indiene, după care coșurile de la ieșirea din cinematograf se umpleau cu șervețele de hârtie fleșcăite de lacrimi, iar până să înceapă proiectarea filmului următor supraveghetorii sălii se întâmpla să trezească din leșin câte vreo spectatoare supersensibilă.

(Ah, iar pe timpul romantismului, duduile se întorceau de la întâlnire cu sutienul umed de lacrimile iubiților!…)

Citește în continuare →
de VATRA

Benedikt Livșiț (1887–1939) – Poeme

Născut la Odesa. Studiază dreptul la Novorosiisk și Kiev. Scrie versuri încă din adolescență, însă în 1907 își distruge toate manuscrisele. Prima poezie o publică în 1901. În 1911 editează prima carte, „Flautul lui Marte” (lichidată de cenzura țaristă). Împreună cu frații Burliuk, în iarna aceluiași an organizează grupul de creație „Ghileea”, ce avea să stea la baza cercului futuriștilor, din care făceau parte V. Hlebnikov, A. Krucionîh și V. Maiakovski. În 1914 este rănit pe front. Cavaler al ordinului „Crucea Sf. Gheorghe”. A mai publicat volumele „Soare lupesc” (1914), „Din mlaștina argourilor” (Iz topi blat, 1922), „Patmos” (1926), „O scurtă după-amiază” (1928). După 1928 nu mai scrie texte proprii, dedicându-se traducerilor din literatura universală („De la romantici la suprarealiști”, 1934). Despărțindu-se o vreme de futurism, B. Livșiț se adresează din nou acelei fascinante epoci, deja în calitate de memorialist, publicând volumul „Arcașul cu un ochi-jumate”, considerat a fi una din cele mai importante lucrări despre începutul de secol neo-literar XX.

Citește în continuare →
de VATRA

Sighizmund Krjijanovski (1887 – 1950) – Poeme

Este autorul care se reînfățișează, ca din anonimat, avidului, curiosului public cititor din epoca „perestroika”, exegeții constatând, atât în Rusia, cât și peste hotarele ei, că ar fi vorba de un mare scriitor, în primul rând – nuvelist ce poate sta alături de Borges sau Kafka.

În ce privește poetul Sighizmund Krjijanovski… S-o luăm din altă parte, „în răspăr” cu o formulă general acceptată: dacă, de regulă, se vorbește de „proza poeților”, iată un caz „perfect”, în care se poate discuta, pe invers, despre poezia unui mare prozator.

Versurile lui Krjijanovski datează, în mare, din al doilea deceniu al secolului trecut, anii 1911–1918, și aveau să apară în volum aparte – „Suflet din cărți” (Knijnaia dușa) – abia la început de secol XXI, în 2007. E o poezie… interstițială, aș zice, plăsmuită la hotarele simbolismului lui Briusov și akmeismului lui Gumiliov.

Scriitorul s-a născut la Kiev, într-o familie de polonezi. Licențiat în drept al Universității din orașul de pe malurile Niprului. În anii 1912–1913 locuiește în Franța, Italia, Elveția și Germania. Din 1922 se stabilește la  Moscova.

Debutul în presă – 1912. Ca prozator se realizează în perioada 1920–1940, după care nu mai scrie mai nimic demn de atenție, în țara în care un oarecare redactor îi putea striga: „Dar înțelege odată, cultura dumitale ne jignește!” Într-adevăr, a fost un intelectual de excepție.

A tradus din literatura poloneză, din dramaturgia occidentală. Ruinat de alcool, moare în sărăcie și uitare.

Prezentare și traducere de Leo BUTNARU

Citește în continuare →
de VATRA

Actualitatea avangardei (2/5)

 

Mădălina Lascu

„Un strai de gală” pentru export

 

Cine și-ar fi închipuit că revista unor liceeni, oricât de talentați erau ei, va face carieră artistică dincolo de veac și va deschide o fereastră perpetuă spre modernitate? Cine credea că numele acestei reviste, legat de un curent la modă atunci în România, va deveni simbolul unei etape artistice încă în curs de analizare? Norocoși am fost că prin liceenii Tristan Tzara și Marcel Iancu am intrat direct în „balconul minunatei elite” avangardiste europene, alături de Mattis Teutsch, Victor Brauner, Gherasim Luca, Isidore Isou; și deși, la nivel declarativ, nu s-au afiliat niciodată avangardei, Constantin Brâncuși, Benjamin Fondane și Eugène Ionesco i-au stat în preajmă. Citește în continuare →

de VATRA

Traducere, traducători, traductologie

Argument

Ancheta revistei Vatra consacrată fenomenului cultural complex al traducerii îşi propune să abordeze câteva aspecte importante, de la traducerea percepută ca rescriere, la posibilităţile şi şansele unei traduceri literare reuşite, la condiţia traducătorului sau la receptarea activităţii de traducere, până la aporiile şi impasurile pe care le presupune traducerea sau la statutul traductologiei ca ştiinţă a transpunerii unei opere literare dintr-o limbă în alta. Ce este, de altfel – ne întrebăm – traducerea? Este o ştiinţă, în care subzistă şi o doză de artă rafinată a translaţiei literaritărţii dintr-un context lingvistic, istoric, social în altul? Cum se legitimează traducerea, ca intermediar al echivalenţelor culturale, într-o lume a globalizării şi multiculturalismului? Citește în continuare →

de VATRA

Lectură, cititor, carte (6/8): Gheorghe Glodeanu, Leo Butnaru, Dora Pavel, Călin Vlasie și Marian Victor Buciu

lectura 6

Gheorghe GLODEANU

 

Despre magia lecturii

 

Dacă există o seducţie a lecturii? Bineînţeles. În absenţa acestui miraj, cine ar fi în stare să devore biblioteci întregi, întorcându-se la lumea miraculoasă a cărţilor toată viaţa? Fascinaţia lecturii se explică prin nevoia existenţială a omului de imaginar, de poveşti, de a asculta mereu noi şi noi istorii. Pentru cititorul adevărat, cartea reprezintă o promisiune supremă, posibilitatea de a descoperi noi lumi în sfera imaginarului. În plus, pentru cititorul adevărat, lectura echivalează cu un amplu proces de delectare şi nu înseamnă niciodată o corvoadă. Din această perspectivă, putem vorbi de bovarismul cititorului, nemulţumit mereu de propria sa condiţie şi care aspiră mereu la altceva. Asemenea lui Don Quijote, cititorul este un cavaler rătăcitor, care îşi caută propriul drum în labirintul bibliotecii, visând să îşi concretizeze marile aspiraţii. Cazul ideal este acela când lectura ca delectare se suprapune cu lectura văzută ca profesie. Când cititorul de profesie nu simte munca pe care o desfăşoară ca o corvoadă, ci ca o infinită desfătare. De aceea se şi întoarce mereu la universul miraculos al cărţilor. Citește în continuare →