Ținând cont de faptul că societatea românească se află într-un moment de bilanț, revista „Vatra” propune o anchetă cu privire la cele mai relevante cărți din istoria literaturii române ale ultimului secol (1918-2018). Demersurile anterioare (dintre care menționăm topul privitor la romanele secolului XX din „Observator cultural”, nr. 45-46/2000, respectiv clasamentul din „România literară”, nr. 51-52/2004, cu privire la cei mai importanți poeți) s-au bucurat de largi ecouri în viața culturală românească, fiind simptomatice pentru mutațiile sensibilității contemporane și pentru criteriile de reevaluare a tradiției. Așadar, am invitat scriitori să-și exprime opiniile cu privire la următoarele categorii, urmate de scurte considerații justificative: Cele mai bune cărți de proză (3 poziții); Cele mai bune cărți de poezie (3 poziții); Cele mai bune cărți de critică literară (3 poziții); Cel mai influent scriitor/critic român; Cel mai supralicitat scriitor român; Cel mai subevaluat scriitor roman.
Vatra-dialog cu Mircea BRAGA: „«Închiderea» într-o idee e la fel de nefericită ca și aceea într-o singură carte”
– Stimate domnule Mircea Braga, aş începe dialogul pe care l-aţi acceptat cu amabilitate, prin a vă întreba care dintre treptele, etapele, momentele pe care le-aţi străbătut în făurirea destinului propriu le consideraţi esenţiale în formarea dvs. intelectuală? Ce v-a marcat cel mai mult, în aceste momente esenţiale? Un om, o carte, o idee?
– Întrebarea, de fapt întrebările dvs., stimate coleg și prieten (cum ar fi zis Mircea Ivănescu), mă împing nu către un simplu răspuns, ci spre o confesiune, ale cărei episoade voi încerca să le aduc la lumină dintr-o memorie deja destul de obosită. În primul rând, „momente” n-au fost prea multe, oarecum detașabile fiind cele pe care le voi menționa în continuare. Citește în continuare →
Bogdan Hanu – O epistolă (o epistemă aproape…)
unei foste colege, actuală amazoană de carieră
(şi-n perspectivă… de colecţie)
cînd hărţile s-au destrămat sau au rămas demult în urmă
o amorţită turmă de haşuri şi curbe de drepte retezate pe nedrept
şi acele busolelor se răsucesc ca bete neîncetat bolborosesc
ceva despre senzaţia colectivă a Nordului în gît
şi adunat în oase
ceva despre nedumerirea la pîndă în buricele degetelor
care au citit doar crevase tăioase ca să-şi amintească linia orizontului
despre înţepăturile ce anunţă ispita
susurul ei într-o sintaxă tot mai clară
tocmai cînd a doua natură dă să treacă de prima
Vatra nr. 8-9/2018
Traducere, traducători, traductologie
Argument
Ancheta revistei Vatra consacrată fenomenului cultural complex al traducerii îşi propune să abordeze câteva aspecte importante, de la traducerea percepută ca rescriere, la posibilităţile şi şansele unei traduceri literare reuşite, la condiţia traducătorului sau la receptarea activităţii de traducere, până la aporiile şi impasurile pe care le presupune traducerea sau la statutul traductologiei ca ştiinţă a transpunerii unei opere literare dintr-o limbă în alta. Ce este, de altfel – ne întrebăm – traducerea? Este o ştiinţă, în care subzistă şi o doză de artă rafinată a translaţiei literaritărţii dintr-un context lingvistic, istoric, social în altul? Cum se legitimează traducerea, ca intermediar al echivalenţelor culturale, într-o lume a globalizării şi multiculturalismului? Citește în continuare →
Poeme de Liviu Antonesei, Monica Rohan, Nicolae Coande, Liviu Ofileanu și Roxana Cotruș
Liviu ANTONESEI
Soarele de Crăciun. Un triptic
-
Secolul meu
Secolul în care mi-am trăit cea mai mare parte a vieții,
oricît de lungă ar fi programată aceasta –
secol boit în negru și roșu și cenușiul oțelului de armă
călit în sîngele înaintașilor noștri, în sîngele nostru,
de la Kolîma la Oswiecim, prin Grotele Arelatine,
de la est la vest, de la nord la sud, un vast cimitir
al libertății, și cimitir în cel mai propriu înțeles
al cuvîntului încă de pe cînd se chema țintirim… Citește în continuare →
Andreea Pop – Câteva incizii în (i)realitate
Cu toată fizionomia ei convulsivă, care pare că empatizează cel mai des cu radiografia dramatică, poezia Nicoletei Nap din debutul ușor desincronizat, aproape imperceptibil e doar în aparență una de survolare a interiorului. Asta pentru că, în general, politica ei pornește mai degrabă de la sondări ale exteriorului, decât de la exerciții introspective propriu-zise.
Nina Corcinschi – Poezia ființei
Andrei Țurcanu este un poet al rostului. Acest mod de asumare a poeziei ca angajament cu valoare destinală, îl confirmă întreaga sa creație. 111 poeme, reprezentative ca rost, înțeles ca rostire sacră, fac obiectul antologiei Andrei Țurcanu, Rost, Editura Cartier, 2018.
Poemele au fost alese conform acestui criteriu de relaționare cu sacrul, cu transcendența, cu mitul, cu ancestralul. Citește în continuare →
Florina Lircă-Moldovan – A scrie și a interpreta opere. Adevărate sau imaginate…
Mulți scriu, puțini știu să și cânte. Și mai ales invers: unii interpretează operă, dar câți dintre ei au norocul să și înfăptuiască? Nu atât operă muzicală – deși nici asta nu e la îndemâna oricui –, cât mai ales literară. Iar ca să te apuci de amândouă, trebuie să ai, numaidecât, ceva în comun cu îndrăzneala. Și cu vocația… De a transpune muzical și de a reprezenta artistic. Cum a făcut-o și încă o mai face – cu talent și, poate de aceea, cu succes – Elena Dumitrescu-Nentwig. Citește în continuare →
Senida Poenariu – Liste, topuri și… glose
revistavatra.org 