Marian Ilea – Primul caz de Covid din Desiştea

În cimitirul bisericii din Deal e adunată lumea din Desiştea. E 16 decembrie, anul 2020. Ştefan Indrei e în sicriu. Mort. „L-o adus de la corhazu’ din Vişeu”, zice frate-so, Găvrilă Indrei. „Ştefan o fo’ mai mare ca mine cu doi ai, io am optzăci şi unu”, mai zice Găvrilă Indrei. Nu-l ascultă nimeni. Babele din Desiştea tac, încruntate.

„O stat sîngur în casa din Deal pe care-o are-n Desiștea. Zăce ai de singurătate fără Agripă, muierea lui. O sunat-o amu’-s două săptămîni, la ceasurile trii de dimineaţă. I-o zîs: ‘Agripă, îi gata. Cheamă Salvarea şi hai şi tu cu iè, să-ţi dau banii de-nmormîntare, că mă sufocă Covidu’ ăsta de-amu’”, mai zice Găvrilă Indrei.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Radicalizarea calculată

Un fel de fast & furious sentimental scrie Alexia Ema Burneci, într-un debut care se consumă între elanul și febrilitatea licențioase și tușele identitare melancolice (mai rare, e drept), sau măcar dark. Cu ochii la steaua Kajam e un volum în care biografia supurează la tot pasul – dispariția figurii masculine, sau provocările maternității de una singură sunt doar cele mai evidente – și redirecționează discursul intenționat vulgar, poza rebelă, nu de puține ori în irizare melancolică, care funcționează sub forma unor pasteluri urbane cu o notă serioasă.

Citește în continuare →

Călin Crăciun – Poetul și mema

Și de nu mai scrie nimic de băgat în seamă de aici înainte, cred că Lucian Brad poate rămâne un nume de neevitat când se vorbește de poezia momentului. Un indiciu în acest sens este tocmai faptul că prin volumul său de debut, Un om mai important decât oamenii*, a cam pus în dificultate critica literară, căci, deși sunt destule voci care s-au exprimat în legătură cu volumul, au făcut-o pe fugă, evaziv, sesizându-i noutatea, stranietatea, curajul sau asumarea riscului, experimentalismul, siajul postumanist și postironic ori racordarea la spiritul generației.

Citește în continuare →

Ovidiu Moceanu – Suflete pereche

Sărbătorile au trecut ca un vis. În fiecare zi trebuia să fiu foarte atent ca nu cumva să nu o recunosc pe Irina. Semăna leit cu cele două surori ale ei gemene. Mi-am fixat câteva semne, dar dispăreau ca prin farmec a doua zi. Am stârnit, totuși, de câteva ori râsul fetelor, fiindcă le-am confundat pe gemene. Pe Irina aș fi recunoscut-o și dintr-o mie de surori gemene, după privirea ei inconfundabilă, zâmbetul abia perceptibil care îi însoțea cuvintele. Cele două vizite nocturne ale gemenelor m-au tulburat enorm și, de fapt, au hotărât plecarea mea mai repede decât aș fi dorit sau decât se aștepta Irina. Nu am înțeles de ce Irina le-a trimis noaptea la mine.

— Tu ai făcut lucrul acesta?! am întrebat-o înainte de plecare.

Citește în continuare →

Petru Cimpoeșu – Fumatul e singura ta plăcere?

În urmă cu niște ani, la puțină vreme după ce România fusese primită în Uniunea Europeană. E bine să ne amintim din când în când. România nu a aderat la Uniunea Europeană, ci a fost primită, cam în silă. Cum ai primi în vizită niște rude venite de la țară, ca să facă duș în vila ta de pe bulevardul Dacia, fiindcă la ei în sat nu au apă caldă. Și în niște condiții despre care e mai bine să nu ne amintim. Petrom, BCR, dacă înțelegi ce vreau să spun.

Citește în continuare →

Gabriela Adameșteanu – The winner takes it all (III)

Nici măcar nu-s convinsă că-n seara aia mi-am dat seama care dintre cei trei de la masă era Nicu, fiindcă l-am zărit doar prin fereastra restaurantului. Mai bine l-a văzut Andu, care își făcuse drum pe terasă, chipurile căutând  toaleta. I s-a părut cunoscută tipa care era cu ei, dar n-a știut de unde s-o ia.

„Poate să fi fost Nadia…”, i-a spus doctorului Tatarcan, când ăsta a apărut peste vreo două zile.

Nu știu dacă ți-am spus că Tatarcan dăduse o raită prin Deltă cu ai lui. Cel  puțin așa ne-a zis când s-a-ntors, și poate să fi fost adevărat, fiindcă ne-a făcut cinste cu un sturion delicios, dinafara meniului, adus, spunea el, în gheață de la Murighiol.

Andu, însă, cu scenariile lui, susținea că Tatarcan  fusesesfătuit să facă o excursie, tocmai atunci, ca nu cumva să se întindă la băutură cu Nicu, în hotelul plin de străini. Poate și de jurnaliști răuvoitori, obsesia Lor.

Citește în continuare →

Magda Cârneci – Dorul de sine

La mijlocul zilei, în furia de cascadă a orașului

   pe un trotuar plin de lume

Să te surprindă senzația bruscă de lipsă, de dor –

   ca și cum te-ar cuprinde o foame bizară, care nu vrea mâncare

ai suferi de o sete teribilă, care nu vrea lichide

   ca și cum ți-ai aminti de o pierdere, dar nu e vorba de cineva

ci de ceva prețios care te-a părăsit cândva, nu știi ce, nu știi când

și-ți lipsește

Citește în continuare →