Autor / VATRA

de VATRA

Alex Goldiș – Un arbitru al poliglotismului și al planetarismului

Profesor de literatură comparată la Harvard și director al Institutului de studii World Literature, David Damrosch este, fără îndoială, unul dintre cele mai frecventate nume ale studiilor literare de azi. Cartea lui din 2003, What is World Literature?, încă netradusă în română, dar cunoscută cercetătorilor autohtoni, punea bazele noului domeniu de studii World Literature. Sintagma nu se referă nici la corpusul total de texte ale lumii, nici la selecția capodoperelor, ci mai degrabă la o serie de metode sau practici de lectură care încearcă să deschidă orizonturile comparatismului dincolo de eurocentrism și de prezenteism. Cartea oferea cea mai elastică (dar perfect funcțională) definiție a operelor care intră în sfera de interes a World Literature: „opere care câștigă prin traducere”, care dobândesc „o viață de apoi” în cultura de adopție. Ea consacra în același timp un erudit (Damrosch stăpânește 12 limbi), capabil să se angajeze într-un tur de forță comparatist prin apelul la texte de pe mai multe continente, din antichitate până azi.

Citește în continuare →
de VATRA

Concurs pentru ocuparea unui post vacant de secretar-dactilograf

Revista de cultură „Vatra” organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de SECRETAR-DACTILOGRAF. Cerinţe principale: studii medii, cunoştinţe de operare calculator (word, excel). Abilităţi, calităţi şi aptitudini: adaptabilitate, asumarea responsabilităţilor, capacitatea de analiză şi sinteză, creativitate şi spirit de iniţiativă, promptitudine în efectuarea îndatoririlor. Abilităţile de gestionare a bunurilor reprezintă un avantaj.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Glisaje minimale

La debutul Antoniei Mihăilescu din note din secolul kitsch (Tracus Arte, 2020) cel mai bine funcționează simțul observației, canalizat cam tot timpul înspre cotidian. Exercițiile ei de tatonare a lumii din jur n-au nimic spectaculos, în sine, nici prin sferă de cuprindere, nici prin emisie – de regulă, o voce dură, dar care-și decantează angoasele cu calm, aproape tacticos (funcționează din plin aici un soi de miserupism al expresiei, nu știu cât asimilat, ori jucat, dar adoptat, oricum, ca atitudine poetică esențială). Ele reușesc, totuși, să lege în texte o anumită mitologie a derizoriului banal chiar și fără prea multe evenimente, ba mai mult, să facă din ea specialitatea acestor poeme.

Citește în continuare →
de VATRA

Mihai Andrei Lazăr – Despre diferite tipuri de libertate

Apărut la șapte ani după publicarea Falsului tratat de manipulare, unde miza majoră era configurarea unui portret al României, noul volum al Anei Blandiana, Soră lume*, își propune să evoce o serie de călătorii în străinătate, prin supratema care vertebrează întreaga arhitectură textuală, întâlnirea autoarei cu alteritatea, din dorința mărturisită de a înțelege o lume care, finalmente, își rămâne sieși incomprehensibilă: „Acum este vorba despre lume. […] Pentru că ceea ce voiam să aflu mereu a fost nu numai cum este, ci și de ce este cum este. Iar la această întrebare nici ea, lumea, nu știe să răspundă.” (p. 9). Călătoriile în străinătate rememorate vor fi reținute numai în măsura în care au impact formativ asupra ființei, conducând la repoziționări în raport cu propria identitate națională. Ca interval temporal, itinerariile acoperă atât perioada comunismului românesc, cât și perioada postdecembristă. Privite retrospectiv, sentimentele autoarei din timpul regimului dictatorial sunt surprinse într-o nouă lumină, prin relaționarea cu prezentul istoric.

Citește în continuare →
de VATRA

Ioana Boștenaru – Călătoria continuă

Cunoscut în spațiul literar prin activitatea sa prolifică, Dinu Flămând publică în toamna anului 2020 cel de-al paisprezecelea volum de poezii, neincluzând în acest număr numeroasele sale antologii. După cum era de așteptat, volumul de față, Om cu vâslă pe umăr*, aduce în prim-plan vastitatea binecunoscută la nivelul deicticelor spațio-temporale, despre care amintește și Gheorghe Grigurcu.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Un experiment biopoetic

Prin biocharia. ritual ecolatru, Mihók Tamás șochează mai întâi propunând o poezie filosofică. Una altfel decât cea a romanticilor, firește, căci privește lumea din perspectiva ecologistului, tensionat de conștientizarea abisului spre care e îndreptată, exprimându-se în limbaj specific, supus unui proces similar de adaptare, de reformă, pentru a fi capabil să exprime noua realitate. O apropie însă întrucâtva de spiritul romantic militant căutarea tot a unor idealități, ca o nouă ordine, mai dreaptă cu natura, o omenire lucidă, responsabilă. Mai cuprinzător spus, o etică a cărei justificare e, dacă nu neapărat salvarea vieții în general – ea găsind mijloace de supraviețuire –, măcar una a omului, în special, periclitat tocmai de el însuși, căzut în capcana consumeristă. Căci omul despre care vorbește, pe de o parte, pare acum, în ciuda progresului tehnologic, într-o fază mai degrabă de involuție decât în una evolutivă, creându-și mijloacele autodistructive și punându-le efectiv la treabă, astfel că un cataclism e nu doar iminent, ci și aproape inconturnabil, ba chiar necesar: „soare mimând orgasm/ pe sub orizont de basm/ întinse blănuri de ren/ doldora de acarieni.// dezastrele au impact pozitiv/ asupra personalității umane.// și respirația cum arată/ executând acea artă/ a micro-văzduhului/ din menghina râtului?// șocul survenit în urma cataclismului/ inhibă hormonii de creștere.// mignonă glandă pineală/ vegetativa modulară/ ca o basma te va îmbrobodi/ vei hălădui.” (în straie de sărbătoare roz-apocalips)

Citește în continuare →
de VATRA

Senida Poenariu – Despre prieteni și singurătate

Romulus Bucur demonstrează în despre prieteni și singurătate* că se poate scrie despre teme „mari” și fără a se folosi majuscule. Nu doar despre singurătate și prieteni sunt poemele din ultimul volum al poetului, ci și despre dragoste, moarte, împlinire, sens, rutină, viața animalelor, realitate virtuală ș.a., lista fiind destul de generoasă. Aceasta nu înseamnă însă și că Romulus Bucur a devenit un poet „grav”. Iar poemele despre și cu pisici (nici nu mai e cazul să insistăm asupra faptului că Romulus Bucur e un pisicofil, menționăm numai Cărticica pentru pisică și ale sale trimiteri savuroase la Old Possum’s Book of Practical Cats a lui Eliot), dar și despre gasteropode, câini și trântori, chiar și prezența „vecinului mardare / cu gânduri murdare”, mare chinuitor / ucigător de animale, cunoscut și el deja, o demonstrează. Pe de altă parte, despre prieteni și singurătate este un volum al crizelor existențiale.

Citește în continuare →
de VATRA

Eveniment editorial: Mircea Zaciu, Jurnal, vol. 5-6 (1990-1994)

Nicoleta Sălcudeanu

Marea crăpelniță culturală

Nu vreau să cred că doar un anume tip de voyeourism intelectual mă face să consider cele mai recente două volume de jurnal1, ce cuprind  anii postcomuniști 1990-1994, al lui Mircea Zaciu, un eveniment cultural major și incitant. Deși, în linii mari, conform unor semnale venite pe cale electronică, o parte din generația cea mai nouă și mai activă de tineri critici – vorbesc aici despre cei cu adevărat semnificativi – pare să perceapă omul & opera drept obiective culturale perimate, modeste, lipsite de valențele revizitării sau de personalitate și, dacă se poate cita din surse de ”socializare”, și se poate, monada Zaciu nu ar reprezenta mai mult decât ”multe dureri înăbușite, un personaj mai curând mediocru, ros de resentimente ca de gastrită, narator necreditabil, dar util totuși pentru informație.”

Citește în continuare →
de VATRA

Vatra-dialog cu Emilian Galaicu-Păun: „Eu cred că poemele trebuie să comunice ele înde ele, atât în interiorul unei cărţi, cât şi de la carte la carte”

Vasile GRIBINCEA: Ați putea evoca momentul – sau, cel puțin, perioada – în care formula „sang d’encre” v-a pătruns în vocabular? Dar calea aprop(r)ierii sale poetice? Ar fi just să vedem în volumul Abece-Dor din 1989 (din care face parte cel mai vechi text inclus în proaspăta antologie din seria Cartier de colecție) un prim punct din care poeziei Dumneavoastră îi este fidel caracterizantă (și) respectiva sintagmă din limba franceză? În fine, cum ați descrie – din perspectiva (sau, mai bine zis, din perspectivele) celor 30 de ani esențializați în antologie – parcursul de la „sang d’encre” la sanG d’encre ? 

Citește în continuare →
de VATRA

Veronica D. Niculescu – Drumurile

De câte ori plec în oraș, decid abia după ce închid poarta încotro o apuc.

Pe trotuar, cu spatele la casă, stau cu spatele la oraș. Ca să ajung în centru, mă pot răsuci înspre dreapta, cotind după o vreme la dreapta, sau mă pot răsuci înspre stânga, cotind după o vreme la stânga. Dacă o iau la dreapta, am casele în dreapta mea. Iar dacă o iau la stânga, am casele în stânga mea. O bună bucată, vreo doi kilometri, cele două drumuri merg în paralel, apoi cel din stânga se curbează discret, se sucește și, în cele din urmă, se intersectează cu celălalt, înainte de podul peste Bega, în dreptul unei biserici ortodoxe. Drumul din dreapta e drept. Drumul din stânga e strâmb. Drumul din dreapta, cel pe care merge tramvaiul, înghite în dreptul bisericii drumul din stânga.

Citește în continuare →