Categorie / Cronică literară

de VATRA

Țintă fixă: Sașa Zare

Teona Farmatu

O narațiune legitimatoare queer-feministă

Nu o dată am reflectat asupra politicilor de gen în literatura română, cu atât mai mult atunci când m-am oprit asupra douămiiștilor, care păreau că au o conștiință destul de pregnantă asupra sexualității feminine și masculine, asupra misoginismului sau asupra convențiilor sociale privind femeia și bărbatul. În fond, doar Elena Vlădăreanu și-a consolidat proiectul feminist militant, angajat sociopolitic, pe care îl începuse mai degrabă exhibiționist decât conștientizat la începutul anilor 2000. Despre homosexualitate, queer, queerness nici nu prea putea fi vorba atunci. Nu e de minimalizat, desigur, deschiderea și radicalitatea douămiiștilor, însă ce vreau să subliniez este alura încă masculinizată, cu rădăcini în patriarhat, a douămiismului. Nici mai târziu literatura nu stă foarte diferit. Într-adevăr, în poezie, apare Floarea de menghină (2008) a Svetlanei Cârstean, iar, în proză, abia în deceniul al doilea, Interior zero (2016) de Lavinia Braniște. În cazul ambelor există reflecții asupra ambiguităților de gen și asupra felului în care e privită femeia. Evident, Soldații. Poveste din Ferentari (2017) a lui Adrian Schiop e prin excelență romanul relației gay și a dublei marginalități. Era mai mult decât așteptat să avem și un roman despre o relație homosexuală dintre două femei.

Citește în continuare →
de VATRA

Andra Gălan – Subiectul plasmatic Mihail Sebastian

Se constată în ultimii ani apariția în câmpul cultural românesc a unor lucrări centrate pe biografia scriitorilor și a artiștilor români atât în cadrul editurii Polirom, prin seria Biografiilor romanțate, în care destinul unui scriitor e folosit ca materie primă pentru ficțiune, cât și în cadrul editurii Humanitas, prin studiile pseudoistorice ale Tatianei Niculescu. La baza recuperării punctelor nodale ale vieții lor se află demitizarea și dorința de ancorare a scriitorilor în orizontul cititorului și anularea barierei perimate dintre autor și public. 

Citește în continuare →
de VATRA

Senida Poenariu – Când Kiwi își ia zborul…

Preocuparea lui Marius Chivu pentru proza scurtă și pentru modulațiile acesteia este una susținută, pe termen lung, atât din calitatea de autor, cât și din cea de editor. Amintesc Best of proză scurtă a anilor 2000 (2013), Sfârșit de sezon (2014), cele două antologii Kiwi (2021/2022) și, desigur, activitatea din cadrul revistei de proză scurtă Iocan, alături de Florin Iaru și Cristian Teodorescu. Pentru Marius Chivu, proza scurtă nu este un simplu exercițiu de formare a flerului de prozator, un „antrenament înaintea marii curse”, ci este „o cursă de viteză dificilă și spectaculoasă”, observație probabil justă, acuitatea și penetranța necesare concentrării în spațiile limitate fiind mai degrabă o probă/dovadă a experienței decât a începuturilor.

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Goldiș – Conștiințe bătătorite

O mică pasă de cititor capricios m-a separat, de aproape trei ani de la apariție, de romanul lui Bogdan Coșa, Cât de aproape sunt ploile reci*: știam că e un roman cu imaginar situat în mediul rural și mai știam – din cărțile anterioare sau din alte bucăți de proză publicate – că dacă Bogdan Coșa scrie o carte rurală, își va asuma imersiunea în universul ei până la capăt, fără fasoane intelectualiste sau falsificări livrești. M-am lăsat în voia acestei pase cu riscul că greșesc, dar cu promisiunea că voi reveni la un moment dat asupra restanței.

Citește în continuare →
de VATRA

Al. Cistelecan – Un diplomat al Universității Patmos

Teodor Dună face parte din artileria grea a douămiiștilor, din micul (tot mai mic) grup al poeților pentru care realul devine spontan fantasmatic iar fantasmaticele – reale, ba chiar și realiste. Erupția imaginativă alimentează în rafale electricitatea vizionară a poemelor iar administrarea ei ritualică, pe suporturi epice, mută vedeniile catastrofice în parabole cu pulberea existențială gata aprinsă. Dumitru Chioaru a zis despre poezia lui (în Noi developări în perspectivă, Limes, 2010, p. 107) că e „un continuu recviem” iar Octavian Soviany, cam tot pe-atunci, l-a calificat (în Cinci decenii de experimentalism, II, Casa de pariuri literare, 2011, p. 169) drept „cel mai apocaliptic” dintre douămiiști. Așa a fost, așa a rămas. Diploma de Patmos l-a acreditat definitiv ca reporter de agonii și martor la escaton.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Periferia ostentativă, un manifest

Cu un discurs al ornamentelor stridente, debutul lui alexandru adam din stilizări, ap. n-are cum să fie unul comod și nici nu vrea asta, ba dimpotrivă. E aici o poezie lipsită de eleganță și belicoasă în toată regula, care se construiește gradual, de la particular – ce înseamnă să fii gay, iar experiența personală a lui alexandru adam recuperează, în sensul ăsta, în detalii clare, un „tablou” extrem de expresiv –, la general, sau, mai bine, zis, teoretic, într-un final al plachetei de o maturitate neașteptată pentru un debutant.

Citește în continuare →
de VATRA

Țintă fixă: Gabriela Adameșteanu, „Voci la distanță”

Cristina Timar 

Sacul întunecat al memoriei

Nu am încă o evidență a cărților inspirate din istoria noastră foarte recentă, având ca referință pandemia, dar cu siguranță ele vor continua să apară. Deși, paradoxal, cel puțin la nivel de presă audio-vizuală, e un subiect deja epuizat, aproape complet dispărut după izbucnirea războiului din Ucraina, pentru un scriitor veritabil de-abia acum se pot lua distanțarea și detașarea necesare pentru a scrie și a-l face inteligibil, mai întâi pentru sine, apoi pentru ceilalți. Că a fost o criză majoră, care ne-a afectat profund în cei doi ani și ale cărei efecte vor mai continua să apară în următorii, nu mai e un secret pentru nimeni. Că, din nou, realitatea bate ficțiunea și e mai surprinzătoare decât și-o poate imagina scriitorul, nu mai e o surpriză. Totuși, scriitorului îi rămâne posibilitatea de  a surprinde prin felul în care integrează aceste date ale realului în universul său ficțional, luminând una sau alta din fațetele realului. Este exact metoda de lucru a Gabrielei Adameșteanu din ultimul său roman, Voci la distanță. Ia un eveniment de cea mai acută actualitate și-l folosește ca pe un reflector care se oprește asupra unui singur personaj la început, pentru ca apoi raza sa de acțiune să se extindă, să capete amplitudine și să lumineze o felie destul de consistentă de istorie. Istorie individuală, istorie familială, istorie colectivă – iată cele trei dimensiuni pe care romanciera le împletește din nou în ochiurile plasei sale romanești.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Compartimentarea traumei

Din ploaia de debuturi apărute recent la OMG Publishing vine și cel al Cristinei Alexandrescu, care scrie un volum în care mizează pe expunere și intimitate în traseul lui razant (vorbim de-o plachetă subțire, de 51 de pagini) prin teritoriile anxioase pe care le explorează (a se remarca, apropo de traseu, coperta și, în general, componenta vizuală a cărții – textele sunt însoțite de ilustrații ale Irinei Moroșan –, cu un aer contemporan, care amintește puțin de volumul Cătălinei Stanislav, ca ținută generală). Din start, odată cu primele texte, devine clar că în Cât mai departe de tot ce cunosc avem de-a face cu o poezie a fragilității, una care abordează aspecte ce țin de corporalitate, cu anxietățile la vedere și traume personale mai mult sau mai puțin „deconspirate” (grație unei biografii personale destul de difuze, punctată fără prea mult caz, mai mult insinuată), pe care încearcă să le filtreze din prisma unui newly discovered romance, în cele mai multe cazuri.

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Goldiș – Și literatură, și manifest

Unul dintre cele mai remarcabile romane din ultima perioadă a apărut anul acesta la Editura Fractalia și e semnat de Sașa Zara. Dezrădăcinare * are peste 400 de pagini (scris mic) și se citește cu interes de la un capăt până la altul datorită acuității extraordinare a scrisului autoarei, o acuitate greu de precizat dacă vrei să ocolești cu orice preț recuzita de termeni clasici precum „talent”, „profunzime”, „vizionarism”.

Citește în continuare →
de VATRA

Al. Cistelecan – Revelația simplității și efectele ei

Mai sînt poeți cu temperament clasic pînă și-n zilele noastre devenite nu doar post-moderniste, ci și post-umaniste. Un asemenea temperament îi duce, încetul cu încetul, la asumarea reflexivității ca existență și la transformarea contemplației în acțiune. E un mod de a intra într-o vîrstă apolinică definitivă, unde toate tulburările au un cifru de seninătate. Markó Béla n-a participat, ca poet, la multe sindrofii dionisiace, dar nici nu s-a dat înapoi de la vertijul activist. Două bune decenii a fost printre protagoniștii vieții noastre politice, încărcîndu-se de demnități și răspunderi și ducînd bătălii interminabile. Pe bună dreptate, poezia lui a devenit, în compensație, contemplativă și reflexivă. E și modalitatea vizionară care se potrivește cel mai bine cu temperanța lui și cu nostalgia echilibrului – deopotrivă lăuntric și social. Clasicitatea ca mod de a fi va fi fost poate anterioară clasicității ca mod de a scrie și-i poate cauza ei eficientă. Dar la clasicitatea din urmă poetul a ajuns doar după ce a avut revelația simplității, a poeziei de acces direct.

Citește în continuare →