Etichetă / cronica literara

de VATRA

Andra Gălan – Un Bildungsroman regresiv

Păstrând direcția micro narațiunilor personale și volatilitatea intrinsecă a personajelor (Mihai Iovănel), dar resetând mecanismele întrebuințate anterior, Lavinia Braniște propune în cel de-al treilea roman al său* un discurs al unui eu ultragiat, însă hiperlucid. Prin radiografierea unei relații disfuncționale în care incompatibilitatea dintre personaje e vizibilă încă din primele pagini sunt rescrise de fapt granițele universului interior: traumele relațiilor amoroase ale Mariei rezonează cu o copilărie afectată de eșecul relației părinților.

Citește în continuare →
de VATRA

Ioana Boștenaru – Scântei în întuneric

Să fie un rezultat al „autoterapiei” sau al „obligației asumate” și cel mai recent volum de poezie publicat de Liviu Antonesei? Fără doar și poate,da, dacă luăm în calcul spusele poetului de acum câțiva ani, într-un interviu acordat Revistei Vatra. Intelectualul ieșean a încheiat așa cum se cuvine anul 2021, publicând la Editura Junimea volumul intitulat Semne galbene pe ecran negru.

Citește în continuare →
de VATRA

Mihaela Vancea – Romanul planurilor subtile

Debutul Ligiei Pârvulescu* în proză aduce un suflu complet nou pe scena literaturii române contemporane. Translucid e volumul câștigător al concursului ,,Primul roman” lansat de editura Litera anul trecut – un roman S.F, un roman filozofic, un roman care se desfășoară pe multiple paliere în timp și spațiu la fel ca seria scrisă de Frank Herbert. Universul pe care-l propune are pârghii comune în lumea pe care o cunoaștem astăzi, în România, dar se distanțează semnificativ de ea prin exagerarea voită a unor noțiuni specifice scrierilor ,,The secret” sau ,,The power of now”. Fundamentul cărții e unul profund filozofic și spiritual, ilustrând, cel puțin în prima parte, un comportament deviant al oamenilor care interpretează greșit mesajele pozitive, de trăire armonioasă, stabilă, a momentului prezent. Astfel, societatea e împărțită între intelectuali și pozitiviști, iar cei din urmă ajung la un comportament halucinant, departe de statutul pe care-l implică titulatura lor.

Citește în continuare →
de VATRA

Al. Cistelecan – Marea frescă târgumureșeană

Aproape 750 de pagini i-au trebuit lui Káli István pentru a cuprinde toate amintirile și gândurile lui Berți Kormoș din ultima lui noapte, înainte de a se spânzura în zori*. E nu doar o biografie, ci și o frescă socială ale căror episoade narative încep fix la „ora 20 și 11 minute” și se încheie la „ora 6 și 14 minute”. Aceasta ar fi rama temporală anamnetică în care încape o întreagă istorie postbelică locală, de la finele războiului până în deceniul al VII-lea, parcursă printr-un vizor biografic.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Depresive cool

Nu-i nimic warm & fuzzy în debutul Elenei Boldor, dincolo de coperta lui glam-relaxată. Traxx e cel mai efervescent debut din 2021, unul cu o emisie poetică extrem de actuală, înrudit, ca imaginar și mod de căutare formală, cu ceea ce făcea Tudor Pop în Softboy mimosa, dar o idee ceva mai user-friendly, totuși.

Citește în continuare →
de VATRA

Nina Corcinschi – Misterul din portretul însuflețit

Lumea misterioasă a feminității este provocarea narativă și nucleul ideatic al romanului Misterul de est (Arc, 2020), de Lucreția Bârlădeanu. Adusă într-un orizont narativ deopotrivă mistic și realist, livresc și cotidian, ideea de feminitate se nuanțează și se încarcă de complexitate. Dincolo de personajele cu nume și destin din carte, în epicentru este feminitatea, cu fascinația ei orbitoare, cu uriașa ei putere de seducție. Prin prisma acesteia, Lucreția Bârlădeanu atinge o temă sensibilă – relațiile dintre doi oameni de creație, dinamica sinusoidală a dragostei lor.  Naratorul romanului preferă maniera tradițională (ubicuă și omniscientă) de expunere. Fixează cu precizie cadrul și evenimentele, este generos în detalieri, excesiv în explicații, lăsând să răzbată din acestea și o tentă ușor tezistă.

Citește în continuare →
de VATRA

Mihaela Vancea – Un prezent numit plăcere

Viața perfectă nu este deloc perfectă, așa cum ar părea că anunță, la o primă vedere, volumul În sfârșit am o viață perfectă*. Nu, ea e pur și simplu extraordinară de descoperit în toată gama ei de momente. Nereușitele nu sunt eșecuri, câștigurile nu sunt succese, totul este experiență și plăcere de a fi parte din tot ceea ce se întâmplă. Poezia cu care debutează Horia Corcheș propune o atmosferă de reviriment existențial, aflată la polul opus cu poemele unei realități debusolate, încercate, ale mai tinerilor poeți. În contextul unui triaj de episoade biografice, volumul deschide o discuție oarecum filosofică în jurul ideii de trăire în prezent și experimentare cu toate simțurile deschise.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Poezia ca antropologie

Cel mai recent volum al lui Șerban Axinte, Scrâșnetul dinților*, impresionează în primul rând prin felul în care construiește și menține tensiunea lirică de la prima la ultima filă, între care poemele par părți ale unuia singur. Volumul e alcătuit din patru grupaje, în care sunt tematizate boala/spitalul, marile pierderi (cea a părinților) sau despărțiri, la fel ca demonii din propria ființă. E o construcție de a cărei unitate a vorbit deja Bogdan Crețu, insistând cu temei asupra unei laturi inițiatice: „Volumul e atent construit, fiecare secțiune trimițând la o experiență-limită, care, chiar dacă la început pare transcrisă mecanic, gri, frontal, se plasează prin acumulare la un nivel simbolic. E o inițiere care se petrece nepremeditat, cred, cel mult acceptat, în această odisee în care eroul se are dușman pe sine însuși.”**

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Goldiș – Puzzle-ul ideologic Blaga

Din seria elucidărilor documentare cu care ne-a obișnuit Marta Petreu în ultimii ani face parte și cel mai recent volum al autoarei, Blaga, între legionari și comuniști*. Deși acuzațiile cu privire la încadrarea filozofului într-una din cele două ideologii extremiste n-au depășit totuși o zonă mai degrabă zvonistică a vieții literare și un anumit tip de studii îndoielnice ca mize și ca etică a cercetării, clarificările meritau, fără îndoială, făcute.

Citește în continuare →
de VATRA

Al. Cistelecan – Histrionul în capcană

Prima grijă de poet a lui Ruba a fost cum să găsească o cale prin care gravele să pară frivole iar frivolele – măcar unde se poate (dar la el se poate pretutindeni) – grave. A și găsit-o numaidecât distribuindu-se în rol de saltimbanc al propriilor nevroze și angoase și jucând nonșalant în marginea lor, pe o subțire frânghie ironică. În loc să-și plângă de milă ori să se compătimească în stil sobru, face snoave și scorneli în baza unui cod de parabole prin care-și decantează linia biografică în spectacole confesive. Spectacolele au vervă de ingeniozitate și rulează pe bază de fantazie și umor de sine. Ele de-grevează, nu agravează o condiție cu fond traumatic de care Ruba pare că fuge pe unde apucă. Și apucă pe te miri unde, pornind de la vreun episod cotidian sau de lectură ori, și mai frecvent, de la un episod de memorie ori de pură fantazie. O artă ludică ingenioasă și ingenuă totodată îi permite să transforme confesiunea în șampanie și să-și parcurgă anxietățile ca pe un număr de circ. Dar oricâte salturi de fantezist ar face (și face unul după altul, căci tumbele autoironice sunt sportul lui preferat), de sub frivolitate răsare întotdeauna o urmă dramatică. Poetica acestei urme e, de fapt, poetica lui Ruba, una care debitează bancuri anume spre a releva un strat de dramă existențială. Ruba fuge de sine tocmai pentru a se regăsi. Ce dă el afară pe ușă, sare imediat și clandestin înapoi pe fereastră. Și sare tot mai vizibil pe măsură ce volumele se înșiră. Să vedem un pic pe unde vrea Ruba să se ascundă și cum ajunge, la urmă, să dea nas în nas cu el.

Citește în continuare →