Cătălin GHIŢĂ
Câteva consideraţii inactuale despre lectură
Categorie / Critică literară
Lectură, cititor, carte (4/8): Vasile Igna, Ioan Derșidan, Ion Buzași, Gheorghe Iova și Augustin Ioan
Vasile IGNA
Singurul cititor blamabil e cititorul indiferent
Dacă există o plăcere a lecturii, atunci există şi o seducţie a acesteia. Seducţia e, mai întotdeauna, generată ori însoţită de plăcere, aşa cum iubirea nu-şi găseşte un izvor mai limpede şi mai revigorator decât în bucurie şi în abandonul consimţit. Iubim deoarece ne dorim împliniţi, pentru că aspirăm la comuniune şi năzuim la refacerea unităţii primordiale. Citim spre a ne descoperi pe noi înşine şi pentru a ne regăsi, dacă nu integritatea fiinţei, măcar acele părţi din ea fără de care viaţa noastră n-ar putea continua. Pentru cititorul pătimaş (cunosc câţiva!), lectura e condiţia sine qua non a supravieţuirii. Seducţia provine din fascinaţie, iar fascinaţia, chiar atunci când pare fără obiect, nu e altceva decât un alt nume dat necesităţii şi… plăcerii. Citește în continuare →
Lectură, cititor, carte (3/8): Mircea Muthu, Irina Petraș, Constantin Coroiu, Ovidiu Moceanu și Ana Selejan
Mircea MUTHU
Teorii ale lecturii
După anii ’60 ai veacului trecut, teoria receptării textului ficţional amplifică instrumentarul unei discipline – Teoria literaturii -, pusă frecvent sub semnul întrebării din unghiul finalităţii sale. Astfel, între recuzarea făţişă, pornind de la Paul de Man (în The Resistance to Theory, 1982), pe temeiul secundarităţii esteticului în raport cu evantaiul celorlalte valori şi asimilarea acesteia de către studiile culturale (Jonathan Culler în Literary Theory, 1997), Teoria literaturii – tehnicizată excesiv prin suprasolicitarea lui close reading în structuralism şi chiar în poststructuralism – e somată acum să îşi maleabilizeze discursul parazitat adesea terminologic. Precum estetica generală, ce impune un număr de cinci direcţii în estetica secolului al XX-lea, respectiv orientarea avangardistă, fenomenologică, sociologică, ştiinţifică (însoţite de contrapunctul „esteticii negative” în lecţiunea lui Theodor Adorno) şi analitică teoria lecturii cunoaşte şi ea, la o rememorare succintă, un număr aproape egal de perspective: fenomenologică (Iser, Jauss etc), semiologică (Michel Otten), generativă (sub impulsul studiilor lui N. Chomsky) şi, premonitiv oarecum, cea mitologică, aproximată într-unul din rarele elogii contemporane aduse theoriei : aceasta nu înseamnă doar „a fi pe faţă”, ci şi a fi trup şi suflet, ca atunci când, participând la un act ritual sau la o ceremonie, se identifică cu aceasta”1. Ceea ce Gadamer aproximează Mircea Eliade articulase deja, în linii mari, în jurul anilor 1940 dar şi în deceniile următoare, lectura având o finalitate dublă, cosmogonică şi integratoare. Citește în continuare →
Lectură, cititor, carte (2/8): Florin Manolescu, Mircea Braga, Mirela Roznoveanu, Gheorghe Grigurcu și Zoe Petre
Florin MANOLESCU
Lectura ca normalitate
Paul Cornea şi Matei Călinescu au scris două foarte instructive cărţi pe această temă, şi de pe la mijlocul secolului trecut încoace, odată cu configurarea unui nou drum al teoriei literare, cel interesat de lectură şi de cititori şi numit estetica receptării, bibliotecile, mai ales cele universitare, s-au umplut de alte numeroase studii savante, interesate de aceleaşi chestiuni. Nu mai vorbesc de abordările pedagogice, psihologice sau sociologice, care sînt şi mai vechi. Sau de ingenioasele puncte de vedere al unor mari scriitori, din care s-a informat şi teoria literară. Aşadar, sînt zeci şi sute de răspunsuri posibile la întrebările dvs. Citește în continuare →
Lectură, cititor, carte (1/8) – Virgil Nemoianu, Toma Pavel, Ion Vianu și Andrei Codrescu
Argument
Există foarte multe paradoxuri ale lecturii şi ale cititorului; există o lectură ce îşi inventează cititorii, cum există un cititor ce (re)inventează textul pe măsură ce îl parcurge, revizitând locurile sale comune, asperităţile şi adevărurile sale. În epoca globalizării şi a postmodernismului, prototipul cititorului naiv tinde să aibă cam acelaşi statut ca acela al cititorului ideal. Dacă cititorul model trebuie să se adapteze la un „ansamblu de condiţii fericite”, „cititorul actual vrea să fie informat la nivel enciclopedic decât să probeze satisfacţii estetice tradiţionale” (Umberto Eco). Cititorul ideal este, de fapt, cititorul care nu există. Realitatea nu ne furnizează un astfel de cititor, şi tocmai de aceea el are un statut himeric, lipsit de contururi pregnante. Geografia în care se situează un astfel de cititor e cea a imaginarului. Nu există decât cititorul real, cel aflat în faţa textului, cititorul în carne şi oase, fragil, inconstant, capricios sau exultant, cel care se entuziasmează sau se întristează împreună cu autorul, în împrejurările cele mai concrete. Pentru un astfel de cititor textul există cu adevărat, aşa cum viaţa, carnea şi destinul lui există cu adevărat. Citește în continuare →
Alex GOLDIȘ – Contradicțiile lui Lovinescu
Am mai scris-o și cu alte ocazii: abia după 1990 a devenit posibilă o discuție deschisă, fără menajamente ideologice și cu toate documentele pe masă, cu privire la subiecte sensibile ale istoriei literaturii române. Și asta nu pentru că spațiul cultural românesc ar fi fost mai predispus decât altele la falsificări și la mitizări (cum ne tot plângem), ci pentru că intruziunea ideologicului timp de câteva decenii a făcut ca limbajul și instrumentele angajate în dezbaterile „pur literare” să capete de multe ori funcționalitate tactică: nu s-au spus unele adevăruri nu doar pentru că cenzura nu le permitea, ci și pentru că ele riscau să lase argumentele literarului descoperite în fața politicului. „Cazul Lovinescu” e, probabil, cel mai elocvent din acest punct de vedere. Recuperat cu greu în perioada relativei liberalizări din a doua jumătate a anilor ’60 după ce fusese pus la colț în perioada stalinismului pur și dur, criticul a fost vehiculat în luptele tactice ale șaizeciștilor contra dogmatismului oficial (fie că el se numea marxism-leninism sau protocronism). Așa se face că „lovinescianismul” a ajuns să fie sinonim cu autonomia esteticului și puțini au avut interesul să pună sub semnul întrebării adeziunea fără rest a criticului interbelic la principiul autonomist. Bineînțeles că folosirea lui Lovinescu ca berbece de luptă nu s-a lăsat fără omisiuni sau chiar interpretări eronate ale sistemului său ideologic. Citește în continuare →
Iulian BOLDEA – Critica – formă de ironie
Contribuţiile critice de cea mai mare pregnanţă ale lui Ştefan Cazimir se relevă în studiul operei lui Caragiale, operă studiată cu minuţie, într-un registru analitic ce se impune prin rigoare şi aplicaţie, dar şi printr-o indiscutabilă încărcătură empatetică, de identificare afectivă şi electivă cu textul abordat. Alex. Ştefănescu conturează un portret sugestiv, pitoresc, riguros exact al criticului Ştefan Cazimir, subliniind bonomia, gravitatea jucată, turnura ironică şi subtilitatea, considerându-se că autorul atâtor impecabile exegeze caragialiene este un „personaj inclasificabil şi derutant, care îşi rosteşte glumele cele mai trăznite pe un ton grav şi având o privire fixă”, un om „delicat şi prietenos, capabil să devină pe neaşteptate caustic”, un „extraordinar de bun cunoscător al istoriei literaturii române atras însă mai curând de jocurile de cuvinte decât de solemnitatea comunicărilor ştiinţifice”. De altfel, Gheorghe Grigurcu consideră că „zâmbetul” şi „absolvirea” redau cel mai bine profilul temperamental al criticului, ale cărui pagini s-ar caracteriza printr-un „moralism amuzat-comprehensiv”. Citește în continuare →
Ion POP – Şerban Codrin- Neomodernism
Izolat în provincia lui, la Slobozia, Şerban Codrin (n. 1945), poet cu o biografie accidentată sub regimul comunist, nu s-a lăsat descurajat nici de cvasiindiferenţa criticii faţă de scrisul său. S-a angajat, de ani buni, în proiecte de amploare epopeică, ilustrate, între altele, în anii debutului de trilogia dramatică Întemeietorii, cu subiect dacic, avându-i ca protagonişti pe miticii Burebista şi Decebal, şi, mai recent, de rescrierea în proză a Ţiganiadei lui Ion Budai-Deleanu (1994). În 1984, la data apariţiei trilogiei, Alex Ştefănescu saluta la autor „vocaţia construcţiilor monumentale”, după ce notase, pe coperta volumului de poeme Imnuri către soare (1982), că „teatralitatea şi obsesia perfecţiunii sunt principalele caracteristici ale valoroasei sale creaţii poetice.” Citește în continuare →
Cristina TIMAR – Despre epifanii și impudori
Debutul Ligiei Dan cu Metonimiile morții este, așa cum se menționează pe coperta interioară, un debut în poezie, care a și reușit să cucerească premiul pentru debut al revistei Vatra, în cadrul concursului „Alexandru Mușinaˮ, (ediția a II-a, 2015). Altfel, scriitoarea alba-iuliană, înainte de a cocheta cu poezia, și-a exersat abilitățile critice publicând o monografie, la bază teză de doctorat, dedicată Olgăi Caba (Editura Limes, 2012). S-ar fi putut spune cu destulă certitudine că aceasta e direcția pe care o va urma și în continuare, dar, imprevizibilă precum scriitoarea total atipică pe care a încercat că o repună în circulație, discursul său va fi deturnat de/ spre liric. Opțiune fericită, căci, deși Ligia Dan își ia inima în dinți cu destulă întârziere, debutul ei e matur și sigur, fără obișnuitele stângăcii atât de firești, de altiminteri, ale debutanților, semn că, de fapt, poezia nu e doar cochetărie frivolă, nici chiar exercițiu de admirație, ci iubire ascunsă, cultivată încet dar sigur, de mult timp, care însă aștepta momentul prielnic pentru a fi devoalată. Iar declick-ul se ivește în urma unei experiențe totale, revelatoare, în terminologia atât de adecvată a lui Virgil Podoabă, numită fără echivoc încă din titlu: moartea. Doar că, mânată de dorința unei formule insolite, de efect retoric, ori poate dintr-o pudoare perfect plauzibilă când ataci teme atât de grave, poeta preferă să-și intituleze volumul Metonimiile morții, mai curând decât Epifaniile…, deși conținutul cărții ne trage mai degrabă spre dimensiunea sacrală și abia în plan secund spre cea stilistică. Citește în continuare →
Nina CORCINSCHI – Inima, un pui de cățea schilodită
revistavatra.org 