Poeme de Simona-Grazia Dima, Laura Dan, Svetlana Corobceanu, Flavia Adam și Zamfira Zamfirescu
Simona-Grazia Dima
Poeme cu Natanael
Plugarul
Natanael (să-i spunem astfel)
va sosi, prunc neînvățat –
o boare, o briză –
peste capetele
plecate spre brazde,
printre brațele încleștate,
în rictus, pe coarne de plug,
va arunca o privire de pasăre,
va ține o clipă mâna
pe oțelul încins (pildă mulțimii),
apoi, deodată, printr-o vrajă scurtă,
printr-un cuvânt-Hephaistos, Citește în continuare →
Dan Ungureanu – Fifty shades of green, sau două secole în Arabia
Mierea și multele sale utilizări
Mai demult, se păstrau în miere nu doar nuci, ci și capetele executaților. Se ia un supus nesupus, capul decapitat se pune în miere, și se plimbă prin orașe, pentru a arăta supușilor că sultanul face dreptate și nesupușilor – proprietățile dezinfectante ale mierii.
În aprilie 1802, 12 mii de călăreți conduși de Saud bin Abdul-Aziz, al doilea conducător saudit, au atacat orașul sfînt Kerbala, din Irak. și au jefuit mormîntul lui Husein, nepotul lui Mohamed, mormânt peste care o mie de ani de pietate îngrămădiseră aur, argint și pietre prețioase. Rousseau spune că saudiții au încărcat prada pe două sute de cămile. Citește în continuare →
Țintă fixă: George Comninel, „Reinterpretând Revoluția Franceză”
Dana Domsodi
Cearta interpretărilor. Un exercițiu de materialism istoric
Apariția cărții Reinterpretând revoluția franceză, de George Comninel, la editura Tact, îmbogățește spațiul cultural românesc cu încă un argument în favoarea școlii marxismului politic și a metodei materialismului istoric. În vremuri de aprig reacționarism politic puține lucruri pot consola mai bine pesimismul întemeiat al rațiunii decât revizitarea disputelor din jurul Revoluției franceze, care cel puțin formal a reprezentat victoria unui tip de universalism politic asupra unei logici a privilegiilor și despotismului. Temeinic și destul de riguros academic, cartea așează argument peste argument până la nucleul unei reinterpretări a Revoluției ce ar putea fi sintetizat astfel: statul se afla în centrul Revoluție Franceze, o confruntare violentă între clase dominante, ce nu a fost condusă de capitaliști, nedând naștere vreunei societăți capitaliste. Deși o reinterpretare a Revoluției franceze ce face în această teză premiză rămâne încă să fie scrisă, bateria de concepte, teorii, analize istorice și metodologii – și armonia cu care conlucrează reprezintă tot atâtea motive pentru a recunoaște, încă o dată, în școala istorică Wood-Brenner locul în care adevărul, analiza istorică și istoria au cele mai mari șanse să se găsească pe aceeași lungime de undă. Citește în continuare →
Nina Corcinschi – Frumusețea violentă a poeziei
Poezia Silviei Goteanschi transmite impresia unei mișcări de violență interioară, care sfidează limitele pentru a lăsa fluxul imaginației să curgă într-o libertate stihială. Nu e o violență extravertită, orientată asupra celuilalt, ci una a resorturilor lăuntrice cele mai adânci, care tulbură ființa, angajând intimitatea în actul creației pure. Această violență, ca frenezie imaginativă și spasm emotiv, Georges Bataille o întrezărea la baza experiențelor întemeietoare, pe care le considera a fi erotismul și poezia. Fără această violență, se întreba filosoful, am putea atinge limita a tot ce e posibil? Citește în continuare →
Andreea Pop – Poetica preaplinului
dumnelike* e un debut ale cărui efecte vin, aproape în întregime, din construcția scenariilor. Fără să facă din asta un scop în sine, neapărat, Marcel Vișa aderă cu entuziasm la o astfel de „inginerie” compozițională, pe care o pune în practică, în cele din urmă, aproape cu premeditare. Citește în continuare →
Gilles Deleuze, Félix Guattari – Mai 68 n-a avut loc
În fenomenele istorice ca Revoluţia din 1789, Comuna sau Revoluţia din 1917 există întotdeauna o parte de eveniment ireductibil la determinismele sociale şi la seriile cauzale. Istoricii nu prea iubesc acest aspect: ca atare, ei restaurează cauzalităţi post festum. Dar evenimentul, în ce-l priveşte, se află în decroşaj sau în ruptură faţă de cauzalităţi: e o bifurcare, o deviere în raport cu legile, o stare instabilă care deschide un nou câmp de posibilităţi. Prigojin a vorbit despre aceste stări în care, chiar şi în fizică, micile diferenţe se propagă în loc să se anuleze şi în care nişte fenomene absolut independente intră în rezonanţă, în conjuncţie. În acest sens, un eveniment poate fi contrazis, reprimat, recuperat, trădat – asta nu înseamnă că el nu comportă ceva indepasabil. Renegaţii sunt cei care spun: e depăşit. Dar evenimentul însuşi poate fi foarte bine vechi, şi tot nu se lasă depăşit: el este deschidere a posibilului. El traversează totodată interiorul indivizilor şi densitatea societăţii.
Senida Poenariu – Întâmplările unui roman-graffiti
Inovativ, de gesticulație fragmentară, cu tușe suprarealiste și accente ale absurdului care trimit ostentativ la Daniil Harms, romanul-grafitti* semnat de prolificul Constantin Abăluță ia forma unei dispuneri alfabetice a străzilor Bucureștiului pe care defilează, deposedate de orice formă de (auto)control, „sute de schije de vieți disparate” (Eugen Negrici). Dacă în onomasticonul lui Mircea Horia Simionescu numele „naște” individul, cu expresia lui Manolescu, în romanul lui Abăluță, indivizii sunt plasați implacabil sub semnul determinismului topografic. Sau, altfel spus, strada „naște” individul. Citește în continuare →
Rita Chirian – Moartea în vremea literaturii române
Fără doar și poate că n-a fost prea prietenoasă cultura noastră cu scriitorii. La drept vorbind, n-a fost ea foarte prietenoasă nici cu alte domenii ale cunoașterii și ale exprimării artistice. Dar, cum scriitorii cu cuvintele se îndeletnicesc, există mai multe mărturii ale „amărâtelor și veselelor vieți” de scriitori decât – să spunem – ale celor de ingineri. Viețile ca viețile, dar moartea lor a fost mult mai ades ignorată. Dintr-o mare poftă de eufemizare, parcă pentru a mângâia și pentru a ține departe de brutalități, biografiile, monografiile, istoriile literare își scurtează necrologurile și păstrează sub tăcere și păcatele, și vina, și toată oboseala, și slăbiciunea, și toate relele ce sunt într-acel mod fatal despre care vorbea poetul c-ar fi legate de mâna de pământ care, vrem-nu vrem, este scriitorul. De la înălțimea catedrei, de pildă, anii nașterii și al morții unui scriitor nu sunt altceva decât funcție de încadrare în epocă ori curent. Tot judecând cartea, iar nu persoana, aproape că uităm că în spatele operei literare e un om în carne și oase. Mai mult oase. Iar despre asta vine să dea seamă CMSR-ul lui Aurel Sasu*, dicționarul funebru apărut la Casa Cărții de Știință (2017). Citește în continuare →
Ovio Olaru – Teorie gonzo
revistavatra.org 