Ștefan Firică – Și, nu versus. Câteva considerații inactuale

Alta e criza acum… Scriu, ca noi toți, cu gândul la bombardamente, refugiați, asedii, amenințări nucleare, cu sentimentul că în fața unui lider iresponsabil cu acces la butonul roșu, domeniul nostru n-are multe de făcut. Scriu totuși cu speranța că, în curând, cât mai curând, dezbaterea o să mi se pară la fel de utilă ca înainte de invazia Ucrainei.

Citește în continuare →

Adriana Stan – Un doliu prelungit după pierderea capitalului cultural

Un raport periodic despre starea de criză a studiilor literare locale a devenit obișnuință în România în ultimii vreo 15 ani, mai ales în paginile revistelor literare care supraviețuiesc încă declinului ireversibil al presei scrise care datează cam tot de atunci. Acest ritual de reflecție s-a refăcut și în cadrul unor reuniuni naționale de interes academic (colocviile Asociației de Literatură Generală și Comparată din România) sau preuniversitar (colocviile Asociației Profesorilor de Limbă și Literatură Română), așa că frecvența sa pare să parafeze o stare de fapt. Mai mult, ea pare să descrie un climat de derută, al cărui caracter depășește însă dezbaterea strict metodologică și vizează întreaga identitate simbolică și instituțională a studiilor literare românești. În acest sens, caracterul ritualic cu care este invocată criza și accentele uneori catastrofice ale acestui discurs sunt specifice culturilor din fostul bloc sovietic, care țin doliu prelungit după pierderea capitalului cultural și a statutului public de care literatura se bucurase în istoria lor comunistă recentă.

Citește în continuare →

Ion Pop – Diversificarea firească a perspectivelor

Dacă ne uităm spre ceea ce se întâmplă în critica literară românească, nu mi se pare că am fi intrat într-o epocă de criză reală a studiilor din acest domeniu. Dimpotrivă, mai ales în mediile universitare, observ că a crescut numărul de cercetări monografice consacrate unor  personalităţi reprezentative, – cercetarea doctorală a încurajat mult aceste demersuri –, şi nu lipsesc nici încercările, unele foarte reuşite, de sinteză critică. Aici ar putea veni în ajutor şi editurile, care să reînvie colecţii precum „Momente şi sinteze” de la vechea Minerva, ori „Studii” de la „Univers”, cu propuneri concrete de nume, opere, teme). Senzaţia de „impas” poate fi susţinută totuşi de o un  fenomen mai general-european şi chiar mondial, care indică părăsirea centrului scenei de către criticii şi teoreticienii literari care o dominau cu mare ecou prin anii ’60-’70 ai secolului trecut (mă gândesc mai ales la Franţa, Elveţia, dar nici Germania, Italia sau Anglia nu stăteau rău). „Ritmul epocii” a deplasat accentul pe întâmpinarea accentuat publicitară a cărţilor, adevărata critică de întâmpinare a cam dispărut de multă vreme prin aceste locuri; la noi mai rezistă, dar cu destul de puţini cititori…

Citește în continuare →

Sanda Cordoș – Mai sunt studiile în slujba literaturii?

Mai multe programe (la diverse nivele) ale învățământului filologic românesc sau măcar anumite discipline ale lor se numesc „studii literare”. În plus, aproape fiecare editură din țară are o colecție de studii literare. Prin urmare, găsesc că, la nivel instituțional, ar fi nepotrivit să vorbim de o criză în acest sens.

Citește în continuare →

Alexandru Matei – Creșterea producției pentru export

Deși tema studiilor literare, astăzi, este una imensă – tocmai de aceea, de fapt – mă voi mărgini la două tipuri de observații care vizează ceea ce, în aceste studii, se întâmplă în ultimii ani.

După o perioadă în care critici din generația mea – născuți între 1970 și 1985, ca să fiu generos cu mine însumi – au scris cărți importante despre critica românească din ultimul secol, de la G. Călinescu la E. Lovinescu și la critica literară din perioada regimului comunist, studiile literare au devenit rapid locul unor inovații metodologice venite pe filieră anglo-saxonă. Dintre aceste inovații, probabil că cea a studiilor cantitative a făcut cei mai mulți pași. Dar sunt convins că alți colegi se ocupă, în acest dosar, exact de această abordare, așa că nu mă opresc asupra ei. Cred că atuuri principale ale acestei metode sunt posibilitatea de a lucra conform unor proiecte colective, finanțate, de a ieși din logica lucrărilor „de autor” și de a mobiliza tineri pentru care studiile literare sunt, a priori, un loc al pasiunii fără utilitate/randament social și economic.

Citește în continuare →

Doris Mironescu – În contra naționalismului metodologic în studiile literare

Nu cred că studiile literare traversează actualmente o criză, nici măcar în spațiul academic românesc. Cum am putea vorbi de criză când avem, bine reprezentate în România, direcții de studiu care nu și-au atins încă apogeul, precum studiile world literature, studiul cantitativ al literaturii, memory studies, geocritica, studiile de gen, life-writing studies, studiul dizabilității, ecocritica, traductologia, estetica stilului de viață, unele încă inexistente acum un deceniu? Este, poate, percepția unei crize pe care o vehiculează anumiți actori bine motivați ai câmpului literar, situați în general în partea conservatoare a spațiului publicistic. E adevărat, studiul tradițional al literaturii se resimte din cauza unei tot mai slabe aderențe a cercetătorilor tineri la istoriografia literară care-și află rațiunea în apărarea „specificității” în fața unui număr de fantome de import și la analiza de text lipsită de orizont istoric și incapabilă de critică a ideologiei.

Citește în continuare →

Corin Braga – Crize și morți ale literaturii și autorului

Poate este oarecum superfluu a aborda teme umaniste într-un context internațional și național tot mai îngrijorător, dominat de pandemie și acum de război de cotropire. Totuși, chiar dacă inter armas silent musae, nu este de prisos nici a aborda teme mai „spirituale”, legate de cultură, educație, umanioare, de o paradigmă culturală pe care ne-o dorim dar pe care se pare că forțele sociale dominante actuale nu o au în vedere, ba chiar o înlătură dintre priorități. Mă refer la marginalizarea tot mai acută a științelor umaniste de către o mentalitate generală din ce în ce mai tehnocrată și birocratică, care pune în prim plan eficiența financiară și pregătirea unei forțe de muncă tot mai specializate în domeniile economiei neoliberale. Faptul că trăim o schimbare de paradigmă majoră, care impune reașezări de priorități și modificări de concepție, este de necontestat, nu se pune problema de a milita pentru un status quo al umanioarelor în condițiile în care o întreagă civilizație se transformă pe toate planurile, purtată înainte de invențiile tehnologice, mediatice și IT și de dinamicile migrațiilor, globalizării și planetarității.

Citește în continuare →

Mihaela Ursa – Studiile literare după literaturocentrism

Reinventarea studiilor literare pornește de la tematizarea crizei lor și continuă cu recunoașterea faptului că întregul câmp trebuie să se schimbe, în parte pentru că nu are alternativă. În formularea grupului de cercetare de la Warwick, pentru cercetătorii domeniului a redevenit crucial să se poată răspunde convingător la întrebări precum unde, cum, de către cine și în ce scop sunt gândite și practicate studiile literare astăzi. Întoarcerea la problematizările de bază, tranșate în modernism, nu înseamnă însă destabilizarea lor, ci mai degrabă reconsiderarea modurilor în care modernitatea a răspuns la ele.

Citește în continuare →

Christian Moraru – Pentru refundamentarea culturii critice românești

Unde ne aflăm în studiile literare sau, mai bine zis, literar-culturale? Dacă ne referim la situația internațională, asistăm, se poate spune, la o criză de creștere. Există, e adevărat, o criză a umanioarelor în sens infrastructural, în materie de resurse, în principal de funding, deși nici aici nu trebuie generalizat. De exemplu, în sfârșit China – evident, mă refer la regimul politic – a descoperit că studiile umanului sunt poate chiar mai importante decât hard sciences, că producția manufacturieră excesivă și submediocră nu poate suplini la infinit lipsa de creativitate în materie de design, de invenție, și că, în fine, o sursă majoră a creativității, dacă nu sursa principală, e reprezentată de human sciences. Și mai notabil e că înăuntrul disciplinelor umaniste asistăm la o excepțională efervescență epistemologică și metodologică. Aceasta este numai parțial generată de revoluția digitală. O cauză fundamentală, poate principală, este planeta însăși – criza sau crizele complexe prin care ea trece una după alta sau în același timp și felul în care ea își afirmă prezența, realitatea, în reacție la era crizei în care în mod manifest capitalocenul se află și cu el, lumea întreagă în toate ramificațiile ei eco-civilizaționale. Mi-am dat seama de proporțiile acestei transformări editând The Bloomsbury Handbook of World Theory. Întregi domenii ale cunoașterii sunt în mișcare, pe cale de reorganizare structurală, una care e de dorit dacă într-adevăr vrem să ținem pasul cu mutațiile dintr-o serie întreagă de sisteme dincolo de literatură, arte, cultură, uman și chiar sfera „viului”.

Citește în continuare →

[Dosar] Criza și redefinirile studiilor literare actuale – argument & cuprins

În cursul ultimelor decenii s-a pus în discuție la nivel global statutul studiilor literare din cel puțin două puncte de vedere: pe de o parte, acestea ar ilustra o criză de autonomie a disciplinei, din moment ce discursul lor suferă exponențial de forme de contaminare ideologică. Studiile de gen, postcolonialismul, New Historicism-ul („studiile culturale”, după o sintagmă consacrată în context autohton) n-au făcut decât să amplifice o tendință anunțată deja de Noua Critică franceză în anii ʼ60. Această presupusă autonomie a disciplinei a devenit și mai greu de apărat odată cu emergența, în ultimul deceniu, a studiilor cantitative, a căror predilecție spre experimentul științific și spre practici computaționale face și mai greu de recunoscut limbajul tradițional al cercetării literare –, dar și de instrumentarea materialului literar în domenii precum cognitivismul, medicina sau dreptul. Pe de altă parte, o criză a studiilor literare a fost subsumată crizei instituționale a disciplinelor umaniste în ansamblul lor, care tind să fie evaluate tot mai mult din unghi antreprenorial, inclusiv în instituții care păreau să le asigure până recent integritatea: universități, centre de cercetare, muzee etc.

Citește în continuare →