de VATRA

Alexandru Matei – Creșterea producției pentru export

Deși tema studiilor literare, astăzi, este una imensă – tocmai de aceea, de fapt – mă voi mărgini la două tipuri de observații care vizează ceea ce, în aceste studii, se întâmplă în ultimii ani.

După o perioadă în care critici din generația mea – născuți între 1970 și 1985, ca să fiu generos cu mine însumi – au scris cărți importante despre critica românească din ultimul secol, de la G. Călinescu la E. Lovinescu și la critica literară din perioada regimului comunist, studiile literare au devenit rapid locul unor inovații metodologice venite pe filieră anglo-saxonă. Dintre aceste inovații, probabil că cea a studiilor cantitative a făcut cei mai mulți pași. Dar sunt convins că alți colegi se ocupă, în acest dosar, exact de această abordare, așa că nu mă opresc asupra ei. Cred că atuuri principale ale acestei metode sunt posibilitatea de a lucra conform unor proiecte colective, finanțate, de a ieși din logica lucrărilor „de autor” și de a mobiliza tineri pentru care studiile literare sunt, a priori, un loc al pasiunii fără utilitate/randament social și economic.

Citește în continuare →
de VATRA

Doris Mironescu – În contra naționalismului metodologic în studiile literare

Nu cred că studiile literare traversează actualmente o criză, nici măcar în spațiul academic românesc. Cum am putea vorbi de criză când avem, bine reprezentate în România, direcții de studiu care nu și-au atins încă apogeul, precum studiile world literature, studiul cantitativ al literaturii, memory studies, geocritica, studiile de gen, life-writing studies, studiul dizabilității, ecocritica, traductologia, estetica stilului de viață, unele încă inexistente acum un deceniu? Este, poate, percepția unei crize pe care o vehiculează anumiți actori bine motivați ai câmpului literar, situați în general în partea conservatoare a spațiului publicistic. E adevărat, studiul tradițional al literaturii se resimte din cauza unei tot mai slabe aderențe a cercetătorilor tineri la istoriografia literară care-și află rațiunea în apărarea „specificității” în fața unui număr de fantome de import și la analiza de text lipsită de orizont istoric și incapabilă de critică a ideologiei.

Citește în continuare →
de VATRA

Corin Braga – Crize și morți ale literaturii și autorului

Poate este oarecum superfluu a aborda teme umaniste într-un context internațional și național tot mai îngrijorător, dominat de pandemie și acum de război de cotropire. Totuși, chiar dacă inter armas silent musae, nu este de prisos nici a aborda teme mai „spirituale”, legate de cultură, educație, umanioare, de o paradigmă culturală pe care ne-o dorim dar pe care se pare că forțele sociale dominante actuale nu o au în vedere, ba chiar o înlătură dintre priorități. Mă refer la marginalizarea tot mai acută a științelor umaniste de către o mentalitate generală din ce în ce mai tehnocrată și birocratică, care pune în prim plan eficiența financiară și pregătirea unei forțe de muncă tot mai specializate în domeniile economiei neoliberale. Faptul că trăim o schimbare de paradigmă majoră, care impune reașezări de priorități și modificări de concepție, este de necontestat, nu se pune problema de a milita pentru un status quo al umanioarelor în condițiile în care o întreagă civilizație se transformă pe toate planurile, purtată înainte de invențiile tehnologice, mediatice și IT și de dinamicile migrațiilor, globalizării și planetarității.

Citește în continuare →
de VATRA

Mihaela Ursa – Studiile literare după literaturocentrism

Reinventarea studiilor literare pornește de la tematizarea crizei lor și continuă cu recunoașterea faptului că întregul câmp trebuie să se schimbe, în parte pentru că nu are alternativă. În formularea grupului de cercetare de la Warwick, pentru cercetătorii domeniului a redevenit crucial să se poată răspunde convingător la întrebări precum unde, cum, de către cine și în ce scop sunt gândite și practicate studiile literare astăzi. Întoarcerea la problematizările de bază, tranșate în modernism, nu înseamnă însă destabilizarea lor, ci mai degrabă reconsiderarea modurilor în care modernitatea a răspuns la ele.

Citește în continuare →
de VATRA

Christian Moraru – Pentru refundamentarea culturii critice românești

Unde ne aflăm în studiile literare sau, mai bine zis, literar-culturale? Dacă ne referim la situația internațională, asistăm, se poate spune, la o criză de creștere. Există, e adevărat, o criză a umanioarelor în sens infrastructural, în materie de resurse, în principal de funding, deși nici aici nu trebuie generalizat. De exemplu, în sfârșit China – evident, mă refer la regimul politic – a descoperit că studiile umanului sunt poate chiar mai importante decât hard sciences, că producția manufacturieră excesivă și submediocră nu poate suplini la infinit lipsa de creativitate în materie de design, de invenție, și că, în fine, o sursă majoră a creativității, dacă nu sursa principală, e reprezentată de human sciences. Și mai notabil e că înăuntrul disciplinelor umaniste asistăm la o excepțională efervescență epistemologică și metodologică. Aceasta este numai parțial generată de revoluția digitală. O cauză fundamentală, poate principală, este planeta însăși – criza sau crizele complexe prin care ea trece una după alta sau în același timp și felul în care ea își afirmă prezența, realitatea, în reacție la era crizei în care în mod manifest capitalocenul se află și cu el, lumea întreagă în toate ramificațiile ei eco-civilizaționale. Mi-am dat seama de proporțiile acestei transformări editând The Bloomsbury Handbook of World Theory. Întregi domenii ale cunoașterii sunt în mișcare, pe cale de reorganizare structurală, una care e de dorit dacă într-adevăr vrem să ținem pasul cu mutațiile dintr-o serie întreagă de sisteme dincolo de literatură, arte, cultură, uman și chiar sfera „viului”.

Citește în continuare →
de VATRA

[Dosar] Criza și redefinirile studiilor literare actuale – argument & cuprins

În cursul ultimelor decenii s-a pus în discuție la nivel global statutul studiilor literare din cel puțin două puncte de vedere: pe de o parte, acestea ar ilustra o criză de autonomie a disciplinei, din moment ce discursul lor suferă exponențial de forme de contaminare ideologică. Studiile de gen, postcolonialismul, New Historicism-ul („studiile culturale”, după o sintagmă consacrată în context autohton) n-au făcut decât să amplifice o tendință anunțată deja de Noua Critică franceză în anii ʼ60. Această presupusă autonomie a disciplinei a devenit și mai greu de apărat odată cu emergența, în ultimul deceniu, a studiilor cantitative, a căror predilecție spre experimentul științific și spre practici computaționale face și mai greu de recunoscut limbajul tradițional al cercetării literare –, dar și de instrumentarea materialului literar în domenii precum cognitivismul, medicina sau dreptul. Pe de altă parte, o criză a studiilor literare a fost subsumată crizei instituționale a disciplinelor umaniste în ansamblul lor, care tind să fie evaluate tot mai mult din unghi antreprenorial, inclusiv în instituții care păreau să le asigure până recent integritatea: universități, centre de cercetare, muzee etc.

Citește în continuare →
de VATRA

Cristina Timar – Ca un canar în colivie

Flavia Adam, poetă discretă, dar harnică, vădind o certă evoluție de la un volum la altul, revine în 2022, la cinci ani de la ultimul volum de versuri, cu Anotimpuri impare. Ea sublimează poetic, într-o poezie deopotrivă de emoție și cerebralitate, mici fapte cotidiene, accidente ale universului domestic, dansul subtil al energiilor în cuplu, singurătățile și fragilitățile feminine, dependența de ceilalți.  Cum totul e vibrație, iar Flavia e un detector al celor mai mici variații vibratorii emise de tot ceea ce o înconjoară – de la cele neînsuflețite, la complexele relații umane –, mai cu seamă al celor de joasă frecvență, ca o veritabilă melancolică, poezia ei devine înregistrare de spaime frisonante, neliniști și angoase existențiale. Poeta însăși  se transformă din observator, în detectiv aflat în căutătoarea unui interlocutor, căci monologurile ei par să se adreseze cuiva, din moment ce pronumele „tu” reapare cu obstinație aproape în fiecare poem: ar trebui să îți spun multe lucruri / și totuși decid să le țin pentru mine // tu nu înțelegi / oamenii nu sunt obiecte / au și ei neputințele lor (…) (oamenii nu sunt obiecte, p.16); tu știi cum stă treaba cu noi / cum ne privim din două baloane / de spumă / fiecare în locul lui cald / fiecare încercuit de brațe străine // tu știi am devenit / aproape singuri aproape reali / poate de-aceea / viețile noastre vor exploda / în finaluri celebre (…) (frunza, p.17).         

Citește în continuare →
de VATRA

Ala Găină – De la nuvelă la film. Picnic la marginea drumului și Călăuza

Filmul care urma să fie realizat în anul 1979 părea să promită întoarcerea spre genul science-fiction. După cum se ştie, Călăuza a fost filmat după nuvela de acest gen, Picnic la marginea drumului, scrisă de fraţii Strugaţki. „Munca asupra filmului a fost neobişnuit de lungă, grea şi conflictuală”.1 În timpul developării a fost stricată o mare parte a materialului filmat; abia atunci s-a aflat că pelicula care i-a fost dată regizorului era de proastă calitate. În felul acesta s-au pierdut şi două treimi din bugetul alocat filmului. Părea o situaţie disperată, însă Tarkovski a găsit o soluţie ingenioasă: dacă vor preface scenariul pentru un film în două părţi i se vor da resurse materiale, peliculă şi un nou termen.

Citește în continuare →
de VATRA

Marcela Paler – America și imaginea realității: reflecții și filme

Emigrarea și exilul politic în America sunt două fațete ale unui fenomen social care a afectat atât România comunistă, cât și Germania de Vest în timpul Războiului Rece. Există o paradigmă a intelectualilor români care aleg calea exilului din cauza sistemului politic comunist, precum există și în Germania paradigma regizorului care alege să facă filme la Hollywood (F.W. Murnau, Wim Wenders) sau a intelectualului care preferă America Germaniei naziste (Fritz Lang, Thomas Mann). O diferență esențială între cele două paradigme, în afara apartenenței la sisteme politice diferite, o reprezintă predilecția intelectualului german de a se întoarce în Europa (Thomas Mann în Elveția, Wim Wenders în Germania).

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Două ritualuri introspective

Ceea ce începe ca o aventură erotică în debutul Victoriei Tatarin se transformă, treptat, într-un soi de cronică biografică puternic animată de o criză a confesivului. ??? demarează ca un proiect liric care mizează, în primă fază, pe o aparentă anonimizare/ uniformizare (de unde toate titlurile poemelor sunt identice cu cel al volumului) ca formă de artisticitate, o convenție cel puțin neobișnuită pentru un debut, dar care atrage atenția.

Citește în continuare →