Nina Corcinschi – Emilian Galaicu-Păun: poeme din grădina de rodii
…în care (grădină) „o femeie-și/ cultivă cica-/ (ci)tricele made in/ Cântarea Cântărilor” – este o revenire triumfală a lui Emilian Galaicu-Păun în „(bib)laica” temă a erosului și a morții. Dragostea este tare ca moartea, axioma pipăită pe toate p(h)ărțile ei livrești în cărțile anterioare, cunoaște în A(II)Rh+eu / Apa.3D (Cartier, 2019) adevărata ei măsură ontologică. Dacă în Arme grăitoare kamasutrele scriiturii sunt exerciții erotice de textualizare a corpului și corporalizare a textului („mângâiam trupul ei kaligrafic de parcă aș fi urmărit, bifurcându-se-n copulative/ și subordonate, o frază”), în A(II)Rh +eu biblioteca se transformă în mod miraculos și, mai ales, emoționant într-o „pădure/ fermecată și unde de jur împrejur, ᾿n toate tufele de păducel, printre spini,/ înflorește pasiunea lui Merlin vrăjit de frumoasa Niniane”. Pasiunea, născută „din prima frază – la prima vedere” deține două elemente cardinale ale simțirii erotice: adâncimea și fulguranța. Adică esența transformatoare, de experiență-limită, pe de o parte și străfulgerarea emoției, cu mirarea și revelația, pe de alta. Iubirea se esențializează și îmbogășește în carate, trecând prin nesfârșite filtre culturale, iar congruența dintre referința savantă, încărcătura enciclopedică, grafica spectaculoasă și amprenta senzuală, convulsivă, orgasmatică fac excepționalitatea acestei cărți.
Virgil Stanciu – Dor de Alexandru Vlad
Au trecut mai mult de cinci ani de la dispariția fizică a lui Alexandru Vlad, dar fantoma sa binevoitoare continuă să bântuie în acea zonă a orașului pe care și-o marcase ca teritoriul lui, colțul cu Librăria Universității, coridoarele Filialei US, spațiului vechii ”Arizone”, unde, vai, funcționează acum şaormeria „Mesopotamia”. Atâta doar că este vorba de un Sandu Vlad alcătuit din abur sau fum. Năluca lui mi se mai arată în vise și, deseori, în clipele de meditație prelungită. Chiar așa să fi fost? Atât de simplu și frustrant se va fi săvârșit o prietenie care a durat mai bine de trei decenii? „Not with a bang, but a whimper”, cum spunea, memorabil, T. S. Eliot? Blajina figură a prietenului meu îmi stăruie în memorie și nu o dată, din transcendent, mă ispitește la dialoguri de soiul celor pe care le aveam când eram împreună pe aceeași parte a ”the thin red line”. Citește în continuare →
Ion Pop – Fragmente de jurnal (8)
23 decembrie [1974]
Scrisoare de acasă, de la mama şi tata. Ca de obicei, tata scrie pe ultima pagină, în limbajul tradiţional al ţăranilor. Oricâte rezerve am avut, în timp, faţă de dânsul – din cauza unei anumite durităţi, a unei lipse de fineţe ce a întunecat multe zile din viaţa familiei – a trebuit să admit că, în felul lui, ne iubeşte, chiar cu o timiditate şi cu o gingăşie greu de descoperit la prima vedere. În fond, e un om ce n-a avut prea multe bucurii în viaţa lui, care a muncit animalic fără să crâcnească şi a suportat cu destulă amărăciune despărţirea de singurul mediu în care se simţea acasă, – satul. E timpul să-mi interzic orice jignire la adresa lui, să-i primesc ofranda modestă şi sinceră de dragoste aşa cum e, şi să-i arăt şi eu mai multă căldură.
Ofelia Prodan – Poeme
stimă scăzută de sine
cum te raportezi la stima scăzută de sine?
ca o fetiță abuzată pentru prima oară
sexual de tăticul pe care îl iubește.
ca o adolescentă emo scuipată pe uniformă
de șmecherul liceului. ca o femeie abulică
dependentă de telenovele.
și cum crezi că vei depăși această
raportare improprie?
așteptând un el cu aură de salvator.
Ion Mureșan – Silvoiță cu gust de copilărie
Ocupațiile firești ale țăranilor și modestele lor produse în casă au devenit subiect de Festival. Mai că aș spune Festival-festiv. La mine în sat a avut loc nu demult Festivalul silvoiței. Mă așteptam să fie un eșec. Dar la poalele unui deal, sub semnul acesta, s-au adunat câteva mii de oameni veniți din sate mai apropiate și mai depărtate și, cei mai mulți, de la oraș. Ce magnet s-o fi fiert în atât de banala silvoiță?
Aceasta e întrebarea la care încerc să-mi răspund. Dar pentru asta trebuie să încep cu începutul. Citește în continuare →
Petru Cimpoeșu – Croaziera. Aventuri în Marea Baltică (partea a doua)
Opt
Oamenii îmi par tot mai mult o specie ciudată. Unii dau o mulțime de bani ca să vadă locuri unde semeni de-ai lor au avut parte de o moarte violentă. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine, atracția turistică e mai nostimă. Un morman imens de cadavre poate deveni, în anumite condiții, un obiectiv turistic mult mai cool decât Turnul Eiffel – fiindcă pe ăla l-au văzut toți proștii. Nu e vorba doar de Auschwitz. Acuma, de curând, am auzit că se organizează excursii în acele zone din Siria care au fost bombardate pe rând de ruși, iranieni, americani, turci și alte armate aflate în trecere pe acolo, sate și orașe din care n-au mai rămas decât niște grămezi de moloz. Dai bani grei ca să vezi asta, să faci poze și să ai niște sentimente deosebite! Iar când te întorci acasă, la poți arăta acele poze prietenilor, ca să-i impresionezi și pe ei. Sau poate preferați o excursie la Cernobîl? Și acolo a fost o catastrofă grandioasă, merită văzută! Eventual, poți cumpăra un teren sau o casă în zonă, ca să fii și mai special. O mulțime de agenții de turism abia așteaptă să-ți înhațe pitacul.
Citește în continuare →
Emilian Galaicu-Păun – Două sonete (ne)pereche
Prima Pudriera cu
moarte, oglinjoară
pe care (dintr-odată,
retrovizoare)
am pri-
mit-o, a a Mamei,
fost cea singura ce-
i păstrează
a mamei chipul, aşa
Eleonora –
în chiar cum arăta
seara de în timpul
vieţii –
8 Martie,
cu dreptul nu praful
de primul şi pulberea
născut. s-alege, ci
(po)Em dat peste cap Odore di femina
Vatra nr. 10-11/2019
Angela Martin – Jean Starobinski: opera vieții, viața operei
revistavatra.org 