Cristina Timar – Manifest feminist codificat
Volumul Blister (2017), primul semnat de Gabriela Feceoru, trasa o hartă poetică de uz personal, selectând ”accidente” biografice care au marcat devenirea sa – copilăria într-o familie disfuncțională, mizerabilismul unei adolescențe în derivă, studenția la Craiova și Tg. Mureș, statutul de mamă singură într-o societate încă misogină și patriarhală. Selecția se dorea o posibilă cale de a clarifica propriul traseu existențial și de a oferi o ieșire din labirintul unor experiențe traumatice, al unui haos lăuntric, a cărui singură constantă părea a fi fatalitatea abandonului. Între trauma de abandon și sentimentul eșecului, sau cel puțin al inadecvării stridente între aspirații și realizări, pendula întregul volum din 2017, iar la nivel formal, poemele scurte, veriticalizate, cu versuri reduse până la nivelul unei silabe, până aproape de tăcere, alternau cu poeme confesive de largă respirație, în care aglomerarea lexicală era semnul panicii și al anxietății manifestate ca gesticulație verbală debordantă.
Iulian Boldea – Dincolo de partitura memoriei
Mihai Sin, unul dintre fondatorii seriei noi a revistei „Vatra”, alături de Dan Culcer şi Romulus Guga, se numără printre cei mai importanţi prozatori ai generaţiei sale, autor al unor cărţi cu o bună receptare din partea criticii şi a cititorilor: Aşteptând în linişte, povestiri, 1973; Viaţa la o margine de şosea, roman, 1975; Bate şi ţi se va deschide, roman, 1978; Terasa, povestiri, 1979; Ierarhii, roman, 1981; Cestiuni secundare, chestiuni principale, publicistică, 1983; Schimbarea la faţă, roman, 1985; Rame şi destin, proză scurtă, 1989; Quo vadis, Domine?, 2 vol., 1993-1996; Reşedinţa, 1996; Marea miza: teme şi obsesii ale romancierului roman contemporan, 2003, Ispita izbăvirii, 2014. Scriitor realist care „asimilează masiv formele metarealismului” (Anton Cosma), un „neorealist cu vână etică şi tragică” (Paul Cernat), Mihai Sin surprinde, în cărţile sale, adevărul psihologic al personajelor şi avatarurile condiţiei umane în situaţii-limită, încadrate de ramele referenţialităţii şi ale autoreferenţialităţii. Acestea sunt coordonatele majore ale prozei lui Mihai Sin, care se situează între parabolă şi interogaţie, regăsindu-se sub auspiciile unei perspective analitice dense, dar şi sub semnul dezbaterii morale, într-o articulare analitică modernă, cu paliere epice care se intersectează şi se suprapun în funcţie de exigenţele naraţiunii.
Secolul 21: istorie recentă și futurologie (anexe)
III. Prezentul ca futurologie de demult
Max BLECHER
[Imprimanta 3D și economia patent-urilor]
Îmi amintesc, de pildă, în acest moment numai de un mic și izolat fragment de vis și imediat îmi dau seama cât aș putea să-l amplific și ce întâmplări ar putea avea loc în decorurile și cu personajele lui. Este însă acum, așa cum îl văd, numai o prezentare și o introducere în aceste întâmplări, dar destul de amuzantă, cred, pentru ca s-o redau așa cum am văzut-o în somn.
…În oraș intervenise o schimbare pe care aș putea s-o numesc de „specializare“. Era aceeași stradă bine cunoscută de totdeauna, însă magazinele și toate instituțiile căpătaseră forma „serviciului“ lor, de exemplu, gara era neagră, lustruită, și ca o imensă locomotivă cu intrarea prin ușa fochistului și peronul de așteptare în fața cazanului de aburi, poșta avea forma unei cutii pentru scrisori, galbenă cu dungi albastre, o librărie era în formă de călimară și alta în formă de volum frumos legat, toate cofetăriile aveau formă de prăjituri cu cremă și frișcă, magazinele de gramofoane, pâlnii enorme, iar mezelăriile erau în formă de jambon pus pe lat… toate acestea însă nu sunt decât o impresie ștearsă și care se pierdu curând când intrai în magazinul cu mezeluri unde trebuia să cumpăr ceva pentru masa de seară. În magazin mă așteptau toate surprizele și toate uimirile. Era un magazin cu rafturi și tejghele ca oricare altul, dar făcute cu totul în mod deosebit, pereții din tocătură de cârnaț presat care avea de departe aspectul unui mozaic roșu de toată frumusețea, rafturile din felii subțiri de slănină întărite cu un procedeu special, ceea ce le făcea să pară de fildeș, și tejghelele din pateuri cu aspic, tare ca sticla, curate și strălucitoare ca în orice mezelărie bine ținută.
Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea V)
Horațiu NAN
Barbarism sau barbarie
Note despre carantină
În contextul „relansării“ economice în curs de desfășurare, asupra căreia s-a decis fără prea mare greață la gîndul milioanelor, dacă nu a zecilor de milioane de posibili morți la nivel mondial care ar rezulta în urma ei, se dezvăluie poate semnificația și importanța decisivă a carantinei. Unele lămuriri se impun: în general, atît apărătorii cît și detractorii carantinei, confundă autoritatea medicală cu autoritatea politică, fenomen observabil, pe de-o parte, în cazul amatorilor liberali ai stării de urgență, dar și, de cealaltă parte, a negaționiștilor dreptei „alternative“ (alt-right). Mai mult, rîndurile celor din urmă sînt îngroșate de figuri intelectuale cîndva respectabile în medii stîngiste, cum ar fi Giorgio Agamben, cel care în cele mai recente intervenții ale sale denunța „minciuna dominantă“, lansînd un îndemn la jihad filozofic împotriva științei, nu înainte de a ne explica frumos, etimologic, heideggerian, ce înseamnă epidemia1. Citește în continuare →
Christian Ferencz-Flatz – Ceață deasupra creației. Trei exerciții de interpretare la Malmkrog
Interpretarea unui film este altceva decât critica sa. Unde critica vine să evalueze filmul pentru a-l clasa în genul său, interpretarea caută doar să-l înțeleagă, punând cap la cap toate detaliile pentru a le rezolva ca pe o ghicitoare. Unde critica vrea să orienteze în prealabil privitorul, interpretarea se muncește mai curând cu frustrările ce-i rămân de pe urma receptării. Și unde critica trece îndeobște ca un apendice legitim la aparatul receptării de film, interpretarea, care se justifică cel mai adesea doar într-un context academic și în relație cu filmele devenite clasice, e privită de regulă cu suspiciune atât în relație cu filmul comercial, care nu suportă spoilers, cât și în raport cu filmul de artă, care „nu trebuie gândit, ci trăit și perceput” sau care „nu e cu adevărat cinema dacă se lasă și redat în cuvinte”. Sigur, se poate dezbate care dintre cele două are primatul asupra celeilalte, ori în ce măsură ele chiar se exclud sau se și implică și completează reciproc. Cert e că, în privința unui film prețios și ermetic precum Malmkrog al lui Cristi Puiu, care s-ar vrea nimic mai puțin decât un comentariu cinematografic la o operă filozofică, critica are, după cum s-ar spune, o partidă ușoară. Mai dificil e în schimb de interpretat ce vrea să spună.
Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea IV)
Dan NEUMANN
Tertium non datur
Viitorul este un trecut nemărturisit. Dacă un german de la 1860, printru-un miracol, s-ar fi conservat la vârsta maturității solare până a ajunge să trăiască în anul 1960, acesta ar fi observat cum semințele societății sale din fragedă tinerețe (dinamica agresiv-capitalistă a elitelor, naționalismul militar prusac și chiar modernizator ,,specific german”, industrializarea ca proiect de întărire a suveranității statului și de expansiune a teritoriului de ocupație a ,,germanității”) dau rod și se împlinesc până la capăt, în forme maligne adesea, în mai puțin de trei-patru generații. Tropismul fiecărei piețe interne, ,,naționale”, este să acomodeze dorințele și ambițiile elitei locale cu presiunile venite din partea altor straturi sociale puternice, deținătoare a puterii economico-politice între granițele unei alte formațiuni statale propriu-zise. Jocul pașnic, în speță comercial, și conflictele militare de putere, cu bătaie lungă în direcția economiei, între aceste entități suverane (deși respectiva suveranitate este întotdeauna pusă la îndoială și, de aici, nevoia de confirmare politică regională și, uneori, globală) accentuează particularul fiecărei așa-numite ,,epoci”. Citește în continuare →
Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea III)
Claudiu GAIU
Moderaţie şi catastrofă
Motto: „Mai devreme sau mai târziu va trebui să revenim la războiul civilizat pe care-l cunoştea încă Moreau, război care lasă popoarele în pace în vreme ce un mic număr de soldaţi îşi fac datoria; va trebui să revenim la arta retragerilor, la apărarea unei ţări prin fortăreţe, la manevrele domoale care cer timp, dar cruţă vieţi.”
Chateaubriand
Două tipuri de anticipaţie într-un sigur paragraf
Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea II)
Costi ROGOZANU
O lume minunată fără povești
Cum invitația voastră este la ghicit în trecut și în viitor, voi folosi diverse impresionisme pentru a explica și o certitudine clară a dezvrăjirii complete a unei lumi care scârțâie, și un optimism ciudat pe care îl simt, dar pe care nu prea am de ce-l lega, deocamdată.
De exemplu, îmi compar uneori anii 90-2000 cu perioada 2010-2020 prin două mari personaje ale baschetului american. E ceva mai clar decât la fotbalul mondial, măcar mai ușor de explicat. Ai, pe de o parte Michael Jordan, apogeul a tot ce s-a văzut pe terenul de baschet. Ai, de cealaltă parte, forța nebună a lui LeBron James, un tăvălug de talent și mușchi care stă la cel mai înalt nivel de deja 17 ani. Citește în continuare →
Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea I)
Argument. Primii 20 din 21: ce a fost și ce va fi?
(anchetă de istorie recentă și futurologie imediată)
revistavatra.org 