Autor / VATRA

de VATRA

Ion Mureșan – Apocalipsa

Nu ştiu dacă este alt verset din Biblie pe marginea căruia să fi curs mai multă cerneală decât versetul 18 capitolul 13 din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul. Până şi faptul că e vorba de Capitolul 13 a fost comentat în fel şi chip. Versetul sună aşa, în traducerea mitropolitului Bartolomeu: „Aici e înţelepciunea, cine are pricepere să socotească numărul Fiarei; căci e număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase.”

Nu cred că mai e cazul să spun cuiva, astăzi şi copiii ştiu de pe Internet, că Fiara e răul suprem, e Antichristul. Destul să adaug că anul de naştere al Fiarei a fost calculat în fel şi chip de-a lungul vremii. Nu a scăpat nici o zi de 6 a lunii a şasea, adică iunie, din anii care au avut  terminaţia în 6 ca să nu fie declarate anul, luna, ziua şi ora cele afurisite. Pe calculul acesta a crescut o întreagă literatură, numită escatologică, adică dedicată sfârșitului lumii și accesibilă doar inițiaților.

Citește în continuare →
de VATRA

Petru Cimpoeșu – Interludii (V)

Încerc să-i explic lui Vorel, iar el nu înțelege – sau se preface atât de bine, pentru că își dă seama că nici eu nu înțeleg – mă întrerupe mereu, de fapt îmi obstrucționează ideile, îmi pune atâtea întrebări inutile încât în cele din urmă nu mai înțelegem niciunul despre ce vorbim, iar eu mă enervez și tac. Tace și el o vreme, până când apreciază că mi-a trecut supărarea, apoi găsește o întrebare așa-zis naivă, pe care și-o pune sieși, cu aerul că se întreabă cât o fi ora.

– Când a spart oul de găină, înainte sau după ce a căzut din vișin?

Citește în continuare →
de VATRA

Andrei Vornicu – Drumul spre neutralitarism începe cu un tușit

Degeaba Ministrul Culturii e al doilea om în imperiu dacă fiica lui își cască gura și declară cu senină „impertinență“ că Împăratul tușește la Parada Sănătății. Forțele de ordine îi iau pe sus și-i bagă la izolare într-o cameră de nu se știe unde. Fetița (Silvana Negruțiu), luată la rost de părinți (Viorel Cojanu și Mihaela Rădescu), își susține cauza cu înverșunare și nicicum nu acceptă că doar i s-ar fi părut că l-a auzit pe Împărat tușind, când acesta mai că nu-și scuipa plămânii. În împărăția lor nimeni nu e bolnav, cu atât mai puțin Împăratul. Iar dacă Împăratul s-ar îmbolnăvi, ar rezulta în mod fatal că toți ceilalți cetățeni de rând ar fi cât se poate de vulnerabili, de muritori și de insignifianți, și s-ar alege praful de societatea lor ideală.

Citește în continuare →
de VATRA

Sorin Alexandrescu – schiță de portret (V)

Alexandru MATEI

Sorin Alexandrescu, prin Tudor Vianu

     În 1938, cel mai cunoscut critic literar român, cel mai spectaculos, George Călinescu ține un curs despre poezie la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Vorbim despre perioada în care Paul Valéry preda poetica la Collège de France, dar, la fel de bine, despre mijlocul unui moment apăsător al tensiunilor ideologice și politice din Europa, care precedă al Doilea Război Mondial. Tudor Vianu publicase în 1937 un volum intitulat Filosofie și poezie, iar în 1942 are să publice Introducere în teoria valorilor. În 1958, în timp ce epoca stalinistă din România, devenită republică populară, nu se sfârșise încă, Vianu revine asupra acestei perioade a vieții sale intelectuale. Își amintește că, în timpul Congresului de filosofie de la Paris din 1937 (Congresul ”Descartes”), prezentase studiul intitulat Origine și validitate a valorilor, „în care punctul de vedere psihologic nu era abandonat”, în care se baza pe fenomenologia conștiinței a lui Franz Brentano. Adaugă: „scriam într-un stil fenomenologic, căutând esențialul”1. Știind că scria o „istorie a ideii de geniu” când a murit, în 1964, avem o imagine foarte succintă, dar destul de exactă, a felului în care Vianu „rezista prin cultură”, în vremurile tulburi în care i-a fost dat să trăiască.

Citește în continuare →
de VATRA

Sorin Alexandrescu – schiță de portret (IV)

Marian Victor BUCIU

Prin(tre) Eliade şi Cioran

Sorin Alexandrescu revizitează şi revizuieşte modernitatea în primul rând ori mai ales prin Eliade şi Cioran. În Privind înapoi, modernitatea, 1999, secţiunea Eliade include şase texte (de trei ori cât pentru Cioran) de dimensiuni variabile, depăşind o sută de pagini. Ar putea da o monografie, cu viaţă şi operă. Se rezumă la aceste fragmente aproape sau chiar de-a dreptul ocazionale. Cât şi cum l-a citit nepotul vrednic pe unchiul celebru, fratele mamei sale, fără a face fie şi vreo aluzie la înrudirea lor de sânge? (Dar pe aceea de spirit o justifică elogios în totalitate!)1.

Citește în continuare →
de VATRA

Sorin Alexandrescu – schiță de portret (III)

Marian POPESCU

Patru „acte” cu Sorin. Rememorări

Actul I. Eram la Amsterdam, la Institutul olandez de Teatru, împreună cu colegi din tot Estul. Finalizam un proiect de cercetare privind Teatrul și Disidența în timpul Războiului rece. Fiecare făcusem, în prealabil, o cercetare, o investigație de țară, toate urmând să fie reunite într-o publicație. Era 1995 și fuseserăm invitați să ne spunem „istoriile”. Câțiva am fost rugați să apărem și în evenimente separate, dedicate unui subiect special. În cazul meu: Lucian Pintilie și interzicerea Revizorului. La finalul mini-conferinței mele, un domn înalt s-a apropiat de mine, am făcut cunoștință. Era Sorin Alexandrescu. Studiasem ce publicase în România, în studiile mele de la Filologie unde el fusese profesor până la plecarea pentru lectoratul de la Universitatea din Amsterdam. Soția lui, Liliana, era cercetătoare, autoare de studii competente pe domeniul spectacolului teatral. Conversația s-a legat firesc.

Citește în continuare →
de VATRA

Sorin Alexandrescu – schiță de portret (II)

Ana BLANDIANA

Căderea în sus

Una dintre întrebările care timp de decenii mi s-au pus atât în ţară cât şi  în străinătate, atât înainte de 89 cât şi după,a fost: De ce nu am ales libertatea?  De ce nu am rămas în străinătate? De ce nu am optat pentru exil? Şi, deşi eu însămi nu mi-am pus niciodată problema acestei opţiuni, întrebarea m-a obsedat nu sub forma îndoielii,ci a curiozităţii („cum ar fi fost dacă?”), iar obsesia m-a făcut să mă simt înrudită, într-un mod aproape patetic, cu cei care de-a lungul secolului trecut, înainte sau după război, au decis să-şi părăsească ţara, fără garanţia că se vor putea întoarce vreodată acasă. Pentru că accentul existenţial al noţiunii de exil nu se pune pe acţiunea de a pleca, ci pe imposibilitatea acţiunii de a te  întoarce. Printre cele mai sfâşietoare momente pe care le-am trăit în viaţă au fost cele în care – întorcându-mă acasă după  participarea la un festival de poezie la care ajunsesem aproape prin absurd –  am fost condusă la gară de prieteni din exil, de care m-am despărţit plângând, şi eu şi ei, nu numai pentru că nu ştiam dacă ne vom mai revedea vreodată, ci şi pentru că lor le era milă de mine că mă întorc şi mie mi-era milă de ei că n-o pot face.

Citește în continuare →
de VATRA

Sorin Alexandrescu – schiţă de portret (I)

Argument

Una dintre personalităţile emblematice ale timpului nostru, Sorin Alexandrescu, se distinge, în peisajul paradoxal al culturii noastre, ca un intelectual care a trăit cu fervoare experienţa profesoratului universitar, a exilului, a structuralismului şi a acţiunii civice, căutând să-şi explice limitele şi beneficiile propriilor rădăcini, într-o atitudine de severă, fermă şi dezinhibată libertate de gândire şi rostire. Criticul evaluează cu obiectivitate realităţile româneşti, semnalând deficienţe, complexe şi aptitudini nefructificate, mai ales în Paradoxul român, în care e rezumată condiţia noastră marcată de marginalitate, de presiuni şi de influenţe diverse, dar şi de pulsiuni contradictorii între hegemonia autohtonismului şi tentaţia sincronizării cu valorile europene („Românii au trebuit să trăiască şi să creeze în spaţiul îngust rămas liber între state şi culturi puternice, uneori opresive”).

Citește în continuare →