Autor / VATRA

de VATRA

Călin Crăciun – Poezia ca o condiție a supraviețuirii umanului

În 2022 Gabriela Feceoru iese la rampă cu două volume noi, Aștept primăvara și vine – Dragoș1 și vax2, care se adaugă debutului3 și celui care, în 2019, i-a consolidat statutul de poetă4. Deși sunt două volume distincte, ele par, împreună cu cele anterioare, părți, tomuri, ale unui demers liric unitar, dincolo de particularitățile fiecăruia, căci substanța de bază din care sunt construite toate este o mixtură de feminism, traumă și deopotrivă speranță de depășire a abandonului, a deziluzionării erotice și a conștientizării inerțiilor mentalității retrograde și a proastei alcătuiri a societății. E o poetică unitară a angajării de esență ideologică, în sensul aderenței față de direcția progresistă, când cu stridența militantismului, când cu forța mai subtilă și mai eficace – aș crede – a căutării frecvenței empatiei. Vocea lirică suferă mai ales din cauza abandonului, privațiunilor, a nedreptății încetățenite aplicate femeii și a înjosirii ei, ca reflex al manifestării unei concepții anacronice asupra feminității. Este o direcție pe care și-o revendică stângismul pe care-l numesc acum în grabă intelectualist (mult diferit, la noi cel puțin, de cel autoproclamat ca atare și manifestat artificios în concretețea planului politic și administrativ).

Citește în continuare →
de VATRA

Senida Poenariu – De la ego la ego

După lectura romanului Alinei Nelega, un nor în formă de cămilă1, „narațiune surprinzătoare, al cărei ritm alert te ține prizonier” (Carmen Mușat), cititorul, năucit de suita dramatică, dar și profund problematiza(n)tă, desfășurată în mare forță prin fața lui, se va întreba, invariabil, la ce a asistat sau, mai pe șleau, „ce-a fost asta?”.

Răspunsul simplu ar fi: o rescriere după rețetar postmodern (hipertextualitate, metatextualitate, intertextualitate ș.a.) a lui Shakespeare, mai precis a „monumentului” Hamlet. Nimic nou în sine până aici, ba dimpotrivă, se poate spune că moda rescrierilor, a literaturii de gradul al doilea, a cam trecut.

Citește în continuare →
de VATRA

Al. Cistelecan – Dialogul Șerban-Tudoran

Dacă n-ar fi singurul care face asta, aș putea zice liniștit despre Robert Șerban că e printre puținii oameni de televiziune care izbutesc să facă interesante și atractive până și emisiunile literare. De la natură acestea sunt eminent plicticoase – indiferent de protagoniști – și pledează pentru schimbarea imediată a canalului. Nu e cazul celor realizate de Robert, care – e o simplă propunere – ar trebui mutat la o televiziune de centru, deși nișa în care e prins are și ea ceva spectatori, dar nu cât să se sperie lumea. Printre cele mai bune idei ale sale (multe-s așa, dar unele-s doar bune) trebuie pusă și inițiativa de a-l intervieva pe Dorin Tudoran. Că și lui i se va fi părut una dintre cele mai bune se vede din faptul că dialogul ocazional, prilejuit de ediția din 2020 a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, s-a transformat într-un dialog ce amenința să devină interminabil dacă n-ar fi trebuit întrerupt pentru a-l transforma într-o carte – Numai copilăria e glorioasă, Robert Șerban în dialog cu Dorin Tudoran, Postfață de Cornel Ungureanu, Editura Trei, 2022.

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Goldiș – Despre psihologia creației lui Nichita Stănescu

E foarte bună, trebuie spus de la început, ideea Editurii Polirom de a iniția o întreagă colecție de biografii romanțate dedicate celor mai importanți scriitori români. Nu numai că asemenea demersuri normale în alte literaturi lipsesc din câmpul autohton, dar probabil că e nevoie mai mult ca niciodată de reconstruirea legăturii dintre scriitorii clasicizați și public. Nu cred că e vreun secret pentru cineva faptul că școala a contribuit în mod decisiv la această alienare, unde studierea structurilor intrinseci ale textului a făcut ravagii și unde biografia a fost alungată din sfera studiilor așa-zis temeinice, odată cu contexte întregi de producere a literarului. Când s-a făcut biografism la clasă, el n-a depășit un nivel caricatural, menit să reducă raportul dintre scriitură și viață la câteva clișee deterministe. Cultura neomodernistă emergentă în anii ʼ60, care separa în mod radical omul de operă – consolidată apoi de (post)structuralismul ce excludea autorul ca agent al textului – a alimentat și ea acest scepticism față de biografism, deopotrivă în învățământ și în mediul literar. Printr-un soi de revival romantic, șaizecismul a consfințit mitul scriitorului eteric, fără altă biografie și responsabilitate în afară de cea a propriei opere – mit nedepășit complet nici de optzeciști, în ciuda manifestelor biografiste, și rămas dominant la nivel școlar până azi. Un soi de elitism alimentat de religia esteticului despre care vorbea Mircea Martin a făcut ca în cultura critică și școlară românească scriitorii să fie priviți drept personalități fără ideologie și fără biografie, ireductibili la economia concretă a trupului și a prezenței sociale.

Citește în continuare →
de VATRA

Iulian Boldea – Umbra de dincolo de zbor

Antologia Radu Cârneci, O sută şi una poezii. Antologie și selecție de referințe critice, Studiu introductiv de Mihai Cimpoi, Editura Academiei Române, 2019 reprezintă o selecţie riguroasă şi inspirată din volumele de poeme Iarba verde, acasă (1968), Grădina în formă de vis (1971), Cântând dintr-un arbore (1971), Cântarea cântărilor (1973), Nobila stirpe (1976), Temerile lui Orfeu (1978), Timpul judecător (1982), Sonete (1983), Pasărea de cenușă (1986), Scrisorile către Dorador (1997), Poeme orientale (2002), Elegii esențiale (2003). La finalul volumului, se regăseşte un set de referinţe critice semnificative, o hartă contrasă a receptării operei poetului. Dacă Vladimir Streinu sublinia orientarea spre „mituri şi mitologie”, considerând că „acest poet umblă cu har și știință printre celebrele ficțiuni ale anticilor”, Perpessicius crede a afla în versurile lui Radu Cârneci o „atitudine militantă”, căreia i se aplică „o anume surdină”. Victor Felea surprinde în aceste poeme „un filon clasic și mediteranean”, dar şi un cult al „idealității estetice”, o propensiune „către înalt”, după cum Mihai Drăgan subliniază un gest al „eternei întoarceri“, al „plonjării într-un trecut mitic”, care „angajează cele mai intime resorturi ale ființei creatorului”, iar Daniel Dimitriu consideră că „fabulosul rafinat” ar fi formula definitorie a acestei poezii, care face ca „imaginarul și realul senzorial să ajungă la o, altminteri de neconceput, comuniune”.  O poezie ce se hrăneşte „exclusiv din propriile-i ceremonialuri” (Petru Poantă), în care „cuvintele sînt purificate de imprecizie, de indeterminare” (Cornel Ungureanu), lirica lui Radu Cârneci exprimă şi o „înclinare spre decorativ și magnificență” (Mircea Iorgulescu) sau o „lărgire a unghiului de cuprindere reflexivă a lumii” (Laurenţiu Ulici).  

Citește în continuare →
de VATRA

Mircea Dumitru, doctor honoris causa al UBB

Dan Eugen RAȚIU

Laudatio Mircea Dumitru

Este onorantă pentru mine posibilitatea de a rosti acest Laudatio cu ocazia acordării titlului de Doctor Honoris Causa al Universității „Babeş-Bolyai” domnului Academician și Profesor Mircea Dumitru – o personalitate de prim ordin a filosofiei și a culturii românești în genere și una dintre personalitățile cel mai înalt recunoscute și apreciate pe plan internațional. Acest titlu este acordat la propunerea Facultății de Istorie și Filosofie și cu sprijinul constant al domnului Rector, Prof. Dr. Daniel David, ca o recunoaștere a meritelor sale academice și civice excepționale în domeniile cercetării științifice, învățământului și culturii românești contemporane în genere.

Citește în continuare →
de VATRA

Dan Perșa – Începutul

1.

Îmi amintesc bine începutul acelui an, un an ca toţi anii, la fel de fără noimă, sărac şi disperat. Era iarnă, sfârşit de ianuarie, în 1989. Poate că amintirile nu sunt cel mai bun lucru acum, însă nu am de ales. Eu sunt naratorul şi aşa a vrut să fie un autor. Deci îmi amintesc ceea ce vrea el să-mi amintesc şi singurul lucru pe care îl pot face în plus e să spun ceea ce el nu ar fi spus vreodată. Asta e menirea noastră, a naratorilor – şi atunci când carnea dospeşte pe noi din pricina emoţiei, nu avem leac. Putem doar implora autorul să ne uite, să părăsească scrisul început şi să ne lase să ne întoarcem în aburul din care ne-am zămislit şi în care, nefiind simţire şi suflet, nici o întrebare nu ne încearcă. Uneori blestem faptul că m-am născut narator şi, fără a avea o viaţă a mea, stau fără sentimente, doar temându-mă, aşteptând deasupra unei bălţi neguroase, ca oceanul primordial, deschiderea trestiilor şi ivirea ochiului autorului, un ochi rău, aşa sunt toţi ochii oamenilor, gata să captureze – dar nu am ce face, aceasta e menirea mea şi mă supun ei… Voi povesti ceea ce îmi amintesc, captiv al autorului, când toate durerile ce nu le-ar putea suporta trec în mine – şi de aceea sunt eu naratorul…

Citește în continuare →
de VATRA

Gabriela Adameșteanu – Hăinuțe de rezervă

„Când m-am trezit, azi, muntele nu se vedea. Ningea cu fulgi mari, apoși și m-a fulgerat o bucurie ciudată, ca și când așteptam, la geamul pensiunii de pe Furnica, din Sinaia, să se așeze  zăpada ca să ieșim afară cu sania, eu și Alex. O secundă, parcă eram iar, copil, ți se întâmplă așa ceva și ție? Cum adică n-ai vrea? N-ai vrea să retrăiești nimic? Înțeleg că locuiai inconfortabil, cu mama și cu un unchi, mă rog, inconfortabil, ai dreptate, nu e cuvântul potrivit, totuși, copilăria e o vârstă când… Mi se pare ciudat să spui că n-ai avut copilărie, trebuie să fi fost și momente plăcute, dar nu le mai ții minte. Sigur, e o diferență, familia mea o ducea bine în comparație cu ce-mi spui de ai tăi. Nici tata, copil de țăran, n-a avut habar, în copilărie, ce înseamnă vacanțele și, pe urmă, când putea să înțeleagă, nu le-a mai prins gustul, avea mintea doar la spital și la bolnavi. Dar mama, fată de familie bună, făcuse balet, patinaj și practica asiduu turismul de agrement.

Citește în continuare →