Anca Hațiegan – Apariția actriței profesioniste: elevele primelor școli românești de muzică și artă dramatică (II)
Data trecută am evocat împrejurările în care a fost creată, la București, prima școală românească de teatru, Școala de muzică vocală, declamație și literatură din cadrul Societății Filarmonica (1834-1837); am vorbit despre modul său de funcționare și despre profesorii și cursanții, dar mai ales cursantele acesteia. Acum a venit momentul să le cunoaștem pe elevele Filarmonicii mai îndeaproape și o să începem cu cea mai faimoasă dintre ele:
Frosa (sau Eufrosina) Vlasto (n. 20 oct. 1821, București – m. 3 nov. 1900, București)1, poate cea mai talentată dintre cursantele Filarmonicii, era fiica boierului Alexandru Vlasto, pare-se de origine grecească, și a soției sale Maria, nepoată, susținea ea, a căpitanului Pârvu (pesemne cel din neamul Câmpinenilor), „de a cărui vitejie se vorbește în istorie”2. Citește în continuare →
Amalia Cotoi – Regimul monumentalității în literatura română
Fabrica de geniu e un fenomen de două ori important în literatura română. În primul rând, gândit ca un sequel al momentului eminescian, conținutul reușește să producă istorie și miez acolo unde discursul public și retorica omagială livrează, cel puțin o dată pe an, un înveliș. Odată cu Adrian Tudurachi și cu analiza mecanismelor de aureolare a unor personalități literare fondatoare, Eminescu nu mai e o culme a genialității privită în abstract, ca o consecință a unei literaturi supusă tentativelor nereușite, ci un rezultat aproape organic al tendinței spre „genializare” proprie oricărei culturi emergente. „Geniul e soluția literaturilor care nu dispun de un patrimoniu literar și care capătă conștiința propriei precarități prin comparație cu o literatură mai bogată.” În al doilea rând, prin asumarea unei literaturi văzută ca „uzină al cărei principal scop rămâne mărirea producției” și prin înlocuirea, în termenii lui Jan Baetens (din Une défense „culturelle” des études littéraires), noțiunii rigide de obiect (literar) cu conceptul dinamic, de practică culturală, studiul lui Tudurachi devine un must read și ca abordare metodologică. Citește în continuare →
Mihaela Vancea – Manifeste resemnate
Să vorbim puțin despre bani./ Să vorbim puțin despre muncă./ Să vorbim puțin despre timp. O invitație la șuetă ar părea de la prima pagină noul volum de poezii* apărut în colecția Vorpal. Dar lucrurile sunt mai serioase de atât, căci, așa cum și-a obișnuit cititorii, Elena Vlădăreanu rămâne o ,,autoare cu program”, după cum o numea Octavian Soviany în Cinci decenii de experimentalism. Compendiu de poezie românească actuală, Volumul II. Bani. muncă. timp liber rămâne în aceleași grafice ale stilului autoarei: nu lipsește factorul biografic, nici spiritul feminist, de frondă, manifestat în poeme de tip monolog și mai ales, nu lipsește atenția la detalii care denunță nedreptăți și incompatibilități de zi cu zi. Estetica sa distinctă vine la pachet cu un discurs mai direct decât cel utilizat în volumele precedente.
Senida Poenariu – Cu Andrei Bodiu despre viață și despre moarte
Antologia Oameni obosiți*, editată la Cartier de Claudiu Komartin, își atinge scopul și prezintă „o imagine de foarte bună rezoluție” a poeziei lui Andrei Bodiu. Selectând poeme din volumele Pauză de respirație (1991), cursa de 24 de ore (1994), Poezii patriotice (1995), Studii pe viață și pe moarte (2000), Oameni obosiți (2008) și Firul alb (2014), Komartin vede „multă primăvară în poezia lui Andrei Bodiu”, o poezie „întocmai cum a fost și omul”, în timp ce Al. Cistelecan îl cataloghează pe poetul brașovean drept un „poet al infernului, al asfixiei cotidiene”. Selecția lui Komartin, ilustrativă cum spuneam pentru poetica lui Andrei Bodiu, confirmă fără drept de apel încadrarea lui Cistelecan, așa că nu putem să nu ne întrebăm, totuși, cât de adecvată, cum ar spune Mircea Martin, este „imaginea” pe care încearcă programatic editorul acestei antologii să o contureze. „Primăvara Bodiu”, cum își numește de altfel antologatorul nota introductivă, respectiv poezia „debordând de vitalitate”, lipsește cu desăvârșire. Citește în continuare →
Ioana PAVEL – Punct şi de la capăt
În puţine, dar cuprinzătoare pagini, cel mai recent roman semnat de Ioana Bradea*, e un palimpsest de poveşti care invită cititorul la delimitarea „straturilor” de semnificaţii, revizitând spaţiul barocului prin nivelul discursiv şi propunând o poetică a operei deschise, suspendate, care îşi invită cititorul la o lectură participativă. Citește în continuare →
Bedros Horasangian – Motocicleta Harley Davidson a lui Charlie „Smith” Kissinger
Ha, Jimmy Hendrix died because God wanted guitar lessons, ha, îi plăcuse la nebunie explicația asta dată de nu știu cine, nu știu cînd. A trăit toată viața cu ea. Ha, să ia Dumnezeu lecții de chitară, ce chestie, Hey, Joe…, bună socoteală!
Și el cînta la chitară. Prost. Avea bunăvoință, dar nu și ureche. Una e să joci baschet ca Bob Cousy și Mike Leibner, alta e să cînți la chitară ca Eric Clapton. Dacă nu-ți iese nici una, nici alta, mai bine te lași păgubaș. Se străduia cît putea, dar nici vocea nu-l ajuta prea mult. Îi ieșea mai bine Bridge over the troubled water. Cînd era băut. Sau se simțea bine. Așa, în general, cumva, ce dracu să explici cînd te simți bine și parcă toată lumea e a ta? Poți să joci în NBA sau să apari la CNN vorbind despre viitorul Americii. Citește în continuare →
„50 de ani de la Mai 68” – apel la contribuții
Se împlinesc 50 de ani de la mișcările protestatare din 1968. Două sunt perspectivele din care aceste evenimente pot fi considerate într-adevăr epocale: Citește în continuare →
Laura Pavel – Boema literară a anilor ’60-ʼ70: moduri de a fi între autobiografic şi ficţional
„…şi încă/din timp în timp apărea din cărţi cineva/care vedea ceva de băut/o piatră seacă:/vedea şi bea./Apoi şi cărţile s-au băut./Viermii negri şi păsările albe s-au băut./Peştii albaştri şi caii roşii s-au băut./ S-au băut aerul de sub unghii şi măduva din oase şi sângele./Pielea şi părul s-au băut./S-au băut geografia şi pictura şi sculptura şi poezia./S-au amanetat, s-au amestecat, s-au dizolvat ca bumbuţii sub limbă/şi s-au băut…“
Ion Mureşan, Întoarcerea fiului risipitor
Daiana Gârdan – Modern, contramodern, antimodern
revistavatra.org 