Etichetă / tinta fixa

de VATRA

Țintă fixă Mircea Petean

Argument

Aflat frecvent față în față cu sine însuși și cu literatura, Mircea Petean, pe care îl știm ca un editor foarte valoros și temeinic (a publicat la Editura Limes peste 2.200 de cărți) este prozator, eseist, publicist, dar mai ales un poet autentic, grav și sensibil, de o rară noblețe a expresiei. În Istoria tragică și grotescă a întunecatului deceniu literar nouă Radu G. Țeposu îl încadrează pe Mircea Petean în categoria „criticismul teatral și histrionic, comedia literaturii”, alături de Petru Romoșan și Daniel Corbu. În multe poeme ale lui Mircea Petean este exprimată tensiunea oximoronică a lucrurilor („spaima bucuriei”), dar e vizibilă, de asemenea, tentația interogării convențiilor, a programelor și indicațiilor ideologice, în consens cu reflexele ludice, ironice sau parodice tipic postmoderne, conturându-se astfel relieful unei lirici reflexive și autoreflexive, din care nu sunt absente sentimentul revoltei, gustul solitudinii și nevoia dialogului cu esențele.

Citește în continuare →
de VATRA

Țintă fixă Corin Braga

Iulian Boldea

Fascinația prozei onirice

Redutabil critic literar, comparatist și teoretician al literaturii (Nichita Stănescu – Orizontul imaginar, Lucian Blaga. Geneza lumilor imaginare, 10 Studii de arhetipologie, De la arhetip la anarhetip, Du Paradis perdu à l’Antiutopie aux XVIe-XVIIIe siècles, Les antiutopies classiques etc.), Corin Braga este și un important prozator, ce rămâne încă să fie receptat la adevărata valoare. Noctambulii, Claustrofobul, Hidra, Luiza Textoris, Ventrilocul sunt romane din spectrul epicii onirice, de atmosferă și de substanță ontologică, în care expresivitatea estetică pare estompată în favoarea trasării unor trăiri-limită, cu fervori, nuanțe, crispări și jocuri intense de culori și forme. Noctambulii, de pildă, oameni cu simțul vizual alterat, trăiesc viziuni onirice intense. Personajele emblematice (Anir, Adela Margus, Frigator, Luiza Textoris) au trăsături insolite, ele trăind cu fervoare fascinația abisalului, a subliminalului și marginalului.  Proza autobiografică este exersată în jurnalele de vise (Oniria și Acedia), cu explorări ale propriului psihism, cu acolade imagistice, simbolice și alegorice mai pregnante decât în proza propriu-zisă, dar și cu tentația mai apăsată a eliberării de tutela intelectului, cu scopul de a sonda în chip autentic interioritatea și de a explora legăturile multiple și dinamice dintre eu și lume. Accentul este plasat, așadar, asupra intuiției, asupra forțelor inconștientului și ale pre-conștiinței, care favorizează tensiunile, disimetriile, energiile arhetipale, forțele abisale, precum și imersiunile, nu puține, în tectonica imaginarului.

Citește în continuare →
de VATRA

Țintă fixă: „Retroversiuni. Blocaje”

Senida Poenariu – O lume (re)scrisă de femei

Poate mai mult decât în alte cazuri în care factorii coezivi lipseau sau, cel puțin, nu erau atât de clar afirmați – genul exclusiv feminin al autoarelor și tema „blocaje” – citind antologia Retroversiuni1 am avut sentimentul reconfortant, dar și bulversant, al diversității și diferenței. Nu cred că greșesc afirmând: câte autoare, atâtea voci. De ce bulversant? Pentru că, nu de puține ori, lectura este atât de intensă, iar schimbarea survine atât de brusc, încât îți trebuie un moment de respiro, respectiv de părăsire și detașare față de un univers ficțional pentru a putea pătrunde în altul. Este o experiență în sine, un soi de roller-coaster emoțional, și aceasta deoarece multe dintre prozele scurte și foarte scurte implică profund empatic cititorul, lucru deloc ușor de obținut, mai ales pe spații atât de mici. Insist asupra acestei chestiuni deoarece rar mi s-a întâmplat ca texte atât de scurte să aibă asupra mea impact atât de puternic și să mă aflu într-o imposibilitate de a da pur și simplu pagina și de a începe altă poveste.

Citește în continuare →
de VATRA

Țintă fixă – Ana Blandiana, „Mai-mult-ca-trecutul”

Ion Buzași 

Jurnalul – ca roman anamorfic

Scriitoarea a avut trei interdicții de publicare: 1959-1964, 1985, 1988-1989. La sfârșitul lunii august, Ana Blandiana află că din nou i s-a interzis să publice. Cum pentru ea scrisul era o necesitate aproape vitală, interdicția a fost resimțită și ca o lovitură asupra demnității sale: „singurul lucru care mă poate umili este imposibilitatea de a scrie” (p.470), se hotărăște să scrie un jurnal și cu pagini ce nu vor putea fi destinate publicării ci să se substituie, să țină locul acesteia, „un loc în care să-mi pot descărca revoltele, pentru a nu turna întreaga zgură în cărțile adevărate” (p.192). Este o perioadă de mai puțin de doi ani, de la data interdicției, – 31 august 1988 până aproape de căderea comunismului – 12 decembrie 1989.

Citește în continuare →
de VATRA

Țintă fixă: Valentin Trifescu

Susana-Monica Tapodi

În căutarea conexiunilor

Transilvania, acest spațiu cândva bogat în limbi și culturi conlocuitoare, în relații interetnice complexe, este supus unui proces de sărăcire spirituală, atrage atenția cercetătorul Valentin Trifescu, în noul său volum intitulat Legături culturale româno-maghiare. Studii și materiale,apărut la Editura Muzeului Național Brukenthal dinSibiu în 2022. Cartea conține, în afară de o prefață semnată de Erika-Mária Tódor, o notă introductivă și 18 texte analitice și  meditative. Tipul acestora variază între studii, eseuri subiective, interviuri și recenzii, punctele lor comune fiind legate de interesul autorului față de fenomenul regionalismului cultural, față de valorile interculturalismului și – istoric fiind – față de perspectiva diacronică prin care se urmărește dinamica schimbărilor în conceperea alterității și a alternativelor de rezolvare a problemelor conviețuirii.

Citește în continuare →
de VATRA

Țintă fixă: Sașa Zare

Teona Farmatu

O narațiune legitimatoare queer-feministă

Nu o dată am reflectat asupra politicilor de gen în literatura română, cu atât mai mult atunci când m-am oprit asupra douămiiștilor, care păreau că au o conștiință destul de pregnantă asupra sexualității feminine și masculine, asupra misoginismului sau asupra convențiilor sociale privind femeia și bărbatul. În fond, doar Elena Vlădăreanu și-a consolidat proiectul feminist militant, angajat sociopolitic, pe care îl începuse mai degrabă exhibiționist decât conștientizat la începutul anilor 2000. Despre homosexualitate, queer, queerness nici nu prea putea fi vorba atunci. Nu e de minimalizat, desigur, deschiderea și radicalitatea douămiiștilor, însă ce vreau să subliniez este alura încă masculinizată, cu rădăcini în patriarhat, a douămiismului. Nici mai târziu literatura nu stă foarte diferit. Într-adevăr, în poezie, apare Floarea de menghină (2008) a Svetlanei Cârstean, iar, în proză, abia în deceniul al doilea, Interior zero (2016) de Lavinia Braniște. În cazul ambelor există reflecții asupra ambiguităților de gen și asupra felului în care e privită femeia. Evident, Soldații. Poveste din Ferentari (2017) a lui Adrian Schiop e prin excelență romanul relației gay și a dublei marginalități. Era mai mult decât așteptat să avem și un roman despre o relație homosexuală dintre două femei.

Citește în continuare →
de VATRA

Țintă fixă: Gabriela Adameșteanu, „Voci la distanță”

Cristina Timar 

Sacul întunecat al memoriei

Nu am încă o evidență a cărților inspirate din istoria noastră foarte recentă, având ca referință pandemia, dar cu siguranță ele vor continua să apară. Deși, paradoxal, cel puțin la nivel de presă audio-vizuală, e un subiect deja epuizat, aproape complet dispărut după izbucnirea războiului din Ucraina, pentru un scriitor veritabil de-abia acum se pot lua distanțarea și detașarea necesare pentru a scrie și a-l face inteligibil, mai întâi pentru sine, apoi pentru ceilalți. Că a fost o criză majoră, care ne-a afectat profund în cei doi ani și ale cărei efecte vor mai continua să apară în următorii, nu mai e un secret pentru nimeni. Că, din nou, realitatea bate ficțiunea și e mai surprinzătoare decât și-o poate imagina scriitorul, nu mai e o surpriză. Totuși, scriitorului îi rămâne posibilitatea de  a surprinde prin felul în care integrează aceste date ale realului în universul său ficțional, luminând una sau alta din fațetele realului. Este exact metoda de lucru a Gabrielei Adameșteanu din ultimul său roman, Voci la distanță. Ia un eveniment de cea mai acută actualitate și-l folosește ca pe un reflector care se oprește asupra unui singur personaj la început, pentru ca apoi raza sa de acțiune să se extindă, să capete amplitudine și să lumineze o felie destul de consistentă de istorie. Istorie individuală, istorie familială, istorie colectivă – iată cele trei dimensiuni pe care romanciera le împletește din nou în ochiurile plasei sale romanești.

Citește în continuare →
de VATRA

Țintă fixă Petru Cimpoeşu

Iulian Boldea – Jocul de oglinzi al memoriei

În ansamblul operei lui Petru Cimpoeşu, Simion Liftnicul (2001) ocupă un loc central, cu un dosar impresionant al eceptării. S-a spus deja de multe ori că romanele lui Cimpoeşu se situează într-un registru epic divers, policrom, situat la limita dintre figurativ şi transfigurativ, reprezentările narative fiind focalizate pe detalii insolite ale cotidianului, dar şi pe resurse ale autoreferenţialităţii. Percepţia prozatorului se orientează asupra reliefului propriei alcătuiri textuale, de aici decurgând ispita fragmentarului, relevarea fisurilor referenţialităţii ca dominante ale edificării ansamblului narativ, scriitorul fiind, cum remarcă Radu G. Ţeposu, „un desăvârşit radiograf al stărilor confuze, al comportamentului latent, în care ochiul percepe degrabă semnele crizei, ale degringoladei”. 

Citește în continuare →
de VATRA

Țintă fixă: Lavinica Mitu, „Bărbatul fără cap”

Emilia Faur

Frica are cap(ăt)

„All the fetishes were used for the same thing. They were weapons. To help people avoid coming under the influence of spirits again, to help them become independent. They’re tools. If we give spirits a form, we become independent. Spirits, the unconscious…, emotion—they’re all the same thing. I understood why I was a painter (…) Men had made those masks and other objects for a sacred purpose, a magic purpose, as a kind of mediation between themselves and the unknown hostile forces that surround them, in order to overcome their fear and horror by giving it a form and an image” (Picasso)1

Cum arată abandonul prin ochii unui copil? – asta este, îngroșând tușa, povestea plină de frici, cazne, candoare și zbucium spusă de Lavinica Mitu în Bărbatul fără cap2.

Citește în continuare →
de VATRA

Țintă fixă – Mircea A. Diaconu

Iulian BOLDEA

Forţa jocului secund

Mircea A. Diaconu s-a impus în peisajul literar contemporan prin cărţi de consistentă relevanţă hermeneutică ce desemnează traiectoria unuia dintre cei mai importanţi critici literari ai generaţiei sale: Poezia de la „Gândirea” (1997), Instantanee critice (1998), Poezia postmodernă (2002), Ion Creangă. Nonconformism şi gratuitate (2002), La sud de Dumnezeu. Exerciţii de luciditate (Ed. Paralela 45, 2005), Atelierele poeziei (2005), Calistrat Hogaş. Eseu monografic (2007), I. L. Caragiale. Fatalitatea ironică (2012), Firul Ariadnei. 10 cărţi de proză (şi nu numai) (2014), Înainte și după dezmembrarea lui Orfeu (2014), Biblioteca română de poezie postbelică. Experiențe și existențe poetice (2016), Metacritice (2018). Substanţiale, cercetări documentate cu rigoare consacrate sensurilor şi valorilor tradiţiei literare româneşti sunt valorificate în cărţile Poezia de la Gîndirea, Mircea Streinul. Viaţa şi opera sau Mișcarea „Iconar”. Literatură și politică în Bucovina anilor ʼ30. 

Citește în continuare →