Filozofia continentală astăzi(I)

Anchetă

  • Filozofie continentală și filozofie analitică: În ce măsură este sau a fost vreodată pertinentă această opoziție? Ce diferențiază cele două tradiții – o chestiune de specific cultural, de așezare geografică, de metodă, concept și problematică? Unde începe, istoric vorbind, această bifurcare în tradiția filozofiei, când și cum se va sfârși (presupunând că o reconciliere este într-adevăr posibilă)?
  • Filozofie continentală și științe: În cea mai mare parte a istoriei sale (de la Platon la cei trei mari H), filozofia continentală și-a asumat un rol de călăuză a cunoașterii științifice, pe care a pretins că o susține fie conferindu-i bateria de metode, concepte și teorii indispensabile, fie, mai modest, dar la fel de autoritar și necesar, integrând și interpretând post-festum dezvoltările științelor particulare, extrăgând sens din ele. În ce măsură această relație de autoritate a filozofiei cu științele mai este creditabilă astăzi, cât de integrabile sau inteligibile din punct de vedere filozofic mai sunt științele și tehnologiile actuale, dar și cât de capabilă (sau dornică) mai e filozofia continentală de această vocație tradițională?
Citește în continuare →

Literatura pe internet (V)

Sorina Rîndașu

1) Gradul de vizibilitate. Faptul că textele ajung într-un mediu comun majorității face tot procesul mult mai accesibil. Curiozitatea celor care caută poate fi întîmpinată foarte ușor de gama la care au acces. Doar trăim în post-uman. : )

Mai e promovarea. Sigur, întotdeauna voi prefera o lansare de carte în carne și oase uneia online. Dar cînd e mult prea departe de mine, mă bucur că există posibilitatea s-o urmăresc oricum. Cred că ce contează de fapt e echilibrul dintre mijloacele tradiționale și cele moderne. Cît timp acest echilibru se păstrează, avem toate șansele să funcționăm, fără ca nimic să nu se piardă.

Citește în continuare →

Literatura pe internet (IV)

(continuarea anchetei)

Cristina Pașcanu

1) Literatura este, desigur, una singură, însă transferul unei părți tot mai mari din ea pe internet a modificat mediul ei de ființare. Care credeți că ar fi plusurile aduse de această modificare a „fizionomiei” creației?

Spunea la un moment dat cineva că ,,internetul este un bazar” și pornind de la această idee trebuie să recunosc faptul că aflându-mă printre cei care promovează literatura pe internet, văd zilnic noi și noi cărți și văzând devin curioasă, iar în acest fel îmi doresc ,,dorința altora” ca să-l citez pe marele Rene Girard.  Această nouă fațetă a creației aduce cu sine o mai mare expunere. În vremea lui Flaubert, de exemplu, era destul de greu să ,,îți faci rost” de anumite opere. Spunea el într-o scrisoare adresată unui prieten: să binevoiască a-i face rost de cartea cuiva că-l va plăti în aur. Astăzi e cu mult mai simplu decât în trecut. Nu plătești în aur. Nu trebuie să te dai peste cap pentru a obține opera cuiva. Viața s-a simplificat, iar într-o oarecare măsură spațiul dintre cititor și operă s-a micșorat și el considerabil. Nu știu dacă această ușurătate nu a ciobit puțin relația omului cu arta făcând-o mult prea la îndemână, dar plusul, pozitivul aflat în noua fizionomie a creației este vizibilitatea. Cu cât e mai la îndemână, cu atât consumatorul de literatură ajunge la ea mai ușor.

Citește în continuare →

Literatura pe internet (III)

Mihai Marian

1) Avantajele sunt imense. Vorbim în primul rând despre vizibilitate! Capacitatea literaturii de-a surprinde, de-a încânta, și mă refer aici în mod particular la poezie, pe internet este extraordinară.

Poeții de Instagram, precum Rupi Kaur, Shay Belt, Nayyirah Wahed, au zeci sau chiar sute de mii de urmăritori, iar o singură postare a unui poem poate obține mii de aprecieri.

Acest număr de aprecieri poate fi, pentru autor, un barometru, o buclă instantanee de feedback din partea celor care citesc textele, lucru imposibil de realizat prin canalele tradiționale de publicare.

Citește în continuare →

Literatura pe internet (II)

Toni Chira

1) Trecerea de la hârtie la laptop nu e saltul de la încrustarea în piatră la pergament. Nu știu în ce măsură noul mediu schimbă textul și fizionomia acestuia. Nu știu pentru că nu știu nici alt mediu de ființare, nu prea scriu de mână, așadar nu pot face comparații, nu mă pot gândi la plusuri. E reconfortantă însă apropierea imediată a oamenilor pe care internetul o conferă. Reconfortantă și intimidantă.

Citește în continuare →

Literatura pe internet (I)

„Aici pe internet sunt eu” (Tudor Pop, Softboimimosa, Editura OMG, 2019).

Un scurt argument

În 2002 „Vatra” semnala, prin numărul special România virtuală, fenomenul mutării unei părți a literaturii române în spațiul internautic. Era vorba, desigur, doar de începutul acestui proces, astfel că au fost doar preluate texte din mediul internautic. Apoi, în intervalul unui deceniu fenomenul s-a extins și la noi suficient cât să determine o nouă abordare, concretizată, prin 2012, tot printr-un număr tematic, intitulat Literatura cibernetică, constând în răspunsuri la o anchetă și câteva studii. Investigarea domeniului a fost atunci din perspectivă teoretică. Cu excepția lui Gelu Vlașin, care înființase blogul Rețeaua literară, cei care s-au pronunțat nu erau insider-i, ci observatori de la distanță. După încă un deceniu evoluția este spectaculoasă. Există un număr consistent de reviste exclusiv electronice și de platforme literare, puzderie de bloguri și de postări prin intermediul diferitelor rețele sociale. Prin urmare, o nouă privire asupra fenomenului este absolut necesară.

Citește în continuare →

George Neagoe – Fluctuat nec mergitur

Literatura a stat întotdeauna departe de un ipotetic centru, receptat ca atare de o majoritate incontestabilă. Când a fost un adjuvant al credinței, iar aici mă refer la Biblie, atunci, bineînțeles, s-a bucurat de o poziție favorizată. Cum să fie cuprinsă în limbaj, adică în ceva creat, ființa lui Dumnezeu sau, simplificând, cum să înțelegem o teofanie a Celui necreat? Ne întoarcem la câteva tautologii. Povestirile despre facerea lumii nasc alte narațiuni. Poezia psalmilor creează emoții sublime. Iar Învierea Mântuitorului stârneşte aşteptare. Studiile literare, ca şi cele biblice, se află pe calea unei întâlniri. Pregătind o teză de licență despre canonul Sfintei Scripturi, am observat că Părinții Bisericii, teologii catolici şi cei protestanți converg asupra unei chestiuni. Pluralismul în privința exegezei biblice a reprezentat o constantă de aproximativ două milenii, iar interpretarea naşte metafore, paralelisme, analogii şi, în cele din urmă, un imens intertext. Câtă vreme vor exista comunități cărora să li se permită să-şi împărtăşească dezacordurile în câmpul cultural, atunci presupusa „criză“ rămâne, cel mult, în domeniul rezultatelor imediate ale cercetării.

Citește în continuare →

Marius Conkan – Westphal și răspunsul optimist al geocriticii

Deși am primit invitația de a contribui la această dezbatere înainte ca Rusia să declanșeze războiul în Ucraina, mărturisesc că mi-a fost dificil sau chiar imposibil să separ intervenția mea de acest context geopolitic extrem de tensionat, mai ales că literatura și, în particular, studiile literare nu pot fi nicicând delimitate ideologic de geografiile în care circulă și (pe) care le modelează. Se pare că asistăm totuși la un moment crucial, în care s-ar putea ca toate teoriile și practicile filosofice, politice și literare, care au acționat în sens constructiv după cel de-al doilea Război Mondial, să fie pur și simplu deconstruite prin această barbarie cu efect de lungă durată la nivel planetar. N-aș dori nicidecum să continui pe o linie apocaliptică, întrucât așa-zisa criză actuală a studiilor literare s-ar putea să fie folosită și ca un discurs defensiv și „interesat al anumitor actori ai câmpului cultural” (cum îl numiți în prezentarea-cadru a dezbaterii), care fie se află într-un impas metodologic, fie refuză orice deschidere spre mediul social.

Citește în continuare →

Alex Goldiș – O perioadă fastă pentru studiile literare

Nu cred că se poate vorbi nici de o criză a literaturii, nici de o criză a studiilor literare. „Crizele” sau „morțile” postulate zgomotos țin de o retorică deja devenită clișeu a câmpului cultural din ultimul secol – cu rădăcini încă mai vechi. Dimpotrivă: cred că trăim într-o perioadă de efervescență a studiilor literare – și a umanioarelor, în general – datorate trecerii dinspre civilizația print-ului spre o cultură digitală. E evident că o asemenea mutație fundamentală provoacă șocuri culturale majore, care fac ca polarizările dintre actorii mai tradiționaliști și cei mai progresiști ai câmpului cultural să pară mai acute, însă probabil că lucrurile se vor stabiliza din mers.

Citește în continuare →

Raluca Dună – De la criza criticii la critica crizei (Opiniile unei broaște din Europa de Est)

Într-un număr de acum fix 20 de ani din „Observator cultural” (martie 2002) Oana Fotache semna un articol intitulat La ce bun critica?. Autoarea prezenta o carte de impact de la mijlocul anilor ’80, reeditată în 2000 (Verso Classics), The function of criticism, de reputatul Terry Eagleton. Britanicul Eagleton considera „misiunea criticii ca reacție la ideologia dominantă” (criticul marxist avea în vedere, în acel moment, o anume ideologie). Concluzia recenzentei noastre: „criza criticii” este spre „mai marea glorie a Teoriei” cadra, în anii 2000, cu așteptările unei părți din peisajul literar românesc, saturat de istorie și critică literară. Mulți simțeam atunci necesitatea unui demaraj al teoriei literare, al literaturii comparate, al cercetării inter-disciplinare și chiar al jurnalismului cultural. A fost un moment de criză, dar care a deschis drumuri noi, a urmat o perioadă de efervescență, apoi au venit și tot vin alte crize.

Citește în continuare →