Microantologie poetică feminină (continuare)
Poem despre inocență
Băiatul acela tânăr
mă cheamă să ne uităm la
stele,
într-o parte,
departe de
foc.
Citește în continuare →Poezia feminină – direcții și tendințe (VI)
Etichetă / dosar
Poezia feminină – direcții și tendințe (V)
III. Microantologie poetică feminină
Diana Geacăr
Ține-ți mâinile pe ochii mei, deși ți-am spus demult pe nume
Psihologii spun că astronauții care s-au întors
de pe Stația Spațială Internațională suferă
de efectul vederii de ansamblu: au văzut pe
geam bila albastră atârnând în hău plină
de viață și de-atunci simt că trebuie protejată;
granițele și conflictele nu mai au importanță.
Citește în continuare →Poezia feminină – direcții și tendințe (IV)
Gabriela Feceoru
Poezie politică, feministă, ecofeministă și queer – 63 de cărți
Dacă ar fi să aleg o figură feminină reprezentativă pentru poezia românească a ultimilor 10-15 ani, mi-ar fi extrem de dificil, pentru că numărul de poete s-a triplat din 2007 până azi. Poate că libertatea de expresie și emanciparea femeilor a favorizat oferta de volume de poeme scrise de femei.
Cele mai recente încercări de a aduce în lumina reflectoarelor cărțile relevante ale poeziei recente sunt dintre cele editoriale: Un secol de poezie română scrisă de femei, Volumul I, (1990-2019) antologie de Alina Purcaru și Paula Erizanu, Editura Cartier, 2019; Mihai Iovănel, Istoria literaturii române contemporane 1990-2020, Polirom, 2021; Angela Nache Mamier, Matrițe stilistice în lirica de azi, Minela, 2021. Există, însă, și festivaluri de poezie, precum și premii care aduc în lumină cărțile care reușesc să câștige simpatia publicului cititor. De obicei cărțile propuse pentru festivaluri sunt cele care obțin cronici, cele despre care se discută pe bloguri, vloguri și în podcasturi, cele care sunt primite cu aplauze printre literații români. Avem un eveniment concret (care se află la a 5-a ediție anul acesta), Premiile Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, singurele premii din România dedicate în mod specific femeilor care scriu; Premiile Z9 (Sibiu), Poezia e la Bistrița (Bistrița); Stand-up poetry (Alba Iulia), sunt evenimente la fel de importante dedicatei poeziei, dar mixte ca gen, am trecut și eu pe acolo și pot spune că sunt spații de desfășurare egalitariste și meritocratice.
Citește în continuare →Poezia feminină – direcții și tendințe (III)
Moni Stănilă
Poezia feminină românească – prezentă și puternică
Sigur că o perspectivă a poeziei feminine românești din ultimii 15 ani ar necesita un studiu foarte amplu pentru că avem o multitudine de poete incredibile care au publicat în acest interval, de la Svetlana Cârstean, Teodora Coman, Ana Dragu până la debuturi de excepție ca Val Chimic, Cosmina Moroșan, Jessica Baciu, Anastasia Gavrilovici și multe altele. Apoi mai sunt poetele care au debutat în preajma anilor 2000 și care au continuat să publice și în ultimii ani. Voci de neocolit: Adela Greceanu, Ruxandra Novac, Elena Vlădăreanu, Domnica Drumea, Gabriela Eftimie, Cristina Ispas, Diana Geacăr, Oana Ninu, Andra Rotaru, Miruna Vlada. Iar dacă mergem și mai departe, înainte de anii 2000, la fel, multe și semnificative poete. E suficient să le amintesc pe Angela Marinescu, Ileana Mălăncioiu, Nora Iuga, Ruxandra Cesereanu, Simona Popescu. E aproape imposibil într-o simplă prezentare să pot surprinde sau măcar enumera poetele care s-au impus în literatura contemporană. De aceea m-am gândit că ar fi potrivit în acest mic semnal să încerc să văd unde anume există un anumit tip de probleme de receptare și promovare. Avem poete stabilite în afara granițelor, fapt pentru care (probabil) receptarea lor în interior e mai scăzută. Mă gândesc acum în primul rând la Gabriela Eftimie, o excepțională poetă, dar care aproape nu are lecturi publice în România, sau la Linda Maria Baros, care a obținut cele mai importante premii de poezie în Franța, dar despre care la noi se vorbește prea puțin. Reversul îl constituie poetele din țară, dar care chiar dacă sunt citite și vizibile, n-au primit încă (în cronici, premii, traduceri) recunoașterea meritată. O poetă care m-a impresionat mereu, dar care, să spun așa, a prins destul de rar (și nedrept) podiumurile poetice, e Olga Ștefan. O voce distinctă, îndrăzneață, o abundență de imagini puternice tăioase, căreia nu-i lipsesc nici tehnica, nici curajul, nici originalitatea. Și tot aici vreau să amintesc de Diana Iepure, căreia volumul recent de la Max Blecher, În rest, viața e frumoasă, sper să îi facă mai mult loc în discuțiile despre vocile poetice din Liga I, și nu mă refer la cele ce scriu ca să scape de retrogradare, ci la poetele care se bat serios pentru titlu.
Citește în continuare →Poezia feminină – direcții și tendințe (II)
II. Sinteze și cronici
Iulia Militaru
O reconsiderare a femininului în poezia contemporană. Direcții și tendințe
Sintagma „literatură feminină” apare de obicei în contexte unde, în general, este vorba strict de literatura scrisă de femei, între cele două făcându-se o asociere directă fără o evaluare critică prealabilă (de exemplu, traducerea din limba engleză a women’s writing prin „literatura feminină”). Problematică este și punerea semnului de echivalență între noțiunile de literatură feminină și cea de scriitură feminină, popularizată prin teoria feministă a Hélènei Cixous, chiar dacă anumite critici aduse pe atunci acelei sintagme pot fi aplicate fără rezerve și literaturii feminine în cadrul contextului actual (aceste critici au evidențiat un esențialism de natură conservatoare prin noțiunea de scriitură feminină, cât și perpetuarea unui binarism opozițional extrem de problematic dintr-o perspectivă feministă contemporană queer). Astfel, această extindere a femininului și a ceea ce reprezintă el în cultura tradițională asupra unei întregi literaturi, caracterizată drept slabă, descriptivă, fără forță și acceptabilă doar când este practicată de femei, face ca sintagma „poezie feminină” să devină extrem de utilă menținerii relațiilor de putere din interiorul câmpului prin conservarea mecanismelor de producere/analiză a textului literar. De aceea, o reconsiderare a noțiunii de feminin asociată ideii de literatură este necesară, iar contestarea echivalenței dintre literatură feminină și literatură scrisă de femei poate reprezenta unul dintre momentele importante ale destructurării semnificației esențialiste a femininului.
Citește în continuare →Poezia feminină – direcții și tendințe (I)
Argument
Ultimii 15-20 de ani au fost cu adevărat explozivi în materie de producție literară, mai cu seamă poetică, purtând semnătura unor tinere autoare. E o constatare de bun-simț pentru oricine a urmărit cu oarecare interes dinamica tabloului literar autohton. Fie climatul socio-politic a fost prielnic, fie s-au mai schimbat niște mentalități, fie a fost nevoie de această revanșă a femininului, oprimat și controlat, forțat să încapă în paturi procustiene în epoca anterioară, fapt este că, odată cu fracturismul, se impune o generație de poeți și poete care sparg tiparele conformiste, scriu o poezie dezinhibată, liberalizează limbajul cu voluptate, impun o atitudine de frondă față de modelul poetic optzecist și, fapt cu adevărat revoluționar, chestionează establishment-ul oficial, cel al unei culturi puternic amprentate patriarhal.
Citește în continuare →Filozofia continentală astăzi [complet]
I. Anchetă
Alexandra Baneu, Cosmin Cercel, Eveline Cioflec, Ion Copoeru – Filozofia continentală astăzi(I)
Claudiu Gaiu, Laura T. Ilea, Alin Tat, Ioan Alexandru Tofan – Filozofia continentală astăzi (II)
Citește în continuare →Filozofia continentală astăzi [traduceri]
Mark Fisher – E mai ușor de imaginat sfârșitul lumii decât sfârșitul capitalismului*
Într-una dintre secvențele-cheie ale filmului Copiii tatălui (Children of Men) al lui Alfonso Cuarón, Theo, personajul jucat de Clive Owen, își vizitează un prieten la centrala electrică Battersea, devenită un fel de combinație între clădire guvernamentală și colecție privată de artă. Diverse comori culturale – David al lui Michelangelo, Guernica lui Picasso, ori un purcel gonflabil al celor de la Pink Floyd – sunt păstrate într-o clădire reciclată și ea într-o piesă de patrimoniu. E singura ocazie de-a arunca o privire la viețile celor ce alcătuiesc elita, protejată de efectele unei catastrofe care a cauzat o epidemie de sterilitate: timp de o generație, pe lume nu a mai venit niciun nou-născut. Theo se întreabă: „De ce-ar conta toate astea dacă nu va mai fi nimeni să le vadă?”. Nu mai există alibiul generațiilor viitoare, fiindcă nu vor mai fi nici un fel de generații viitoare. Răspunsul pe care-l primește de la interlocutor e un hedonism nihilist: „Încerc să nu mă gândesc la asta.”
Citește în continuare →Codrin Tăut – „O încântătoare colecție pestriță”
La începutul1 unei lucrări de introducere în Filosofia continentală cu ajutorul benzilor desenate2, cititorul este prevenit asupra a doua sensuri contrare ale sintagmei: unul care ar funcționa drept o identificare pozitivă a unei tradiții de gândire și celălalt, negativ, în care „continentalitatea” este construită din afară, luând chipul adversarului.
Citește în continuare →Andrei State – Filosofia de astăzi
I. Există o poveste care surprinde cu ascuțime diferența dintre filosofia continentală și cea analitică. La mijlocul anilor 1960, după ce a obținut licența în istorie modernă, Derek Parfit și-a propus să studieze filosofia și s-a dus să asiste la două prelegeri universitare, una ținută de un filosof continental, cealaltă de un filosof analitic. Primul a vorbit despre probleme importante, dar modul în care a făcut-o l-a nemulțumit pe tânărul absolvent, care a găsit întregul demers confuz, ba chiar neinteligibil. Cel de-al doilea conferențiar a luat în discuție chestiuni triviale, însă maniera în care a interogat și a analizat lucrurile a fost una mult mai clară. Dorindu-și ca filosofia continentală să devină mai puțin obscură, iar filosofia analitică mai puțin banală, Parfit a hotărât că totuși a doua cale, cea analitică, este preferabilă variantei continentale.1 Altfel spus, nu atât ce anume tratezi, cât mai ales cum o faci deosebește o abordare mai relevantă de una irelevantă din punct de vedere filosofic. Cred că (în continuare) există un sâmbure de adevăr aici.
Citește în continuare →
