Categorie / Dosar

de VATRA

Țintă fixă – Gabriela Adameșteanu (II)

Irina PETRAȘ

Gabriela Adameşteanu și viața ca viață

„Viaţa ca viaţă, nu viaţa ca poveste de adormit copiii“ se desenează din zeci şi foarte colorate nuanţe de gri, fără „visări inutile”. Exploatând „ambiguitatea sceptică şi consolatoare a literaturii”, Gabriela Adameşteanu ştie de la început că „evenimentele vieţii noastre, cu motivaţia care le irizează, sunt inextricabil legate între ele, iar când începi să le urmăreşti, explicaţiile cresc, se ramifică, coboară în adâncimi. Fiecare întâmplare are o rădăcină în trecut, iar trecutul fiecăruia se varsă în fluviul istoriilor de familie – abia bănuite, ştiute pe jumătate ori, deseori, necunoscute. Cel puţin asta este experienţa mea: şi din cauza asta, tot ceea ce încep să povestesc se complică“.

Citește în continuare →
de VATRA

Țintă fixă – Gabriela Adameșteanu (I)

Argument

Gabriela Adameșteanu e unul din prozatorii de primă mână ai literaturii române contemporane, dar de o mare discreție și noblețe încât, deși extrem de valoroasă, opera ei nu a provocat, cel puțin până în prezent, verva hermeneutică pe care ar fi meritat-o. Surdă la bătăliile și vanitățile literare, neangajată generațional, după propria mărturisire, și nerâvnind la recunoaștere nici înainte de ’90, nici după, Gabriela Adameșteanu și-a consolidat prin  talent, perseverență și completă angajare în actul scrierii locul în liga întâi.                                                 

Citește în continuare →
de VATRA

Sorin Alexandrescu – schiță de portret (V)

Alexandru MATEI

Sorin Alexandrescu, prin Tudor Vianu

     În 1938, cel mai cunoscut critic literar român, cel mai spectaculos, George Călinescu ține un curs despre poezie la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Vorbim despre perioada în care Paul Valéry preda poetica la Collège de France, dar, la fel de bine, despre mijlocul unui moment apăsător al tensiunilor ideologice și politice din Europa, care precedă al Doilea Război Mondial. Tudor Vianu publicase în 1937 un volum intitulat Filosofie și poezie, iar în 1942 are să publice Introducere în teoria valorilor. În 1958, în timp ce epoca stalinistă din România, devenită republică populară, nu se sfârșise încă, Vianu revine asupra acestei perioade a vieții sale intelectuale. Își amintește că, în timpul Congresului de filosofie de la Paris din 1937 (Congresul ”Descartes”), prezentase studiul intitulat Origine și validitate a valorilor, „în care punctul de vedere psihologic nu era abandonat”, în care se baza pe fenomenologia conștiinței a lui Franz Brentano. Adaugă: „scriam într-un stil fenomenologic, căutând esențialul”1. Știind că scria o „istorie a ideii de geniu” când a murit, în 1964, avem o imagine foarte succintă, dar destul de exactă, a felului în care Vianu „rezista prin cultură”, în vremurile tulburi în care i-a fost dat să trăiască.

Citește în continuare →
de VATRA

Sorin Alexandrescu – schiță de portret (IV)

Marian Victor BUCIU

Prin(tre) Eliade şi Cioran

Sorin Alexandrescu revizitează şi revizuieşte modernitatea în primul rând ori mai ales prin Eliade şi Cioran. În Privind înapoi, modernitatea, 1999, secţiunea Eliade include şase texte (de trei ori cât pentru Cioran) de dimensiuni variabile, depăşind o sută de pagini. Ar putea da o monografie, cu viaţă şi operă. Se rezumă la aceste fragmente aproape sau chiar de-a dreptul ocazionale. Cât şi cum l-a citit nepotul vrednic pe unchiul celebru, fratele mamei sale, fără a face fie şi vreo aluzie la înrudirea lor de sânge? (Dar pe aceea de spirit o justifică elogios în totalitate!)1.

Citește în continuare →
de VATRA

Sorin Alexandrescu – schiță de portret (III)

Marian POPESCU

Patru „acte” cu Sorin. Rememorări

Actul I. Eram la Amsterdam, la Institutul olandez de Teatru, împreună cu colegi din tot Estul. Finalizam un proiect de cercetare privind Teatrul și Disidența în timpul Războiului rece. Fiecare făcusem, în prealabil, o cercetare, o investigație de țară, toate urmând să fie reunite într-o publicație. Era 1995 și fuseserăm invitați să ne spunem „istoriile”. Câțiva am fost rugați să apărem și în evenimente separate, dedicate unui subiect special. În cazul meu: Lucian Pintilie și interzicerea Revizorului. La finalul mini-conferinței mele, un domn înalt s-a apropiat de mine, am făcut cunoștință. Era Sorin Alexandrescu. Studiasem ce publicase în România, în studiile mele de la Filologie unde el fusese profesor până la plecarea pentru lectoratul de la Universitatea din Amsterdam. Soția lui, Liliana, era cercetătoare, autoare de studii competente pe domeniul spectacolului teatral. Conversația s-a legat firesc.

Citește în continuare →
de VATRA

Sorin Alexandrescu – schiță de portret (II)

Ana BLANDIANA

Căderea în sus

Una dintre întrebările care timp de decenii mi s-au pus atât în ţară cât şi  în străinătate, atât înainte de 89 cât şi după,a fost: De ce nu am ales libertatea?  De ce nu am rămas în străinătate? De ce nu am optat pentru exil? Şi, deşi eu însămi nu mi-am pus niciodată problema acestei opţiuni, întrebarea m-a obsedat nu sub forma îndoielii,ci a curiozităţii („cum ar fi fost dacă?”), iar obsesia m-a făcut să mă simt înrudită, într-un mod aproape patetic, cu cei care de-a lungul secolului trecut, înainte sau după război, au decis să-şi părăsească ţara, fără garanţia că se vor putea întoarce vreodată acasă. Pentru că accentul existenţial al noţiunii de exil nu se pune pe acţiunea de a pleca, ci pe imposibilitatea acţiunii de a te  întoarce. Printre cele mai sfâşietoare momente pe care le-am trăit în viaţă au fost cele în care – întorcându-mă acasă după  participarea la un festival de poezie la care ajunsesem aproape prin absurd –  am fost condusă la gară de prieteni din exil, de care m-am despărţit plângând, şi eu şi ei, nu numai pentru că nu ştiam dacă ne vom mai revedea vreodată, ci şi pentru că lor le era milă de mine că mă întorc şi mie mi-era milă de ei că n-o pot face.

Citește în continuare →
de VATRA

Sorin Alexandrescu – schiţă de portret (I)

Argument

Una dintre personalităţile emblematice ale timpului nostru, Sorin Alexandrescu, se distinge, în peisajul paradoxal al culturii noastre, ca un intelectual care a trăit cu fervoare experienţa profesoratului universitar, a exilului, a structuralismului şi a acţiunii civice, căutând să-şi explice limitele şi beneficiile propriilor rădăcini, într-o atitudine de severă, fermă şi dezinhibată libertate de gândire şi rostire. Criticul evaluează cu obiectivitate realităţile româneşti, semnalând deficienţe, complexe şi aptitudini nefructificate, mai ales în Paradoxul român, în care e rezumată condiţia noastră marcată de marginalitate, de presiuni şi de influenţe diverse, dar şi de pulsiuni contradictorii între hegemonia autohtonismului şi tentaţia sincronizării cu valorile europene („Românii au trebuit să trăiască şi să creeze în spaţiul îngust rămas liber între state şi culturi puternice, uneori opresive”).

Citește în continuare →
de VATRA

Distant Reading – o nouă paradigmă de cercetare literară? (XII)

III. RECENZII

Ana ȚĂRANU

Orizonturi distante: (re)cartografieri ale literarului

În februarie 2000, Franco Moretti publica Conjectures on World Literature, propunând conceptul de distant reading ca alternativă metodologică la hermeneutica subiectivistă a close reading-ului, în contextul cartografierii intradisciplinare a unei „literaturi a lumii”. Conceptualizat inițial ca extensie a demersurilor de recalibrare a canonului literar ale anilor ’90, distant reading-ul s-a constituit ca indisociabil de prerogativa morală a recuperării non-canonicului din injusta obscuritate a „abatorului literaturii” (Moretti). Demersuri în acest sens, precum construcția de arhive digitale și analiza cantitativă a trecutului cultural, fuseseră avansate anterior în proiecte de sociologie literară și lingvistică ale anilor ’70 și ’80. Totuși, sub influența retoricii polemice a lui Moretti, a speculării hazardate a unei obiectivități pozitiviste și a momentului de vulnerabilitate epistemică pe care studiile literare îl traversau la începutul anilor 2000, distant reading-ul a devenit obiectul controversat al unei mitologizări nejustificate, conceput ca atac scientist și ezoteric asupra autonomiei disciplinare a studiilor literare.

Citește în continuare →
de VATRA

Distant Reading – o nouă paradigmă de cercetare literară? (XI)

Ștefan BAGHIU

O periodizare a traducerilor de roman în perioada comunistă

Am decis să ofer spre publicare în limba română în cadrul dosarului revistei Vatra câteva dintre rezultatele unei analize cantitative pe care le-am propus deja în 2018 în articolul „Strong Domination an Subtle Dispersion: A Distant Reading of Novel Translation in Communist Romania” din volumul colectiv The Culture of Translation in Romania*. Ce voi încerca să arăt în cele ce urmează este modul în care putem stabili perioadele comunismului românesc plecând de la analiza cantitativă a traducerilor și mai ales felul în care această împărțire ne poate ajuta să înțelegem împrumuturile culturale și interferențele în cadrul sistemului literar românesc. Am utilizat datele furnizate de Dicționarul cronologic al romanului tradus în România (1793-1989), un instrument fundamental pentru cercetarea cantitativă, gândit ca un soi de catalog al romanelor intrate în România și al dezbaterilor despre acestea.

Citește în continuare →
de VATRA

Distant Reading – o nouă paradigmă de cercetare literară? (X)

Emanuel MODOC

Rețeaua conceptuală a modernității românești. O abordare computațională

În cel mai recent volum al său, Galin Tihanov repetă o teză mai veche, pe care a vehiculat-o frecvent în ultimii cincisprezece ani: „Teoria literară modernă s-a născut în deceniile dintre cele două războaie mondiale în Europa Centrală și de Est” (1). Dacă acesta e cazul, atunci ar fi de văzut cum poate fi evaluată absența acestei teorii literare în spațiul românesc al aceleiași perioade. Investigații recente precum cea întreprinsă de Adriana Stan în volumul Bastionul lingvistic atribuie cvasi-absența, în spațiul românesc, a sistemelor critice formaliste sau structuraliste influenței franceze dominante, prinsă ea însăși în lupta dintre pozitivism și intuiționism (2). O provocare, așadar, pentru cercetătorul interesat de „localizarea” teoriei literare în spațiul românesc este depășirea acestei probleme generate de morfologia culturală a zonei. Itinerariul conceptelor operaționale care au făcut parte, încă de la începutul secolului trecut, din bagajul teoretic al discursului critic autohton poate părea surprinzător dintr-o perspectivă „distantă” asupra circulației ideilor literare.

Citește în continuare →