Etichetă / Claudiu Gaiu

de VATRA

Noi ontologii, noi materialisme (I)

Postnaturalia. Courtesy of Kristof Kintera

Argument

Acum aproape un secol și jumătate, Engels făcea în Ludwig Feuerbach și sfârșitul filozofiei clasice germane o profeție rămasă celebră:„Filozofia naturii este definitiv lichidată… Filozofiei, izgonită din natură și din istorie, îi mai rămâne doar imperiul gândului pur, în măsura în care acesta subzistă: teoria legilor procesului de gândire, logica și dialectica”. Survolând evoluția ulterioară a filozofiei, s-ar spune că profeția lui Engels n-a îmbătrânit prea frumos. Singura care pare să se fi ținut de pronosticul său, concentrându-se în mod exclusiv asupra „imperiului gândului pur”, este filozofia analitică, ale cărei incursiuni în metafizică încă urmăresc clarificarea și consolidarea conceptuală a progreselor științelor naturale – dar ea a pornit programatic de la bun început pe baze anti-ontologice și anti-metafizice. În rest, filozofia pare să se fi încăpățânat, în ultimul secol și încă și mai îndărătnic în ultimele decade, să contrazică foaia de drum stabilită de Engels.

Citește în continuare →
de VATRA

Filozofia continentală astăzi [traduceri]

Mark Fisher – E mai ușor de imaginat sfârșitul lumii decât sfârșitul capitalismului*

Într-una dintre secvențele-cheie ale filmului Copiii tatălui (Children of Men) al lui Alfonso Cuarón, Theo, personajul jucat de Clive Owen, își vizitează un prieten la centrala electrică Battersea, devenită un fel de combinație între clădire guvernamentală și colecție privată de artă. Diverse comori culturale – David al lui Michelangelo, Guernica lui Picasso, ori un purcel gonflabil al celor de la Pink Floyd – sunt păstrate într-o clădire reciclată și ea într-o piesă de patrimoniu. E singura ocazie de-a arunca o privire la viețile celor ce alcătuiesc elita, protejată de efectele unei catastrofe care a cauzat o epidemie de sterilitate: timp de o generație, pe lume nu a mai venit niciun nou-născut. Theo se întreabă: „De ce-ar conta toate astea dacă nu va mai fi nimeni să le vadă?”. Nu mai există alibiul generațiilor viitoare, fiindcă nu vor mai fi nici un fel de generații viitoare. Răspunsul pe care-l primește de la interlocutor e un hedonism nihilist: „Încerc să nu mă gândesc la asta.”

Citește în continuare →
de VATRA

Filozofia continentală astăzi (II)

(continuarea anchetei)

Claudiu Gaiu

1. În septembrie 2008, Marie-Claude Lorne, o specialistă în filosofie analitică, se arunca în Sena, în dreptul celor patru turnuri pariziene ale Bibliotecii Naționale a Franței. Tocmai aflase că universitatea din Brest îi respinsese titularizarea. Trei ani mai târziu, o anchetă ministerială îl declara nevinovat pe Pascal David, un fin cunoscător al idealismului german și a hermeneuticii heideggeriene, președintele comisiei care examinase dosarul colegei sale. Reflecțiile asupra lumii universitare provocate de faptul divers au scos la lumină duritatea „gestiunii resurselor umane” din marile instituții publice. Dar, citind comentariile din subsolul articolelor de presă și aflându-mă întâmplător în preajma câtorva apropiați ai victimei, am ascultat relatarea faptului divers în cheia unui litigiu filosofic: heideggerienii, apărători ai Sensului, își protejau citadela contra asaltului iubitorilor Științei! Poate că ambele explicații sunt valabile, la care se mai adăugau animozități personale și corupția specifică mediului academic. Nu, Emilia Șercan nu a descoperit apa caldă, iar susținătorii ei din marile noastre universități sunt ipocriți „de calitate superioară”, cum scrie pe eticheta oricărui produs alimentar ieftin.

Citește în continuare →
de VATRA

Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea III)

 

Claudiu GAIU

Moderaţie şi catastrofă

Motto: „Mai devreme sau mai târziu va trebui să revenim la războiul civilizat pe care-l cunoştea încă Moreau, război care lasă popoarele în pace în vreme ce un mic număr de soldaţi îşi fac datoria; va trebui să revenim la arta retragerilor, la apărarea unei ţări prin fortăreţe, la manevrele domoale care cer timp, dar cruţă vieţi.”

       Chateaubriand

 

Două tipuri de anticipaţie într-un sigur paragraf

Citește în continuare →

de VATRA

Claudiu Gaiu – Socrate ar fi fost cosmonaut sovietic

Exordiu

            Cititor naiv, părinte istovit, copil isteţ, mamă bibliofilă şi oricine altcineva interesat de mersul lumii!

            Rândurile care urmează îţi vor dezvălui un secret ignorat sau ţinut ascuns de critica literară, de la ultimele zbateri de agonie ale imposturii universitare a aşa-numitei nouvelle critique la escrocheriile online puse la cale de programele postumanismului computaţional. De la chique la geek, o istorie a uitării şi-ntunecării!

            Iată! Trilogia lui Habarnam e unul din cele mai mari romane ale secolului trecut. Citește în continuare →

de VATRA

Revoluția română la bilanț (2/4)

 

Claudiu Gaiu

Foloasele unei dictaturi socialiste

 

Moto: „Intelectualii!!! Citesc, citesc, dar cum văd om viu, urlă din toţi rărunchii: săriţi! mă înjunghie omul viu!”

Anton Makarenko

Un epifenomen: România 1989

 

Schimbarea de regim de acum 30 de ani de la Bucureşti nu e decât o piesă de domino dintr-un vast şi greu inteligibil fenomen: căderea URSS. Nu e vorba de căderea comunismului, care rămâne o idee politică viabilă, şi nici a socialismului real încarnat de China şi sateliţii săi sau de bastionul suveranităţii populare cubaneze.

Câteva voci izolate au rupt încă din primele zile ale anului 1990 vraja legendei revoluţiei române, insistând asupra ipotezei mai plauzibile a unei lovituri de stat de inspiraţie gorbaciovistă acceptată de Occident (Claude Karnoouh, Radu Portocală sau Ion Cristoiu). Şi cum orice complotist îşi află până la urmă naşul, chiar şi uriaşa alcătuire sovietică se va prăbuşi doi ani mai târziu, sub loviturile externe şi contradicţiile interne. Dacă există destin istoric, el are în permanenţă deschideri spre drumuri secundare, posibilităţi de răsturnare neaşteptată a situaţiei, iviri a unor fenomene noi, pe care talentul politic şi atenţia strategică le pot exploata. Cum practica se judecă în funcţie de rezultate, putem aprecia că reformiştii sovietici, Gorbaciov, Şevardnadze şi Iakovlev, în ciuda culturii, ironiei, talentului pentru limbi străine sau occidentalismului lor, au fost cea mai slabă conducere pe care a avut-o URSS de la întemeierea ei. O uriaşă aventură istorică, Uniunea Sovietică – statul revoluţionar al muncitorilor şi ţăranilor, care a rezistat agresiunii externe şi războiului civil, care a înfruntat cu eroism invazia germană şi a aliaţilor puterii naziste, care a realizat reconstrucţia unei ţări pustiite de război, care a înfăptuit colectivizarea pământurilor şi industrializarea rapidă, care produsese şcoli ştiinţifice şi tehnologice greu egalabile – urma să se surpe sub privirile uimite ale unor conducători, elogiaţi de dușmanii ideologici şi de concurenţii lor economici. În faţa dezastrului de proporţii mondiale, schimbările din România apar ca o consecinţă minoră a celui mai important eveniment istoric al secolului al XX-lea.

Citește în continuare →

de VATRA

Ce mai rămâne din Mai ’68? (anexe)

Hans-Juergen Krahl

Hans-Jürgen KRAHL

Contradicţia politică a teoriei critice adorniene1

Biografia intelectuală a lui Adorno e caracterizată de la început şi până până în abstracţiunile ei estetice de experienţa fascismului. Modul de reflectare al acestei experienţe, care citeşte în formele artei raportul indisolubil dintre critică şi suferinţă, dă intransigenţa exigenţelor negaţiei şi îi indică şi limitele. În reflecţia asupra violenţei fasciste care se iveşte din catastrofele economice naturale producției capitaliste, „viaţa mutilată” află că nu se poate sustrage prinderii ei în contradicţiile ideologice ale individualităţii burgheze, a cărei dezintegrare irevocabilă a recunoscut-o. Teroarea fascistă nu produce doar intuiţia caracterului coercitiv ermetic a societăţilor de clasă înalt industrializate, ea răneşte şi subiectivitatea teoreticianului şi rigidizează bariera de clasă a capacităţii sale de cunoaştere. Adorno exprimă conştientizarea acestui lucru în introducere la Minima moralia: »Forța care m-a izgonit mi-a retras totodată cunoașterea ei. Încă nu îmi admisesem partea de culpă, în capcana căreia cade din capul locului cel care vorbește despre Individual în privința Informulabilului ce s-a petrecut colectiv.«

Citește în continuare →

de VATRA

Ce mai rămâne din Mai ’68? (6/12)

rue-gay-lussac-lendemain-matin-357b-diaporama

Claudiu Gaiu

Deschiderea pieței dorinței

(Lecturi Clouscard 1)

O polemică

Spre sfârșitul anilor 90, apele se despărțiseră. Cele două văluri, cel al conflictului între două sisteme opuse și cel al triumfalismul căderii autocrațiilor răsăritene, se risipiseră. Acum se vedea bine. Spiritul contestatar din  mai 68 nu fusese altceva decât semnul unei contrarevoluții, desigur libertare în moravuri, pentru a camufla mai bine asaltul asupra societății. Însă chiar la începutul  acestei perioade de umbre și miraje, găsim un op vizionar semnat de Michel Clouscard. În 1973, el scrie pamfletul  „Neofascismul și ideologia dorinței”. E prima sa lucrare de după o monumentală istorie a claselor sociale în Franța, „Ființa și codul” (1972), o decriptare marxistă a apariției și evoluției nobilimii și burgheziei. În ciuda caracterului său punctual, broșura anunță începutul unor analize asupra structurărilor societății contemporane, din care cea mai populară va fi „Capitalismul seducției” (1981). Citește în continuare →

de VATRA

Ce mai rămâne din Mai ’68 (intro)

52aa0f78a11d57cd8f29c4b283bf669fc1ced8d9

Argument

Se împlinesc 50 de ani de la mișcările protestatare din 1968. Două sunt perspectivele din care aceste evenimente pot fi considerate într-adevăr epocale:

  1. ele au marcat, mai întâi, nașterea „Noii Stângi”: altfel spus, abandonarea vechiului subiect politic (clasa) și a reprezentanților săi tradiționali (partidul, sindicatul) și afirmarea, în schimb, a unei multitudini de identități politice marginale, particulare și eminamente non-universalizabile, a căror bătălie politică se desfășoară mai curând pe terenul suprastructurii și în jurul recunoașterii culturale, juridice și simbolice a diferenței;

  2. în al doilea rând, ¢68-ul este și nașterea a ceea ce s-a numit „noul spirit al capitalismului” prin care paradigma fordistă-axată pe munca de fabrică și relațiile sale specifice de producție-își pierde treptat din importanță odată cu deplasarea structurală înspre sectorul de servicii (preponderent financiar și informațional), cu accentul său pe „munca imaterială”, flexibilitate, creativitate și „post-materialism”.

Se împlinesc, așadar, cincizeci de ani de când imaginația e și la putere, dar și în opoziție. Citește în continuare →

de VATRA

Claudiu Gaiu – Pentru Europa (IV)

claudiu-gaiu foto bun

Final 25, Avenida Norte, Sede Universidad Nacional de El Salvador, San Salvador

28 octombrie 1980

La începutul anului universitar şi sfârşitul sezonului ploios, un grup de studenţi americani se opresc la Universitatea din San Salvador, aducând calculatoare oferite cu generozitate de Biserica Presbiteriană din Tucson. În ciuda unui drum obositor şi a zăpuşelii tropicale, tinerii încep fără zăbavă să transporte cutiile grele spre scările vechii instituţii iezuite, supravegheaţi de forţele armate locale care ocupau clădirea de mai bine de un an. Unul dintre ei, cu cămaşa în carouri leoarcă şi încurcându-şi picioarele într-o pereche de huarache, oferta de nerefuzat a unui papucar desculţ din aeroport, scapă cutia pe dalele de piatră. Zgomotul de sticlă şi metal nu lasă loc de optimism. Aparatul – ţăndări, iar privirea hamalului de ocazie conţine mai multă dezamăgire decât poate cuprinde Sistemul Solar. Citește în continuare →