Categorie / Critică literară

de VATRA

Senida Poenariu – Portrete și confesiuni

O carte scrisă cu și de plăcere, după cum declară însăși autoarea în Cuvântul înainte, și care se citește exact în același mod, este colecția de portrete ale Domnilor și Doamnelor Martei Petreu*. Și, prin modul ei specific de lucru, care implică în primul rând o curiozitate exaltantă, care nu se ferește de paradoxuri, dublată însă și de o capacitate empatică ce face din obiectul cercetării subiecți vii, putem afirma fără dubiu că Marta Petreu și-i face „ai ei” pe cei șapte protagoniști, trei doamne și patru domni – Cornelia Blaga, Miklós Bánffy, Petru Dumitriu, Doti Stanca, Ștefan Agopian, Herta Müller și Mircea Cărtărescu. O confesiune emoționantă și în același timp relevantă pentru a înțelege spiritul în care a fost concepută această carte, oferă autoarea în finalul unui demers subiectiv de recuperare – și chiar de restabilire a adevărului– a personalității care a fost Doti (Dorina) Stanca: „De câte ori mă duc la Cimitirul Central, negreșit de zilele morților, de Crăciun și de Paști, trec de jos în sus pe la morminte, toate aflate, ce coincidență, în aceeași arie și apropiate unele de altele: întâi Petru Muntean, apoi Victorița Timaru, căsătorită Vartic și Petru Vartic, ceva mai sus Radu Stanca, și chiar vizavi de el, I. Negoițescu, prietenul lui de-aceeași talie intelectuală. Tuturor le pun flori pereche și lumânări. Lui Petru Muntean, Pierre, și o țigară. Intrat în viața mea prin Hora domnițelor, Radu mi-a adus-o până la urmă pe Doti (…). Ei nu s-au cunoscut între ei chiar toți cu toți, nici eu nu i-am știut pe toți în carne și oase, dar sunt ai mei și mă rog pentru ei să le fie țărâna ușoară” (p. 173). 

Citește în continuare →
de VATRA

Al. Cistelecan – Saga orfismului

Așa cum pentru Schlegel „orice poezie este sau trebuie să fie romantică”, pentru Dumitru Chioaru orice poezie este sau trebuie să fie orfică*. E drept că n-o spune chiar atât de răspicat, dar nici prea departe de un asemenea radicalism nu e, de vreme ce orfismul „a fost și rămîne, chiar dacă azi nu mai este bătută aproape de niciun poet, calea regală a Poeziei” (p. 14). Firește, important cu adevărat e ce anume circulă pe autostrada poeziei, nu ce merge pe drumuri de țară. Om, altminteri, bun la suflet, Chioaru aruncă astfel o gravă condamnare peste poezia de după modernism.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Niște exerciții de intelectualizare afectivă

maki for 2, debutul așteptat și tatonat de ceva vreme al Adelinei Pascale, e o „colecție” de introspecții temperate, în care exotismul livresc ține de principiu esențial de coagulare a poemelor. Altfel spus, secvențele pe care Adelina Pascale le derulează aici – și o face printr-o ceremonie în toată regula, cu ritualul și concursul gesturilor și amănuntelor esențiale – sunt, mai degrabă, produsul asumat al unei adeziuni spirituale, efervescența unui fetiș cultural exersat până la identificare totală. Și mai concret: volumul e un excurs fragmentat al scenariilor Orașului asiatic, văzut în polimorfismul lui inedit, derulat cu o lentoare cenestezică, pe fondul căruia poeta jonglează cu stări și imagini sub forma unui caleidoscop urban glam.

Citește în continuare →
de VATRA

Nina Corcinschi – Dependența de dramă

Romanul Dependența, de Constantin Cheianu (Cartier, 2020), alcătuiește, împreună cu alte câteva romane basarabene, hronicul antiutopiei copilăriei basarabene. Nimic idilic, edulcorat în copilăria personajelor sale. Pentru a înțelege conduita adultului care este, personajul său face incursiuni psihanalitice în trecut,  identifică traumele copilăriei și investighează efectul acestora asupra parcursului său existențial. 

Citește în continuare →
de VATRA

Andra Gălan – Un Bildungsroman regresiv

Păstrând direcția micro narațiunilor personale și volatilitatea intrinsecă a personajelor (Mihai Iovănel), dar resetând mecanismele întrebuințate anterior, Lavinia Braniște propune în cel de-al treilea roman al său* un discurs al unui eu ultragiat, însă hiperlucid. Prin radiografierea unei relații disfuncționale în care incompatibilitatea dintre personaje e vizibilă încă din primele pagini sunt rescrise de fapt granițele universului interior: traumele relațiilor amoroase ale Mariei rezonează cu o copilărie afectată de eșecul relației părinților.

Citește în continuare →
de VATRA

Ioana Boștenaru – Scântei în întuneric

Să fie un rezultat al „autoterapiei” sau al „obligației asumate” și cel mai recent volum de poezie publicat de Liviu Antonesei? Fără doar și poate,da, dacă luăm în calcul spusele poetului de acum câțiva ani, într-un interviu acordat Revistei Vatra. Intelectualul ieșean a încheiat așa cum se cuvine anul 2021, publicând la Editura Junimea volumul intitulat Semne galbene pe ecran negru.

Citește în continuare →
de VATRA

Mihaela Vancea – Romanul planurilor subtile

Debutul Ligiei Pârvulescu* în proză aduce un suflu complet nou pe scena literaturii române contemporane. Translucid e volumul câștigător al concursului ,,Primul roman” lansat de editura Litera anul trecut – un roman S.F, un roman filozofic, un roman care se desfășoară pe multiple paliere în timp și spațiu la fel ca seria scrisă de Frank Herbert. Universul pe care-l propune are pârghii comune în lumea pe care o cunoaștem astăzi, în România, dar se distanțează semnificativ de ea prin exagerarea voită a unor noțiuni specifice scrierilor ,,The secret” sau ,,The power of now”. Fundamentul cărții e unul profund filozofic și spiritual, ilustrând, cel puțin în prima parte, un comportament deviant al oamenilor care interpretează greșit mesajele pozitive, de trăire armonioasă, stabilă, a momentului prezent. Astfel, societatea e împărțită între intelectuali și pozitiviști, iar cei din urmă ajung la un comportament halucinant, departe de statutul pe care-l implică titulatura lor.

Citește în continuare →
de VATRA

Al. Cistelecan – Marea frescă târgumureșeană

Aproape 750 de pagini i-au trebuit lui Káli István pentru a cuprinde toate amintirile și gândurile lui Berți Kormoș din ultima lui noapte, înainte de a se spânzura în zori*. E nu doar o biografie, ci și o frescă socială ale căror episoade narative încep fix la „ora 20 și 11 minute” și se încheie la „ora 6 și 14 minute”. Aceasta ar fi rama temporală anamnetică în care încape o întreagă istorie postbelică locală, de la finele războiului până în deceniul al VII-lea, parcursă printr-un vizor biografic.

Citește în continuare →
de VATRA

Senida Poenariu – Alexandru Mușina și poezia confesivă americană (II)

Dacă în prima parte a acestui eseu1 m-am concentrat asupra relațiilor posibile dintre poezia lui Alexandru Mușina și cea a lui Robert Lowell, în această secvență mi-am propus o incursiune la nivelul adeziunilor, afilierilor și filiațiilor literare pe care le putem identifica între poetul optzecit și John Berryman.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Depresive cool

Nu-i nimic warm & fuzzy în debutul Elenei Boldor, dincolo de coperta lui glam-relaxată. Traxx e cel mai efervescent debut din 2021, unul cu o emisie poetică extrem de actuală, înrudit, ca imaginar și mod de căutare formală, cu ceea ce făcea Tudor Pop în Softboy mimosa, dar o idee ceva mai user-friendly, totuși.

Citește în continuare →