Expresia consacrată pentru aliaje şi alianţe nepotrivite este, de la Dimitrie Cantemir încoace, „struţocămila”. Nu departe e şi celebra formulă „ca nuca-n perete”. Le amintesc, pentru că, zilele trecute, compania de televiziune prin cablu la care sunt abonat ne-a făcut favoarea să ne arate toată gama de programe pe care o poate oferi, sigur, în pachete la alegere şi la preţuri diferenţiate. Aşa se face că m-am trezit beneficiarul temporar al unui post specializat în manele. Cum părerea mea despre manele e nuanţată, mi-am permis să profit de faptul că familia plecase la ţară, ca să-mi nuanțez părerea și mai tare. Mă rog, au și nuanțările astea o limită. Mi-a fost dat, și nu o dată, să citesc opinii atât de nuanțate încât în hățișul nuanțărilor opinia dispăruse cu totul. Multe lucruri noi în delicatul sector artistic nu am sesizat, deși am înghițit, cu încăpățânare demnă de o cauză mai nobilă, un meniu de manele de o oră. Poate, hai să zic – dar numai ca să nu las impresia că am pierdut vremea -,  era vizibilă o mai fermă tendinţă de înfrăţire tematică, de „jumelaj” – cum zic francezii – între manelele din patrie şi cele din diaspora, Spania, Franţa, Irlanda etc. Însă, cu totul întîmplător, m-am trezit în faţă cu o „struţocămilă”, cu un aliaj genial. Cântăreţul, unul mai fălcos, cu bluză roșie, cu cipică albastră pe cap și cu o bărbuță neagră, bine conturată, se văieta de mama focului, în maniera cunoscută, dând besmetic din mâini și repetând de zece ori aceleaşi versuri cretine, de genul: ”Doamne, cât îmi ești de dragă / nu mai sânt cu mintea-ntreagă/ nu mai știu care-i stânga, care-i dreapta/ fac una și-mi iese alta”…  Era cât pe ce să schimb canalul, dar am mai stat și așteptat câteva clipe să văd dacă tânărul reușește până la urmă să-și limpezească mintea și să-și revină din derută – și bine am făcut. Când imaginea a coborât mai jos de brâul chinuitului cântăreț am văzut că el stătea de fapt în fața unei table de șah. La un moment dat se ridică de la masă şi pleacă în noapte. Altfel zis, s-a dat cît se poate de penibil de ceasul morţii în plan sensibil, dar concomitent practica un sport al minţii: avea strategii de joc, evalua gambituri, ezita între apărarea siciliană și apărarea slavă, făcea rocade, prevedea cel puţin vreo zece mutări înainte.

Citește în continuare →