Alex Goldiș – Constelația Vinea
Foarte bună ideea publicării, de către Editura Școala Ardeleană, a ediției a II-a a volumului Sandei Cordoș, Ion Vinea. Scriitor între lumi și istorii*. Nu numai că volumul de față e revăzut și adăugit substanțial (beneficiind de două capitole în plus), dar prima ediție, apărută în 2013 și publicată în urma unui proiect al Academiei Române, n-a avut – din cauza constrângerilor administrative ale unor astfel de demersuri – decât o circulație limitată. Cartea e importantă întrucât reprezintă, după volumele – bune, dar inevitabil datate ale lui Simion Mioc și Elena Zaharia, publicate ambele în 1972 – o revizuire substanțială a biografiei și a operei poetului. Citește în continuare →
Emilian Galaicu-Păun – Octoih matern
-
Praznic
În vara lui
’46, atunci
mama şi-a
mâncat-o
– fiartă! –
păpuşa de
tărâţe a
copilăriei.
Citește în continuare →
Mircea Martin – Doctor honoris causa al Universității „Petru Maior” din Tîrgu Mureș
Laudatio în onoarea d-lui academician, prof. univ dr. Mircea Martin
Domnilor academicieni, domnilor rectori, stimați invitați, colegi și studenți,
Am auzit cu toții, din documentele cărora li s-a dat deja citire, care sunt motivele care au determinat Universitatea noastră să-și asume imperativ nu doar datoria, ci și onoarea recunoașterii meritelor și valorii dlui acad. Mircea Martin și prin intermediul acestei ceremonii dedicate domniei-sale, nu doar prin alte gesturi. Voi încerca – pe scurt, totuși – să detaliez măcar cîteva din aceste motive.
Alexandru Vlad – Didactica romanului
De ce scriem romane? De ce citim romane? Şi care-i secretul longevităţii acestui gen? Scriem romane ca să ducem o existenţă paralelă, ca să naştem ceva din nimic, şi pentru că există întotdeauna cineva să le citească. Aproape din aceleaşi motive, să tragem cu ochiul la asemănările altor percepţii cu a noastră, a altor vieţi, şi nu mai puţin ca să vedem deosebirile. Este aproape o definiţie a curiozităţii. O curiozitate sofisticată. Şi romanul e longeviv pentru că e un gen deschis. Dacă romanul francez este într-o criză prelungită (vârât probabil acolo de arbitrajul criticii universitare), romanul aşa-zis anglo-saxon traversează crizele mai uşor, a devenit un gen proteic şi s-a alimentat permanent şi din variantele contemporane ale romanului popular – rădăcina miraculoasă a acestui gen mirabil. Citește în continuare →
Ion Mureșan – Peşti în ploaie
România seamănă tot mai mult cu o crescătorie de peşti pe vreme de ploaie. Stropii căzuţi pe oglinda apei agită peştii într-un hal fără de hal: se adună în cârduri şi sar să vâneze muşte, muște lichide. În curând însă oferta de hrană bogată picată din cer se dovedeşte pentru ei o falsă alarmă de bunăstare.
Schimbând niţel registrul, aş spune că agitaţia de care este cuprinsă societatea românească e obositoare ca un concurs de alergare la secţiunea viteză pe 100 de metri, pe gheaţă, cu tălpici de plastic. Citește în continuare →
Ana Blandiana – Spaima și bucuria târgurilor de carte
Cred că, dacă aș îndrăzni să fiu cu desăvârșire sinceră, ar trebui să mărturisesc că târgurile de carte mă înspăimântă. Sau cel puțin că acesta a fost sentimentul pe care mi l-a trezit primul și cel mai mare dintre ele la care am participat: cel de la Frankfurt. Era cu 15 ani în urmă și eram invitată pentru lansarea versiunii germane a romanului meu Sertarul cu aplauze. În registru logic nu puteam să mă îndoiesc de faptul că e vorba despre un moment fast, că ar trebui să fiu fericită privindu-mi portretul în standul editurii alături de coperta mare, cât un perete, a cărții mele, cu titlul puțin schimbat: Die Applausmachine. Și totuși, plimbându-mă, în așteptarea lansării, de-a lungul zecilor de kilometri de rafturi cu volume și de tarabe de cărți, simțeam cum crește în mine o spaimă gata să se rostogolească într-o criză de depresiune. Căci concluzia firească și de bun simț – născută de sutele de mii de nume de autori înscrise pe coperte care mai de care mai lucioase, mai colorate, mai cartonate, ce încercau să-mi rețină atenția – era inutilitatea adăugării încă unei cărți nesfârșitului șir. Citește în continuare →
Ioan MOLDOVAN – De Lear, de iarnă, de vrajbă
Acum, Doamna mea se odihneşte
Acum, piatra sură se face scrum
Norii se umflă şi când văd ei ceva
rămâne doar fum în aer
Maşinile utilitare s-au înmulţit peste măsură
Gâzele noastre petrec pe pulpe, pe genunchi, pe umeri
pe gură şi jos în ger
doar multă-multă iarbă aiurândă
Citește în continuare →
Vatra nr. 11-12/2017
Reiner Kunze – Poeme
revistavatra.org 