Motto:
„Eu sunt ceva, scrierile mele sunt cu totul altceva.”
(Friedrich Nietzsche, Ecce Homo)
Categorie / Critică literară
Nicoleta SĂLCUDEANU – Cafeaua Profesorului
Despre degradarea învățământului pe toate palierele se vorbește de lungă vreme, dar lucrurile, în loc să se îmbunătățească, se înrăutățesc cu viteză sporită. Cauzele care au dus la situația asta, în schimb, par a fi mai greu de identificat. Și taman asupra lor ar trebui să acționăm, dacă vrem să remediem ceva din ceea ce s-a distrus. O bună ocazie de reflecție poate fi apariția unei cărți mai puțin obișnuite, chiar dacă specia evocării unor personalități e destul de răspândită. Cartea aceasta este însă altfel. Iese din norma pioșeniei de care, îndeobște, astfel de alcătuiri abuzează. Prin convenționalismul lor, astfel de cărți nici măcar nu sunt citite, ci se adaugă la mormanul de maculatură ocazională. Nu la fel se întâmplă cu cea destinată evocării unei personalități dominante a învățământului universitar clujean, Profesorul Pompiliu Teodor (Pompiliu Teodor și lumea prin care a trecut*). Sau Pompi pur și simplu, pentru cei care l-au iubit, apreciat, admirat, respectat. Citește în continuare →
Amalia COTOI – Monografia unui estet
Într-un câmp academic în care nemurirea și vizibilitatea par să devină sinonime cu interdisciplinaritatea, tot mai pregnantă în studiile intelectualilor umaniști, Mircea Mihăieș alege formula à l’ancienne, a monografului care face ordine prin straturile geologice de resurse bibliografice inepuizabile așezate peste viața și opera lui James Joyce. Citește în continuare →
Ioana BOȘTENARU – Printre spectrele teoriei
Cel mai recent volum publicat de criticul și teoreticianul Horea Poenar* abordează criza teoriei și a literaturii în societatea contemporană, evidențiind situația lor actuală într-o serie de studii și de scurt-metraje, ce fac trimitere la un areal conceptual complex. Numeroasele direcții interpretative sunt valorificate în vederea reliefării conexiunii teoriei cu singularul, cu eticul și politicul, în condițiile profilării unui nou sens al moștenirii. Citește în continuare →
Anamaria MIHĂILĂ – O interioritate afectată și un update narativ
Romanul Laviniei Braniște* vine după experimentele reușite de proză scurtă care consacră naturalețea stilului, tranzitivitatea limbajului dusă până la schematisme și fracturi semnificative. Interior zero dublează conținutul la nivelul scriiturii prin accelerarea dinamicii textului, prin lejeritatea construcției narative care produce presiuni asupra oricărei forme de lectură. Remarcabil este modul în care romanul rezistă în absența intrigii, a conflictului, pe care îl reiterează constant prin integrarea unor stări limită recognoscibile. Or, substituirea motorului narativ cu succesiuni de realități mizerabiliste e, de departe, miza de sens a romanului. A scrie un text din narațiuni fragmentate depășite în intensitate de trăirile descrise în tonalitate minoră, a despărți, așadar, romanul de dependența poveștii, a narativului, păstrând neafectat ritmul lecturii dau forță prozei autoarei. Citește în continuare →
Rita CHIRIAN – Poezia nopților când se topesc continentele de spaimă
Jocurile textualiste ale optzecismului au produs, de cele mai multe ori, o poezie datată, care-și târăște agonia prin docte teze de doctorat și care nu mai stârnește astăzi decât mefiență ori zâmbetul complezent de banc vechi. Virtuozi, dar pe cine seduc obiectele perfecte? Inocențele spectaculare ale textelor lui Cărtărescu sau scenariile destul de previzibile ale lui Florin Iaru, schematismul adeseori tautologic al lui Bogdan Ghiu sau ludicul lui Al. Mușina pierd din vedere – ca mulți alții, chiar din generațiile mai noi – faptul că literatura trebuie să-și treacă gâtul mai ales prin universalii. Dacă supraviețuiește acestei probe – să rămână umană și acut contemporană, chiar când timpul o pedepsește -, abia atunci vorbim despre valoare. Tot restul este talent: în fiecare clasă există un premiant, ba chiar există și clase foarte bune, în care, la capătul anului școlar, se numără mai mulți premianți; și, tot în fiecare clasă, există cel puțin unul care face pe nebunul, preocupându-se de orice altceva i-ar interesa pe vânătorii de note. În clasa de poezie optzecistă, un astfel de elev este Adrian Alui Gheorghe. Când lunediștii se dădeau peste cap să toarne spirite și să practice jocuri (ieftine) de cuvinte, când se întreceau în (destul de) abrazive ironii, prin alte părți – nu destul de provinciale cât să le înghită uitarea – poezia era excavată din filoane mai adânci. Cum se găsește orice materie rară. Citește în continuare →
Al. CISTELECAN – Oile negre echinoxiste (sezonul I, episodul I)
Luați în masă – în calitatea lor de categorie literară – și văzuți mai de departe, echinoxiștii sunt oameni de bună-cuviință imaginativă, mulți dintre ei chiar cu destulă politețe imaginativă și cu un evident frîu de bun-simț. Nu sar calul și nu se aruncă în vîltori fantasmatice și nici nu dezlănțuie imaginarul ca pe o viitură fatală care se prăvălește necontrolat în pagină. O poetică a temperanței imaginative ține poemele în echilibru între notație, reflecție și fantezie, colaborînd toate în măsură egală la o construcție – totdeauna articulată, nu lăsată de izbeliște sau vraiște. O economie a sensului dirijează farmaceutic aceste componente, indiferent de temperament (fie el melancolic ori impulsiv). Se vede întotdeauna că există un arhitect al semnificațiilor care nu lasă lucrurile să deraieze primejdios, ci doar cu măsură utilă. Citește în continuare →
Lectură, cititor, carte (8/8): Nicolae Coande, Mariana Gorczyca, Luminița Urs, Paul Aretzu și Simona-Grazia Dima
Nicolae COANDE
A citi e un act liber de credinţă
Musai să fie o seducţie a lecturii, altfel am cădea în plasa ei? Citim pentru că suntem transportaţi cu viteze supersonice în locuri unice, fără ca prin asta să ieşim din noi. Un fel de transă, însoţită de o telepatie care activează întreg ansamblul numit trup şi suflet uman, un unic supersalt în propria minte şi imaginaţie potenţate la puterea a o mie de sori. Cald, cald – şi totuşi atât de uman. Fiind ea feminină, lectura e poftită de toţi cei cu simţuri solare: promite briza răcoritoare şi calmul pe care doar miezul torid al furtunii îl poate da. Avem alchimia transmutaţională a plăcerii, care activează datoria de a fi în alterspaţiul nostru, în ceva ce este mai mult decât noi şi, totuşi, din noi emană. Suntem îndrăgostiţi de noi când citim, de mâna care răsfoieşte cartea, o femeie şi ea, şi de şansa de a ne dovedi… bărbaţi până la capăt. Nu vreau atingerea rece a arhivarului, ci blândeţea răspunsului pe care pagina de hârtie ajunsă la mine cu scris o răstoarnă cu delicateţe în simţurile mele. Căci suntem inundaţi de ceva care ne răcoreşte simţurile în alertă şi ne prilejuieşte desfătări pe care şi mintea vrea să le priceapă. Suntem răpuşi în duhul lecturii – şi nu protestăm: singurul arest care nu ne este ostil. Stranietatea şi neajunsul de a nu fi unici ne cheamă la prospectarea celuilalt, prin antenele scrisului său în care ghicim latenţe care ne pot scăpa. Nu încetăm să ne mărim rezervele de frumuseţe, pentru că cele de disperare sunt deja uriaşe. Dar, probabil, ştiţi asta. Citește în continuare →
Lectură, cititor, carte (7/8): Vasile Baghiu, Adrian G. Romila, Emanuela Ilie, Marius Miheț și Andrei Moldovan
Vasile BAGHIU
Cititorul implicat
Odată prins în plasa plăcerii de a citi, omul nu mai are scăpare, pentru că lectura este ca un drog. Şi este foarte bine aşa. Important este momentul declanşator, care trebuie să se întâmple în copilărie de preferat, dar e bine şi mai târziu. E important ca părinţii să încerce să-şi influenţeze copiii în acest sens, fără să-i oblige, totuşi, nici să citească în general, nici să citească anumite cărţi. E important să facă în aşa fel încât să existe cărţi bune prin preajma lor, dar să nu forţeze în nici un fel nota. Copiii trebuie să ajungă să descopere singuri şi în mod firesc această plăcere a cititului, care este una dintre cele mai acaparatoare. Dacă unui copil nu-i place o anumită carte, atunci să sperăm că îi va plăcea alta. Este nevoie de un fel de artă a influenţei, care înseamnă, pentru părinţi, să obişnuiască să citească în casă mai întâi ei înşişi în fiecare zi cărţi, în aşa fel încât să fie văzuţi de copii, pentru că – se ştie – copiii îi imită pe adulţi. De asemenea, cumpăratul cărţilor şi îmbogăţirea bibliotecii casei poate fi de mare folos în acest sens. Apoi ar mai trebui ca părinţii să comunice cu copiii, să le vorbească despre cărţi, despre valori, despre idei, dar nu foarte serios, ci mai mult aşa, ca în glumă. Uneori şi serios, fireşte, dar cu mare grijă, oricum, pentru naturaleţea şi firescul dialogului. Lectura este asociată cu confortul, care este unul din ingredientele prin care ne seduce, dar ea urmează şi firul unei motivaţii interioare puternice, al unei dorinţe adevărate de cunoaştere şi de dezvoltare personală. În fine, evaziune, evadare din lumea proprie, atenuarea sentimentului de singurătate, încredere, cunoaştere, plăcerea simplă de a intra în mintea şi gândirea altcuiva, ale autorului, iată alte câteva ingrediente. Citește în continuare →
Lectură, cititor, carte (6/8): Gheorghe Glodeanu, Leo Butnaru, Dora Pavel, Călin Vlasie și Marian Victor Buciu
Gheorghe GLODEANU
Despre magia lecturii
revistavatra.org 