Autor / VATRA
Petru Cimpoeșu – Am fost în cel mai nasol oraș din Anglia
La un moment dat, era cât pe ce să ajung actor. Pe la jumătatea anilor ’70, eram în Ploiești, student la Institutul de Petrol și Gaze, iar una din sălile noastre de curs funcționa la Palatul Culturii. Și am văzut un afiș acolo, cum că se organizează un curs de actorie condus de actori de la Teatrul de Stat. Nu te primea oricum, trebuia să dai mai întâi un examen. Pentru acel examen am pregătit o recitare din „Surâsul Hiroșimei”, de Eugen Jebeleanu.
Ca un pumnal ce sfâșie o piele,
un avion alunecă pe cer. Citește în continuare →
Ana Blandiana – „Cea mai grea noapte din viaţă”
Când, acuzând conducerea International PEN de elitism și încălcare a drepturilor omului, unul dintre vorbitori a propus un vot imediat pentru mutarea sediului organizației de la Londra la Tokio, am realizat că pledoaria pentru limba spaniolă nu fusese decât un mijloc de captatio benevolentiae și că lucrurile se legau între ele și căpătau sens. Numeroasele centre de limbă spaniolă din America de Sud, prezente la congresul de la Guadalajara, flatate de propunerea celei de a treia limbi oficiale, chiar dacă nu se putea realiza, urmau să voteze pentru mutarea International PEN de la englezii care se opuseseră propunerii la japonezul care o făcuse. Ceea ce se petrecea era atât de sfruntat și de sfidător încât era imposibil să excluzi premeditarea, iar, odată acceptată, premeditarea nu putea fi expresia unei simple lupte pentru putere sau a ciocnirii unor ambiții, a unor orgolii. Și atunci despre ce era vorba? Citește în continuare →
Emilian Galaicu-Păun – Tânărul. Parca
Din fereastra mea de la cămin se vedea, la o azvârlitură de băţ,
falnic, turnul Ostankino – ditamai ţurţur la streaşina Rusiei, tot o
„închisoare-a popoarelor”, însă cu gratii din ce în ce mai transparente –,
despre care, în trecere, Cioclea spunea: „Au şi ruşii o sculă erectă, şi aia
de beton!” (pentru mine, un ac de pick-up mai degrabă, şi Moscova –
cu Садовое şi, pe centură, БольшоеКольцо – un vinil de la firma «Мелодия»)
Gorby tocmai schimba, ferm convins c-o întoarce doar, placa.
Şi încă puteai să-ţi mar-
quez*-i poemele: „Made in USSR”.
Andrei Vornicu – Poem
Zăpada roșie de altădată
Când eram copil, în prag de Crăciun
porcii erau tăiați în spatele blocului
Am stat în mai multe blocuri, dar peste tot
povestea era aceeași
Dintr-o dată, un urlet prelung îmi sfredelea timpanele
și răsuna și răsuna și răsuna
în varii modulații, în varii intensități și înălțimi
Vatra nr. 3-4/2019
Senida Poenariu – Lomografiile unei existențe
Fără excepție, volumele de poeme ale Ioanei Nicolaie se modulează în jurul unui apex tematic care, prin ostentația cu care irupe, obnubilează țesăturile de filigran, reticulare, cu care poeta oferă consistență versurilor sale. Ioana Nicolaie preferă temele mari ale literaturii – dragostea, moartea, singurătatea, copilăria, boala, trecutul, și, deși nu am greși dacă asociem fiecărui volum începând cu Poză retușată (2000) până la Autoimun (2013) câte o etichetă din această gamă, perspectiva hermeneutică nu ar fi una tocmai adecvată. În mod remarcabil, volumele Ioanei Nicolaie nu tratează izolat temele menționate, ci au ambiția să reconstruiască, în totalitatea ei, existența unei ființe profund singure și însingurate. „Migrenele inimii” ale celei „în toate decentă” din Poză retușată, „restaurarea copilăriei” din Nordul, biografia etajată pe partiturile mai multor voci din Credința, și, în cele din urmă, marea întâlnire cu boala din Autoimun creează portretul în sepia al unei vieți, al I-o-a-n-e-i. Citește în continuare →
Cornel Moraru – Romulus Guga 80. Gardienii minții
Romulus Guga nu exagera prea mult când afirma, într-un interviu, că anul 1970, când a apărut Nebunul și floarea (premiat de Uniunea Scriitorilor împreună cu Absenții lui Augustin Buzura), a fost „un an al romanului”. De fapt, se poate vorbi de o adevărată explozie a romanului românesc în acea perioadă. Într-un interval de mai puțin de două decenii s-au publicat, conform unei statistici, peste o mie de romane, într-un tiraj cumulat de 20-30 de ori mai mare decât în toată perioada interbelică (un reper la care ne raportăm adesea). Formula epică a „obsedantului deceniu”, găsită inspirat de Marin Preda, a fost de la început o rețetă de succes. Recuperarea trecutului, mai ales a trecutului imediat, în spiritul adevărului era în sine o idee curajoasă (se voia o critică mascată a prezentului). Dar ambiția de a concura istoria și sociologia s-a izbit curând de o dificultate insurmontabilă. Se știe că Procopie din Cesareea, celebrul istoric bizantin, a publicat o istorie oficială în timpul vieții, lăsând însă „la sertar” pentru posteritate și o istorie secretă (adevărata istorie). Citește în continuare →
Iulian Boldea – Stenogramele neantului
Poezia Magdei Cârneci (Hipermateria, 1980, O tăcere asurzitoare, 1985, Haosmos, 1992, Poeme politice, 2000, Poeme TRANS, 2012) a fost percepută sub specia inteligenţei (I. B. Lefter), a experimentului (Andreea Deciu), sau a „romantismului profetic” (Andrei Bodiu). Fireşte, aceste caracterizări, ca şi altele care au fost produse de-a lungul timpului, sunt relative. Situată „la întâlnirea dintre cotidian şi etern” (Mircea A. Diaconu), poezia Magdei Cârneci este expresia unor stări liminare, prin care un real cu suprafeţe şi aparenţe denaturate, alienante este comprimat în expresie lirică tensionată, de reală forţă expresivă şi simbolică. Citește în continuare →
Mircea Pora – Petras…
