Categorie / Critică literară
Sanda Cordoș – Imaginea revoluției în literatura română (I)
„Greutatea nu este a face revoluțiuni, ci a ști ce trebuie a se face după revoluțiune. Ei bine, eu nu văz nici un revoluționar. Voi toți sunteți niște doritori nebuni, inimă și fără cap, oameni de aspirațiuni și fără acțiune. Trei zile după revoluțiune v-ați apuca să vă certați între voi și lumea, obosită, v-ar lua la goană ca pe niște nebuni”.
(Dimitrie Bolintineanu, Doritorii nebuni)
„Revoluția va fi batjocorită prin exces de evlavie! (…) Asta este soarta tuturor marilor evenimente solemne”.
(Dana Dumitriu, Prințul Ghica)
„Puternic ardea soarele revoluției, în mintea mea răsărit, în venele mele răsărit, ne transmiteau la televizor în direct pe toate canalele lumii, pe noi toți, în direct, toată acea maree de trupuri inundând orașul, cum facem slalom printre gloanțe și descărcăm automatele unii într-alții”.
(Bogdan Suceavă, Noaptea când cineva a murit pentru tine)
Citește în continuare →
Iulian Boldea – Exerciţii de fidelitate
Cărţile lui Constantin Cubleşan, de la Miniaturi critice, Opera literară a lui Delavrancea, Opera literară a lui Pavel Dan, Caragiale în conştiinţa critică, Clasici şi moderni, până la Constantin Virgil Gheorghiu – aventura unei vieți literare, dovedesc intuiţie şi empatie, capacitate de a discerne valorile, dar şi o vocaţie a documentului literar, comentat cu tact şi adecvare istoriografică. Istoric al eminescologiei, Constantin Cubleşan a publicat mai multe cărţi în care sunt fixate avatarurile receptării operei eminesciene: Eminescu în conștiința criticii, Eminescu în perspectivă critică, Eminescu în orizontul criticii, Eminescu în oglinzile criticii, Eminescu în universalitate, Eminescu în reprezentări critice, Eminescu în privirile criticii, Eminescu în comentarii critice, Eminescologi clujeni. Aceste cărţi ilustrează competenţa cu care criticul a reuşit „să discearnă diversitatea şi specificitatea problematicii circumscrise în noile studii eminesciene, relevând contribuţia fiecăruia în parte, neezitând să facă şi amendamentele necesare”, proiectând, în aceste cărţi, „o imagine pluridimensională asupra explorărilor întreprinse în labirinticul continent biografic şi ideatic eminescian, de critici şi istorici literari mai tineri sau mai vârstnici, dar care aduc împreună noi puncte de vedere, perspective inedite, mijloace de investigare înnoitoare, proprii epocii contemporane, precum şi luări de poziţii polemice” (Teodor Vârgolici). Aceste incursiuni în eminescologie sunt completate de exerciţiile hermeneutice ale criticului din „Luceafărul” și alte comentarii eminesciene (1998) sau Eminescu. Ciclul schillerian (2006). Citește în continuare →
Andreea Pop – Straturi
Acordor de teremin, volumul cu care debutează Daniela Hendea, e construit pe fondul unei tensiuni permanente derulate în subteran. Controlul și mișcările lui bine calibrate, reperabile peste tot, țin de maturitatea cu care poeta își dozează tot acest „rețetar” convulsiv pe care îl pune la bătaie și pe care sfârșește prin a-l configura ca pe o mitologie proprie cu un contur extrem de individual.
Andreea Mirț – Povești cu supereroi
De la debutul cu volumul de proză scurtă Povestiri din adânci tinereți (Cartea Românească, 2006) până la plachetele de poezie Nu există cuvinte magice (Tracus Arte, 2013) și Voi folosi întunericul drept călăuză (Cartea Românească, 2016), Andrei Mocuța s-a impus prin stilul ironic și prin discursul ludic, unde intersectează teme sociale și experiențe personale, construcții ficționale și note autobiografice. Astfel, revenirea la proză scurtă cu volumul Superman vs. Salinger. 88 de povești cu (super)eroi* îl reconfirmă prin stilul inconfundabil și experimental. Citește în continuare →
Ioana Boștenaru – Patru ani de gardă
Debutând în 1982 cu placheta „Scrisori din muzeul pendulelor”, apărută la Editura Albatros, Viorel Mureșan, singuraticul poet echinoxist, și-a conturat treptat o poziție aparte. Pauza editorială destul de mare înregistrată după momentul 1982, generată și de situația politică, după cum atestă într-unul dintre interviuri, nu s-a repetat, acesta fiind o prezență constantă pe scena poeziei române începând cu deceniul al nouălea. În acest sens, antologia publicată în 2015, Poștașul rural (Editura Școala Ardeleană), reunește o selecție de poeme din cele zece cărți ale autorului, care evidențiază diverse fațete ale poeziei sale. Citește în continuare →
Nina Corcinschi – Realitatea ca o hologramă
Eseist, publicist și critic literar, lider de opinie la Europa Liberă, Vitalie Ciobanu părea că-și ignoră vocația de prozator. După romanul său Schimbarea din strajă – o apariție paradigmatică în proza postsovietică, o reîmprospătare postmodernistă a convenției romanului istoric – au trebuit să treacă aproape trei decenii, până ca scriitorul să publice o nouă carte de ficțiune, Zilele după Oreste.* Așteptarea a meritat, apariția acestei cărți ține de momentele de vârf ale unei literaturi. Articulările narative deosebit de subtile și nuanțate, construcția etajată și sofisticată, frazarea măiestrită vorbesc chiar din primele pagini despre un profesionist desăvârșit al scrisului. Citește în continuare →
Iulian Boldea – Intransigenţa ca rafinament
Critica lui Gheorghe Grigurcu îmbină rigoarea şi acolada stilistică; discursul interogativ-vehement încorporează în structura sa de adâncime rigoarea, nevoia de ordine, de echilibru, demonstraţia fiind de multe ori transpusă în fervoarea unei scriituri dense, abundente. Pe de altă parte, autenticitatea ideaţiei e hrănită de fascinaţia apropierilor, de voluptatea relaţionărilor, îndelung complicate, prin sugestii şi resorturi livreşti sau asocieri neaşteptate, puse deopotrivă sub semnul eficienţei şi al contemplaţiei. Gheorghe Grigurcu e, astfel, un calofil ce-şi măsoară cu moderaţie ardenţa „metaforelor” şi îşi obiectivează efuziunile, cultivă ostentaţia în cantităţi rezonabile, se dedică rafinamentului în proporţii juste, mizând pe o retorică a sugestiei critice şi pe un resort polemic. Comprehensivitatea e calitatea primordială a criticului, prin deschiderea spre formule estetice variate, privite cu elan negator sau cu impuls empatic. Exigenţa, disponibilitatea, spiritul polemic şi dispoziţia jubilatorie, fineţea şi geometria – sunt antinomiile care definesc scrisul lui Gheorghe Grigurcu. Critica devine, astfel, pentru Grigurcu un discurs esenţial ce interoghează rosturile literaturii, tiparele moştenite, modelele prestabilite, refuzând mortificarea, teoretizarea stearpă şi exaltând contactul nemediat cu textul literar.
Andreea Pop – Reportaje tech
revistavatra.org 