de VATRA

Gabriela Adameșteanu – The Winner Takes It All (lV)

Mă cam arsesem în primele zile, cu pielea albă pe care doar eu, din toată familia, am moștenit-o de la bunica Monique. Fratele meu, Alex, a fost negricios: nu semănam deloc, am fost gemeni dizigoți, gemeni fraterni. Când, la vârstele mici, ne băteam între noi, dădea în mine cu pumnii,cu o furie venită de departe. Nici mai târziu n-am avut momente de complicitate, dar, după ce-a plecat, mi-am dat seama că eram de legată de el. Mă întrebi dacă și el?  Pentru mine a fost opac, n-am știut niciodată ce gândea. Să recunosc că atât cât a fost acasă, nici nu m-a interesat.

Citește în continuare →
de VATRA

Poeme de Laura Francisca Pavel, Hristina Doroftei, Ana Daniela Paraschivescu, Mihai Păcuraru și Maria Ieva

Laura Francisca PAVEL

(alias Laura Pavel)

Amsterdam, pe Oude Turfmarkt

Azi nu mai facem inflaţie

de gesturi interesante.

Doar ne zgâim ca la cinema

la ferestrele de vizavi

pe Oude Turfmarkt 125.

Citește în continuare →
de VATRA

Marta Petreu – țintă fixă (V)

KOCSIS Francisko – Despre ce încă n-am vorbit

Există şi astfel de lucruri. Chiar dacă par neverosimile. Dar să le povestim într-o ordine convenabilă memoriei.

De la jumătatea anilor şaptezeci, prima generaţie masivă de tineri şcoliţi la ţară şi în oraşele mici a intrat în facultăţi. Fenomenul s-a văzut imediat în popularea cenaclurilor literare şi în asediul asupra revistelor. Atunci nu mi-a trecut prin cap să fac o listă cu aspiranţii la gloria literară, dar nu exista oraş mai răsărit în care să nu existe măcar un grup de câteva persoane cu astfel de idealuri. Şi toţi trăgeau spre marile centre universitare. Cu rost. Dacă aş fi întocmit lista aceea, cred că aş fi avut cel puţin o sută de nume de tineri care au reuşit să publice câte o poezie, câte un grupaj, câte o carte ceva mai târziu. Ţin minte şi acum zeci de nume ale unor tineri care s-au pierdut pe drum, au renunţat ori şi-au descoperit alte vocaţii, cine ştie, ori şi-au dat seama că s-au lăsat ademeniţi de o falsă chemare.

Citește în continuare →
de VATRA

Marta Petreu – țintă fixă (IV)

Luciana Lia SIMA

Nevoia de un Altul. Poezia Martei Petreu

În Hegel și utopia recunoașterii, eseu apărut inițial în 1991, în Teze neterminate și reeditat apoi, în 2012, în O zi din viața mea fără durere, Marta Petreu utilizează conceptul hegelian de mișcare a recunoașterii în analiza câtorva opere din literatura universală, de la Cântarea Cântărilor la prozele lui Cervantes, Holban, Marin Preda, Tolstoi și la teatrul lui Ibsen, Camil Petrescu și Strindberg. În Fenomenologia spiritului,Hegel pune realizarea adevărului certitudinii de sine pe seama unei necesare mișcări de recunoaștere care ar avea loc între doi indivizi aflați „față în față”. Conștiința-de-sine, în fenomenologia filosofului german, este văzută ca având un obiect dublu, unul „al certitudinii sensibile și al percepției”, care este un Altul și unul al doilea, „al esenței adevărate”, care este ea însăși și care apare doar ca opoziție cu acest un Altul1.

Citește în continuare →
de VATRA

Marta Petreu – țintă fixă (III)

IV. Comentarii tematice și globale

Iulian BOLDEA

Exerciţii de luciditate

Eseurile Martei Petreu se disting prin onestitatea interpretării conceptelor şi formelor culturale, într-o scriitură directă, distinctă, argumentată. Fascinată de paradoxuri şi de teme controversate, Marta Petreu resimte repulsie faţă de impostura intelectuală, faţă de mistificările de orice fel, faţă de „literaturocentrism” sau faţă de pervertirile şi manipulările logicii, interpretând teme problematice ale mentalului românesc, dar şi complexe, neîmpliniri şi refulări ale unor personalităţi. „Strălucită eseistă, informată filosofic”, aplicând „la literatură observaţii din logică şi din filozofie” (Nicolae Manolescu), Marta Petreu reliefează fisuri, tare, neconcordanţe din biografia unor scriitori sau filosofi, în conjuncţie cu statutul unor probleme actuale ale culturii româneşti.

Citește în continuare →
de VATRA

Marta Petreu: țintă fixă (II)

III. Comentarii de carte

Ion POP

Blaga, între legionari și comuniști

Despre opera Martei Petreu, afirmată major în toate cele trei ipostaze ale sale, de poetă, prozatoare şi eseistă, cred că ar fi foarte potrivită evocarea versurilor argheziene dintr-un Psalm cunoscut: „Ispitele uşoare şi blajine / N-au fost şi nu sunt pentru mine”. Poemele dominate de practica simbolică a „vivisecţiilor în oglindă” chemând cuvintele, încă de la debutul din 1981, la judecata şi proba adevărului, un roman precum Acasă, pe câmpia Armaghedonului, ce evocă cu un curaj şi o demnitate de autor tragic un tensionat episod din istoria familiei de ţărani în care s-a născut, i-au situat scrisul sub semnul confruntărilor cu viaţa imediată şi proiecţiile ei metafizice. Cele câteva cărţi de eseuri filosofice şi literare, publicate până acum, atestă aceeaşi îndrăzneală a abordării unor teme dintre cele mai dificile şi, în felul lor, „delicate”. A fost cazul cu Ionesco în ţara tatălui, Un trecut deochiat (despre Cioran), apoi cu Diavolul şi ucenicul său, analizând raporturile dintre Mihail Sebastian şi profesorul Nae Ionescu –, şi toate au declanşat, alături de numeroase reacţii pozitive, şi atitudini la limita pamfletului. Autoarea lor nu s-a lăsat însă deloc intimidată, căci avea de fiecare dată argumentul documentării cvasi-exhaustive şi al analizei detaliate, nuanţate, a textelor şi contextelor în care acestea au fost scrise.

Citește în continuare →