Etichetă / Amalia Cotoi

de VATRA

Corp și corporalitate în artă și literatură (IV)

III. Corpuri în modernism și în literatura contemporană

Alina Silvana Felea

Corpul și „însușirea” lui pulsională, în Omul fără însușiri

Timp de douăzeci de ani, ultimii ai vieții sale și până chiar în ultima lui zi, Robert Musil s-a aflat pe imensul șantier pe care l-a reprezentat romanul Omul fără însușiri. Soția lui a mai publicat, ordonând, atât cât s-a putut, din manuscrisul postum. Însă este lesne de imaginat că și dacă i-ar fi fost dăruiți încă mulți ani lui Musil, „romanul” n-ar fi căpătat o încheiere. Și opera capitală, în mai multe volume, a lui Musil se numește „roman”. Însă poate doar dintr-o obișnuință genealogică sau pentru că romanul este un gen atât de lax, atât de permisiv cu încadrarea în categoria sa a unor creații ce au prea puțini numitori comuni între ele, în afara prezenței fabulației și a dimensiunilor, a numărului de pagini. Dar dominanta în creația lui Musil este cea eseistică, mai mult decât cea imaginativ-fabulatorie. Adevărata „acțiune”, conflictele se joacă la nivel conceptual între un plan al rațiunii analitice, critice pe de-o parte, și creativitate, dimensiune spirituală, pe de altă parte. Iar gândirea lui Musil este prolixă, fără zăgaz, autogenerându-se, cu o dinamică fluvială și a afluenților, inundând intriga tradițională, cea în care actorii erau, clasic și previzibil, personajele.

Citește în continuare →
de VATRA

Cancel culture și progresism în mediul cultural românesc (I)

Argument

Deși principiul „autonomiei esteticului”, o strategie a câmpului literar românesc de a-și conserva independența profesională într-un interval când dirijismul politic amenința s-o anuleze, a supraviețuit și după 1990, în ultimii ani s-au înmulțit dezbaterile legate de legitimitatea sau de actualitatea acestei paradigme. Sintagme precum „political correctness” – lansată imediat după 1990 în mod defensiv de intelectuali de dreapta – și, mai recent, cea de „cancel culture”, polarizează câmpul cultural autohton, grefându-se însă cel mai adesea pe vechea și deja clișeizata opoziție între „ideologic” și estetic”. Cel mai recent episod al acestei dezbateri, din august 2023, a fost prilejuit de chestionarea, de către jurnalistul Valeriu Nicolae, a prezumțiilor ideologice ale unui roman semnat de Bogdan-Alexandru Stănescu, Copilăria lui Kaspar Hauser, acuzat că ar pune într-o lumină defavorabilă minoritatea etnică romă. Cu puține excepții, mai degrabă decât să se transforme într-un pretext de dezbatere cu privire la modalitățile de reconfigurare a discursului critic sau literar din ultimii ani, angajând în același timp alte exemple și contexte ale culturii române, acest episod s-a transformat repede fie într-un atac la persoană, fie într-o repliere pe poziții care exclud nuanțele.

Citește în continuare →
de VATRA

Amalia Cotoi – Gorzo & Iovănel − învățături postcritice

Desene mișcătoare. Dialoguri despre critică și cinema*, de Andrei Gorzo și de Mihai Iovănel e o carte cum rar se găsește la noi. Se încadrează și e încadrată de către autori în categoria geek-out,  o formulă dialogică în care interlocutorii se angajează într-o discuție informală pe un subiect comun. Deși, așa cum afirmă Bogdan Popa în articolul publicat pe Teletext în 12 decembrie 2023, Bestiile din jungla cinemaului, o astfel de formă e deja recunoscută, „consacrată”, chiar dacă mai mult aiurea decât în spațiul cultural de la noi, cred că plusul cărții celor doi critici, unul de film, celălalt literar, nu stă neapărat în reușita unei critici „populare” a cinemaului, ci în modul în care forma aceasta de dialog ajunge să fie productivă în planul unui metadiscurs critic.

Citește în continuare →
de VATRA

Amalia Cotoi – Mihail Sebastian văzut de Tatiana Niculescu: către o definiție a biografiei, astăzi

Suspendat, scandalul recent de pe marginea unui manuscris inedit al lui Mihail Sebastian – unul dintre prozatorii de frunte din galeria (retroactivă a) modernismului românesc –, despre care scrie pe larg Teodora Dumitru într-un articol publicat în Scena 9, în martie 2023, și căruia îi răspunde Bianca Cernat în Apostrof, înnumărul din octombrie 2023 al revistei, ar putea fi rezumat de Mihail Sebastian însuși, în urmă cu aproximativ un secol, ca „cel mai sigur mijloc de aerisire și cel mai propriu mediu de circulație a valorilor”; „căci scandalul «dacă nu creează, obligă pe creator. Dacă nu lămurește, anunță. Dacă nu îndrumă publicul, îl cheamă»”.

Citește în continuare →
de VATRA

(Para)literatura în contextul (new)media (II)

Amalia Cotoi

Ferrante Fever și post-teoria

Oprah Winfrey, celebra realizatoare americană de televiziune, nota în 2015 că, printre cărțile care au creat dependență în ultimii 25 de ani, punându-și amprenta asupra unei generații, se numără romane ca The Remains of the Day (1989), de Kazuo Ishiguro, Eat Pray Love, de Elizabeth Gilbert (2006), The Hunger Games (2008), de Suzanne Collins, sau Fifty Shades of Grey (2011), de E. L. James. Deși toate au parte de ecranizări, și deci de un public numeros și eterogen, doar Eat Pray Love și Fifty Shades of Gray intră, conform The New York Times, la categoria bestseller, o categorie creată de revista americană în 1901, în paralel cu nașterea literaturii moderniste. Dacă e să punem în balanță statutul cărții și pe cel al filmului, în funcție de un agregator și totodată modulator al prizei la public și implicit al succesului precum IMDb (Internet Movie Database), Fifty Shades of Gray, în regia lui Sam Taylor-Johnson, pare a fi unul dintre filmele acelea dezastruoase, cu un rating sub 5 puncte din 10, 4,2 mai exact; Eat Pray Love (2010), în regia lui Ryan Murphy, se află tot undeva sub granița filmelor bune, cu un punctaj de 5,8; în vreme ce serialul My Brilliant Friend (2018-…), în regia lui Saverio Costanzo, Alice Rohrwacher, Daniele Luchetti, realizat după romanul cu titlul omonim al Elenei Ferrante, continuă să crească în aprecieri cu fiecare nou sezon, având actualmente 8,6 puncte, ceea ce e foarte mult dacă ne gândim că un film cult ca Game of Thrones are un punctaj de 9,2.

Citește în continuare →
de VATRA

Amalia Cotoi – Modernismul și Antropocenul

Studiile moderniste și corpusul modernist, astăzi, nu ar fi arătat la fel fără modelele de lectură furnizate de practicile pluridisciplinare din ultimii ani, care mobilizează studii culturale, (post)feministe, coloniale, sociologia sau antropologia, și fără ca, prin aceste practici, definirea modernității să nu parcurgă  trasee din perspectiva unor noi cartografii. Nu numai că o astfel de lectură a modernismului, la întretăierea dintre drumuri, e una care contemporaneizează și deci vitalizează un segment literar și artistic care părea clasicizat până la finalul secolului trecut, dar ne învață că fragmentele – textuale, materiale – din trecut pe care le privim astăzi sunt formele unei vieți ale cărei pulsații nu le-am perceput multă vreme.

Citește în continuare →
de VATRA

Amalia Cotoi – Heteronomie și autonomie în noile studii literare românești. Cazul modernismului românesc

Cartea Daianei Gârdan reunește elementele unui instrumentar teoretic anunțat în paginile revistelor literare transilvănene deja de câțiva ani: cutia cu unelte a cercetării cantitative. Între lumi. Romanul românesc în sistemul literar modern* ne arată cum putem citi literatura, în primul rând, apoi modernitatea literară românească, cu „metodă”. Este vorba, pe de-o parte, despre o metodă democratică − World Literature este astfel curățată de -ismele prin care ne-am învățat să înțelegem istoria literară −, iar, pe de alta, despre o metodă pentru care socialul și economicul, pe linia marxismului și a materialismului cultural, sunt recalibrate pentru a accentua „valoarea literară” (i.e. esteticul).

Citește în continuare →
de VATRA

Țintă fixă: Sașa Zare

Teona Farmatu

O narațiune legitimatoare queer-feministă

Nu o dată am reflectat asupra politicilor de gen în literatura română, cu atât mai mult atunci când m-am oprit asupra douămiiștilor, care păreau că au o conștiință destul de pregnantă asupra sexualității feminine și masculine, asupra misoginismului sau asupra convențiilor sociale privind femeia și bărbatul. În fond, doar Elena Vlădăreanu și-a consolidat proiectul feminist militant, angajat sociopolitic, pe care îl începuse mai degrabă exhibiționist decât conștientizat la începutul anilor 2000. Despre homosexualitate, queer, queerness nici nu prea putea fi vorba atunci. Nu e de minimalizat, desigur, deschiderea și radicalitatea douămiiștilor, însă ce vreau să subliniez este alura încă masculinizată, cu rădăcini în patriarhat, a douămiismului. Nici mai târziu literatura nu stă foarte diferit. Într-adevăr, în poezie, apare Floarea de menghină (2008) a Svetlanei Cârstean, iar, în proză, abia în deceniul al doilea, Interior zero (2016) de Lavinia Braniște. În cazul ambelor există reflecții asupra ambiguităților de gen și asupra felului în care e privită femeia. Evident, Soldații. Poveste din Ferentari (2017) a lui Adrian Schiop e prin excelență romanul relației gay și a dublei marginalități. Era mai mult decât așteptat să avem și un roman despre o relație homosexuală dintre două femei.

Citește în continuare →
de VATRA

Influențe și confluențe în literatura română contemporană (VIII)

III. ESEURI                                   

Romulus Bucur

Frank O’Hara și generația ’80. Studiu de caz

O discuție asupra influenței unui autor asupra unei generații (poetice), mai ales atunci când pornește din interiorul acesteia, presupune ceva ce am numit canon personal, și pe care l-am atins în (Bucur, 2017: 130-134) și l-am ilustrat implicit, fără a-l numi ca atare, în (Bucur, 2015: 7-34); între autorii discutați acolo, sub eticheta, preluată de la Harold Bloom, anxietatea influenței, nu intră și Frank OʼHara, deci referirea la el în cele de mai jos mi se pare legitimă.

Citește în continuare →