Cristina TIMAR – La şcoala ironiei cu Veronica Buta
Veronica Buta este unul din fericitele cazuri în care cartea îşi alege autorul, şi nu invers. Iar când se întâmplă astfel, cartea e, cu siguranţă, una bună, căci e ghidată de pasiunea pentru obiectul cercetării şi altoită pe un proiect existenţial, care, odată adâncit prin studiu, aduce un spor de sens şi un sentiment al autorealizării. Deşi e rezultatul unei teme de cercetare doctorale, Formele poetice ale ironiei , debutul editorial al Veronicăi Buta, dincolo de înalta ţinută academică şi serioasa documentare şi argumentare, nu e un studiu înţepat şi înţesat de teoretizări intimidante şi aride, ci e, mai curând, un exerciţiu de admiraţie, executat cu inteligenţă, adecvare la text, conştiinţă critică, incursiuni hermeneutice inedite şi o perfect dozată cantitate de autoironie. Căci autoarea e o ironistă de felul ei, iar ironia nu e nici o simplă figură stilistică ori retorică printre altele, nici moft circumstanţial, nici temă propusă sau impusă din exterior, ci e modus vivendi şi atitudine filozofică. Iar ceea ce rezultă din această inspirată îmbinare de rigorism academic şi ironie e un spectacol critic în toată puterea cuvântului. De fapt, în Argument, Veronica se declară fără rezervă, o „cititoare îndrăgostită şi fermecată de meandrele textului ironic”, neuitând să adauge nuanţa ironică, că pune în slujba demersului său armele obiectivităţii, atât cât îi permite starea de fascinaţie faţă de creaţia poeţilor ironişti. Citește în continuare →
Călin CRĂCIUN – Un poet între poeţi
Lectura minivolumului Muguri de spin* al poetul mureşean Adrian Armand Giurgea e un bun prilej pentru a medita asupra zonei – să-i zicem – obscure a literaturii noastre. Obscure nu în sensul încadrării asumate într-un fenomen underground, ci în cel în care cărţile şi autorii lor sunt cvasinecunoscuţi în plan naţional chiar dacă unii, cum e şi cazul de faţă, sunt deja de mai mult timp membri ai USR, având, de asemeni, şi un număr „în regulă” de volume publicate, în general la edituri ce funcţionează într-o nişă locală, lipsite de vizibilitate. Prezenţa lor în revistele principale tinde spre zero, iar receptarea concretizată în recenzii aşijderea. Citește în continuare →
Iulian BOLDEA – O poetică a renunţării
Adept al unei poetici fruste, minimaliste, şi totuşi încrezător în nuanţele limbajului, Andrei Bodiu s-a remarcat prin refuzul oricărei distanţe conceptuale mistificator între sine şi lucruri, denunţând, implicit sau explicit, orice iluzii sau mistificări ale gândului sau cuvântului: „Caligrafii postmoderniste sînt poeziile lui Andrei Bodiu. O realitate epidermică se scrie direct pe pielea poemului. Scene, întîmplări, personaje şi «dialoguri» cotidiene. Iată materia principală învăluită într-o atmosferă derizoriu-absurdă care face suportabilă melancolia” (Nicolae Manolescu). Volumul din 2008, Oameni obosiţi (titlul e reluat de o antologie apărută la editura Cartier în 2016), stă şi el sub norma „tranzitivităţii”, a detaşării de avatarurile şi spasmele eului, consemnând scene, întâmplări, obiecte aparent banale, într-un ton de neutralitate afectivă, ce repudiază crispările emoţionale sau clamările retorice. Avem de a face cu desenul unei lumi ce-şi trădează adesea starea obiectuală, imanenţa din care sensul e evacuat, desen transcris în notaţii, linii şi forme precise, în cuvinte lipsite parcă de personalitate, aşa cum este şi realitatea exterioară de la care pornesc. Citește în continuare →
Nicoleta SĂLCUDEANU – Radu Petrescu inedit. Povestea manuscrisului din caietul cenuşiu
Poate din egoism de colecţionar sezonier, poate din superstiţie, am ţinut acest manuscris îngropat într-un sertar, timp de şapte ani, înfăşat în plicul ce-mi fusese destinat. Obiectul, în întregul lui, cuprinde două cercuri concentrice, amprenta a doi scriitori importanţi ai literaturii române, cel dintâi prozator şi diarist de un rar rafinament, al doilea un critic literar cu minte ascuţită şi un condei aşijderea, ce îmblânzea cele mai nărăvaşe verbe ale celei mai frumoase limbi româneşti. Dar din dar se face. Învelişul primului plic menţionează pe primul destinatar al darului. Este Mircea Iorgulescu, criticul ce a ştiut să desluşească adevăratele intenţii ale prozatorului Radu Petrescu privind romanul Ce se vede, „ele ducând cu ceva mai departe încercările francezilor (pe urma lui Joyce) de a smulge proza din vecinătatea (prea tentantă pentru cititor) a referirii, a reportajului”. În scrisoarea ce însoţeşte manuscrisul de 112 pagini ale capitolului În Efes, din romanul menţionat, Radu Petrescu apreciază agerimea lecturii lui Mircea Iorgulescu, materializată într-un articol din „Convorbiri literare”. „Vă închipuiţi, deci, – scrie Radu Petrescu – mult stimate domnule Mircea Iorgulescu, mirarea mea când am citit în unele cronici literare că În Efes ar fi o scriere autobiografică. Eu pretind că autobiografice, în sensul adevărat, nu sunt nici Didactica nova, nici chiar Jurnalul. În aceste două scrieri am utilizat date de biografie doar pentru că în momentul acela îmi erau mai la îndemână, iar persoana întâi e şi ea o convenţie. Accentul, în orice caz, e cu totul în altă parte, acolo unde l-aţi văzut Dumneavoastră.”
George VULTURESCU – Poeme
Duminica fricii
E o târfă de seară în Nord
care-ţi lasă voalurile ei sordide în ochi
precum lasă şişurile cicatrici prin ungherele urbei.
Asta faci în duminica fricii tale din Nord
stai cu o târfă de carte –
lectura e un lupanar Citește în continuare →
Constantin ARCU – Prin lumea largă
Însemnare a călătoriei mele în America de Sud (Fragment dintr-un jurnal de voiaj în contratimpi)
24.03. 2017 – Pe Titicaca şi mult mai departe
Titicaca este lacul navigabil situat la cea mai mare altitudine din lume, asta o spun toate ghidurile turistice. Despre Lacul Titicaca elevii află încă din şcoala primară, dar nu mai reţin în ce context, probabil în legătură cu civilizaţia Inca. Mai încoace, televiziunile au transmis că oceanologul francez Jacques-Yves Cousteau a descoperit sub apele lacului urme ale unor vechi civilizaţii. Suficiente elemente pentru ca perspectiva unei croaziere pe Titicaca să însemne un eveniment.
Totuşi, chiar la prima oră, în timp ce mă bărbieream, am simţit cum mă cuprinde iar părerea de rău pentru că săvîrşisem, eufemistic vorbind, o faptă lipsită de delicateţe. Nu-mi puteam lua gîndul de la gafa din ajun, nici vorbă să mă gîndesc la croazieră. Erau 50 de dolari, doamnă!, mă auzeam spunînd. Deşi nu reuşeam să mă dumiresc pe deplin, exista ceva brutal în propoziţia aceasta. Luate separat, cuvintele îşi păstrau inocenţa, însă alăturarea dădea naştere unei compoziţii parşive. În fond, nu mi s-au pretins bani pentru sex (asta trebuie să fie o lucrare liber consimţită şi gratuită!) şi nici nu se punea problema, Doamne fereşte. Foarte probabil, la mijloc a fost o eroare: Suzana a confundat bancnota. Dar, odată rostită, propoziţia producea o explozie semantică tare nefericită. Citește în continuare →
Alexandru VLAD – De ce ne pierdem în pădure?
Până la urmă tot trebuia să mi se întîmple, parcă mi-o căutasem cu lumînarea: m-am rătăcit în pădurile acestea care nu că ar fi ele foarte mari, dar sunt complicate asemenea unei elaborate litere chinezeşti. Abia privite din avion, sau pe Google Earth, îţi dai seama de asta. Dacă te depărtezi de zona de vreo zece kilometri pe care ai învăţat s-o ştii precum îţi ştii buzunarele, cu mult ghinion şi puţină neatenţie poţi umbla toată ziua, rămînînd cu convingerea că ai de-a face cu nişte codri compacţi care au supravieţuit ca prin minune în această epocă a defrişărilor aleatorii. Citește în continuare →
Vladimir BORŢUN – Mărirea şi decăderea noului reformism de stânga
Apărută anul trecut în iulie, Europe in Revolt* urmărește să cartografieze ultimele evoluţii ale stângii politice din douăsprezece ţări europene. Fără să-şi propună neapărat, cartea reuşeşte să ne arate cum partidele radicale de stânga eşuează atunci când o iau pe calea moderării programatice şi strategice. Reformismul de stânga este o abordare falimentară în genere, dar cu atât mai mult în contextul unei crize capitaliste structurale de-a lungul căreia elitele conducătoare de pretutindeni au dovedit o rezistenţă acerbă faţă de orice concesie semnificativă pentru a-şi apăra interesele de clasă. Capitularea Syrizei de acum doi ani e un caz paradigmatic în acest sens, iar capitolele dedicate Greciei, dar şi celorlalte ţări din periferia sudică a UE, ca Spania şi Portugalia, sunt în mod special interesante.
Citește în continuare →
Dan UNGUREANU – Post-adevăr, rasism şi nazism
revistavatra.org 