Ion Pop – Fragmente de jurnal (10)
7 martie [1975]
Se petrec lucruri ciudate – „Îngrozitoare pluguri pare că ară” – îmi vine să zic împreună cu Emil Botta… Două scrisori şi o ilustrată de la Z[aciu] sosesc deodată, deşi trimise în 15, 17 februarie şi 1 martie. Nu-i vorbă, tot ce spune el acolo despre mâncătoria măruntă de la Cluj, zis şi Napoca, trebuie să fi însemnat o pasionantă lectură pentru paznicii poştelor. La fel, plicul de la A. Buzura.
În Tribuna din 13 februarie dau de splendidul pamflet al lui Z. contra lui Caraion, care n-a avut altceva de făcut decât să atace grosolan poezia tinerilor, şi în speţă pe Ion Alexandru. E încurajator, totuşi, să ştii că mai există conştiinţe într-un mediu în care se demisionează atât de uşor. Oricum, nu încetează să mă mire evoluţia fostei generaţii „revoltate” din anii ’40, lovită uneori de cel mai jalnic conformism şi lipsită de ultimul pic de generozitate ce ar trebui să fie al omului de cultură. O amărăciune în plus, când mă gândesc că un număr de echinoxişti în care am crezut (vezi P.P.) nu ştiu întotdeauna să evite cloaca.
Petru Cimpoeșu – Pisici (Nobilul Bastet și Mură, băiat din popor)
Bastet este, mai bine zis a fost, o pisică. Însă nu orice pisică, ci una nobilă! Mai mult decât nobilă se poate? Bineînțeles: celestă! Au fost vremuri când anumiți oameni, mai ales femeile însărcinate, i se închinau ca unui zeu. De fapt, deși unii susțin că zeii nu există, Bastet chiar era un zeu. Fiindcă pe vremea aceea, adică în urmă cu vreo trei mii de ani, zeii existau pe bune. Pe urmă a venit Nietzsche și a desființat totul. Dar vechii egipteni, căci despre ei este vorba, nu auziseră de Nietzsche. În mitologia lor, Bastet, considerată ochiul zeului Ra, sora lui Ra sau fiica acestuia – mă rog, ceva destul de confuz în legătură cu Ra – era venerată ca zeița (sau zeul – dacă o fi fost motan, dar un motan nu poate fi sora cuiva) protectoare a femeilor gravide, a copiilor faraonului, în general a tuturor copiilor și, până la urmă, a oricui avea nevoie de protecție. Lângă Alexandria (nu aia a lui Dragnea, alta) a fost descoperit relativ recent un templu închinat zeiței sau zeului Bastet. Restul aflați de pe Wikipedia.
Citește în continuare →
Ioan Moldovan – marginea unei rugăciuni
Înduioşat ca după somnul de dup-amiază
Îl vorbesc de bine pe Dumnezeu
Trec printre dragi ticăloşi printre legăturile murdare dintre cuvinte
uitându-mă fără saţiu înapoi,
să văd cât am lucrat înainte
Abia noaptea târziu ies sub lună şi aduc apă şi beau şi ascult
torsul depănatul tot zgomotul ritmul fonic în locul sensurilor
din vremea Însemnărilor letale
Vatra nr. 1-2/2020
Teatrul românesc, azi (partea a VII-a)
Teatrul românesc, azi (partea a VI-a)
Cristian STAMATOIU
Preliminarii exacte pentru orice opinie fie ea despre teatrul românesc de azi
1. Învăluiri și dezvăluiri contextuale
O criză a teatrului în sine nu există, ea fiind doar o componentă cu o suprafaţă tot mai restrânsă a unui fenomen de fapt tot mai cuprinzător. Acest paradox nu semnifică însă o sustragere a spaţiului scenic de la criza generală, ci faptul că Artele în ansamblu se află într-o… dramatică pierdere a rolului lor social pozitiv.
Dacă o astfel de imagine poate părea exagerată, să comparăm impactul unor opere care chiar şi-au influenţat epoca cu actuala condiție a Artelor la nivelul mentalului colectiv. Să apelăm astfel la un eveniment relevant din istoria teatrului: în 25 februarie 1830 a avut loc premiera dramei Hernani de Victor Hugo, ocazie cu care polarizările de opinie au condus la celebra „bătaie a lui Herani” dintre tinerii romantici şi fosilele neo-clasiciste. Disputa lor nu era doar estetică, ea disimulând o acerbă luptă pentru întâietatea în proiectul social al vremii, rivalii fiind burghezia emergentă şi, respectiv, nobilimea conservatoare. Acceptarea publică, sau negarea, unor valori socio-morale clasiciste sau romantice avea în zorii modernităţii o miză atât de mare, încât în jurul lor se puteau declanşa polemici, scandaluri, procese, dueluri… Citește în continuare →
Teatrul românesc, azi (partea a V-a)
REFLECŢII ŞI REFRACŢII
Mircea MORARIU
La ce bun festivalurile de teatru? Își mai păstrează ele identitatea?
Nu voi relua în spațiul acestei intervenții, prilejuite de numărul pe care revista Vatra a decis să îl dedice teatrului, pe cât de vechea pe atât de inutila discuție referitoare la numărul fie prea mare, fie prea mic al festivalurilor de teatru din România de astăzi. Și aceasta fiindcă, în ceea ce mă privește, cred în continuare în adevărul exprimat cu mulți ani în urmă de mult prea repede uitatul dramaturg și eseist de teatru care a fost și este Dumitru Solomon. Într-un excelent editorial inserat acum mai bine de două decenii în cuprinsul revistei Teatrul azi, dl. Solomon punea cu inteligența și concizia-i pe care i le recunoșteau toți ce i-au citit și apreciat scrierile, cu claritate lucrurile la punct.
Teatrul românesc, azi (partea a IV-a)
ANCHETA TEATRUL ROMÂNESC, AZI (continuare)
-
Care e starea teatrului românesc, azi?
-
Care vi se par cele mai importante „realizări” ale teatrului românesc de după 1989?
-
Care vi se par spectacolele cu adevărat remarcabile din ultimii 30 de ani?
-
Cum vedeţi rostul si importanţa criticii de teatru, astăzi?
-
Care este condiţia teatrologiei, ca disciplină, în ansamblul culturii umaniste româneşti contemporane?
Cristian STAMATOIU
Interregn
1. Interregnul, ca formă de sincronizare empirică la noi cu avalanșa postmodernismelor de-a gata, dar și de supunere mercantilă față de anticultură (iar nu contracultură!). La acestea se mai adaugă și incapacitatea funciară de a se genera linii strategice de forță chiar și în orizont teatral. O expresie plastică a nestării acestei stări ar fi invocarea evoluției de la starea „de molfete spre cea de solfete” apud N. Stănescu…
Teatrul românesc, azi (partea a III-a)
ANCHETA TEATRUL ROMÂNESC, AZI (II)
revistavatra.org 