Autor / VATRA
Petru CIMPOEȘU – M-am gândit să mă las de scris
În urmă cu un an și ceva, hai să zicem doi, am publicat o carte intitulată “Celălalt Simion”, parte dintr-un proiect mai amplu, al unei mitologii personale a provinciei. Eram conștient, cum am fost de fiecare dată când am dat ceva la tipar, că nu e o capodoperă. Ca să parafrazez un inspirat vers al lui Andrei Bodiu, capodopere scriu numai morții (el zice, mai ambiguu, că “orice poet bun e un poet mort”). În orice caz, pentru eventualitatea că cineva ar fi dispus să mai citească și printre rânduri, am pus acolo tot felul de chestii. Mai întâi, o trimitere la “ Maestrul și Margareta”. Povestea începe cu căutarea unui motan care fugise de acasă, pe urmă motanul dispărut apare sub înfățișarea unui pretins Deputat (câteva similitudini fiziologice indică asta), căruia nu-i atribui vreun nume, fiindcă ar însemna să fi fost botezat, iar mai încolo este prezentată explicit ipoteza că poți identifica dracii cerându-le pur și simplu buletinul de identitate – din cauză că n-au fost botezați, deci nu s-au lepădat de Satana, ei vor da în bâlbâială. Obsedate de bani, personajele mele semnează chiar și un Pact (cu cine altcineva?); locul lor de întâlnire este o cârciumă numită Regrete Eterne și situată într-un subsol (antiteza cu Simion liftnicul, care se claustrează la ultimul etaj al unui bloc de locuințe, e anunțată din titlu), iar în final, unul din personaje fuge în Transnistria – și anume, la Tighina, oraș care în romanele lui Ilf și Petrov este numit Bender, oare ați auzit de Ostap Bender? În fine, o mulțime de jucărele de genul ăsta. Mai e și obsesia mea privind valorificarea ficțională a unor situații pretins reale. Bunăoară, Tărâmul Ardeilor Iuți (“cea mai fericită țară din lume”) nu este o invenție, ci este supranumele statului Bhutan, aflat la poalele munților Himalaya, între India și China. De altfel, cam optzeci la sută din materia factuală a romanului meu se poate documenta în presă sau pe internet – restul e autobiografie. Se poate să fi fost prea subtil? Citește în continuare →
Ana BLANDIANA – Cum se scrie un poem?
Este o întrebare care mi-a fost pusă cândva de o fetiţă, o elevă întâlnită într-una din multele întâlniri organizate pe vremuri în şcoli, şi, înainte de toate, trebuie să observ forma corectă a întrebării: se scrie, nu este scris. Nu eu îl scriu pe el, el mă scrie pe mine. Cine este el – poemul sau cel care hotărăşte ca poemul să vină pe lume – este greu de spus. Cel mai simplu ar fi să spun Dumnezeu. Dar intensitatea şi ambiguitatea poeziei este atât de similară cu intensitatea şi ambiguitatea rugăciunii, încât răspunsul ar fi aproape pleonastic. În orice caz, a trecut de mult vremea când credeam că mă exprim cu ajutorul scrisului. Acum accept să mă las exprimată de altcineva, chiar dacă sper că acesta poate fi uneori chiar eu însămi. Citește în continuare →
Dan COMAN – grădina de cafea
vino să vezi:
capul meu e un dulăpior cu medicamente
un loc aseptic și răcoros
dreptunghiul de placaj proiectat pentru siguranță
strecoară-ți mîna și ia pastile proaspete
te vor ajuta imediat să uiți Citește în continuare →
Vatra, nr. 1-2/2017
Lectură, cititor, carte (8/8): Nicolae Coande, Mariana Gorczyca, Luminița Urs, Paul Aretzu și Simona-Grazia Dima
Nicolae COANDE
A citi e un act liber de credinţă
Musai să fie o seducţie a lecturii, altfel am cădea în plasa ei? Citim pentru că suntem transportaţi cu viteze supersonice în locuri unice, fără ca prin asta să ieşim din noi. Un fel de transă, însoţită de o telepatie care activează întreg ansamblul numit trup şi suflet uman, un unic supersalt în propria minte şi imaginaţie potenţate la puterea a o mie de sori. Cald, cald – şi totuşi atât de uman. Fiind ea feminină, lectura e poftită de toţi cei cu simţuri solare: promite briza răcoritoare şi calmul pe care doar miezul torid al furtunii îl poate da. Avem alchimia transmutaţională a plăcerii, care activează datoria de a fi în alterspaţiul nostru, în ceva ce este mai mult decât noi şi, totuşi, din noi emană. Suntem îndrăgostiţi de noi când citim, de mâna care răsfoieşte cartea, o femeie şi ea, şi de şansa de a ne dovedi… bărbaţi până la capăt. Nu vreau atingerea rece a arhivarului, ci blândeţea răspunsului pe care pagina de hârtie ajunsă la mine cu scris o răstoarnă cu delicateţe în simţurile mele. Căci suntem inundaţi de ceva care ne răcoreşte simţurile în alertă şi ne prilejuieşte desfătări pe care şi mintea vrea să le priceapă. Suntem răpuşi în duhul lecturii – şi nu protestăm: singurul arest care nu ne este ostil. Stranietatea şi neajunsul de a nu fi unici ne cheamă la prospectarea celuilalt, prin antenele scrisului său în care ghicim latenţe care ne pot scăpa. Nu încetăm să ne mărim rezervele de frumuseţe, pentru că cele de disperare sunt deja uriaşe. Dar, probabil, ştiţi asta. Citește în continuare →
Lectură, cititor, carte (7/8): Vasile Baghiu, Adrian G. Romila, Emanuela Ilie, Marius Miheț și Andrei Moldovan
Vasile BAGHIU
Cititorul implicat
Odată prins în plasa plăcerii de a citi, omul nu mai are scăpare, pentru că lectura este ca un drog. Şi este foarte bine aşa. Important este momentul declanşator, care trebuie să se întâmple în copilărie de preferat, dar e bine şi mai târziu. E important ca părinţii să încerce să-şi influenţeze copiii în acest sens, fără să-i oblige, totuşi, nici să citească în general, nici să citească anumite cărţi. E important să facă în aşa fel încât să existe cărţi bune prin preajma lor, dar să nu forţeze în nici un fel nota. Copiii trebuie să ajungă să descopere singuri şi în mod firesc această plăcere a cititului, care este una dintre cele mai acaparatoare. Dacă unui copil nu-i place o anumită carte, atunci să sperăm că îi va plăcea alta. Este nevoie de un fel de artă a influenţei, care înseamnă, pentru părinţi, să obişnuiască să citească în casă mai întâi ei înşişi în fiecare zi cărţi, în aşa fel încât să fie văzuţi de copii, pentru că – se ştie – copiii îi imită pe adulţi. De asemenea, cumpăratul cărţilor şi îmbogăţirea bibliotecii casei poate fi de mare folos în acest sens. Apoi ar mai trebui ca părinţii să comunice cu copiii, să le vorbească despre cărţi, despre valori, despre idei, dar nu foarte serios, ci mai mult aşa, ca în glumă. Uneori şi serios, fireşte, dar cu mare grijă, oricum, pentru naturaleţea şi firescul dialogului. Lectura este asociată cu confortul, care este unul din ingredientele prin care ne seduce, dar ea urmează şi firul unei motivaţii interioare puternice, al unei dorinţe adevărate de cunoaştere şi de dezvoltare personală. În fine, evaziune, evadare din lumea proprie, atenuarea sentimentului de singurătate, încredere, cunoaştere, plăcerea simplă de a intra în mintea şi gândirea altcuiva, ale autorului, iată alte câteva ingrediente. Citește în continuare →
Lectură, cititor, carte (6/8): Gheorghe Glodeanu, Leo Butnaru, Dora Pavel, Călin Vlasie și Marian Victor Buciu
Gheorghe GLODEANU
Despre magia lecturii
Dacă există o seducţie a lecturii? Bineînţeles. În absenţa acestui miraj, cine ar fi în stare să devore biblioteci întregi, întorcându-se la lumea miraculoasă a cărţilor toată viaţa? Fascinaţia lecturii se explică prin nevoia existenţială a omului de imaginar, de poveşti, de a asculta mereu noi şi noi istorii. Pentru cititorul adevărat, cartea reprezintă o promisiune supremă, posibilitatea de a descoperi noi lumi în sfera imaginarului. În plus, pentru cititorul adevărat, lectura echivalează cu un amplu proces de delectare şi nu înseamnă niciodată o corvoadă. Din această perspectivă, putem vorbi de bovarismul cititorului, nemulţumit mereu de propria sa condiţie şi care aspiră mereu la altceva. Asemenea lui Don Quijote, cititorul este un cavaler rătăcitor, care îşi caută propriul drum în labirintul bibliotecii, visând să îşi concretizeze marile aspiraţii. Cazul ideal este acela când lectura ca delectare se suprapune cu lectura văzută ca profesie. Când cititorul de profesie nu simte munca pe care o desfăşoară ca o corvoadă, ci ca o infinită desfătare. De aceea se şi întoarce mereu la universul miraculos al cărţilor. Citește în continuare →
Lectură, cititor, carte (5/8): Cătălin Ghiță, Michael Finkenthal, Sabina Fînaru, Mihaela Mudure și Ruxandra Cesereanu
Cătălin GHIŢĂ
Câteva consideraţii inactuale despre lectură
Elaborată între 1873 şi 1876, seria de Consideraţii inactuale semnate de Friedrich Nietzsche cuprinde, precum ştim, patru părţi, la care se adaugă a cincea, postumă. Ultima şi cea mai interesantă dintre toate, Noi, filologii, enunţă drept sarcină a filologiei dispariţia. Nu sunt sigur nici acum că declinul exegezei textelor vechi (pe care o are explicit în vedere filosoful german) sau a celor noi (pe care o avem în vedere noi, literaţii recenţi) trebuie să fie urmat de extincţie. Este cert însă că, odată cu explozia tehnologiei de la finele secolului al XX-lea, lectura, în înţelesul ei canonic, adică nereformat, şi-a pierdut mult atât din influenţă, cât şi din relevanţă. Citește în continuare →
Lectură, cititor, carte (4/8): Vasile Igna, Ioan Derșidan, Ion Buzași, Gheorghe Iova și Augustin Ioan
Vasile IGNA
Singurul cititor blamabil e cititorul indiferent
