Giordano Altarozzi
De la inocență la violență. Mișcarea protestatară din 1968 în Italia
Categorie / Dosar
Ce mai rămâne din Mai ’68? (3/12)
Christian Moraru
Noi nu am fost niciodată postmoderni. Despre alfabetizarea critică
Majoritatea întrebărilor formulate de revista Vatra în chestionarul ce aniversează cei 50 de ani de la momentul 1968 ar putea fi reduse la următoarea „Ur-interogație” formulată de Bruno Latour în titlul unui articol influent publicat în 2004 în Critical Inquiry: „Why Has Critique Run out of Steam? From Matters of Fact to Matters of Concern”. În cele ce urmează, nu o să acord prea multă atenție nici prezumțiozității implicate în prima parte a titlului lui Latour și nici detaliilor alambicate ale argumentului lui. Aș vrea să observ, în schimb, că eseul – care a marcat o turnură epistemologică largă si extrem de mediatizată – a fost receptat drept o mișcare de întoarcere la problematicile realismului, o schimbare împărtășită în Italia de derriderieni precum Gianni Vattimo și Maurizio Ferraris, o cotitură aprobată de Quentin Meillasoux și alții în Franța (numele lui Slavoj Žižek merită și el reținut aici, chiar dacă intervențiile sale trădează obsesia de a se afla mereu în centrul atenției) și reprodusă, dincolo de Ocean, de „noii materialiști” precum Ian Bogost sau Graham Harman. Citește în continuare →
Ce mai rămâne din Mai ’68? (2/12)
Vladimir Borțun
Revoluția pierdută: greva generală din Mai ‘68
Mai ‘68 francez e cunoscut posterității în special pentru protestele studențești și tumultul intelectual din jurul lor, și mai puțin pentru greva generală din aceeași lună. A fost cea mai mare grevă din istorie la data respectivă și a oferit aproape toate elementele unei situații revoluționare. Care au fost condițiile care au facilitat o grevă de peste 10 milioane de oameni și ce a lipsit pentru ca acea revoluție incipientă să fie dusă la bun sfârșit? Citește în continuare →
Ce mai rămâne din Mai ’68? (1/12)
Bogdan Ghiu
Mai, Mai, Mai! Epoca „Mai 68”
Mai 68, devenit „Mai 68” (simbol), a fost, dar nimeni nu știe ce a fost – și, mai ales, ce devine, ce poate (amenință, riscă, promite) să devină: revoltă, revoluție, revoluție politică, revoluție politică progresistă, revoluție politică conservatoare, revoluție culturală, precedent periculos, mișcare anti-capitalistă sau intra-capitalistă? N-a existat, nu există și nu va exista consens sau măcar convergență în această privință. Din ce în ce mai puțin. Pentru că la început, imediat după Mai 68, acesta a însemnat, politic antagonic, speranță sau spaimă. Unii au vrut să-l continue, alții, să-l facă uitat. La fel ca în cazul Revoluției Franceze, dar radical altfel. Citește în continuare →
Ce mai rămâne din Mai ’68 (intro)
Argument
Se împlinesc 50 de ani de la mișcările protestatare din 1968. Două sunt perspectivele din care aceste evenimente pot fi considerate într-adevăr epocale:
-
ele au marcat, mai întâi, nașterea „Noii Stângi”: altfel spus, abandonarea vechiului subiect politic (clasa) și a reprezentanților săi tradiționali (partidul, sindicatul) și afirmarea, în schimb, a unei multitudini de identități politice marginale, particulare și eminamente non-universalizabile, a căror bătălie politică se desfășoară mai curând pe terenul suprastructurii și în jurul recunoașterii culturale, juridice și simbolice a diferenței;
-
în al doilea rând, ¢68-ul este și nașterea a ceea ce s-a numit „noul spirit al capitalismului” prin care paradigma fordistă-axată pe munca de fabrică și relațiile sale specifice de producție-își pierde treptat din importanță odată cu deplasarea structurală înspre sectorul de servicii (preponderent financiar și informațional), cu accentul său pe „munca imaterială”, flexibilitate, creativitate și „post-materialism”.
Se împlinesc, așadar, cincizeci de ani de când imaginația e și la putere, dar și în opoziție. Citește în continuare →
Un prozator par excellence: Petru Cimpoeșu (5/5)
Cristina TIMAR
De la criza doctoratelor la criza literaturii carcerale postdecembriste
-
În căutarea „adevăraților Arnoteni”
Teza de doctorat, romanul masiv al lui Caius Dobrescu, și Celălalt Simion, romanul lui Petru Cimpoeșu, deși apărute la o respectabilă distanță de opt ani unul de celălalt (2007, respectiv 2015), și aparținând unor scriitori atât de diferiți, par totuși să fi fost scrise unul în continuarea celuilalt. Afirmația poate părea hazardată, căci dacă e să stabilim un tandem, cel care ni se impune din start este între cele două romane ale lui Cimpoeșu, care-l au ca protagonist pe Simion liftnicul și reversul său, Simion decăzutul. Dacă Cimpoeșu își gândește cele două romane în opoziție, cel puțin la nivelul actanților principali, o neașteptată și nepremeditată continuitate regăsim între opul voluminos al lui Dobrescu și cel mult mai subțirel cantitativ al lui Cimpoeșu. În linii mari, fiecare din cele două romane decupează o etapă a tranziției românești, augmentând literar și tratând în cheie satirică o anumită patologie socială, a infractorului devenit… scriitor, dacă o cere conjunctura. La ambii scriitori, observația necruțătoare bate imaginația, depășită binișor de o realitate consternantă și absurdă. Citește în continuare →
Un prozator par excellence: Petru Cimpoeșu (4/5)
KOCSIS Francisko
Între avers şi revers
Petru Cimpoeşu ţine să ne prevină de la bun început, într-un scurt excurs explicativ, nici prea echivoc, nici deloc, ce conţine volumul Nouă proze vechi • Ficţiuni ilicite* şi cum au luat naştere povestirile pe care le vom citi; la o primă vedere, pare un apel la indulgenţă, ceea ce, să recunoaştem, n-ar da prea bine, de aceea nici nu mă las cu toată greutatea pe scaunul acesta şubred, măcar că sunt de bună credinţă şi nu-l suspectez de nici o tentativă de mistificare pe hâtrul autor moldovean, îl cred că încearcă să scuze stângăciile tânărului autor care, e de presupus, a făcut în anii formării sale tot felul de exerciţii de păcălire a cenzurii pe lângă micile concesii voite şi nevoite inerente, s-a molipsit de formule ori a căutat să-şi uşureze în vreun fel calea spre debutul editorial, lucruri cu totul de înţeles şi care nu merită să li se acorde o atenţie peste măsură de mare. Citește în continuare →
Un prozator par excellence: Petru Cimpoeșu (3/5)
Claudiu TURCUȘ
Simion Liftnicul, după 15 ani
Perioada de tranziție a societății românești dinspre comunism spre un capitalism haotic și ambiguu a fost marcată nu doar de lentoarea ineficientă a creării unor instituții democratice, ci și de o dinamică gradată a reprezentărilor identitare. În anii nouăzeci, pe fondul euforiei postcomuniste, dar și în absența unor edituri profesioniste și a unor mecanisme coerente de finanțare, literatura a fost lăsată în urmă, ca preocupare secundară. Cultura română avea o treabă mai importantă: trebuia să își confrunte – cum era oarecum normal după patruzeci de ani de comunism – trecutul. Efectul acestei datorii morale a însemnat un aflux de memorialistică. Citește în continuare →
Un prozator par excellence: Petru Cimpoeşu (2/5)
Ioan GROȘAN
Putere și orgoliu
Când am citit prima oară un text de Petru Cimpoeşu („Firesc”, unul din cele mai bune romane nu numai ale generaţiei optzeciste, ci ale întregii noastre proze postbelice, apărut în 1985), am fost foarte curios – şi, recunosc, temător, căci el mi se anunţa drept un concurent absolut redutabil – să văd cum va evolua autorul, care stăpânea foarte bine construcţia epică, avea o curgere… firească a paginilor, fără nimic redundant, cu personaje memorabile ş.a.m.d. Iar de ce mi-a fost frică, n-am scăpat: cu fiecare roman, Cimpoeşu îşi confirma şi augmenta calităţile iniţiale, în cărţi pe care nu le puteai lăsa din mână: „Povestea Marelui Brigand” (ce i-a plăcut mult şi lui Nicolae Breban), „Simion Liftnicul”, „Christina Domestica şi Vânătorii de suflete”, „Celălalt Simion”.
Un prozator par excellence: Petru Cimpoeşu (1/5)
Argument
revistavatra.org 